De ce nu ar trebui să mai bei lapte de vacă

Consumul de lactate, inclusiv de lapte de vacă, reprezintă o parte substanțială a dietei din Europa de Vest. Mulți oameni consumă lapte la micul dejun în fiecare zi, precum și alte produse lactate precum iaurtul și brânza.
Aceste constatări sunt adevărate mai ales în Statele Unite și în țările din Europa de Nord, precum Finlanda și Suedia. Însă de ce nu ar trebui să mai bei lapte de vacă?

Care sunt motivele pentru care nu ar trebui să mai bei lapte de vacă?


Nu este suprinzător faptul că este atât de răspândit consumul de lactate în acele părți ale lumii, având în vedere că persoanele care trăiesc acolo pot consuma alimente care conțin lactoză fără a experimenta probleme gastrointestinale și cred că este sănătos să consume lapte și alte lactate. Credința generală că laptele este bun pentru organism a fost inclusă în gândirea oamenilor de-a lungul generațiilor, cu ajutorul industriei lactatelor.
De asemenea, se știe că laptele și iaurtul au un conținut bogat de calciu, proteine și vitamine. 

Ceea ce se uită adesea este că lactatele sunt o adiție recentă la dieta oamenilor. În mai mult de 99,6% din istoria evoluției oamenilor, aceștia nu au consumat în mod regulat laptele vreunui animal. În plus, laptele este un aliment special, al cărui scop este să inducă o creștere postnatală a mamiferelor, precum și dezvoltarea și maturizarea imunitară a acestora. Pare plauzibil ca laptele de vacă să nu fie în concordanță cu biologia umană.

Unii specialiști au ajuns la concluzia că laptele poate fi un factor de risc pentru o varietate de afecțiuni. Printre acestea se numără acneea, obezitatea, diabetul de tip 2, cancerul de prostată și boala Parkinson. 

Ce impact are consumul de lapte de vacă asupra sistemului osos?


O altă credință populară este cea conform căreia consumul de lactate este benefic pentru sănătatea oaselor și pentru micșorarea riscului de osteoporoză. Cu toate acestea, multe cercetări au arătat că riscul fracturilor osoase este corelat direct cu consumul de lactate, punând la îndoială ceea ce se credea anterior.
Studiile epidemiologice recente, în special cele realizate de Harvard, au dezvăluit dovezi puternice conform cărora lactatele și laptele  cresc riscul fracturilor de șold în cazul oamenilor în vârstă. În plus, un profesor de la Karolinksa Institute din Suedia a arătat o corelație semnificativă între consumul de lapte și riscul de deces.

Ce impact are consumul de lapte de vacă asupra sănătății pielii?


Există din ce în ce mai multe dovezi de la studiile epidemiologice clinice conform cărora consumul de lapte stimulează sau agravează acneea vulgaris. În ultimii trei ani, societățile dermatologice s-au răzgândit și au acceptat corelația dintre nutriție și acnee. Există doi factori majori care declanșează acneea: laptele și carbohidrații hiperglicemici. 

Laptele este doar unul dintre produsele lactate pe care oamenii le consumă în mod regulat.
Cum se compară alte produse lactate cu laptele când vine vorba de dezvoltarea acneei și de apariția altor afecțiuni?

Există mai multe studii care arată o agravare a acneei cauzată de abuzul de proteină din zer. Acest lucru nu este neobișnuit pentru lumea fitnessului. Consumul zilnic de proteine din lactate promovează acneea. Consumul de brânză din Germania a crescut de cinci ori din 1950 până în prezent, lucru care demonstrează consumul excesiv de lactate din țările dezvoltate.

Există calciu din abundență și în legume precum broccoli și în apa minerală. Pentru sănătatea oaselor, este suficient să faci exerciții și să obții doza zilnică recomandată de vitamina D.
 
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod