7 greșeli de stil care te fac să pari mai în vârstă

Este necesar să-ți transformi stilul vestimentar odată cu trecerea anilor, dar când vrei să maschezi efectele îmbătrânirii cu ajutorul hainelor poți face mai mult rău decât bine.
Descoperă câteva dintre greșelile vestimentare care te fac să pari mult mai matură.

Porți prea mult negru

Negrul va fi întotdeauna la modă, fiind potrivit pentru aproape orice ocazie. Dar pe măsură ce înaintezi în vârstă, culoarea pielii tinde să devină mai pală, iar atunci când porți haine negre se creează un contrast puternic care accentuează ridurile și cearcănele. Poartă accesorii precum coliere sau eșarfe în culori deschise, care au capacitatea de a reduce contrastul puternic. De asemenea, alege haine în tonuri neutre precum ciocolatiu, verde olive, camel sau gri. Și culorile inspirate de pietrele prețioase sunt o alegere bună. Poartă albastru safir, verde smarald sau roșu rubin.

Porți haine largi

Dacă încerci să-ți ascunzi șoldurile sau colăceii sub un cardigan larg, obții de fapt efectul contrar. Vei părea mai mare în haine largi. Un sacou bine croit, până în talie, îți pune în valoare formele, fără să adauge un plus de volum.

Alegi fuste tot mai lungi

Pe măsură ce înaintezi în vârstă nu însemnă că și fustele trebuie să devină tot mai lungi. Fustele până aproape de glezne pot camufla zone ale picioarelor de care nu ești mulțumită, dar te fac în același timp să pari masivă. Fustele tale ar trebui să oscileze în jurul genunchilor, fie cu câțiva centimetri deasupra, sub genunchi sau la nivelul lor.

Ai ochelari de "tocilar"

Ramele groase, închise la culoare, scot în evidență pungile de sub ochi și ridurile. Înlocuiește-le cu unele delicate, cu detalii strălucitoare subtile, care reflectă lumina. Poți încerca și ramele în culori puternice pe partea interioară a brațelor, care au, de asemenea, un efect de iluminare a chipului.
Pe măsură ce înaintezi în vârsta, ramele ochelarilor trebuie să fie din ce în ce mai subțiri și discrete.

Ai multe haine din jerseu

Jerseul este acel material elastic, subțire, cu aspect tricotat, din care sunt realizate numeroase piese vestimentare, în special topuri și rochii. Este comod, ușor de purtat, destul de ieftin, fiind prezent din aceste motive în garderoba celor mai multe femei. Dar nu este a alegere prea bună pentru ținutele tale odată cu trecerea anilor. Pentru că este elastic și subțire nu îți oferă susținerea de care ai nevoie, lăsând la vedere colăceii și pielea lipsită de fermitate. Alege, în schimb, materiale cu o țesătură densă și cu puțină elasticitate pentru confort.

Îți ascunzi gâtul

Ridurile și pielea lăsată din jurul gâtului te pot determina să porți tot mai multe bluze cu guler înalt.
Dar topurile cu guler în forma literei V sau cele clasice, în formă de semicerc, sunt o alegere mai bună pentru că atrag atenția asupra decolteului. Cămășile cu guler reușesc să acopere mai mult și să distragă atenția de la zona gâtului. Este important să eviți coliere de tip choker și cele la baza gâtului. Optează pentru unele ceva mai lungi.

Porți încălțăminte masivă

Tocurile groase, încălțămintea cu talpă masivă sau cizmele de tip UGG adaugă prea mult volum în partea inferioară a corpului. Lookul tău va părea astfel îngreunat, ceea ce îți accentuează vârsta. Optează pentru pantofi cu toc subțire, sandale cu barete delicate și în general încălțăminte care nu adaugă volum.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod