Felicitari



Afla daca va potriviti
Eu sunt

El este

programe tv

Vezi ce este la TV






horoscop
Nici o cafea fara horoscopul zilnic




sanatate
Alergia de primavara


A avea o alergie seamana foarte mult, pentru cei mai multi dintre oameni, cu a avea o ruda sau un colaborator plicticos. De cele mai multe ori, reusesti sa eviti respectiva persoana dar, pana la urma, tot o intalnesti si intr-o astfel de situatie trebuie sa fii calma si sa iesi din impas.

In majoritatea cazurilor probabil ca vei fi in stare sa eviti factorii de declansare (triggers), dar trebuie sa stii ce trebuie sa faci daca apare o reactie alergica. Tratamentele antialergice folosite in ziua de azi sunt foarte eficiente daca sunt utilizate in mod corect. Cel mai important lucru este ca, de fiecare data, sa iti consulti medicul.

Aproximativ 10% din populatia lumii sufera de diverse forme de alergii. Reactia alergica poate fi usoara, de exemplu stranutul, cand mirosi o floare; dar poate fi de asemenea grava, ajungand sa puna in pericol viata pacientului, daca acesta este, de exemplu, alergic la penicilina si alte substante sau la intepatura de albina. In orice caz indiferent de forma (gravitate), alergiile au acelasi substrat. Simptomatologia alergica apare atunci cand sistemul imunitar al organismului suprareactioneaza sau reactioneaza aberant in prezenta unei substante straine, care nu se gaseste in mod normal in corp. Factorii cei mai frecventi de declansare sunt polenul, praful, alimentele, mucegaiurile. Altii includ proteinele animale sub forma de par, blana, celule descuamate ale pielii; substante care cauzeaza reactii alergice ale pielii, ca de exemplu: diverse extracte din plante, cosmeticele, bijuteriile si medicamentele.

Simptome
Cele mai frecvente simptome sunt: problemele de respiratie, iritatiile pielii impreuna cu stranutul, rinoreea apoasa (nas care curge), conjunctivita si prurit ocular (mancarimi ale ochilor), pete rosii, urticarie, prurit (mancarime) al tegumentelor. Pacientul poate avea unul sau mai multe simptome. Cele mai grave alergii pot cauza soc anafilactic - o reactie (similara in toate situatiile) rapida, foarte periculoasa ca raspuns la ingestia de alimente la care persoana respectiva este alergica - ca de exemplu alunele sau fructele de mare - sau la muscaturile de insecta. Socul anafilactic poate fi periculos pentru viata pacientului deoarece se produc modificari cardiovasculare - hipotensiune arteriala grava pana la stop cardiac sau obstructie completa si rapida a cailor aeriene si deces prin sufocare.

Tratament
Socul anafilactic si alte reactii alergice severe care ingreuneaza respiratia ori produc disconfort maxim sunt considerate urgente medicale si necesita interventie de specialitate imediata. Daca ai avut in trecut o reactie alergica severa, e recomandabil sa porti la tine un kit pentru tratamentul socului anafilactic, cu care sa te tratezi in caz de urgenta. Fii sigura ca esti capabila sa iti administrezi singura injectia din kit. Asigura-te, de asemenea, ca poti primi imediat ajutor medical sau exista cineva care sa te ajute. Pana la sosirea medicului, intinde-te cu picioarele mai ridicate fata de corp (torace) pentru a creste fluxul de sange la inima si creier. De mentionat ca desi acest kit nu se comercializeaza in Romania, utilitatea sa in tratamentul precoce al socului anafilactic ma determina sa il mentionez in acest articol. Acesta contine o seringa preumpluta cu adrenalina si un dispozitiv care asigura injectarea automata a unei cantitati determinate de adrenalina de catre pacient fara a fi necesare cunostinte speciale. Zona folosita cel mai frecvent pentru injectare este coapsa.

Preventia
Preventia este cel mai bun tratament pentru alergii, in masura in care acest lucru este posibil. Identificand exact la ce esti alergica, poti, in majoritatea situatiilor, sa limitezi reactia alergica fara ajutorul medical. Daca stii la ce substanta esti alergica, evit-o ori de cate ori este posibil. Citeste etichetele alimentelor pentru a vedea care sunt ingredientele acestora si a identifica prezenta posibililor agenti declansatori alimentari. La restaurant, intreaba personalul ce contine mancarea comandata. Daca esti alergica la medicamentele uzuale - penicilina, aspirina, algocalmin, xilina - poarta la tine un card sau orice altceva unde sa ai notata aceasta informatie pentru ca personalul medical sa nu iti administreze aceste substante in situatii de urgenta. De asemenea, informeaza de fiecare data medicul care te consulta ca esti alergica.

Medicamentele
Urmatorul pas in tratamentul alergiilor sunt medicamentele. Exista foarte multe medicamente care se elibereaza cu reteta sau fara si care ajuta la prevenirea sau reducerea reactiei alergice si/sau controlul simptomelor alergiei. Dintre acestea, cele mai cunoscute si mai frecvent prescrise sunt antihistaminicele. Efectul secundar major al acestora si principalul factor care le limiteaza utilizarea este somnolenta; ele au acest efect secundar in grade diferite, in functie de substanta activa pe care o contin. Desi exista antihistaminice despre care se spune ca nu au efecte secundare, aceasta nu inseamna ca lipseste 100%, depinzand de fiecare pacient in parte. Cele care dau cea mai putina sedare sunt: loratadina, astemizolul, ebastin si terfenadina. Trebuie sa tii cont daca utilizezi antihistaminice pe cale sistemica (orala), pentru ca efectul de sedare iti poate afecta capacitatea de a conduce autoturismul sau de a efectua activitati care necesita concentrare mare. Alte produse utilizate sunt spray-urile nazale care pot contine antihistaminice (azelastin, levocabastin), derivati cortizonici (beclometazona, budesonid, tixocortol, fluticazon, mometazon). Principalul neajuns al acestora este ca efectul maxim apare abia dupa o saptamana sau chiar mai mult. Alte preparate cu administrare locala sunt descongestionatele nazale (pseudoefedrina, efedrina, nafazolina, zilometazolina, oximetazolina). In cazul acestora utilizarea lor este limitata de efectul de "rebound", datorita caruia congestia nazala va fi si mai mare. Sunt recomandate pentru a fi utilizate pentru scurt timp. Un produs care ne poate ajuta foarte mult in preventia procesului alergic este cromoglicatul de sodiu care se poate administra sub forma de tablete sau spray nazal si este recomandat si la copii datorita sigurantei mari in utilizarea acestuia. Este important de subliniat ca acest produs este util si trebuie administrat inainte de expunerea la alergen. Toate produsele mentionate se gasesc pe piata romaneasca sub diferite denumiri comerciale. Alt tratament posibil este desensibilizarea, care insa are rezultate controversate - trebuie aplicat pe o perioada foarte lunga de timp pentru a se obtine un efect si trebui facuta numai sub control medical. Daca iti administrezi un tratament fara recomandare medicala si acesta este ineficient, adreseaza-te imediat unui medic. Atentie, unele medicamente care se elibereaza fara prescriptie nu trebuie folosite in cazul in care suferi de hipertensiune arteriala, diabet zaharat sau alte afectiuni. Pentru a evita inrautatirea evolutiei reactiei alergice fii sigura ca urmezi intocmai recomandarile medicului tau.

Ce este polenul?
Pentru milioane de oameni polenul este o sursa de alergii. Polenurile sunt particule microscopice eliberate de plante sau parti din plante masculine si purtate de curentii de aer, pasari sau insecte la plante sau parti din plante feminine pentru fertilizare. Florile nu sunt singurele surse de polenuri. Alte surse sunt: copacii, iarba , buruienile. In Romania, perioadele cu nivele ridicate de polen sunt din martie pana in septembrie, in functie de zona geografica. Este bine sa cunosti care este perioada cu nivel ridicat de polen din zona in care locuiesti.

Cum eviti alergiile in aceasta perioada?
Stai in incinte izolate cu aer conditionat cat mai mult posibil. Zilnic, pe toata perioada cu nivel ridicat de polen, pentru a preveni sau limita reactii alergice, administreaza-ti antihistaminice orale conform recomandarilor medicale. Un picnic la padure este extraordinar dar polenul arborilor, nu. Incearca sa eviti perioada de polenizare a arborilor din zona pe care intentionezi sa o vizitezi si administreaza preventiv cu 24/48 de ore inaintea excursiei antihistaminice orale. "Desculti in iarba" este titlul unui film celebru dar si o placere pentru multi dintre noi, din pacate nu si pentru cei alergici la polenul de iarba. Evita aceste plimbari in perioada cu nivel ridicat de polen. Este important sa stii ca alergiile de sezon pot inrautati astmul alergic si uneori pot declansa reactii alergice severe.

Sfaturi:
Cateva sfaturi care te vor ajuta sa eviti alergiile de sezon:
- redu activitatea in aer liber intre orele 5-10 dimineata, cand nivelul polenului este foarte ridicat;
- stai in casa sau in incinte inchise ori de cate ori este posibil cand nivelul polenurilor din zona in care locuiesti este mare;
- tine geamurile masinii inchise cand conduci. Utilizeaza filtrele pentru polen la sistemul de aer conditionat al masinii;
- incerca, daca este posibil, sa iti iei concediu in perioada in care in zona ta de rezidenta nivelul polenului este ridicat si deplaseaza-te intr-o zona cu nivel scazut de polen (de exemplu la plaja);
- evita sa primesti sau sa mirosi flori;
- evita excursiile la padure in perioada de polenizare;
- daca ai alergie la polenul de iarba, flori si in acelasi timp ai o gradina sau gazon, evita sa le ingrijesti, foloseste plante la care nu esti alergica sau esti doar intr-o mica masura.
In final, iti recomand sa ai o buna colaborare si comunicare cu medicul tau curent, caruia sa i te adresezi cu incredere ori de cate ori apar modificari in evolutia bolii tale precum si la intervale regulate, pentru controale de rutina.

Articolul a fost realizat cu ajutorul doctorului Catalin Gavrila, medic specialist medicina generala la American Medical Center (program luni - vineri, intre 8 - 20). Telefon: 092.641.845.




sus inapoi


cursuri
Un ghid complet al cursurilor, organizat pe diferite domenii.

Newsletter
General
Horoscop

toplinks
eva iti recomanda cele mai interesante site-uri din sectiunea sanatate

adrese utile
Clinici, spitale, centre de intretinere. Le vei gasi pe toate aici.

shopping


"Cum sa oprim imbatranirea" de Jean Carper
Pret: 25,50 Ron
Librarii
mai mult...