Din ce sunt făcute stelele?

iulia-mirica
Este ușor să ne dăm seama de ce multe religii ale lumii divinizează soarele. Soarele menține viața pe Pământ și întregul sistem solar laolaltă.
Cu toate acestea, în ciuda beneficiilor vizibile aduse, soarele formează și un model specific al întâmplărilor cosmice.

Cum s-au format stelele?

 

Ca în cazul multor altor lucruri din univers, stelele se formează din simple particule mici, acestea fiind aflate în nori de praf și gaz. 

În mod diferit față de stelele active, aceste nebuloase rămân reci și monotone pentru perioade foarte îndelungate. Apoi, totul se trezește când un obiect sau o undă trece cu viteză prin acești nori. Tulburarea ar putea lua forma unei comete sau a unei unde de la o supernovă îndepărtată.
Pe măsură ce forța rezultată se mișcă prin norul de praf și gaz, particulele se ciocnesc și încep să formeze aglomerări. În mod individual, fiecare pâlc atrage mai multă materie, ducând la formarea unei atracții gravitaționale mai mari și, eventual, la atragerea mai multor particule din norul din jur.

Odată cu materia care este atrasă în aglomerare, centrul devine mai dens și este dominat de temperaturi ridicate. Pe parcursul unui milion de ani, pâlcul se transformă într-un corp mic și dens, denumit protostea.
Această protostea continuă să atragă și mai mult gaz și devine mai fierbinte. 

Atunci când protosteaua devine suficient de fierbinte (7 milioane de grade Kelvin), atomii de hidrogen încep să fuzioneze, producând heliu și scurgeri de energie. Această reacție atomică se numește fuziune nucleară. Cu toate acestea, forța provocată de fuziunea energiei este mai slabă decât forța gravitațională interioară. 

Materia continuă să vină în protostea, asigurându-i acesteia creșterea masei și temperaturii.
După milioane de ani, unele dintre stelele în formare ajung în punctul critic. În cazul în care suficientă masă (0,1 din masa solară) se prăbușește în protostea, se produce un flux bipolar. Două jeturi masive de gaz erup din protostea și distrug gazul și praful rămas.

Steaua tânără este stabilizată și ajunge în punctul în care presiunea exterioară de la fuziunea hidrogenului contracarează forța gravitației din interior. Din acest moment, va rămâne o stea, până când se va arde tot combustibilul.

Cât trăiesc stelele?


Depinde de masa lor. O stea de mărimea soarelui nostru are nevoie de aproximativ 50 de milioane de ani pentru a se stabiliza și își poate menține acest nivel al stabilității pentru aproximativ 10 miliarde de ani, potrivit NASA.
Stelele mai mari și mai strălucitoare ard mult mai rapid decât atât.
 
Nu-i așa că acum te vei uita altfel la stele? 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod