de unde adun puterea?
-
0 0
Buna, fetelor. Am nevoie de sfaturi si de o mangaiere. De unde gasesc puterea sa il parasesc pe barbatul din viata mea? Il iubesc mult, insa am ajuns sa il detesc in acelasi timp. Mi-a facut atatea... Nici nu are rost sa povestesc si sa ma lamentez.
Pur si simplu mi-e groaza de aceasta despartire. Stiu ca trebuie sa il scot din viata mea, insa ma doare gandul si efectiv nu stiu de unde sa incep. Suntem ca si casatoriti, e atat de complicat. Vreau sa gasesc energia sa o fac, insa am atatea indoieli, sunt atat de nesigura si mai ales atat de singura.
Am un job nou foarte foarte bun si am nevoie de atata energie sa ma pun pe picioare la munca, incat relatia asta, care fusese unul din pilonii esentiali din viata mea, care se duce de rapa acum, ma face sa imi iau campii. E un moment atat de prost, am nevoie de el in multe feluri, insa stiu, am ajuns in punctul in care stiu si simt ca trebuie sa ma rup, nu mai vreau sa mai sufar.
Sunt atat de dezamagita si de trista. Si ma simt atat de singura.
-
daca nu ai pe nimeni sa te asculte, sa-ti poti descraca sufletul atunci du-te la biserica, intr-un colt de biserica, doar tu si cel de sus, spune-i lui ce ai pe suflet si roaga-te pentru linistea ta sufleteasca si trupeasca. El nu te va indeparta si nici nu te va povatuii de rau, sunt momente in viata cand este bine sa mergi acolo, iti descarci sufletul sti incarci bateriile.
Nu ma intelege gresit, nu sunt fanatica religios, merg la biserica de 2 ori pe an dar cred ca El, cred in puterea lui si pentru ca sunt singura la 15000 km de tara imi gasesc alinarea si sufletul in casa lui. De fapt nu sunt singura, sunt cu sotul si copilul, dar am parintii in tara,batrani, bolnavi si fara ajutor, nu banii sunt problema ci sanatatea lor...atunci ma apuca durerea si dorul de ei si nu-mi gasesc linistea decat dupa ce merg sa plang la biserica.
Poate mi se pare mie sau poate este adevarat, totdeauna dupa aceea primesc vesti bune din tara, de la ei....desi ii sun tot la 2-3 zile, dar totdeauna lucrurile se imbunatatesc dupa ce merg la biserica, totdaeuna intrezaresc o unda de soare, de bucurie....o speranta si am puterea sa o continui si mai ales sa-i suprot si sa-i imbarbatez.
Poate ca si tu ar trebuii sa faci la fel, prietenii sunt prieteni si nu totdeauna te simti confortabil sa le spui chiar tot ce ai pe suflet, dar in fata unei icoane esti tu si cu gandurile tale, o sa vezi mai bine lucurile, mai clare, o sa gasesti iesiri pe care inainte nu le gaseai, trebuie macar sa incerci.
Acest mesaj a fost editat de către Maricon: -
Nu e usor. Dar odata ce ai ajuns in stadiul asta, relatia asta se va sfarsi, asa ca nu-ti face griji. Se va sfarsi atunci cand cu adevarat nu mai poti sa-l vezi in fata ochilor, ceea ce nu este cazul, inca. Poate nu s-a umplut paharul inca.
Sfaturile de pe forum nu cred ca te vor ajuta. N-au cum! Desi multe am fost in situatia ta, chiar si eu.
Singura chestie la care forumul e bun in situatia de fata este efectul terapeutic al scrisului: scrii ce ai pe suflet, astfel te mai descarci si iti ordonezi gandurile si trairile. Asa ca scrie
Eu o sa te mai citesc. -
aizeea said:
Buna, fetelor. Am nevoie de sfaturi si de o mangaiere. De unde gasesc puterea sa il parasesc pe barbatul din viata mea? Il iubesc mult, insa am ajuns sa il detesc in acelasi timp. Mi-a facut atatea... Nici nu are rost sa povestesc si sa ma lamentez.
Pur si simplu mi-e groaza de aceasta despartire. Stiu ca trebuie sa il scot din viata mea, insa ma doare gandul si efectiv nu stiu de unde sa incep. Suntem ca si casatoriti, e atat de complicat. Vreau sa gasesc energia sa o fac, insa am atatea indoieli, sunt atat de nesigura si mai ales atat de singura.
Am un job nou foarte foarte bun si am nevoie de atata energie sa ma pun pe picioare la munca, incat relatia asta, care fusese unul din pilonii esentiali din viata mea, care se duce de rapa acum, ma face sa imi iau campii. E un moment atat de prost, am nevoie de el in multe feluri, insa stiu, am ajuns in punctul in care stiu si simt ca trebuie sa ma rup, nu mai vreau sa mai sufar.
Sunt atat de dezamagita si de trista. Si ma simt atat de singura.
Draga aizeea,
sa stii ca deja daca ai scris aici, nu mai esti singura, te ascultam noi
. asa cum putem, iti intindem un umar.
puterea e in tine, in sufletul tau..si te va ajuta si timpul. e greu, tare greu.. plangi, descarca-te si priveste inainte. dragoste cu de-a sila nu se poate. pune punct si punct sa ramana. sterge-i mesajele, numerele si tot ce ti-ar aduce aminte de el. SCOATE-l cu totul din viata ta.ocupa-ti timpul liber - daca este cu altceva, nu sta in casa, locul in care poti fi prada usoara a amintirilor.
curaj!
-
Cel mai tare cred ca ma copleseste ideea de a-mi schimba viata cu totul cu ocazia acestei despartiri. Nu vreau sa ma mut din apartamentul in care locuim, e primul meu camin adevarat, unde, desi e inchiriat, am cumparat fiecare lucrusor din munca noastra, eu fiind pentru prima data in viata capabila sa ma sustin financiar 100 la suta. Am decorat totul, stiu fiecare coltisor si e casa mea locul ala, intr-o lume straina unde n-am prea multi prieteni (desi am zeci de cunostinte cu care pot iesi la o bere) si unde ma simt ca-ntr-o jungla, intr-un continuu efort de supravietuire. Apartamentul asta e oaza mea de liniste si de stabilitate.
Sunt atat de conectata de locul asta incat nu vreau sa fiu eu cea care pleaca, dupa ce el mi-a gresit mie in nenumarate randuri. Insa e genul de barbat care mi-a spus clar, in fata, ca el n-are de gand sa sa faca efortul sa plece, nu vrea sa se oboseasca sa-si caute altceva (desi el este din aceasta tara, are familia aici si economii mult mai substantiale decat mine), sa o fac eu daca nu imi convine.
Mi-e atat de greu sa nu plang si sunt la munca, incerc sa ma controlez si sa ma si pot concentra la ce fac.
As vrea toate caile usoare de a parasi pe cineva. As vrea soarta sa le aranjeze pe toate, fiindca nu am forta si energia necesare sa planific eu totul. Vreau coincidente divine care il fac sa plece din tara sau care ma fac pe mine sa plec, vreau sa-mi apara un print salvator care sa ma scoata din mizeria asta pentru ca reusesc sa ma concentrez asupra lui (desi detest rational o astfel de "solutie"), vreau sa vina de undeva de sus rezolvarea si eu sa ma trezesc maine ca totul s-a terminat, c-a fost un vis urat si ca sunt departe de toate astea.
-
Maricon m-ai emotionat cu mesajul tau,te inteleg,anul trecut am simtit ca nu se mai poate si m-am dus fix la biserica ,desi nu sint prea bisericoasa.Incet ,incet lucrurile au inceput sa se schimbe in bine si cred ca si Aizeea ar trebuisa mearga sa stea de vb. cu Dumnezeu.In alta ordine de idei din ce inteleg de la tine Aizeea,barbatul linga care traiesti e f. egoist,isi da si el seama,sint convinsa,ca nu se mai poate ,dar nu vrea sa cedeze ,vrea sa-ti faca viata si mai grea,urit suflet are.....cum naiba ai putut sta linga el?
-
Maricon mi-a dat intr-adevar un sfat din suflet si m-a impresionat si pe mine, numai ca eu nu cred in institutia Bisericii. Cred in Dumnezeu intr-un mod personal si ne-organizat in nicio religie, drept urmare nu mi-as gasi locul intr-o biserica si nu vreau sa fac asta, nu e my thing daca ma intelegeti. O sa radeti, dar ma simt aproape de aceasta forta in care cred cand inot o ora dimineata, inainte de munca, la ora 6. Nu e aproape nimeni in bazin, asa ca ma obosesc maxim dupa care plutesc in apa si simt o liniste interioara placuta, uitandu-ma la cer prin plafonul transparent din sala unde este bazinul. Poate suna stupid, dar ala e, sa spunem, momentul meu de "rugaciune".
Intr-adevar este egoist, insa asta e felul lui. Ultimul an din relatia asta a incercat sa faca eforturi pentru noi, insa pentru el a nu ma insela era un calvar, un efort supra omenesc pentru care astepta recompense si pe care mi-l arunca in fata la fiecare nemultumire: "m-ai obligat sa nu mai am prieteni si acum nici macar nu-mi esti recunoscatoare pentru sacrificiul facut", imi spunea el dupa ce am discutat ore in sir despre faptul ca a lua numarul de telefon al unei tipe in club, cand merg eu la toaleta, si a ramane in legatura cu ea flirtand prin mesaje pe care le ascundea NU este o prietenie pe care i-o interzic eu, e pur si simplu deplasat si not ok.El motiva ca-ntr-un dialog al surzilor ca s-a saturat sa ii interzic sa fie sociabil si sa isi faca prieteni. Eu ii explicam folosind argumente care mi se pareau mie rationale, gen daca este atat de nevinovata prietenia asta de ce o ascunzi de mine, de ce nu imi prezinti aceste prietene (culmea, toate atragatoare) pe care ti le faci in club unde sunt fix langa tine, de ce nu vorbim cu ele impreuna, de ce astepti sa plec la toaleta ca sa fugi disperat catre vreuna si sa ii iei nr de telefon, ca apoi cand ma intorc sa te prefaci ca n-o cunosti si nu mai interactionezi cu ea..??? De ce continui sa flirtezi prin mesaje si apoi le ascunzi, ca in momentul in care gasesc ceva sa imi arunci tot mie in spate ca sunt insuportabila si te-ai saturat la maxim de interdictiile mele...
Nu stiu, sunt debusolata si ranita, pur si simplu am ajuns atat de rau incat sa am nevoie de validari, sa gasesc oameni care sunt de acord cu mine ca, dupa cateva episoade de inselat, nu poti pur si simplu sa continui sa faci faze din astea si sa invinovatesti persoana de langa tine pentru lipsa de incredere si pentru interdictii care nu exista.
Am trecut prin toate umilintele inclusiv prin a-l ruga mult sa nu mai interactioneze la modul asta cu toate femeile pe care le gaseste, fiindca ma raneste, fiindca daca pentru el nu inseamna nimic, il rog sa faca compromisul de a schimba asta. Imi raspundea ca el nu simte ca face nimic rau si nici nu simte nevoia sa imi dea explicatii si ca n-are de gand sa se opreasca. Ceea ce ma arunca intr-un calvar - e atat de rau sa fii singur, ajungi sa-ti pierzi toate reperele, sa nu mai ai siguranta realitatilor pe care iti bazezi viata, sa ti se darame toate principiile sub greutatea indoielii. Mi-e jena de mine, cum ajungeam sa ma indoiesc eu insami de mine, cum negociam pana in punctul in care a-l convinge sa imi promita ca gata, nu mai discuta cu X, era o adevarata victorie. In umilinta mea preferam sa raman in relatia asta, simtind ca am progresat obtinand aceasta promisiune, insa traind in continuare in nesiguranta aia care mi-a distrus increderea in sine cu grija constanta ca urmeaza o alta si ca, desi nu pot sa il opresc si nici nu vreau, vreau macar sa stiu, sa nu traiesc senina si naiva in lumea mea, asa ca scotoceam pana gaseam mereu ceva.
E numai si numai vina mea ca am ajuns aici, ca am permis unui manipulator sa ma faca sa imi pierd increderea in mine, ca am jucat cum a vrut el si ca am inghitit toate astea. Sunt o persoana foarte puternica si respectata profesional si, din afara, parem ca avem relatia ideala (desi prin cercurile lui de prieteni sunt probabil ultima proasta). Mi-e greu sa simt c-am esuat si sa accept asta. Mi-e greu sa ma confrunt singura cu cea mai proasta alegere a vietii mele. Mi-e ciuda ca am pierdut 3 ani din viata mea asa, cand puteam sa-mi traiesc tineretea fericita si iubita de cineva.
Va rog nu fiti dure, sunt atat de low acum incat am nevoie de maxima incurajare, nu de tough love. Stiu deja, sunt perfect constienta si foarte hotarata, caut doar o mica pauza inainte de a demara marele plan pentru a respira, pentru a-mi aduna fortele si pentru a avea energia sa trec prin tot calvarul care va fii aceasta despartire, fiindca va avea el grija sa imi fie cat de greu posibil.
Poate nu e un om rau, poate pentru alta femeie o sa fie balsam, dar pe mine a reusit sa ma distruga si asta numai pentru ca i-am permis, pentru ca l-am iubit ca o nebuna si pentru ca m-am agatat de el ca inecatul de mal singura fiind intr-o tara straina si simtind ca pot gasi un sprijin in el.
Acest mesaj a fost editat de către aizeea: -
aizeea, e greu sa te desprinzi. trebuie sa fii in centrul lucrurilor...pentru ca e viata ta. daca ti-e atat de greu, si te cred, fa pasul. ce daca o iei de la capat. poate ca asa e mai bine. sa fie o noua viata, un nou job (pe care-l ai deja), o noua casa, o noua viata....un alt el. si ce ...poate ( sunt sigura) o sa ai de castigat. curaj si fruntea sus!
-
cred ca ai suferit cam mult ca sa mai prelungesti agonia, doar de dragul unor amintiri sau a obisnuintei de a fi cu el.
nu cred ca mai conteaza cum ii zici pa. nu merita efortul sa-ti bati capul cu un om care nu te intelege si nu-ti impartaseste conceptiile despre prietenie. nu e normal sa numesti flirtul - viata sociala.
capul sus, imi pari o femeie care stie ce vrea, care poate sa lupte pt ceea ce-si doreste.
-
nu conteaza prea mult ce final alegi, puterea o gasesti in tine si ambitia de a merge mai departe singura, decat cu un om care nu te respecta=iubeste nu poate decat sa te ajute.
daca ai gandurile astea e clar ca stii ca asa e mai bine pentru tine si in momentul cand vei fi pregatita nimic din ce gandesti acum nu va mai conta asa de mult, eu una asa am facut si nu e usor am tras de timp mult, am suferit cu mult mai mult sperand ca lucrurile se vor schimba, dar cand simti ca relatia e moarta...e moarta si atat...
asa ca mult noroc si multa putere, macar si un job bun si asta te va ajuta sa treci mai usor peste despartire.
acum ceva vreme am citit ceva care e tare: de fiecare data cand ai o problema, gandeste te ca sunt cel putin 10 oameni cu probleme mai grave decat ale tale, si eu cand sunt la limita ma gandesc la asta si ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa, ca restul sunt probleme care se pot rezolva!