Indiferent de preferintele tale, de stilul de design interior ales sau de frumusetea elementelor de mobilier din apartamentul tau, un living room bine decorat are nevoie de un punct fix in jurul caruia sa "orbiteze" toate celelalte obiecte din incapere. Specialistii numesc acest punct fix punct focal sau de interes, respectiv zona sau obiectul spre care se indreapta toate privirile la intrarea in camera.
Punctul focal poate fi reprezentat de orice - o canapea, un tablou, un perete sau chiar semineul. Punand in valoare la maximum acest punct de interes, intreaga incapere devine primitoare, confortabila si, in acelasi timp, functionala.
Testul de mai jos iti arata daca incaperile tale au sau nu un punct focal. Afla apoi cum anume poti crea unul, tinand cont de elementele care iti alcatuiesc spatiul.
1. Este evident care este cel mai mare si cel mai interesant obiect din incapere?
a) Nu am nici un obiect care sa merite sa fie remarcat.
b) Am mai multe obiecte de mari dimensiuni in camera.
c) Da.
2. Ai pus si mai mult in valoare obiectul respectiv cu ajutorul mobilierului complementar, al tablourilor sau al altor accesorii?
a) Accesoriile nu reprezinta punctul meu forte. Ori nu am nici un obiect decorativ in casa, ori am foarte multe, raspandite prin tot apartamentul.
b) Am ales accesorii pentru diferite zone din camera respectiva, dar acestea nu sunt reunite sub forma unei "ancore" vizuale, care sa atraga atentia.
c) Da, pe post de accesorii folosesc o masuta de cafea, lampi si veioze sau picturi care ajuta la accentuarea zonei respective, conferindu-i un aspect curat.
3. In living, ai organizat o zona de sedere, care incurajeaza oamenii sa converseze sau sa stea impreuna? Aceasta poate fi alcatuita din scaune si fotolii, grupate in jurul celui mai mare si mai de impact element din camera (spre exemplu, elementele de mobilier mai sus mentionate inconjoara canapeaua sua o sofa amplasata in fata unui televizor si a combinei muzicale etc.).
a) Am doar o canapea, iar scaunele sunt amplasate oriunde exista un loc liber.
b) Am organizat un spatiu de sedere si de relaxare de acest tip, dar nu este centrat spre punctul focal.
c) Da.
4. Exista in incapere o oglinda care sa iti atraga atentia, un tablou sau un element decorativ deasupra sau in spatele canapelei?
a) Inca ma mai gandesc si incerc sa ma hotarasc asupra obiectelor alese pentru decorarea peretilor.
b) Am un tablou agatat deasupra canapelei, dar pare sa fie "inghitit" de perete.
c) Da.
5. Ai o colectie de obiecte dragi, de suflet, antichitati sau alte "nimicuri" expusa in living room?
a) Nu am nici un fel de colectie.
b) Detin o astfel de colectie, dar obiectele nu sunt expuse in vreo ordine anume sau se afla imprastiate in mai multe incaperi ale apartamentului in care locuiesc.
c) Am o astfel de colectie, iar aceasta este foarte frumos expusa pe o masuta sau un raft din biblioteca.
6. Cum te simti in momentul in care te afli in aceasta camera?
a) Dezamagita - incerc sa evit sa petrec mult timp aici, deoarece alte incaperi ale locuintei sunt mult mai intime si mai confortabile.
b) In regula - lipseste ceva, dar nu imi dau seama exact ce anume.
c) Excelent - imi place la nebunie, este camera mea preferata si un adevarat refugiu pentru mine.
Rezultatele testului
© Copyright:
Posteaza comentariu