6 pericole pentru cuplu dacă nu faceţi sex o perioadă mai lungă


Absenţa sexului într-o relaţie poate avea numeroase efecte asupra ambilor parteneri, iar unele dintre ele pot ameninţa însăşi fundaţia cuplului. Descoperă care sunt cele mai grave 6 pericole pentru cuplu dacă nu faceţi sex o perioadă mai lungă.
Absenţa sexului într-o relaţie poate avea numeroase efecte asupra ambilor parteneri, iar unele dintre ele pot ameninţa însăşi fundaţia cuplului. Descoperă care sunt cele mai grave 6 pericole pentru cuplu dacă nu faceţi sex o perioadă mai lungă.

Studiile despre sexualitatea în cuplu au descoperit o legătură clară între fericire şi frecvenţa sexului. Cuplurile fericite fac sex mai des, iar atunci când fac sex mai des, cele mai multe cupluri susţin că sunt mai fericite. Corelaţia inversă, între nefericire şi lipsa sexului, nu este însă la fel de puternică şi absenţa sexului afectează diferite cupluri în diferite moduri.

Perioada de după naştere sau momentele în care unul dintre parteneri suferă de probleme medicale sunt perioade normale în care sexul este infrecvent sau complet absent. În alte situaţii, consecinţele pot fi însă şi mai periculoase pentru cuplu.

Reducerea afectivităţii

Sexul este de multe ori o parte foarte importantă în afectivitatea fizică. În absenţa lui, alte gesturi de afecţiune fizică se pot rări sau pot dispărea. Dacă exista motive obiective pentru care sexul este mai infrecvent sau lipseşte complet pentru o perioadă mai lungă, compensează prin mai multe atingeri afectuoase faţă de partener, de la sărut şi îmbrăţişare până la masaj.

Distanţarea emoţională

Absenţa sexului poate duce la o distanţare emoţională, iar intensitatea acestui efect ţine de modul în care se ajunge la situaţie. Pentru cuplurile care au o viaţă sexuală cu frecvenţa mare, problema poate fi mai gravă atunci când există o întrerupere bruscă a activităţii sexuale. Atunci când acest liant important în relaţie dispare, distanţarea emoţională devine un pericol real.

Reducerea intimităţii

Lipsiţi de contactul sexual, ambii parteneri pot simţi că intimitatea în cuplu se reduce. Prin comunicare şi multă afecţiune fizică, problema este atenuată, mai ales dacă şi tu şi partenerul sunteţi dispuşi să faceţi eforturi în acest sens. Dacă dispariţia sexului este însă un subiect tabu, reducerea intimităţii se poate transforma într-un adevărat zid ce te desparte de partener în cuplu.

Agravarea tensiunilor şi a certurilor

Sexul contribuie puternic la producţia unor hormoni care relaxează şi îmbunătăţesc somnul. Poate fi şi o modalitate de împăcare mai rapidă în cazul disputelor. Dacă acest mecanism de rezolvare a tensiunilor dispare, absenţa sexului pentru o perioadă mai lungă poate duce la certuri mai frecvente şi mai intense.

Agravarea geloziei

În multe cazuri, gelozia nu are nevoie de argumente raţionale, iar absenţa sexului poate creşte intensitatea acestui sentiment negativ. Puţină gelozie este normală în orice cuplu, dar atunci când unul dintre parteneri devine tot mai gelos, poate fi vorba de frustrări acumulate în absenţa sexului.

Creşterea şanselor de infidelitate

Atunci când absenţa sexului este impusă practic de tine sau de partener şi unilaterală, infidelitatea poate deveni o problemă reală. Bărbaţii se pot controla atunci când este vorba de o perioadă scurtă, ca cea de după naştere, dar în absenţa totală a sexului, fără vreun orizont de aşteptare în care situaţia s-ar putea schimba, infidelitatea devine foarte tentantă.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • cora pe 31 Aug 2013, 11:08
    lipsa sex

    ce e nou in acest articol ??? BANAL..., SUPERbanal.... |))....

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod