Şi bărbaţii au suflet. O scrisoare imposibilă pentru Moş Crăciun şi un regret


Te rog, trimte-mă acolo, în acel punct de pe axa timpului şi, apoi, opreşte-l. Lasă-mă agăţat de palma ei, să-i simt căldura şi parfumul

Dragă Moş Crăciun, nu cred că ţi-am scris vreodată. Moda asta epistolară cu personaje imaginare e relativ recentă. Dar m-am hotărât să cer şi eu ceva dacă tot se poate.
Uite, te rog frumos, trimite-mă înapoi în timp, atunci când aveam 17 ani şi mă plimbam pe o stradă din cartier de mână cu o fată frumoasă, mai mică cu un an ca mine. Avea părul brunet, lung, îi trecea de umeri. Pe alocuri făcea bucle, avea ochii negri, sclipeau în amurg şi o figura serioasă, dar suavă. Nu zâmbea, deşi încercam din răsputeri s-o fac să râdă. Nu era tristă. Pentru ea, a ţine pe cineva de mână era o treabă importantă.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod