Cum își pedepsește Jamie Oliver copiii: le pune ardei iute în mâncare


Maestrul bucătar a inventat o metodă insolită de pedepsire a copiilor săi, adăugând ardei iute în mâncărurile lor, atunci când aceştia sunt neascultători.

Starul britanic, în vârstă de 39 de ani, are patru copii cu Jools, soţia sa - Poppy, în vârstă de 12 ani, Daisy, în vârstă de 11 ani, Petal, în vârstă de cinci ani, şi Buddy, în vârstă de patru ani. Ideea acestei pedepse originale i-a venit atunci când fiica lui cea mare a fost "nerespectuoasă şi insolentă". Astfel, Jamie Oliver a decojit un măr, a pus un sos chili extrem de iute peste fruct şi l-a oferit apoi fiicei sale, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

"Drept pedeapsă, îi fac să mănânce ardei iute. Nu mai e la modă să îţi baţi copiii, nu e deloc elegant şi nu ai voie ca părinte să faci acest lucru. Dacă eşti un bucătar celebru, aşa cum sunt eu, nu ar fi deloc plăcut dacă informaţia ar apărea în presă.

Aşadar, ai nevoie de metode alternative. Poppy a fost foarte nerespectuoasă şi insolentă cu mine şi a forţat nota. Pe vremea copilăriei mele, aş fi fost bătut, dar în zilele noastre nu mai ai voie să faci asta. După cinci minute, a crezut că eu uitasem, dar nu uitasem. Mi-a cerut un măr. L-am tăiat în mai multe bucăţi pe care le-am frecat cu ardei iute. A fost o trataţie minunată", a dezvăluit Jamie Oliver.

Totuşi, celebrul maestru bucătar spune că soţia lui a fost furioasă când a aflat despre această metodă de disciplinare a copiilor cuplului: "Poppy a alergat spre mama ei şi i-a spus: «Asta e ardei iute!».
Eu râdeam într-un colţ. Jools mi-a spus: «Să mai faci asta niciodată!»"
.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod