Cum făcea mamaia pâine fără drojdie

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
17 Martie 2020
Am zis că nu dau retețe, dar trebuie să vă spun cum făcea mamaia pâine fără drojdie! Evident, nu am o rețetă clară, dar asta nu face mai puțin validă varianta ei.

Nici ea nu avea o rețetă - asta e chestia care mă mână-n luptă, de fapt, că nici nu părea că știe ce face, dar totul îi ieșea brici.

Citește aici: De ce nu dau rețete 

De când am rămas toți izolați/carantinați/speriați, cu multe kilograme de făină și fără drojdie, mă gândesc din ce în ce mai mult la mamaia mea.
 

Îmi amintesc toate poveștile ei cu foametea de după război.

 
Mamaia mea, Dumnezeu să o odihnească!, s-a născut în 1937 și spunea mereu, când povestea despre familia ei: ”eram nouă frați la masă”. N-am înțeles exact, până în aceste zile, de ce folosea ea formula asta, dar cel mai bine o înțeleg acum. La masă! Normal! ”La masă” era noțiunea cea mai apăsătoare în acele vremuri. Puteai să ai nouă copii în casă, prin curte, dar la masă - și de trei ori pe zi! - era cu adevărat greu.


Dar să revin la ideea de la care am plecat, că iar mă iau cu vorba și fac poveștile lungi.
Vă spuneam că mamaia făcea pâine fără drojdie. Exista drojdie, se găsea, dar mamaia era ca în bancul cu ardeleanul care, când a văzut prima dată o doză de Coca-Cola, a scos brișca și a desfăcut-o ca pe conservă. Cei din jur au sărit imediat să-i spună cum trebuia deschisă, că era, de fapt, mult mai simplu, la care ardeleanul le-a răspuns calm (sau e pleonasm dacă folosesc ”calm”?): ”Mă, taică, asta e pentru cine n-are brișcă!”. Exact așa era și mamaia.
  

Mamaia avea brișcă și nu avea nevoie de drojdie.

 
Mamaia avea turte! Nu erau altceva decât maia uscată, că nu era învățată să păstreze maia la frigider pentru că ”brișcă” de-asta, pe vremea ei, nu pomenise.
Făcea o maia pe care, la final, o amesteca cu mălai și o făcea chiftele. Apoi le punea la uscat, pe șopru - vara, pe sobă - iarna, iar după ce se uscau le aduna pe toate într-o coșniță pe care o ținea acoperită cu prosopul, agățată la șopru, să stea la aer ca să nu se ”tragă”.

Am stat ieri să-mi amintesc cum făcea turtele, să-mi amintesc ceva cantități.

 
Nu-mi aminteam nimic! Știam doar că păstra puțină cocă de la o pâine să se dospească bine într-un capăt de căpistere. O mai înmuia cu apă și mai punea făină, o ținea la cald și, a doua sau a treia zi, o amesteca cu mălai și făcea turte de dimensiunea unei chiftele. 

După ce le usca, le punea păstrat, așa cum am zis mai sus. Punea două turte la o pâine mare, cât roata de căruță, cum zicea ea.
Făcea pâinea în țest, că țestul era brișca celor care nu aveau aragaz și cuptor. Avea aragaz și cuptor când eram eu mică, dar nu se putea lepăda de țest. Turtele le punea în apă călduță până se topeau cu totul și cu amestecul acela frământa. Dacă e vreun gest al ei pe care să mi-l amintesc atunci când mă gândesc la ea, să știți că cel mai des îmi amintesc de mâinile ei muncite, cu venele proeminente, cum roteau coca netedă în căpistere. 

Am citit zilele acestea, pe Internet, tot felul de rețete de maia. Care cu 100 de grame, care cu 75 de grame, toate cu
cantități exacte.
 

Maiaua pare ceva de făcut într-un laborator în care să ai toate ustensilele la îndemână.

 
Nu-mi aminteam ca mamaia să fi măsurat ceva cu vreo precizie.
Am sunat-o și pe mama să o întreb cum făcea mamaia turtele. Mi-a explicat și ea tot cum știau eu.
- Dar cantitățile le știi?
- Eh, ce cantități? Punea acolo din ochi, nu știi? Îi ieșea mereu...

Deci nu am o rețetă, așa cum v-am zis deja, dar am vrut să știți că ea așa făcea pâinea.

Oricum, ca să știți, eu mai am câteva plicuri de drojdie, dar pun numai un praf mic de drojdie, cât cuprind în 2 degete și bag un cartof fiert, zdrobit cu furculița. Se dospește mai lent, dar iese minunată! Mă rog, varianta mea e pentru cine are puțină brișcă, cum ar veni.
 
Reteța oficială o puteți găsi aici: Cum să faci maia Nu e de la mamaia, dar am înțeles că funcționează. Eu nu am cântar și nu am cum să o testez. Deh... așchia nu sare departe de trunchi.
 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod