Alexandru Ciucu, prezentare de excepţie la Monte Carlo! Doamnele din Principat, impresionate de costumele sale feminine!

Alexandru Ciucu a prezentat noua colecţie “Lady vs Gentleman 2013” în premieră la Monte Carlo, în cadrul propriului eveniment exclusivist organizat în incinta Hotel de Paris sub înaltul patronaj al Casei Regale a României.

La expoziţia colecţiei mixte de costume elegante au participat peste 100 de invitaţi de seamă, printre aceştia numărându-se Alteţa Sa Regală Principele Nicolae de România, Ministrul Culturii din Monaco şi Consulul Braziliei din Monaco.

Linia vestimentară semnată Alexandru Ciucu a fost expusă pentru prima dată în Principat şi a fost apreciată de invitaţi pentru conceptul aparte, calitatea materialelor, corectitudinea croielii şi atenţia deosebită asupra detaliilor.  

“Prezenţa a fost chiar mai numeroasă decât cea de anul trecut când am avut prima prezentare la Monte Carlo. Mulţi dintre invitaţi ştiau deja de evenimentul din 2012 şi au venit acum în cunoştinţă de cauză.

Ceea ce m-a bucurat însă foarte mult a fost prezenţa în majoritate feminină şi faptul că prima mea colecţie de damă a fost apreciată în Principat. Spre deosebire de anul trecut, în 2013 am preferat să fac o expoziţie de costume în locul unei prezentări clasice pentru a le da astfel ocazia invitaţilor să privească îndeaproape detaliile colecției”, declară Alexandru Ciucu.

Expunerea colecţiei a fost urmată de un cocktail pe superba terasă a Hotel de Paris de unde se poate admira portul şi palatul princiar din Monaco.



Activitatea designerului Alexandru Ciucu în Monaco contribuie cu succes la construirea unei imagini pozitive a României în Principat. “Cred că astfel de evenimente pot schimba în bine imaginea Romaniei în exterior, mai ales într-un loc precum Monaco unde se întâlnesc cei mai importanţi oameni din toată lumea.

Am fost plăcut impresionat să văd că la acest eveniment au reuşit să ajungă şi câţiva români care trăiesc în Monaco şi care auziseră din presă de această prezentare. Au cerut detalii si au venit, lucru care m-a bucurat foarte mult, mai ales că fiecare dintre ei este un tânăr de succes în domeniul său. În acest mod şi cu astfel de oameni cred că se poate ameliora imaginea României în Europa”, mărturiseşte Alexandru Ciucu.

Fuziune discretă între prestanța costumului masculin și eleganța croielii feminine clasice, noua linie vestimentară include costume masculine de Business, Leisure şi Ceremonie și, pentru prima dată în cariera designerului, ţinute feminine de Business şi Ceremonie.

Omagiu adus legendarei Coco Chanel, la aniversarea a 130 de ani de la nașterea ei, colecția este inspirată și de experienţele stilistice pe care Alexandru Ciucu le-a trăit şi asimilat în lunile în care a locuit în Monte Carlo.

În luna februarie a anului trecut, Alexandru Ciucu a prezentat colecția “L’Homme.Roi 2012”, la Hotel de Paris în Monte Carlo, devenind astfel primul designer român care organizează un show de modă în Principatul Monaco.


Peste 100 de invitați din sfera diplomației, a modei, jurnaliști, politicieni și oameni de afaceri au urmărit, preț de 30 de minute, un spectacol de eleganță 100% românesc.
Alexandru Ciucu a devenit în ultimii doi ani o prezență obișnuită în principatul de pe Coasta de Azur.

În luna decembrie a anului trecut, designerul a participat, în premieră pentru România, alături de mari case de modă internaţionale precum Chanel, Dior, Prada, Cartier, Gucci, Valentino, Bulgari, la renumitul festival caritabil al brazilor de la Monte Carlo.

Creația lui, un brad stilizat din globuri aurii aplicate pe catifea roșie, înacadrate de o ramă aurie pe suport de lemn îmbrăcat în organza, a fost licitată și achiziționată de însuși Principele Albert de Monaco. Creația designerului Român se află în prezent în Palatul Princiar din Monaco.


Alexandru Ciucu este cel mai cunoscut designer de costume masculine premium din România şi furnizor oficial al Casei Regale a României. Creaţiile sale vestimentare sunt apreciate, mai nou, şi peste hotare, în special pe Coasta de Azur, singurul loc din Europa care reuneşte elitele mondiale din toate domeniile: reprezentanţi ai monarhiilor, oameni de afaceri, actori, artisti, oameni politici, designeri şi sportivi.

1 din 11

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod