De ce apar chisturile ovariene - Simptome, cauze și tratament

Chisturile ovariene sunt formatiuni tumorale situate la nivelul ovarului. Multe femei prezinta chisturi ovariene de-alungul vietii, majoritatea nefiind periculoase deloc si neavand simptomatologie.

Tipuri de chisturi ovariene

Chisturile functionale 
In mod normal in fiecare luna se selecteaza un folicul care devine dominat si la un moment dat elibereaza un ovocit – proces numit ovulatie. Exista doua tipuri de chisturi functionale:
- Chistul folicular apare atunci cand foliculul nu elibereaza ovocitul- nu se sparge si continua sa creasca
- Chistul de corp luteal se formeaza dupa eliberarea ovocitului din folicul si are rolul de a secreta estrogeni si progesteron pentru mentinerea sarcinii in primele saptamani dupa care se resoarbe. Uneori el continua sa creasca transformandu-se in chist.
Chisturile functionale sunt de obicei nepericuloase, cauzeaza foarte rar dureri si de cele mai multe ori se resorb singure in cateva cicluri menstruale.
Chisturile dermoide denumite si teratoame sunt chisturi ce se formeaza din celule embrionare si pot contine tesuturi ca par, dinti, piele.
Chisadenoamele se formeaza la suprafata ovarelor si au un continut apos sau mucinos.
Chisturile dermoide si chistadenoamele pot creste foarte mult in dimensiuni si pot duce la torsiunea ovarului cu durere pelvina intensa si oprirea circulatiei sangvine catre ovar.
Chisturile endometriozice – endometrioamele se formeaza ca urmare a migrarii tesutului endometrial din interiorul cavitatii uterine la nivelul ovarelor. 

Simptome

Chisturile functionale de obicei nu prezinta niciun simptom. Chisturile ovariene mari pot determina aparitia:
- Durerii pelvine – durere ascutita pe o parte a abdomenului inferior
- Balonare
- Durere la contactul sexual
- Dureri la menstra
- Sangerari intermenstruale

Complicatiile chisturilor ovariene

- Torsiunea ovariana apare la chisturile mai voluminoase. Simptomatologia este severa si se caracterizeaza prin dureri pelvine intense, greata si varsaturi debutate brusc.
- Ruptura chistului duce la durere pelvina intensa si sangerare intraabdominala.
Activitatea intensa la nivelul pelvisului si contactul sexual dur cresc riscul de ruptura.

Chisturile functionale dau rareori complicatii. Celelalte tipuri de chisturi sunt de obicei diagnosticate prin examen pelvin sau ecografie transvaginala la controlul anual. Chisturile aparute la femei la menopauza sunt de obicei maligne de aceea controlul ginecologic annual este obligatoriu pentru depistarea si tratarea la timp.

Factori de risc

- Dereglari hormonale
- Sarcina
- Endometrioza
- Infectiile pelvine severe
- Chisturi ovariene anterioare

Diagnostic

Chisturile ovarine se diagnosticheaza cu ajutorul examenului pelvin si al ecografiei transvaginale. In functie de continutul chistului: lichid, solid sau mixt, medicul poate recomanda si alte teste pentru a determina tipul chistului si daca este nevoie de tratament.
Un test de sarcina pozitiv sugereaza un chist de corp luteal.
Markerul CA125 este un antigen care poate creste in endometrioza, in boala inflamatorie pelvina si in uterul fibromato, dar si in cancer ovarian. Daca chitul are un continut partial solid si ai risc de cancer ovarian medicul poate recomanda acest marker si testul ROMA.

Laparoscopia exploratorie presupune indroducerea unui telescop si vizualizarea organelor genitale pentru un diagnostic mai precis. 
Tratamentul depinde de varsta de tip de chist si de simptomatologie. 
Expectativa poate fi optiunea potrivita in cazul chisturilor functionale. Administrarea de contaceptive pate duce la scaderea si disparitia anumitor tipuri de chisturi si de asemenea previne aparitia altora.

Interventia chirurgicala este recomandata la chisturile voluminoase si la chisturile dermoide.
Atunci cand chistul ovarian este malign este necesar sa te adresezi un medic specialist in ginecologie oncologica pentru stabilirea conduitei terapeutice. 

Dr Erna Stoian – medic primar obstetrica ginecologie, 
specialist in infertilitatea cuplului si reproducere umana asistata/FIV

dr-erna-stoian-medic-primar-obstetric-ginecologie-specialist-n-infertilitatea-cuplului-i-reproducere-uman-asistatfiv
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod