Atacul de panica si cuplul


Cunoasteti atacul de panica, starea de boala in care te bucuri de o sanatate fizica perfecta? Spre exemplu incepe sa te doara inima, nu ai aer, ai senzatia ca vei muri si...
Cunoasteti atacul de panica, starea de boala in care te bucuri de o sanatate fizica perfecta? Spre exemplu incepe sa te doara inima, nu ai aer, ai senzatia ca vei muri si nu vei mai fi. O stare profunda de durere si de suferinta pare a se instala. Unii cheama salvarea, altii merg la urgente. Se fac analize, ele ies, de cele mai multe ori perfecte. Si totusi starea de rau pare iminenta si foarte reala.

Spre deosebire de acum 10 ani se pare ca medicii s-au obisnuit sa identifice cu usurinta starea de atac de panica si atunci apare recomandarea catre psihoterapie. Aici lucrurile par foarte simple. Acum 10 ani era mai complicat, pacientii sufereau profund cand constatau ca "sunt sanatosi". Pare usor amuzant, dar lucrurile in realitate sunt mult mai tragice. Motivul pentru care poate sa para amuzant este ca nu suntem in situatie si atunci putem vedea anumite lucruri si pierdem pentru ca nu simtim ceea ce simte un pacient aflat in atac de panica.

Intentia mea nu este sa ma refer la atacul de panica, ci la impactul lor asupra persoanelor din jur, asupra familiei, asupra sotului sau sotiei, partenerului sau partenerei. Spuneam ca poate parea usor amuzant intrucat nu suntem in situatia respectiva, ca urmare suntem "afara", in afara trairii.

Daca am fi in situatie probabil ca starea ar fi foarte dificila, trairea foarte puternica iar suferinta si senzatia de moarte foarte accentuate. Imaginati-va acum postura partenerului el nu este nici afara si nici inauntru sau este si afara si inauntru. Este prins intre o realitate medicala analizele sunt excelente si una personala are acces la suferinta celuilalt. Este o situatie de limita in care fiecare reactioneaza dupa posibilitati.

Am putea spune ca este o situatie relativ ingrata sa fii si in afara si in inauntru, dar sa vedem ce face partenerul pentru a evita situatia de conflict. Cel mai frecvent opteaza pentru negarea uneia din cele doua realitati si atunci spune: "este bolnav, medicii nu au reusit sa gaseasca o cauza, dar eu stiu ca daca vom merge la un alt medic vom descoperi cauza si o vom trata" si ca urmare imediat sau a doua zi decid sa mearga intr-o alta institutie medicala.

Opusul aparent al acestei situatii este cand se accepta realitatea medicala si se neaga suferinta partenerului. In acest caz apare un soi de comportament pe care pacientul il numeste indiferenta, rautate, insensiblitate. Partenerul spune: "tu nu suferi, hai termina, asa esti tu mai sensibil/a, etc". Spun ca este opusul aparent pentru ca nu este decat o alta forma de a evita contradictia presupusa de aceasta infruntare a doua realitati care par extrem de opuse.

Un alt comportament preferat statistic este cel de a scapa de bolnav, tendinta de pleca din relatie. In acest caz partenerul ar vrea sa existe cineva care sa preia cazul si sa-l trateze mai departe, de preferat ceva care nu-l implica si pe el.
Daca insoteste pacientul la sedinta de contact are tendinta de a-l lasa in mainile mele si de a se departa cat de mult se poate, dar de cele mai multe ori evita participarea impreuna cu pacientul. Totusi acest comportament conduce deseori la sentimente de vinovatie pentru ceea ce simte. Este de inteles ceea ce simte partenerul, dar nu poate sa fie prea usor integrat in fond cine ar vrea sa fie impreuna cu o persoana care sufera si este sanatoasa?

Un alt comportament preferat este autoculpabilizarea partenerului. In aceasta varianta isi asuma vina din cauza mea i se intampla toate acestea. Eu nu am avut grija, eu nu am putut sa fac ceea ce era bine, m-am preocupat prea mult de mine, nu am dat atentie la ceea ce face si simte, etc. Evident si acest comportament este de inteles si totusi pare oarecum rupt de realitatea a ceea ce se petrece in fapt cu ei.

Exista si parteneri care se comporta ca si cand ei ar avea atacul de panica. Intra in criza, se agita, se incurca in actiuni. Li se solicita un pahar de apa, ajung sa-l umple, il varsa, etc. Este o stare de panica suplimentara care, adaugata la starea pacientului transforma momentul atacului de panica intr-un cataclism familial. Nu pot spune care este o modalitate adecvata, ci mai curand ca fiecare reactioneaza dupa stilul sau si dupa persoana sa, dupa cum este el si dupa cum simte relatia.


Ce ar trebui sa stie cu siguranta acest partener?

Ca se afla intr-o situatie complexa, ca este intr-o contradictie si banuiesc, ca nu este nici prima si nici ultima cu care se confrunta in viata;

Ar mai trebui sa stie ca, daca concluziile medicale sunt corecte si, in proportie de 100% as spune ca sunt atat timp cat eu nu am auzit de vreun pacient care sa fie diagnosticat cu atac de panica si sa nu fi consultat macar 4 medici diferiti, dar cu concluzii similare, nu se poate intampla nimic rau;

Ar fi de asteptat sa inteleaga ca problema este in sufletul pacientului si nu este un moft al sau pe care il construieste intr-un scop necunoscut lui;

Ca este o problema in care psihoterapia este importanta;

Ca pacientul are nevoie de sprijinul lui, dar nu are nevoie de identificarea cu acesta. Intr-un fel a nu pica in jocul atacului de panica nu inseamna a nu simti pacientul asa cum este;

Sa accepte ca si lui ii este greu si ca este om si ca poate avea dorinte, tendinte care sa i se para imorale, neacceptabile, etc.

Daca vrei sa te joci, pune in locul atacului de panica orice si vezi ce iese. Cand spun orice ma refer la ceva care ti se intampla tie si modul in care recepteaza partenerul. Poate vei regasi ceva din modelele de aici si astfel iti vei intelege mai usor partenerul.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod