Drama Kingăi Sebestyen: părinții nu au lăsat-o să facă sport în copilărie

Kinga Sebestyen este de 18 ani unul din cei mai buni instructori de fitness din România și cea care a lansat fenomenul Kangoo Jumps care a cucerit-o și pe celebra Kim Kardashian. De la 23 de ani Kinga practică sportul zilnic, fără întrerupere și a format până în prezent mii de instructori din țară și de peste hotare.
Ca o ironie a sorții, însă, în copilărie, părinții ei nu au lăsat-o să se înscrie la cursuri de sport. Pur și simplu nu vedeau această activitate ca una demnă de urmat. 
“Ideea lor era că școala e mai importantă. Am suferit din cauza asta pentru că prietenii mei mergeau la schi sau la patinaj. Aproape de vârsta majoratului m-am înscris totuși la aerobic pentru că îmi plăcea dansul. Apoi, la 23 de ani m-am specializat în Ungaria și am devenit instructor. De atunci am adunat toate diplomele și calificările în fitness, sport și dietă. Am fost prima care a adus metoda de step în România”, declară Kinga Sebestyen.

Kinga Sebestyen se pregătește în prezent pentru organziarea Kangoo Jumps International Festival, ediția din acest an având loc, în premieră, în România. Evenimentul se va desfășura la Pullman Hotel în weekend-ul 19-20 octombrie, iar la el vor participa unii din cei mai buni antrenori din 20 de țări. 
 

Cei peste 1.500 de invitați preconizați vor avea ocazia să ia parte la sesiuni de Kangoo Power, Kangoo Boot Camp, Kangoo Discovery, Kangoo TTR, Kangoo Kick, Pilates, Zumba, Extreme Combat, X-Tempo Dance, Tae Bo, Base Training, Belly Dance, Steel Combat, Steel Tonic, Capoeira, Aerobic, Dance – Fun for Everyone, Dance Aerobic și Port de Bras. 

Kinga Sebestyen este de 18 ani instructor de aerobic, step, fitball, pilates și lector la Federatia Română “Sportul pentru Toți”. Din 2008 organizează cursuri pentru persoanele care doresc să devină instructori de Kangoo Jumps, lansând până în prezent mii de specialiști care au ajuns să antreneze sute de mii de oameni din întreaga lume.
 
 

Kinga Sebestyen este trainer coordinator și specialist al Academiei Internationale a Trainerilor de Kangoo Jumps, coordonând programe și oferind diplome de merit. În plus, este autoarea unuia din cele mai eficiente programe de slăbit, Fat Burning, pentru care a fost premiată la nivel international.

Biletul de acces la Festivalul Internațional de Kangoo Jumps costă 300 de lei, dar se acordă reduceri dacă vizitatorii se înscriu din timp ca trainers, presenteri și instructori de Kangoo Jumps, pe www.kjfestival.com

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod