Salma Hayek s-a casatorit

Actrita de origine mexicana si omul de afaceri francez Francois-Henri Pinault s-au casatorit, potrivit editiei online a saptamanalului francez "Le Point", citat de People.

Hayek, in varsta de 42 de ani, si Pinault, 46 de ani, s-au casatorit sambata (n.r. 14 februarie) de Sfantul Valentin, la primaria din Paris, confirmand articolul aparut pe site-ul "Le Point", publicatie ce apartine trustului condus de Pinault.

Acum ceva timp, circulau zvonuri potrivit carora cuplul - care are deja o fetita, Valentina Paloma Pinault, care s-a nascut in septembrie 2007 - s-a reunit dupa ce a anulat nunta programata in iulie 2008.

Pinault este presedintele executiv al holdingului PPR (specializat in marci de lux) si este fiul celui mai bogat om din Franta, Francois Pinault, a carui avere a fost estimata de Forbes la 16,9 miliarde de dolari.
In afara de fiica pe care o are cu Hayek, Pinault mai are doi copii din casatorii anterioare.

Salma Hayek si Pinault s-au cunoscut in 2006, in Italia. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod