Statul jos nu este periculos pentru oamenii care sunt în formă conform unui nou studiu

Există tot mai multe dovezi conform cărora timpul petrecut în mașină, la birou și pe canapea are unele efecte negative serioase asupra sănătății.
Cu alte cuvinte, timpul petrecut stând jos, în diferite situații. Comportamentul sedentar a fost corelat cu obezitatea, bolile de inimă, diabetul și alte afecțiuni cronice. Dar se pare că statul jos nu este la fel de periculos și pentru oamenii care sunt în formă. Iată ce spun specialiștii!

Te ții în formă? Statul jos la birou s-ar putea să nu fie atât de periculos pentru tine


Un nou studiu a concluzionat că anumite activități fizice, inclusiv modalitățile relativ simple de a îmbunătăți puterea musculară, pot fi suficiente pentru a depăși unele dintre efectele nesănătoase ale statului jos. Într-un studiu publicat în BMC Medicine, cercetătorii conduși de Carlos Celis-Morales de la Universitatea din Glasgow au analizat datele de la aproape 400.000 de oameni de vârstă medie din Marea Britanie.
Oamenii de știință au comparat rapoartele oamenilor cu privire la nivelul activității fizice cu cele privind timpul petrecut în fața televizorului sau ecranului calculatorului. Pentru a măsura mai obiectiv nivelul activității fizice, oamenii de știință au efectuat și teste de rezistență, în cadrul cărora au măsurat forța musculară. 

Persoanele cu cea mai mică forță musculară sunt supuși unui risc cu 31% mai mare de a muri de-a lungul celor 5 ani în care s-a desfășurat studiul pentru fiecare 2 ore petrecute în fața unui ecran, în comparație cu persoanele cu forță mai mare, dar care au petrecut perioade de timp similare stând jos în fața ecranelor. Acești oameni au avut, de asemenea, un risc cu 21% mai mare de a dezvolta boli de inimă și un risc cu 14% mai mare de a face cancer, în comparație cu persoanele cu un nivel ridicat al forței musculare.

În esență, pentru fiecare două ore petrecute de oameni în fața televizorului sau computerului, riscul de a muri din orice cauză este de aproximativ două ori mai mare în rândul persoanelor cu o forță musculară mai scăzută.
Vestea bună este că puterea musculară poate fi îmbunătățită prin antrenamente cu greutăți și creșteri moderate în activitatea fizică, precum și antrenamente de fitness. Mesajul general este că poate nu contează atât de mult dacă te uiți la multe emisiuni la televizor, dacă ești o persoană puternică, în formă și activă fizic. Dacă te miști și ești mai activ, statul jos nu va avea același efect asupra sănătății tale ca și cum ai fi inactiv.

Este important să îți amintești că statul jos nu este sănătos. În comparație cu persoanele care nu stau jos la fel de mult, oamenii care sunt mai sedentari sunt supuși unor rate mai mari de deces precoce și boli cronice. Dar în cazul persoanelor care trebuie să stea jos pentru perioade mari în timpul zilei, diferitele activități fizice pot compensa unele dintre aceste efecte dăunătoare.

Uneori, nu poți face nimic la birou dacă trebuie să îți petreci opt ore în fața unui computer sau pe un scaun.
Dar când te duci acasă, îți poți modifica comportamentul. Poți face multe lucruri pentru a compensa efectul statului jos în timpul zilei.

Rezultatele sugerează, de asemenea, că recomandările pe care multe țări le-au luat în calcul în ultima vreme, cum ar fi cele care îi îndeamnă pe oameni să meargă mai mult și să stea mai puțin jos, s-ar putea să nu fie la fel de eficiente pentru toată lumea. Aceste recomandări sunt aplicabile mai mult persoanelor care sunt atât sedentare, cât și relativ inactive. Încurajarea acestor persoane să facă mai multă mișcare ar putea să le ajute să evite unele consecințe negative ale sănătății pe care le are comportamentul lor sedentar.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod