10 superstiţii şi tradiţii de Revelion, ca să-ţi meargă bine tot anul


10 superstiţii şi tradiţii de Revelion, ca să-ţi meargă bine tot anul
Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi superstiţiilor care sunt legate de noaptea de Revelion şi prima zi din ianuarie se referă la a începe cu dreptul.

Ca să ai noroc, sănătate, fericire şi bani în noul an, trebuie să pui în practică mici trucuri şi superstiţii care te vor ajuta să crezi cu adevărat că vei avea toate acestea. Se poate spune de fapt că este un efect placebo - crezi că le vei avea şi chiar se va întâmpla! Iată ce să faci:

Alungă spiritele rele

Tradiţia populară spune că spiritele rele se sperie de lumină şi de zgomotele puternice. De aceea, pe vremuri şi chiar în prezent, în unele locuri, se trosneşte din bici pentru a alunga spiritele malefice din anul care vine. E mult mai simplu în prezent, pentru că poţi folosi petardele, pocnitorile şi artificiile.

Bani în buzunar

Numărătoarea inversă pentru noul an trebuie să te prindă obligatoriu cu bani în buzunar. Astfel te vei bucura de câştiguri şi bunăstare tot anul viitor.

Mănâncă peşte

O altă superstiţie spune că trebuie să mănânci peşte în noaptea de Revelion ca să te poţi strecura printre probleme şi obstacole în noul an, cu agilitatea unui peşte în apă.

Fără datorii

Nu intra în noul an cu datorii! Încearcă să scapi de ele cât mai repede cu putinţă, altfel vei avea probleme cu banii tot anul. De asemenea, nu este bine să împrumuţi bani în prima zi din an.

Noroc şi protecţie

Pe 1 ianuarie, tradiţia spune că prima persoană care îţi intră în casă trebuie să fie un bărbat, ca să te bucuri de protecţie şi noroc în anul care tocmai a început.

Poartă ceva nou şi ceva roşu

Tot de Revelion trebuie să porţi o haină nouă, care simbolizează schimbarea şi prospeţimea. De asemenea, ţine ceva roşu asupra ta. Te apără de spiritele rele şi privirile malefice, exact aşa cum se spune că îi apără pe bebeluşi de deoechi.

Mănâncă struguri sau stafide

Se spune că trebuie să mănânci struguri sau stafide în noaptea de Anul Nou ca să ai mulţi bani în anul care vine.

O dorinţă

Nu uita să-ţi pui o dorinţa chiar la cumpăna dintre ani. Se spune că dorinţa pusă în noaptea dintre ani se împlineşte, cu condiţia să nu spui nimănui ce-ţi doreşti.

Aprinde o lumânare

Pentru ca anul care vine să fie luminos, aprinde o lumânare sau o candelă în seara de Revelion şi las-o aprinsă până dimineaţa.

Deschide ferestrele

Imediat ce ai intrat în noul an, deschide larg pentru câteva minute toate uşile şi ferestrele. Astfel spiritele rele şi tot ceea ce este negativ va fi alungat din casa ta, care va fi purificată.
 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Neagu Diana pe 2 Ian 2012, 20:35
    hmmm....

    Nu cred in chestia cu dorinta si lumanarea!Dar in rest eu am facut totul!In casa mea a intrat prima data Sergiu,fratele de 2 ani al prietenei mele,Bianca!Lol!

    0
    0

  • Anonim pe 1 Ian 2012, 16:56
    ???

    De ce spuneti ca sunt tampenii? Daca nu va place nu mai cititi si nu mai postati comentarii. Credeti ca voi sunteti in stare sa faceti un articol ca asta? In plus este un lucru popular legat de traditii...macar in ultima zi a anului fiti mai buni si mai generosi! Jignind persoane care muncesc pt a face un lucru (pe care posibil ca voi sa nu-l puteti face)dovediti lipsa de educatie! Articolul este foarte frumos si eu chiar respect aceste traditii an de an....si chiar daca dau sau nu roade ma bucur ca intru in lumea asta. LA MULTI ANI,TUTUROR!

    0
    0

  • romanul pe 31 Dec 2011, 21:45
    raspuns pt anti-grgar

    De ce nu iti plac traditiile romanesti , e posibil sa-ti lipseasca o doaga , sau porti in sertarasele mintii un greieras . TOTUSI ITI DORESC LA MULTI ANI FERICITI , SANATATE IN MINTE SI IN TRUP !!!!!

    1
    0

  • pasztai zoltan pe 31 Dec 2011, 12:32
    Prostia si Traditia !

    Da , sunt si eu de acord . Prin aceste zis traditii si prostii , se tine in intuneric si sa astepte binele de undeva !!?? Se dezvolta prostia si prin alte forme de informatii in masa si actualmente ft multa lume din tara noastra se bazeaza pe aceste legende sau mituri traditionale Legendele, miturile sunt Una si realitatea vietii alta . Omul de aceea traieste sa si munceasca sa creeze si sa nu astepte dupa cele 10 superstitii sa se inbunattateasca viata s>!!?? La MUlti Ani cu bucurii si cu adevarate planuri si proiecte si cu chef de viata dragi cititori si colegi din redactie ! ZP>iinta sa faca ceva sa nu astepte

    0
    4

  • anti-gregar pe 31 Dec 2011, 05:24
    trâmpenii

    Deosebite tâmpenii populare românesti ; de asta nu-mi plac traditiile romanesti majoritatea niste prostii ! Nu doar ca nu-mi plac traditiile inapoiate cum sunt cele enuntate in articol + altele din provincie cum e rostogolitul unei roti (de tractor) aprinse dar sunt si rupt de ele si le evit pe cat pot chiar avand si-n familie ''traditionalisti'' ! Îmi place tot ce ajuta omul real nu imaginar .

    2
    5

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod