Totul despre insomnii


Facebook Twitter gplus Comenteaza
Totul despre insomnii
Mai mult la batranete, dar li se intampla si tinerilor foarte stresati,insomnia ne necajeste prin faptul ca nu putem dormi si ne trezim din cein ce mai obositi. Care sunt cauzele sale si cum poate fi ea tratata,am aflat de la medicul specialist Catalin Gavrila, de la American MedicalCenter.

Insomniile reprezinta imposibilitatea de a adormi, a dormi (de a mentinestarea de somn), sau de a se odihni in timpul noptii si include sitrezirea prea devreme (involuntara). Poate fi tranzitorie (cateva zile),pe termen scurt (nu mai mult de 3 saptamani), sau cronica (mai mult de3 saptamani), si este simptomul care insoteste alte probleme de ordinmedical sau psihologic.Insominia apare intoteauna ca rezultat al unor conditii primare:descoperirea cauzelor este pasul cel mai important in vindecarea ei.

Cauzele insomniilor temporare
Acestea apar ca raspuns la stres sau la schimbare. Circa 22% dintrebarbati si 34% dintre femei au acuzat ca stresul le-a afectat somnul.Factorii precipitanti pot fi diversele evenimente traumatice ca de exemplubolile acute, accidentele sau interventiile chirurgicale, sau psihice:deces, despartire, sau evenimente minore, inclusiv vremea nefavorabila,examenele, calatoriile, sau problemele legate de serviciu. In acestecazuri, somnul normal revine aproape intotdeauna cand se depasesc, serezolva diversele evenimente sau situatii conflictuale sau se revinela situatia normala.
Zborurile intercontinentale peste fusuri orare sunt cauze frecventede insomnie. Dupa o calatorie lunga cu avionul, este nevoie de o zi deadaptare pentru fiecare fus orar diferenta. Calatoria spre est este maiputin traumatizanta decat aceea spre vest, deoarece adaptarea este maiusoara prin lungirea fazei circadiene decat scurtarea ei.
Studiile arata ca persoanele care lucreaza in ture de noapte sau indoua-trei schimburi au tendinta de a prezenta mult mai frecvent problemede somn inclusiv insomnie decat cei care lucreaza doar ziua. Un alt studiuarata ca 53% dintre persoanele care lucreaza in ture de noapte adorm intimpul serviciului cel putin o data pe saptamana, lucru care demonstreazaca ceasul lor intern nu este reglat pentru un astfel de program. Ele suntde asemenea mult mai frecvent implicate in accidente de automobile, dincauza somnolentei, comparativ cu lucratorii din turele de zi. Un studiufacut de japonezi arata ca diferite forme de tulburari de somn, incluzandsi insomnia, apar foarte des in cazul persoanelor care lucreaza excesiv demult timp la computer. Oamenii care sunt prea solicitati la munca prezintafrecvent tulburari de somn cu tendinta de a se trezi mult mai devreme.

Alcoolul si cafeaua, un alt factor al insomniei. In mod cert stilulde viata poate conduce la tulburari de somn. Cofeina este cel maifrecvent utilizata pentru a intrerupe somnul. Se estimeaza ca 10pana la 15% dintre cauzele insomniei cronice sunt rezultatul abuzuluide substante in special alcool, sedative, diverse droguri.
Unul saudoua pahare de bautura (alcooluri slabe) la masa pot prezenta un micpericol de alcoolism si poate ajuta la reducerea stresului si inducereasomnului. Excesul de alcool sau consumarea sa pentru a provoca somnul autendinta de a fragmenta somnul si de a provoca mahmureala cateva ore maitarziu. Creste de asemenea riscul tulburarilor de somn inclusiv apneea(lipsa respiratiei) si agitatia. Alcoolicii sufera frecvent de insomniidupa ce inceteaza sa mai bea alcool. Nicotina poate cauza oboseala siintreruperea fumatului poate cauza de asemenea insomnii tranzitorii. S-aobservat ca imbunatatirea somnului face mai usor suportabila renuntareala tutun.

Somnul partenerului. Un studiu din 1999 arata ca 17% dintre femei si5% dintre barbati s-au plans de faptul ca obiceiurile legate de somnulpartenerului le afecteaza propriul somn. Sforaitul este un factor sigurcare provoaca insomnia celuilalt.

Medicamentele. Insomnia apare ca efect secundar al multor medicamente,inclusiv al preparatelor care contin cofeina si se elibereaza fara reteta(pain killer). Persoanele care au cea mai mica banuiala ca medicamentelepe care le iau le provoaca tulburari de somn trebuie sa consulte unmedic.

Factorii de mediu. 20% dintre adulti se plang de faptul ca lumina,zgomotul si temperaturile extreme le cauzeaza insomnii. Este bine cunoscutfaptul ca ceasul biologic circadian este reglat de lumina soarelui, iarlumina artificiala poate produce tulburari de somn, stare de oboseala.

Pentru consultatii de specialitate si analize de laborator,American Medical Center va sta la dispozitie de luni pana vineriintre 8 - 20.
Programari la telefoanele: 210.49.23, 210.27.06, 094.342.903.
Dr. Catalin Gavrila, medic specialist medicina generala: 092.641.845.

Conditii care produc insomnie permanenta
Modificarile hormonale asociate procesului de imbatranire
Insomnia psihofiziologica
Tratamentul insomniei
Terapiile neconventionale
 

Comentarii (20)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • silvi pe 18 Apr 2013, 09:24
    stress

    vai vai cate am incercat. metoda silva, metoda iertarii, terapia respiratiei… cam la toate am inteles ca apar rezultate asa in cateva luni daca practici cum trebuie etc. cand, cum, unde??!? na, intr-un final am dat peste eliminarea stresului http://www.brainsync.ro/magazin/eliminarea-stresului/ ce poate fi mai frumos decat sa-ti pui casti pe urechi, sa stai juma de ora si sa nu trebuiasca sa faci nimic… sa vezi relaxare inca de la prima ascultare… nu am crezut pana nu am simtit-o pe pielea mea. acum, culmea gasesc si cum si unde si cand sa fac diverse pentru mine ;)

    0
    1

  • sergiu pe 14 Feb 2013, 13:03
    postare

    Buna!Cum pot sterge un mesaj postat aici?Mersi anticipat!

    2
    3

  • Ariadn@ pe 10 Aug 2012, 18:52
    Tratament insomnii

    Am avut o perioada de aproximativ 2-3 ani in care m-am luptat cu o insomnie cronica ingrozitoare, ce m-a schimbat in cu totul alta persoana: epuizata, letargica, lipsita de pofta de viata. Am descoperit aproximativ recent, cautand pe internet, masajul cu pietre de jad si-am zis sa incerc. Dupa 5-6 sedinte mi-am recapatat somnul cel dulce din adolescenta iar acum ma simt nemaipomenit, la fel ca inainte. Am continuat sa fac aceasta terapie chiar daca am scapat de insomnie pt ca m-a ajutat si cu problemele cu spatele si ma relaxeaza nemaipomenit. Am facut la Casa Jad, in Bucuresti. Va recomand din suflet.

    3
    1

  • maria pe 7 Mai 2012, 19:00
    Insomnii

    Am suferit de insomnii o perioada lunga de timp dar cu ajutorul masajului cu pietre de jad am scapat de ele. Acest masaj este uimitor eu l-am facut la Centrul oasis de pe b-dul Chisinau vi-l recomand. nr de tel 031.43.63.755

    1
    1

  • camelia pe 3 Apr 2012, 01:05
    insomnie

    Buna seara nu sufar de insomnie din fericire, sunt doar studenta la sociologie si imi fac licenta despre acest subiect si as avea nevoie de cateva persoane care au aceasta problema, in sensul ca, imi trebuie mai multe detalii ce le provoaca, de cat timp au aceasta problema? Daca poate cineva sa ma ajute as fi foarte recunoscatoare si chiar as putea sa va ajut si eu cu niste sfaturi tinand cont ca ma documentez de ceva vreme despre subiect am si eu cateva informatii, astfel ar putea fi un ajutor reciproc:D Id-ul meu este misha_styyle90. O seara buna daca pot spune asa pt insomniaci!!!

    1
    1

  • teodora pe 28 Mar 2012, 22:04
    insomnii

    pentru insomnii incercati masajul cu jad la centru oasis eu am scapat de insomnie facand la oasis in zona diham vre-o do sedinte de masaj cu jad tel de la oasis 031 4363755

    2
    1

  • iulia pe 13 Mar 2012, 11:34
    insomnia

    pai daca nu-ti raspunde nimeni,adica nici un specialist,ce naiba rost mai are sa postam...????nu vad nici un raspuns de la nici un spaecialist...

    1
    1

  • SILVIU pe 28 Nov 2011, 10:30
    MATINAL;

    BUNA MA NUMESC SILVIU DIN TM.AM 43 DE ANI, DIN PACATE MA TREZESC DIMINEATA PE LA ORA 4 DAR SEARA ADORM PE LA ORA 23 E NORMAL ? CE E DE FACUT ? ASTA SE INTAMPLA ZILNIC.

    11
    5

  • manuela pe 22 Iul 2011, 22:33
    insomnie

    Buna ziua! Ma numesc Manuela ,am 48 ani, Din ianuarie 2011 sufar de insomnie ,in sensul ca nu pot sa adorm! Nu prea am motive , sunt linistita , nu sunt stresatasi nu stiu de ce mi se intampla . Intr-adevar cu 10 zile in urma de a incepe starea de insomnie ,am facut un accident de masina, dar nu cu urmari grave , m-am speriat putin , dar a trecut ! Am mers la psihiatru , mi-a dat stimuloton 50 mg ( 1tableta / zi ),si stilnox10mg. Fara 1/2 stilnox , nu pot sa adorm ! Ce ar putea fi , merg pe un drum bun? Va multumesc !

    7
    12

  • Ghiculescu Alexandru pe 29 Iun 2011, 05:51
    Insomnie

    Sunt in perioada de examen... BACALAUREAT! ce-mi recomandati sa fac sa pot dormi cel putin noaptea dinaintea examenului? Noaptea nu pot dormi, in schimb ziua dorm destul de mult. Zilele trecute, am adormit la 4 dimineata si m-am trezit la 5 jumatate dupa amiaza. Ce pot face sa dorm noaptea, sa ma pot odihnit?

    9
    9

  • mihaela pe 25 Nov 2010, 11:59
    mergeti la psihiatru

    Buna! Sfatul meu pt toti care ai postat problemele voastre este sa mergeti la psihiatru pentru ca insomnia se trataeaza de catre psihiatru! Doar el va poate ajuta, fiindca cauzele insomiei sunt de ordin psihiatru!

    3
    2

  • elena pe 20 Ian 2010, 07:46
    insomnii

    sufar de spasmofilie insotita de atacuri de panica nu pot dormii noapte deloc nici ziua , ajutor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    5
    4

  • silviu pe 9 Nov 2009, 12:31
    insoomnii

    buna,ma numesc silviu si de ceva timp nu mai pot sa dorm Dorm doar 2 ore noapte de la 24-2:30 si nu visez dimineatza sunt foarte obosit

    17
    5

  • gabriel pe 30 Sep 2009, 22:06
    insomnii

    buna,sufar de insomnii de 5 ani si dorm foarte putin noaptea(1 ora),ziua deloc,cateodata nu dorm deloc cate o saptamana si ma afecteaza fizic si psihic...medicamente am mai luat atat naturiste cat si cu reteta,dar degeaba...tot de 5 ani sufar si de hiperhidroza-medie spre severa si ma gandesc ca ar putea fi si asta cauza,deoarece am un stil de viata dat peste cap,..adica nu prea ies pe afara si de un an m-am lasat si de scoala din cauza ambelor afectiuni..oare daca tratez hiperhidroza o sa treaca si cu insomniile ka mult nu pot asa..ajutatima!!!,..id-ul meu gmailut...

    8
    1

  • gabriel pe 30 Sep 2009, 22:04
    insomnii

    buna,sufar de insomnii de 5 ani si dorm foarte putin noaptea(1 ora),ziua deloc,cateodata nu dorm deloc cate o saptamana si ma afecteaza fizic si psihic...medicamente am mai luat atat naturiste cat si cu reteta,dar degeaba...tot de 5 ani sufar si de hiperhidroza-medie spre severa si ma gandesc ca ar putea fi si asta cauza,deoarece am un stil de viata dat peste cap,..adica nu prea ies pe afara si de un an m-am lasat si de scoala din cauza ambelor afectiuni..oare daca tratez hiperhidroza o sa treaca si cu insomniile ka mult nu pot asa..ajutatima!!!,..id-ul meu gmailut...

    8
    3

  • ionut pe 26 Feb 2009, 17:14
    insomnii

    buna sunt ionut si am probleme su somnul,ma pun seara la ora 22 si ma trezes pe la orele 1.2.si nu mai pot sa adorm deloc,specific ca lucrez in ture de 8 anii si am probleme de aproxmativ 3-4 anii.cauzele care cred eu ar fi;stresul,probleme de familie dar peste care le-a trecut,mentionez ca am incercat cu diverse pastile din plante de la plafar ,va rog ajutatima.

    12
    3

  • Anca pe 20 Dec 2008, 08:59
    insomnii

    buna,sunt anca.tatal meu sufera de insomnii, se trezeste in miezul noaptii intre orele 1:00-3-00.iar cand se culca adoarme repede. fumeaza, consuma alcool adeseori in cantitati mari si consuma cafea.este si foarte stresat.va rog sa-mi recomandati ceva medicamente naturiste sau sa-mi da-ti un sfat pentru tatal meu.

    15
    5

  • cristina pe 15 Dec 2008, 05:32
    insomnii

    buna,ma numesc cristina si sunt disperata din cauza somnului!!!!!!nu stiu ce sa fac ca sa-mi revin!!!!sunt extraordinar de stresata si simt ca in viitorul apropiat voi innebuni!!!!!!!!sunt constienta ca nu trebuie sa ma mai enervez dar nu reusesc si de o luna si ceva de zile nu mai pot dormi noaptea nici macar un minut!!!!!dorm ziua cateva ore dar ma trezesc oribil!!!!ma dor toate oasele,ma doare capul si ziua respectiva e pierduta!!!!nu stiu ce sa fac pt ca am inceput sa stau noaptea ca un liliac si ziua dorm cateva ore si nu mai pot sa fac nimic!!!!parca am pierdut contactul cu realitatea si nu mai ajung nici pe la facultate si raman doar eu cu problemele mele!!!!!!!!ma enervez din orice si ma stresez ingrozitor din orice!!!!!!!!!!ajutati-ma

    10
    7

  • gherman ildi pe 4 Nov 2008, 08:18
    insomnii

    buna ziua.ma numesc ildi am 32 de ani si sufar de insomnii de aproape 10 ani.cauza cred ca este problemele familiare din trecut,adica divortul parintilor iar pe urma decesul tatalui meu.dupa deces am plecat la paris unde am stat 6 ani iar problemele cu somnul s au agravat.am suferit si o depresie.am consultat medicul regulat ,pot sa dorm cu pastila levomepromazin,dar as dorii un somn natural deoarece imi doresc un copil care nu as dorii sa fie afectat din cauza medicamentelor.va rog sa ma sfatuiti cum sa procedez deoarece in zona parerea medicilor difera.unul spune ca pot sa duc sarcina cu levomepromazin iar altul spune ca nu.ce trebuie sa fac?va multumesc

    13
    6

  • vilciu ion pe 21 Apr 2008, 05:05
    insomnie

    operat coartatie de aorta 1985,recent am facut analize am facut inclusiv tomograf am fost diagnosticat in urma endoscopiei cu gastrita am urmat tratamentul recomandat dar cu toate acestea am mai avut o criza de gastrita care ulterior s-a linistit dar in continuare am insomnii si probleme de respiratie in momentul cind trag aer in piept simt o durere in spate intre omoplati care nu-mi permite sa inspir aer pe saturate astfel apare senzatia de sufocare care este mai accentuata in pozitia intins pe spate,ce sfaturi i-mi dati ?si ce ar putea fii.

    7
    11

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod

Frumuseţe: Cele mai potrivite coafuri pentru părul rar. Încearcă-le!

Secretele unui supermodel de 50 de ani: Elle Macpherson nu mai bea alcool și se ferește de pastile

Adevărul fără Photoshp: Cum arată Britney Spears într-o poză neprelucrată

SOCIETY HAIRSPRAY - LIMITED EDITION THE SUBLIME

Ceaiul negru şi sucul de portocale scad riscul de cancer ovarian

5 alimente care-ţi ajută metabolismul să ardă mai multe grăsimi

Olivia Steer: "Vaccinurile sunt un mit, nu te protejează, te îmbolnăvesc"

Frumuseţe: 4 exfoliante naturale care îţi fac pielea catifelată

Studiu: O ceaşcă de cacao cu lapte pe zi ameliorează memoria

Fără machiaj: Primele poze cu Renee Zellweger după apariția-șoc de pe covorul roșu

Frumuseţe. 4 schimbări la care nu te-ai fi aşteptat să te facă mai frumoasă

O adevărată doamnă: La 69 de ani, Helen Mirren are căutare în industria cosmetică

5 obiceiuri sănătoase care te ajută să te trezeşti veselă

Hugh Jackman, tratat de cancer de piele pentru a treia oară în 12 luni

Ioana Maria Moldovan: "O aluniţă mi-a transformat viaţa într-un calvar"

Frumuseţe: 4 ingrediente care îţi îmbunătăţesc structura părului

Stilizează cu fibre

Nioxin împiedică ruperea părului

6 alimente care nu trebuie să lipsească din meniul zilnic

Transformarea șocantă prin care a trecut Renee Zellweger. Cum arăta actrița de-a lungul anilor

Ora de iarnă: Când se schimbă şi cum ne influenţează sănătatea

Frumuseţe. 3 măşti naturale care îţi luminează şi purifică tenul

Studiu: Efectele trecerii la ora oficială de iarnă

8 carbohidraţi pe care ar fi bine să-i consumi

Mărioara Zăvoranu, dată în judecată de Marek Vâlcu

Frumuseţe: Remedii şi produse care îi redau strălucirea părului tău

Transforma parul neascultator

Silueta perfecta fara bisturiu

Bianca Fanu, reprezentanta României la Miss World 2014

Frumuseţe. Care este subtonul pielii tale şi ce nuanţe de farduri ţi se potrivesc