Lora îşi împrumută vocea lui Dorothy în celebra animație Legendele din Oz

Lora, celebra cântăreaţă şi jurată de la Next Star retrăieşte încă o dată bucuria de a fi copil, pentru că aceasta a avut ocrazia de a dubla un personaj animat, şi va putea fi auzită în celebra animaţie Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy care va rula din 23 mai în cinematografele din toată ţara.

Personajul Dorothy din filmul nostru este o fată modernă, iar Lora îi oferă inocenţă, virtute şi sinceritate, reuşind să aducă personajul dincolo de curcubeu, direct în inimile celor care o privesc.

Vedeta mărturiseşte despre prestaţia sa:

"Am fost foarte încântată când am primit această propunere, Vrăjitorul din Oz este una dintre poveștile mele preferate din toate timpurile, de când sunt copil. Îmi place că animația este foarte bine realizată, mi-a plăcut la nebunie coloana sonoră și faptul că am avut ocazia să și cânt. Cântecele au fost adaptate superb, ți se face pielea de găină când le asculți, au un text și o linie melodică superbe. Felicit întreaga echipă care a lucrat la transpunerea lor în limba română, sunt extraordinar de talentați toți. Abia aștept să vizionez filmul!”

Dorothy este o fată simplă, celebră pentru talentul său de a goni vrăjitoarele şi de a salva tărâmul lui Oz. Atunci când prietenii au nevoie de ea, Dorothy le vine numaidecât în ajutor, alături de bunul ei câine şi prieten, Toto. Extrem de curajoasă, ea înfruntă cu multă determinare toate provocările care îi ies în cale.



Legendele din Oz: Întoarcerea din Oz este o nouă aventură animată, plină de farmec şi culoare.

La scurt timp după ce se întoarce în Kansas, Dorothy află că Oz este din nou în pericol, iar locuitorii tărâmului magic au nevoie de ajutorul ei. Din nou alături de vechii şi simpaticii ei prieteni - Sperietoarea, Leul şi Omul de Tinichea - Dorothy trebuie să îl înfrunte de această dată pe maleficul Jester. Acesta a pus stăpânire pe Oz, a luat drept prizonieri toţi conducătorii îndrăgitei regiuni, şi printr-o vrajă, a adus întunericul peste tot teritoriul.

Un film distribuit de MediaPro Distribution, "Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy" are premiera pe 23 mai, în cinematografele Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu Vâlcea), Centrul Cultural Călăraşi.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod