Robin Williams a murit. El s-ar fi sinucis

Actorul american suferea de depresie, dar reușise să învingă dependența de alcool


Potrivit unui comunicat dat atunci publicităţii de actor, Robin Williams nu mai băuse alcool din 2005, însă intenţiona să "îşi reînnoiască angajamentul" de a continua programul de abstinenţă. Potrivit site-ului tmz.com, Robin Williams se înscrisese în programul The Lodge, pe care centrul de reabilitare îl descrie ca "un proiect în 12 paşi care poate forma şi transforma fiecare aspect al vieţii".

Actorul urma să petreacă în acest centru câteva săptămâni.

Aşa cum a rămas în memoria tuturor, sperăm că nu decesul său va fi elementul central, ci nenumăratele momente de bucurie şi râsetele oferite milioanelor de oameniSusan Schneider, soția actorului
Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Marele alb", notează Mediafax.
Cu toate acestea, Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată şi nu a mai consumat alcool de atunci.

"Într-o zi, am intrat într-un magazin şi am văzut o sticlă mică de Jack Daniel's. Apoi am auzit o voce (...) care îmi şoptea la ureche: «Hei, ia doar o gură, doar una». Am băut şi apoi a fost o scurtă perioadă în care îmi spuneam «oh, sunt bine», dar lucrurile au scăpat de sub control atât de repede", a declarat Robin Williams publicaţiei Parade.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune "Mork and Mindy" şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul "Good Will Hunting".
Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din filmele "Bună dimineaţa, Vietnam", "Cercul poeţilor dispăruţi" şi "Regele pescar". Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul "The Crazy Ones", de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători numai după un sezon.


Foto: AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod