Sănătate. Când trebuie cu adevărat să-ţi faci implant dentar? Opinia unui expert


Foto: Dr. Claudiu Lupaşcu, stomatolog la Clinica LLL Dental

Decizia de a pune un implant depinde de mai mulţi factori


Nu toţi dinţii trataţi pe canal rezistă pentru totdeauna. Un nou tratament este posibil să fie necesar din motive precum: carii recurente; reinfecţia canalelor radiculare; fracturarea restaurării sau a rădăcinii dintelui. Decizia de a retrata un dinte deja compromis devine mai dificilă şi e bine să fie luate în considerare şi alte opţiuni.

Din perpectiva stomatologului, decizia de a înlocui un dinte sau mai mulţi dinţi trataţi pe canal cu implanturi dentare va depinde de mai mulţi factori, printre care şi integritatea dintelui şi a rădăcinilor acestuia şi starea generală de sănătate a pacientului – atât cea dentară, cât şi cea generală – şi, foarte important, ceea ce presupune un retratament de canal.
În această etapă, este posibil ca dintele să aibă nevoie să fie “dezasamblat” pentru a-l retrata şi a-l salva. Acest lucru este posibil să impună şi îndepărtarea restaurării (coroanei) şi, uneori, şi a pivotului (folosit pentru a reţine coroana în dinte) pentru a se putea accesa şi retrata canalul sau canalele. În acest punct, costul total poate juca un rol decisiv atunci când este luat în calcul tratamentul alternativ al unui implant dentar.    

Implanturile dentare sunt considerate de extrem de multă lume a fi una dintre cele mai mari îmbunătăţiri ale stomatologiei moderne şi sistemul de înlocuire a dintelui cel mai de succes.
Implanturile dentare au devenit o opţiune din ce în ce mai aleasă.

Cu toate acestea, implanturile, chiar aşa remarcabile cum sunt, nu sunt potrivite pentru orice situaţie, întrucât este necesar să fie suficient suport osos ca implanturile să poată fi plasate. Acest lucru poate presupune proceduri de adiţie osoasă pentru a creşte şansele de reuşită. Costurile implanturilor dentare pot fi uneori mult mai mari decât ale altor tratamente stomatologice, dar, dacă sunt reuşite, longevitatea lor este foarte posibil să le facă mai economice pe termen lung.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dorel pe 19 Nov 2015, 17:09
    nu mai mancati... cu dintii

    Cand ai bani. Si cum transplantul unui dinte costa, cred, cca 100 de euroi, oare cati isi permit acest lucru? Mai ales populimea de la tara.

    0
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod