”Capacitatea de a ne raporta sănătos la realitate, în contextul pandemiei, este foarte importantă”- interviu cu Roxana Agafiței, psihoterapeut ISTT

De Eva
eva
16 Octombrie 2020
Cum gestionăm situația actuală? Cum facem față schimbărilor, restricțiilor, neprevăzutului și amenințării virusului? Cum le explicăm și copiilor noștri prin ce trecem și cum îi ajutăm să facă față unui an școlar de-a dreptul bulversant? Răspunsurile la toate aceste întrebări ni le-a dat Roxana Agafiței, psihoterapeut Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei
Având o experiență de 15 ani în lucrul cu și pentru oameni, Roxana Agafiței este susținător al ideii că „acolo unde apar probleme, se ivesc întotdeauna și soluții”. Roxana are o abordare complexă în practica sa, având formări în psihotraumatologie, psihoterapii scurte, orientate pe resurse și soluții, terapie sistemică – cuplu, copil, familie, interviu motivațional, psihoterapie strategică, urmărind obținerea de rezultate durabile în psihoterapie. Roxana este membru ISTT- Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei.  
 
 

Cum ne raportam la condițiile existente, la momentul prezent, în care trebuie să trăim zi de zi, alături de noul virus, în special în condițiile în care cazurile noi sunt în creștere? 
 
Roxana Agafiței: Ne aflăm acum la aproape 9 luni distanță față de martie 2020, atunci când au început cu adevărat schimbările și pentru noi. Vorbeam atunci de adaptare ca fiind una dintre cele mai importante abilități în a gestiona situația și cred că tot adaptarea rămâne și acum una dintre abilitățile fundamentale. Adaptarea, dar și capacitatea noastră de a ne raporta sănătos la realitate. Dacă antrenăm și punem în funcțiune aceste două capacități, atunci și deciziile pe care le avem de luat vor fi în acord cu timpurile.
 
În legătură cu toate planurile vieții – acasă, afară pe stradă, la serviciu, cu copiii și școala, în legătură cu planificarea vacanțelor – totul depinde de noi. Desigur, nu înseamnă că nu am resimțit sau că nu vom resimți disconfort, nu înseamnă că adaptarea ne lasă liberi de stres sau de încurcături, dar ne ajută să avem o claritate mai bună asupra a ceea ce avem de făcut și să punem în practică acțiunile necesare.
 
Câteva exemple, simple, de altfel, dar care fac parte acum din comportamentele noastre de zi cu zi: port mască atunci când ies din casă, evit cât de mult posibil locurile aglomerate, verific și agreez cu angajatorul care este modalitatea de lucru, reprogramez vacanțele sau schimb destinațiile și mă interesez care sunt măsurile de protecție care trebuie luate în noua destinație. Nu în ultimul rând, sunt atent la igiena mâinilor, planific mai bine cumpărăturile, țin legătura cu prietenii și în moduri ingenioase – bem cafeaua sau vedem un film împreună, dar online, sau ne întâlnim în aer liber, nu în interior etc. Sunt soluții, dacă ne propunem să găsim soluții!
 
Ce sfaturi le oferim părinților de copii școlari în această perioadă? 
 
Roxana Agafiței: În tot acest context, părinții au un rol extrem de important, pentru că ei sunt cei care transmit copiilor mesajele, ei sunt cei care îi ghidează și îi învață cum să se protejeze, ei sunt cei care îi ajută pe copii să înțeleagă, pe limba lor, ce se întâmplă și de ce e nevoie să accepte schimbările și tot ei sunt cei care îi ajută pe copii să gestioneze stresul, teama, disconfortul trăit. Nu e deloc ușor, dar e mai important ca niciodată ca părinții să fie atenți la copiii lor, la nevoi, la schimbările pe care le observă și să intervină pentru a-i regla, pentru a-i proteja.
 
Ce mesaj le putem adresa direct școlarilor? Ce le spui tu copiilor tăi care merg la școală? Cum îi învățăm să dezinfecteze corect, cum îi învățăm că masca nu este botniță?
 
Roxana Agafiței: Copiii sunt foarte receptivi și foarte curioși, primesc informațiile cu poftă, aș spune, iar dacă reușim să le transmitem și într-o manieră potrivită lor, într-un dialog deschis, dacă le răspundem onest întrebărilor pe care le au, eu sunt convinsă că ei se pot adapta chiar mai ușor la realitatea prezentă.
 
Cu copiii mei am fost deschisă de la început, m-am asigurat că nu se panichează, ci că înțeleg bine care e povestea cu virusul ăsta și ce avem noi de făcut, am făcut eu personal ce le spuneam și le-am fost model o vreme (de exemplu, am purtat mască, am pregătit sticluțe cu dezinfectant, le foloseam des și le reaminteam și lor.
Simplu, foarte simplu).
 

Copiii nu vor considera niciodată masca ca fiind o botniță, câtă vreme nu le spunem noi, adulții, asta.

 
Copiii au capacități sănătoase și de adaptare, și de procesare a informațiilor și sunt și preocupați de siguranța lor, încă o dată, dacă au înțeles bine despre e e vorba.
 
De exemplu, în clasa uneia dintre fiicele mele, toți copiii prezenți în sală au reacționat față de cei doi colegi ai lor care bravau și își dădeau masca jos. Au insistat, au reacționat, astfel încât, sub presiunea grupului, cei doi s-au conformat.
Unele dintre soluțiile mele de părinte au fost să le rog pe fete să mă ajute și să fie ele vigilente în legătură cu igiena (le-am numit ”comandanții sanitari ai familiei”) și am fost de acord să cumpărăm și măști colorate, cu diverse modele, pentru ele (ne protejăm cu stil). Iar pentru spălatul corect pe mâini, ne-am inspirat și noi și a funcționat perfect să cântăm ceva vesel.
 
Un amănunt important este acela că cei mici tind să uite, ceea ce înseamnă că pentru o vreme noi, adulții, le readucem aminte, facem împreună cu ei până când, practic, creăm un nou comportament aproape automat. Similar cu toate regulile precedente pe care le-am așezat și până acum în ei, încă de când erau mici: descălțatul la intrarea în casă, spălat pe mâini când venim de afară, tușim în cot etc. 
 

Nu masca e problema copiilor, ci faptul că nu mai pot interacționa așa cum o făceau, că sunt limitați în nevoia lor de mișcare și de joacă activă.

 
În această perioadă trebuie să le fim suport, să îi ascultăm, să le permitem să se descarce și să identificăm soluții adecvate care să le răspundă acestor nevoi.
Pentru mai multe recomandări, îi îndrum pe cititori să acceseze materialele dedicate pandemiei, disponibile atât pe site-ul, dar si pe pagina de Facebook a ISTT. Sunt mesaje simple, clare, grupate pe grupe de vârstă și sunt încă cât se poate de actuale și de folos. 
 
Reîntoarcerea la școală. Mulți dintre noi, copii și părinți deopotrivă, ne-am reîntors la școală, într-o perioadă delicată și stresantă. Cum ne descurcăm în aceste condiții noi? 
 
Roxana Agafiței: Adaptarea rămâne cuvântul cheie, în condițiile în care încă de la începutul lunii septembrie mesajele în legătură cu școala au fost neclare, confuze, contradictorii pe alocuri și în permanentă schimbare.
 

E complicat pentru părinți, care trebuie să împace și munca și responsabilitățile lor de adulți și să fie și suport  - emoțional, tehnic, didactic, de toate felurile - pentru copiii lor.

 
Iar pentru copii devine dificil, poate chiar stresant, tocmai pentru că sunt prinși la mijloc, între adulții care încă se ajustează la situație. Sunt la mijloc între părinți – suprasolicitați, dar și profesori – și aceștia, cu provocările și solicitările lor. Acesta este riscul pentru copii, acesta ar fi semnalul de alarmă pe care îl pot ridica, în calitate de psiholog. E important să nu ajungem în situația de a pierde copiii din vedere, câtă vreme ne ocupăm noi, adulții, cu adaptarea! 
 
Cum îi ajutăm pe copii, dar și pe profesori, mulți dintre ei nepregătiți pentru învățământul online, să facă față acestei noi provocări? Cum ajutăm părinții care s-au transformat, peste noapte, în profesori? 
 
Roxana Agafiței: Nu avem experiența unei astfel de situații, nu avem un manual pentru a urma instrucțiuni clare, nu avem politici clare la nivel instituțional, nu avem dotări similare pentru copii peste tot, nu avem cadre didactice pregătite similar, nici profesional, dar nici atitudinal.
Astfel încât, pentru moment regula ar fi să facem cât de bine putem, cu ceea ce avem, în realitatea pe care o trăim și punând principiul colaborării și întrajutorării la lucru.
 

În special pentru copiii care învață acum în sistem hibrid sau online exclusiv, rutinele sunt foarte importante, tocmai pentru că vin să suplinească neclaritatea și iesirea din obișnuințele lor.

 
Prin rutină mă refer la a face foarte clar pentru copil ce are el de făcut: care sunt aplicațiile pe care le folosește, cum poate accesa materialele, unde găsește tema și unde și cum o trimite; care este structura zilei, pe ore, care sunt activitățile și ordinea lor; care este timpul de studiu/lucru, care este timpul de relaxare și joacă; reguli ale casei în legătură cu suportul de la părinți – nu cred că e posibil ca un părinte care lucrează să fie disponibil 100% din timp, de aceea e recomandat să existe o înțelegere acasă în legătură cu acest aspect. 
 
La modul ideal, pentru ca cei mici să funcționeze bine ar fi nevoie să aibă un spațiu dedicat lor, amenajat potrivit (birou, un dulăpior cu toate lucrurile la îndemână, veioză etc),  să aibă un laptop (telefonul e o soluție de compromis) și eventual căști, pentru a se putea deconecta de restul casei si o conexiune bună la internet (esențială). Au nevoie și de mesaje clare de la dascăli: fac sau nu ore online (sincron), când și cum află linkurile de acces, care sunt cerințele sau regulile pentru fiecare materie în parte, pe cine și cum  pot solicita (pentru) ajutor. Dacă lucrurile acestea sunt bine așezate, copilul se poate concentra mai bine pe sarcinile lui. Dacă nu, cu siguranță lucrurile nu vor merge bine, cu directa afectare a copilului și a capacităților lui de funcționare.
 

Suportul părinților este esential, dar aș aminti acum de o regulă de aur: facem împreună cu copilul, nu în locul lui.

 
Le recomand părinților să rămână concentrați pe proces, nu neapărat pe conținut, pe detalii. Copilul are nevoie de îndrumare, are nevoie să învețe cum să învețe, nu îi este benefic să îi dicteze cineva temele (doar pentru că ar merge, poate, mai repede așa). Are nevoie de repere clare, de așteptări exprimate simplu și clar, are nevoie de reguli (contribuie mult la sentimentul de siguranță, dar și la creșterea capacității de organizare și planificare a propriului timp).
 

Are nevoie în a fi ajutat să-și crească încrederea în sine și în propriile capacități.

 
Astfel, părinții să rămână în rolul de părinți și să facă acele acțiuni benefice copilului: validare, apreciere, sarcini potrivite, implicare în viața familiei, timp liber petrecut cu copilul, reguli, să asigure copilului cele necesare (climat, dotări), să intervină specific atunci când realmente este nevoie, să-l învețe pe copil cum se rezolva unele dificultăți (specific, mă gândesc la dificultățile de acces online pe platforme, de exemplu).
 
Părintele trebuie să intervină pentru a-l proteja, atunci când copilul este prins în dinamici stresante sau dăunătoare. Peste toate, capacitatea părintelui de a se adapta la realitate și de a se regla emoțional sunt abilități fundamentale în aceste vremuri.
 

Pentru cadrele didactice care nu au reușit să se adapteze la noua realitate, încă, cred că colaborarea cu părinții, uneori chiar și cu elevii mai pricepuți în ale tehnologiei poate da rezultate bune.

 
Din ceea ce am observat și am aflat, acolo unde există bunăvoință și dorintă de a continua actul pedagogic, întotdeauna se găsesc soluții și activitățile intră pe un făgaș așezat.
Totuși, ținând cont că din luna martie gestionăm pandemia, nu prea sunt de găsit scuze pentru lipsa de pregătire a cadrelor sau a instituțiilor statului, acum, 9 luni mai târziu.
Avem, de altfel, și suficiente exemple de bune practici, așadar soluții există. Și, încă o dată, regula ar fi să facem cât putem de bine cu ce avem la îndemână, în condițiile date. Adică, adaptare, raportare sănătoasă la realitate și buna capacitate de prelucrare a informațiilor.
 
Cum putem face față stresului? Suntem în fața unei noi perioade stresante, în care o parte din restrictii au fost readuse pe agenda zilnică și cazurile tot cresc… ne mai putem distra/socializa în continuare în aceste condiții?
 
Roxana Agafiței: Devine din ce în ce mai important să fim atenți la noi înșine și la stările pe care le trăim, astfel încât să putem interveni protector pentru propria persoană. Ca să răspund punctual da, ne putem distra în continuare, dar adaptat la condițiile de mediu, la realitatea în care trăim. Ne putem întâlni cu prietenii, dar vom purta mască și vom pune mâna la inimă ca salut, în loc să ne îmbrățișăm. Nu e la fel, sunt de acord, dar e necesar acum, o perioadă, tocmai pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi nouă. 
 
Cum învățăm să trăim cu noul virus și cum știm că ceea ce facem este bine? 
 
Roxana Agafiței: În condițiile în care schimbarea este singura constantă din viața noastră, cred că mai sănătos ar fi să fim prezenți și să verificam cu noi înșine ce ne face bine și ce nu, și să acționăm în consecință. Dacă ne simțim rău, copleșiți, luăm o pauză, ne asigurăm că nevoile de bază (hrană, odihnă) sunt îndeplinite, respirăm mai lung și profund și mai rar. Vorbim cu prietenul despre care știm că are cel mai bun efect asupra noastră, ne ocupăm puțin de florile din casă sau de la birou, facem puțină ordine sau curat în casă. Facem o baie în care presărăm ceva plăcut mirositor – chiar și șampon, dacă altceva nu avem la îndemână (miroase frumos și mai face și spumă). Ieșim la o plimbare pe jos, de preferat pe o străduță mai retrasă, mai liniștită și care să aibă copaci (contactul cu natura este întotdeuna benefic și are efect reglator).
 
Facem puțin sport în casă (din propria inspirație sau urmărind un film). Ne uităm la un film sau la un documentar, citim lucruri care ne interesează. Apelăm la suport specializat, dacă e nevoie, chiar și punctual. Lucruri simple, dar simplitatea ajută! În timp ce facem toate acestea, antrenăm de fapt capacitatea personală de a accepta și gestiona trăiri neplăcute, intense și de a ne autoregla emoțional. 
 
Cum îi învățăm pe copiii noștri să aibă răbdare, să înteleagă că lucrurile se pot îmbunătăți?  
 
Roxana Agafiței: Aș vrea să punctez  faptul că nu lucrurile se vor îmbunătăți, ci că noi suntem cei care pot îmbunătăți lucrurile, în fiecare zi. Metaforic, scopul nu este să oprim marea din a avea valuri, ci acela de a rămâne cu barca deasupra valurilor! Putem îmblânzi, desigur, valurile mari, respectând regulile recomandate acum, dar pentru celelalte valuri ale mării, va trebui să căutăm soluțiile cele mai potrivite pentru a pluti pe mare.
 
Concret, pentru a-i ajuta și pe copii să se așeze mai potrivit peste aceste vremuri, îi învățăm și pe ei practici bune și protective: să reducă sau să optimizeze contactul cu tehnologia, cu grupurile virtuale de discuții (extrem de mâncătoare de timp și energie), să verifice cu ei cum se simt, să ia o pauză liniștitoare, să respire profund dacă se simt grăbiți, presați sau copleșiți.
Să asculte o melodie care le place mult, să deseneze ceva, să facă 5 minute de mișcare energică prin cameră, să vină și să ceară o îmbrățișare adultului de acasă.
 
Atunci când suntem împreună, pe lângă treabă și teme, ne asigurăm că încărcăm bateriile copilului cu energie bună: gătim împreună, jucăm boardgames, ne uităm la filme și comentăm, discutăm chestiuni importante din relațiile lor cu colegii de la școală (sunt extrem de importante, vitale și necesită o atenție sporită). Ieșim la plimbare în parc – punem oasele în mișcare - sau facilităm întâlniri cu prietenii buni ai copiilor. Vorbim cu ei, îi întrebăm cum se simt, îi observăm, le cerem și lor părerea în legătură cu planurile de familie și îi anunțăm potrivit atunci când planurile se schimbă, din motive externe. Le permitem să-și exprime emoțiile, reacțiile, opiniile, le trăim și pe ale noastre în fața lor (tocmai pentru a fi un model real, viu și organic pentru ei, nu doar o imagine imposibil de atins).
 

Ne adaptam cu toții, pas cu pas, zi cu zi, facem cât de bine putem în fiecare zi și trăim împreună cu virusul, ținând însă cont de el.

 
Este o realitate faptul că după ploaie iese soarele și câteodată suntem încântați și de câte un curcubeu! Este o metaforă foarte potrivită – atât pentru noi adulții, dar și pentru copii, care să ne susțină în a trăi potrivit de bine și în vremuri de pandemie. 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod