Să plângi după fostul iubit te poate ajuta să slăbeşti, conform studiilor

De-a lungul vieţii, o persoană obişnuită varsă aproximativ 62 de litri de lacrimi, potrivit oamenilor de ştiinţă.
Cu toate acestea, se pare că, uneori, oamenii preferă să îşi reprime aceste emoţii şi chiar se simt jenaţi de ele. Dar, dacă ai ştii că plânsul pe fond emoţional este un mod excelent de a scăpa de kilogramele în plus?

Unele situaţii din viaţa noastră pot fi destul de dure, însă întotdeauna există şi o parte pozitivă a fiecărei poveşti.

E posibil să te îndoieşti de veridicitatea acestei informaţii


Se poate ca mulţi dintre voi să nu credeţi că puteţi slăbi prin plâns. Mulţi oameni au trecut printr-o despărţire şi ştiu că atunci apare un cerc vicios: te stresezi, mănânci mai mult şi după câteva zile îţi dai seama că perechea de blugi preferată este prea strâmtă.
Cum ar putea crede că vor pierde în greutate în aceste condiţii?

Dar, se pare că totul depinde de nivelul de cortizol


Cortizolul este un hormon eliberat pe bază de stres, care se află în strânsă legătură cu obezitatea. Mulţi dintre noi ştim că acest hormon ne ajută să luptăm împotriva oricărei situaţii stresante. Problema este că, în zilele noastre, oamenii nu luptă fizic pentru supravieţuire, ci preferă să se refugieze în mânie şi frustrare. Drept urmare, corpul nostru consideră că am consumat calorii pentru a face faţă stresului şi că trebuie să le recuperăm, chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat.


Oamenii de ştiinţă au descoperit că plânsul pe fond emoţional conţine hormoni care cresc nivelul cortizolului. Este vorba despre prolactina, leu-enkephalin şi adrenocorticotropină (cunoscută şi ca ACTH). Aceştia se produc atunci când ne aflăm sub presiune. Deci, atunci când nu ne suprimăm emoţiile şi plângem, aceşti hormoni sunt eliberaţi şi nivelul nostru de cortizol se reduce. Drept urmare, corpul nostru primeşte semnalul că nu trebuie să reţină grăsimea din moment ce situaţia stresantă a dispărut.

Spuneam că este vorba despre un cerc vicios pentru că nu ştim exact cum să scădem nivelul de cortizol.
De aici apare senzaţia de foame la oamenii care suferă. Datorită ştiinţei a fost descoperit secretul pierderii în greutate în situaţii dificile. Totul depinde de locul în care se află aceşti hormoni ai stresului: în interiorul sau în afara corpului.

Nu trişa!


Dacă eşti un actor bun şi poţi plânge la comandă sau speri să plângi în timp ce tai o ceapă, trebuie să ştii că nu te vei alege cu niciun beneficiu. Doar lacrimile cauzate de emoţii reale conţin hormonii necesari. Oamenii de ştiinţă adaugă, de asemenea, că cel mai bun moment pentru a plânge este între orele 19-22.



Aşadar, dacă relaţia ta s-a încheiat sau dacă treci prin alte astfel de momente grele, încearcă să te descarci, să te eliberezi de sentimente. O sesiune bună de plâns este una dintre cele mai eficiente de a-ţi calma mintea şi de a obţine corpul visurilor tale!

Sursă: brightside

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod