Parintii nostri si complexele pe care ni le creaza

  •  
    • 6 mesaje
    15 Sep 2011, 23:47
    0 0

    Am 28 ani. De cand ma stiu, m-am straduit sa o multumesc pe mamicuta mea prin ceea ce fac. Nici pana la anii astia nu am reusit.

    Intai cu scoala. Niciodata n-am fost destul de buna, nu conta ca eram singura cu premiul I in clasa, inclusiv in liceu, pentru ea am fost mereu o proasta, o cretina, o puturoasa, o dezordonata. 

    Am intrat la facultate, m-am angajat de la 20 de ani si mi-am platit si facultatea, in paralel, lucrez - cum altfel?- intr-un domeniu ales tot de mama, dar de data asta, de acord cu tata. M-am obisnuit, s-a intamplat sa-mi placa ceea ce fac, am ramas, dar banii sunt putini. Mama mea iarasi nu e multumita. Castig prea putin. S-a gandit ea ca ar fi bine sa trec pe o functie mai mare. Lucru cu care si eu am fost de acord in prima faza, m-am agitat sa fiu acceptata pe noua functie timp de vreo 3 ani, intr-un final am fost aleasa eu dintre mai multi doritori. Numai ca din nou, banii pe care-i castig, cam la fel cu vechea functie, nu o multumesc pe mamicuta mea. Iarasi presiuni, santaje, ca sa ma mut de acolo in alta parte, numai ca aici unde vrea ea, accesul se face printr-o serie de examene,in urma carora se aleg intr-adevar oamenii cei mai pregatiti. Am incercat o data, a doua oara, a treia oara, a patra oara. La un moment dat, tot certandu-ma cu ea la telefon, i-am spus ca poate chiar nu sunt atat de inteligenta cat sa ocup eu acea fantastica functie. Ar fi nemaipomenit, nimic de zis, dar daca eu mai mult de atat nu pot, ce sa fac? Inteligenta din pacate nu se gaseste la magazin, de vanzare.

    Ea nu poate accepta esecurile mele. Eu sunt o fire mai nepasatoare de fel, cand vine vorba de esecuri, trec peste ele, nu-mi place sa tin in suflet suparare ca am dat gres. O iau de la capat, forte noi, am norocul ca ma despart de mama niste sute de km si nu-mi sufla-n cap toata ziua, ma bazaie la telefon zilnic dar e de ajuns si asta.N-am cum sa-i reduc portia din viata mea, de pe vremea cand eram in liceu, a ramas singura, a murit bunica, si a fost o perioada dificila, a trebuit sa o sun mereu sa o sustin moral, asa am obisnuit-o, stiu ca plange mereu, e foarte nefericita si amarata si n-am cum sa schimb asta. O ajut si eu cu ce pot. Nu-i de ajuns. Ea crede ca daca o sa-mi iau o functie si mai mare, cu raspundere si mai mare, o sa-i fie ei mai bine. Banii ne ajung, din ce castig eu ii dau si ei, nu stiu de ce mereu se plange ca ea nu se descurca.Lucreaza, are salariul cat al meu, plus ce mai primeste de la mine,ii strange pentru vremea cand se va pensiona. O inteleg intr-un fel, stiu ca si exagereaza, o suspectez de ceva paranoia, dar totusi e mama. Evit sa-i spun ca ma calca pe nervi cu prostiile ei. Se amesteca in viata mea la absolut toate. Cred ca la 2 zile odata ne certam.

    Prietenul meu lucreaza si el la o firma, n-are o functie rasunatoare, dar nici prost nu e, castiga mai bine decat mine, ne descurcam super ok amandoi.

    E nemultumita si de el.

    La inceput, presiuni la greu, i-a zis in fata ca de ce nu ma cere de sotie. Eram impreuna de nici un an in acel moment.

    I-am tinut teorii de 1000 de ori sa nu ma mai puna in situatii penibile.N-am reusit sa o fac sa inteleaga. E scorpion incapatanat, toata lumea trebuie sa joace pe sarma cum bate ea din picior.

    Suna si comanda: te duci acolo! Faci aia!

    Multe chestii care nu-si gasesc rostul.

    Eu nu sunt bisericoasa. M-a terminat psihic cu bisericile. Am mers la munte. Cand a aflat ca suntem la munte, a inceput: vezi ca e manastirea X, treci pe-acolo si roaga-te la icoana maicii domnului sa-ti lumineze mintea aia seaca si capul ala prost!

    Am mintit-o ca sa scap de ea, sa nu ma mai streseze. I-am zis ca sunt in perioada naspa a lunii si n-am voie sa intru in biserica.

    Periodic face diverse chestii.

    Isi trimite colegii care vin in oras si n-au unde ramane peste noapte, pe capul meu. Nu o intereseaza ca locuiesc cu prietenul.

    Imi da ordine: te apuci de renovari! Ma trezesc cu zidarul la usa a doua zi. Daca ma plang ca n-am bani sau incerc sa ma scot cumva, imi trimite ea, imi pune pe card, nici o problema!

    Eu ma lupt cu ea din toate puterile mele psihice sa ma lase sa-mi vad de viata in ritmul meu, sa ma lase sa decid eu pentru mine, nu sunt o fiinta fara creier, sa nu pot gandi pentru mine. Ma deranjeaza si i-o spun cred ca zilnic, luatul asta al deciziilor peste vointa mea. Promite in numele meu chestii , nu-i pasa ca poate nu suntem disponibili, poate avem alt program.

    Pentru ea, prietenul meu este un prost, un dobitoc, un om fara vointa ca n-a reusit sa devina director, zice ca ii este rusine sa raspunda ca el e un simplu muncitor cand o intreaba colegele ce lucreaza.

    Am avut o multime de discutii despre gura lumii, pe care ea o aseaza mereu peste viata mea, a noastra.

    Nu-i pasa ca pe mine ma multumeste barbatul asta, asa cum este el, ca n-am nevoie de un barbat care sa ia fata cu sclipirile lui fizice, pentru mine este foarte bine asa, cum este el, sunt fericita si multumita si cred ca in viata mea n-am fost mai implinita sufleteste ca acum. Cat am fost cu ex-ul, nici de el nu-i placea, era martalog, nesimtit, imputit. Acum, s-a gandit ea ca era mai bun fostul prieten, ar trebui sa ma intorc la el.

    Cu serviciul meu, iarasi o tragedie. Nu poate accepta ca nu oricine e facut sa conduca, nu toata lumea este la fel de inteligenta, de norocoasa. Ea vrea ACUM si acum trebuie sa se intample. S-a gandit ea si s-a apucat sa-mi caute printre cunostinte, persoane care sa cunoasca persoane sa ma pregateasca. M-a sunat sa-mi spuna. I-am facut show la telefon, i-am zis ca nu am de gand sa ma umilesc si sa ma pretez la meditatii la anii mei, intr-un domeniu in care esti autodidact, nu poate sa invete altcineva pentru mine. M-a sunat mai tarziu  sa-mi spuna ca mi-a aranjat o intalnire cu nu stiu cine sa discut ce probleme am. I-am zis ca nu ma voi duce, ea "bA da, te duci". Ca in filme!

    S-a gandit ca la iarna vine sa locuiasca la mine, desi mai avem o locuinta in zona, momentan inchiriata.

    Imi bat capul cum sa-i spun ca nu vreau sa stea cu mine. Nu ca as fi o fiica rea, ci pentru ca nu vreau sa il jigneasca pe prietenul meu cum imi face mie, nu vreau sa isi bage nasul in lucrurile mele cum stiu ca face fara nici o jena, inclusiv in rufele murdare, sa mature ea, sa scuture, de parca eu traiesc in jegul de pe lume. Ultima oara cand a venit la mine, nu i-a placut biroul meu. M-am certat cu ea 2 ore. Cand a plecat, a luat si biroul meu sa-l arunce ca-i urat, l-a incarcat in masina la tipul cu care venise.Nu conta parerea mea.

    Mi-e groaza sa o stiu in oras cu mine.

    Nu stiu cum sa fac sa o disciplinez, am incercat de toate, nimic n-a mers. Ne-am certat, ne-am strigat tot ce se putea striga, i-am reprosat santajele, i-am reprosat ca nu ma respecta, i-am reprosat tot ce ma deranjeaza.Pentru ea, este egal cu zero. Si nu se jeneaza sa ma faca de ras de fata cu alte persoane.

    Incerc sa gasesc o cale de abordare a problemei.

    Serviciul meu nu o multumeste, trebuie sa am o functie rasunatoare. Imi da mereu exemplu diverse tipe de la mine din oras (de la ea adica, din oras, ca locuim in orase diferite) care s-au maritat bine si ia uite ce grozav le merge. I-am explicat ca fiecare om are norocul lui, firea lui, felul lui de a fi si de a se purta,ca eu n-as putea sa accept sau poate tipul cu care e maritata fata pe care mi-o da exemplu nu m-ar alege niciodata pe mine. Poate ca nu sunt de ajuns de frumoasa, de desteapta, poate nu am eu ce cauta barbatii aia bogati de nu se apropie nici unul de mine.

    Acum e setata sa faca presiuni sa ma desparta, ca e convinsa ea ca eu daca "scap" de actualul prieten, o sa-mi gasesc unul bogat si o sa o duc bine.

    Va jur ca nu mai stiu ce sa fac. In afara de minimul de informatii, nu stiu cum sa mai procedez cu ea.

    Cand a aflat ca vrem sa ne casatorim, a luat foc iarasi. Niciodata! Cu prostul ala? Cu ala care n-a facut nimic in viata lui? Ca nu-i bun de nimic, ca e un papitoi, ca asa si pe dincolo.

    Prietenul meu este un barbat care nu prea se lasa manipulat, dar nici nu se manifesta urat, se face ca nu observa si merge inainte. El are altfel de parinti, altfel de familie, uneori ii este greu sa inteleaga. Se uita ciudat cand vede ca ma cert cu maica-mea si plang de nervi, arunc telefoanele, cred ca am spart 4 telefoane de spume si de nervi ce imi face mamicuta asta a mea.

    Ce sa-i mai fac sa fie multumita de mine? Sa ma arunc in cap de pe un pod? Nu mai stiu ce sa fac sa fie bine si tot nu e.

     

     

  •  
    • 6 mesaje
    16 Sep 2011, 00:00
    0 0

    Ah, si reactia ei la tot ce-i zic eu:
    treaba ta, mama, eu mor maine-poimaine si n-o sa mai aiba cine sa-ti zica nimic! Faci ce vrei cu viata ta ca eu iti vreau binele, o sa ramai singura sa te dai cu capul de pereti.
    Sau: eu si-asa am imbatranit si o sa mor....
    Si incepe sa planga, inchide telefoanele, nu mai raspunde.

    Treaba asta cu moartea ma dispera, ma termina psihic.
    Stiu ca e bolnava, stiu ca are probleme, exagereaza cu munca, nu vrea sa mearga la medic, nu vrea sa se trateze, nici cu forta n-am cum sa o duc ca e om in toata firea, perfect constienta de ce face.

    A reusit sa-mi induca o stare de nesiguranta, de disperare ca nu reusesc sa ajung acolo unde vrea ea, nu reusesc sa o multumesc, n-am cum. Nici profesional, nici sentimental nu o pot multumi. Sunt lucruri care nu depind de mine. Si nu vrea sa inteleaga asta.

    Am noroc mare ca stau bine la capitolul echilibru psihic, altfel inebuneam de mult. O viata intreaga a fost asa. Cand eram copil, cu bataile, acum in forma asta.


    Acest mesaj a fost editat de către tan.y.a: 16 Sep 2011, 00:03
  •  
    • 40 mesaje
    16 Sep 2011, 00:15
    0 0


    Acest mesaj a fost editat de către franchise: 16 Sep 2011, 00:16
  •  
    • 1841 mesaje
    16 Sep 2011, 00:25
    0 0
    Doamne apara si pazeste, ce-am citit aici m-a ingrozit. Cred ca singurul mod in care poti opri calvarul asta este sa tai orice legatura cu ea. Pe termen nedeterminat. Ii spui ca gata, s-a terminat, nu mai discuti cu ea niciodata, nu o mai suni, nu ii raspunzi la telefoane si nici nu ii deschizi usa daca vine peste tine. POate sa te urmareasca pe strazi, poate sa tipe dupa tine, sa indrazneasca numai sa te agreseze pe strada ca vei chema politia pe loc, sa indrazneasca numai sa iti intre in casa ca vei chema, la fel, politia, si faci plangere impotriva ei pentru spartul locuintei pe care nu o retragi.

    Nu cred ca poate sa functioneze nimic in afara unor astfel de masuri extreme. Ii dai cateva luni fara vesti si apoi discuti cu ea. Daca e calma si intelege, ok. La PRIMUL semn si cea mai mica abatere revii la comportamentul de excludere totala.

    Trebuie sa te tii foarte tare. O sa faca orice, de la santaj, de la picat pe jos pe strada si inchipuit vreun atac, poate chiar face suficient show cat s-o ia si ambulanta, pana eventual la a-ti sparge usa.

    Vorbesc foarte serios, daca e adevarat ceea ce scrii si nu exagerezi fiindca fix acum s-a intamplat sa ai un moment foarte naspa si ai nevoie sa te descarci, atunci ai nevoie urgent de masuri.

    Si te mai sfatuiesc sa te duci la psiholog. Toata ziua buna ziua sfatuiesc pe aici lumea sa se duca, dar in cazul tau chiar cred ca te poate ajuta foarte mult sa re-intelegi si sa iti re-confirmi faptul ca e foarte normal si firesc ce-ti doresti si cat de gresit este ce face ea.

    O manipulatoare clasica, probabil maniaca. Se poate trata, dar trebuie sa vrea, ceea ce nu cred ca o sa se intample niciodata. Stiu ca e mama ta si suferi, insa ori treci prin calvarul asta pana, doamne fereste, da coltu', ori iei fraiele in maini si o pui la punct.

    Secretul e consecventa. Nu te da inapoi de la ce ai promis. Avertizeaz-o la fiecare chestie ce vei face si TINE-TE de promisiune. In momentul in care te-ai inmuiat s-a terminat, o sa te joace pe degete la infinit si nu te va mai lua in veci in serios cu nicio amenintare.

    Succes... desi din pacate cred ca o sa suferi chiar si cand o vei fi pus la punct, daca te apuci de asta, din sentiment de culpa ca ai fost capabila sa iti distantezi mama la maxim si sa o faci sa sufere. Trebuie sa intelegi ca aceasta culpa este exact rezultatul abuzului ei. Chiar daca ai scris "in treacat", faza cu bataile din copilarie nu e deloc ok. Iti face exact acelasi lucru acum, doar ca nu mai are puterea fizica necesara si recurge la manipulare din asta.
  •  
    • 186 mesaje
    16 Sep 2011, 00:31
    0 0

    Mi-a luaaat ceva sa citesc tot. Ceea ce nu inteleg eu este de ce incerci atat de tare sa o multumesti pe ea ? Adica atata timp cat tu esti multumita cu viata ta, cu tot ceea ce ai .. ar fi culmea sa schimbi ceva doar pt ca nu-i convine mamei tale. Cred ca si din cauza ca ai facut ceea ce iti spunea face asa.. crede ca iti poate controla viata. Eu cred ca ea, ca mama, ar trebui sa fie mandra de tine, pentru ca duci o viata buna si esti fericita.. ce vrea mai mult ? Eu in locul tau cred ca as fi facut o criza de nervi dupa care i-as impune anumite lucruri, pe care daca nu le respecta nu are ce cauta la mine. Nu stiu cum tu ai atata rabdare ! Dar sincer.. felicitari. Ai grija insa.. nu e ok daca se baga in relatia voastra.

    Ps, asta imi aduce aminte de mama lui Lorelai din "Gilmore Girls"

  •  
    • 6 mesaje
    16 Sep 2011, 00:43
    0 0
    Stiu ca asta ar fi singura solutie, dar nu ma lasa inima sa fac asta. Este mama mea, e o mana de om, daca ai vedea-o, n-ai crede ca-i asa. Stiu ca in sufletul ei, are intentii bune, nu-si da seama ca nu-i normal ceea ce face ea. Asa face cu toata lumea care nu zice ca ea, nu numai cu mine.
    Daca as taia orice legatura cu ea si intr-o zi as primi un telefon cum ca au gasit-o moarta in casa, nu m-as ierta toata viata.
    E singura mea familie, mi-a fost alaturi intotdeauna si neconditionat cand am avut nevoie si doar pentru ca stiu ca intentiile ei sunt bune, de-asta incerc sa nu fiu atat de dura cu ea tot timpul, desi cand ne certam, ii zic fara menajamente tot ce am pe suflet. sTA suparata pe mine doua trei zile, apoi ii trece.
    Are probleme cu inima de cand era tanara, a fost internata mult timp prin spitale, acum a decis ca nu isi mai trateaza nimic. Cat a trait bunica, a ingrijit-o cativa ani inainte sa moara si s-a chinuit mult cu ea, bunica fiind paralizata aproape total, putea doar sa vorbeasca si sa miste o mana, in rest mama o ingrijea.Fiind un oras mic, n-am reusit sa gasim pe nimeni sa stea cu bunica, degeaba plateam, stateau o zi-doua apoi se plictiseau si plecau. Mama nu dormea noptile, bunica avand pierderi de memorie si aiura noaptea, nu te puteai odihni.Cand ajungeam eu acasa, cate doua nopti stateam eu cu ea, abia reuseam sa o ridic, sa-i schimb pampersul de 2-3 ori pe noapte, sa o mut, in perioada aia mama a inceput sa aiba probleme cu nervii, cu ficatul, cu splina, stomacul, cu toate. Dupa ce a murit bunica (si de moartea ei se tot invinovateste mama, ca ea a chemat asistenta sa-i faca o injectie si asistenta a venit cand mama era plecata la serviciu,i-a facut doza dubla, in 10 minute i-a mai pocnit un vas de sange la cap si a devenit inconstienta, din ziua aia nu a mai mancat, n-a mai fost constienta, o saptamana mai tarziu a murit, iar mama se considera vinovata ca ea a omorat-o, degeaba am incercat sa-i spun ca ea a facut tot ce-a putut ca bunica sa traiasca).
    Nu imi spuneti sa o duc la psiholog, eu nu reusesc sa o duc nici la medicul ei, foarte greu si cu mari eforturi am convins-o sa mearga sa-si trateze o viroza dupa ce a facut febra o saptamana intreaga zilnic si noaptea la fel, si nu se mai putea ridica din pat, avea frisoane si era anemica.
  •  
    • 18346 mesaje
    16 Sep 2011, 00:49
    0 0

    promit ca mai revin daca mai revii si tu.

     

    clar ca trebuie detasare. cate un telefon: eu sunt bine, voi? si tot asa. cumva va intelege si daca nu, tot o sa inteleaga.

    si cred ca ai realizat destul chiar daca ea nu e multumita. o anunti ca atata poti si ca nu ai de gand sa-ti mananci nervii cu eforturi in a o multumi pe ea. candva trebuie sa se opreasca. si poti sa o ajuti tu ca ea nu va reusi singura.

  •  
    • 6 mesaje
    16 Sep 2011, 00:51
    0 0
    Nu este exact genul ala de mama care nu se opreste daca ii dau ignore. E si orgolioasa, asta e inca o parte a problemei. Daca am hotarat sa ne ignoram, pai ea nu face pasul nici sa stie ca ii crapa fierea-n ea.
    Tot eu am fost cea care, de fiecare data, am cautat-o, dupa saptamani intregi in care am stat certate si n-am vorbit.
    Si cand imi raspundea, in cele din urma, la telefon, incepea: ce, credeai ca am murit? daca muream, aflai pana acum. ce vrei? hai ca am treaba.
    Si din nou inchidea telefonul.
    O sa radeti dar pentru mine, asta insemna ca e in forma ) imi dadeam seama ca e bine daca-i asa.
    O data la fel, ne-am certat, n-am vorbit vreo 5 zile, am sunat-o si cand mi-a raspuns, mi-am dat seama ca ceva nu-i in regula, am sunat vecinii si mi-au zis ca a cazut de pe o scara si are piciorul umflat. Ea nu mi-a zis nimic, m-a expediat rapid. Mi-am luat concediu, a doua zi am fost la ea.
  •  
    • 6386 mesaje
    16 Sep 2011, 00:54
    0 0

    Tanya, Tanya, greu cu asa o mama dominanta!

     

    Citindu-te, mi-am adus aminte de-o fata din neamul meu care era ca tine (ascultatoare, flegmatica) si cu o mama general. Eram pe alt trotuar si le vedeam trecand destul de departe dar ìndeajuns de aproape  sa le aud, lasand un spectacol memorabil: fata manca ìnghetata si  parea singura iar mama o urma la cativa pasi, gesticuland si certand-o, folosind apelativele dragi mamei tale.  

     

    De cate ori ma gandesc la ele, revad scena aceea, din pacate. Cum fata n-a putut sa se impuna vreodata, mama i-a hotarat destinul, i-a ales sotul, i-a trasat viata. A facut ìn asa fel sa-i aduca ìn casa ei, continuand sa-si faca simtita prezenta, vointa, plangandu-se de ginere ca nu-i destul de smecher ca ai sai colegi si se multumeste cu salariul, desi-i f apreciat ca om si specialist.

     

    Mama ta a fost obisnuita sa obtina ce-a vrut, sa uzeze de relatii, sa comande, e perfectionista si f pragmatica. Asta se ìntelege din ce-ai povestit. Faptul ca te jigneste nu ìnseamna ce nu te iubeste, pretuieste sau nu te vrea fericita; e doar o femeie care traieste de-acum prin tine si ìsi canalizeaza timpul si energia spre tine si viitorul tau.

    Daca ar avea o viata mai diversificata, un prieten, un partener de viata si o alta viziune despre fericire-bunastare, te-ar trata altfel, cu siguranta. Sunt oameni care si-au facut din bunastare un ideal suprem si ar misca muntii sa-si vada telurile ìmplinite si copiii fericiti asa cum vor ei.

     

    Cine invidiaza pe altii pt bogatia, frumusetea, puterea, nobletea, bucuria, fericirea si onorurile lor, acela sufera de o boala fara sfarsit, se zice.

    "Tot ce avem e muritor" (Ovidiu)

     

    Tu stii prea bine ce te face fericita iar relatia de forta actuala cu mama ta te afecteaza vadit dar numai tu poti pune capat acesteia. Cum? Civilizat dar ferm, fara cuvinte multe si grele, fara tel. aruncate, doar cu vizite mai rare, fara telefoane zilnice,  cu mai mult autorespect ìn relatia ta cu cei din jur. Sa ìnveti a spune DA si NU cand  e cazul, sa impui respect chiar si celei ce ti-a dat viata si-ti vrea binele cu orice pret.

    Povestea ta ìmi pare cunoscuta, cu siguranta te-ai mai plans p'aici dar nimic nu s-a schimbat ìntre timp, dimpotriva.

     

    Draga Tanya, nimeni nu-si poate depasi limitele, mai ales cand nu doreste; tu simti cel mai bine ce vrei de la viata, ce te ìmplineste. Traieste-ti viata! Mama si-o traieste pe-a sa, asa cum stie si ìntelege s-o faca. Tu, asemeni. 

     Mult curaj!

  •  
    • 6 mesaje
    16 Sep 2011, 01:12
    0 0
    Multumesc pentru rabdare si pentru sfaturi.
    Recunosc ca si eu sunt dependenta de ea intr-o anumita masura, stiu ca ma pot desprinde in felul asta, dur si fara multe cuvinte. Dar mereu, de cand ma stiu, am zis ca eu nu voi fi unul dintre copiii aia care isi lasa parintii singuri si neajutorati la batranete.Am vazut-o ca are nevoie de ajutor dar nu cere, e orgolioasa, iar eu nu pot sa fiu atat de nesimtita incat sa o las sa zaca acolo. Stiu ca are probleme de sanatate pentru ca le-a avut dintotdeauna multe dintre ele.
    As vrea sa o ajut, sa o aduc mai langa mine, sa o sprijin la nevoie, dar daca ea in felul propriu, incepe sa dicteze in viata mea, ce fac? De-aici se taie firul. Ca nu este de inteles.
    Eu sunt impaciuitoare, incerc sa creez o legatura, sa il cunoasca pe prietenul meu asa cum il cunosc eu, sa vada diferenta intre el, un baiat apreciat acolo unde lucreaza, cu bun simt, educat, nu un smecheras de cartier care ar da-o in suturi afara in caz de ceva. Ea nu poate sa treaca peste anumite praguri, nu stiu daca sociale sau materiale.Se opreste acolo si se incapataneaza.
    La fel si in cazul meu.
    Eu m-am obisnuit ca ne stim de-o viata dar daca prietenul meu ar afla ce apelative foloseste ea la adresa lui, cred ca nu ar mai calca pragul casei ei vreodata.
    Uneori simt ca nu mai pot. E greu sa echilibrez balanta. Pe langa problemele mele de zi cu zi, nervii si stresul de la serviciu, o mai loveste si pe ea cate o idee geniala care ma implica pe mine sau viata mea, casa mea.
    Am respins dintotdeauna sistemul de relatii, pile, cunostinte, am vrut sa realizez singura si pe picioarele mele totul, nu m-a lasat niciodata sa fac cum am vrut eu.Ajunsesem la un moment dat sa sun persoanele la care apela si sa le rog sa nu intervina pentru mine, sa nu se intereseze, sa nu faca nimic, sa ma lase sa ma descurc singura. Evident, scandaluri cu mama peste scandaluri, iar cand reuseam sa fac, prin puterile mele pana la urma, ce-mi propuneam, ma loveam de aceeasi replica: pai vezi? daca nu vorbeam eu cu x, nu reuseai!
    In sufletul meu, eram constienta ca daca n-as fi tras tare si n-as fi fost buna, nu m-ar fi ales pe mine oamenii aceia, stiam ca mi-am castigat locul prin fortele mele, dar toata viata am avut o indoiala si mi-a ruinat increderea in mine: dar daca omul acela a intervenit pentru mine? Am sunat si-am intrebat, respectivul a zis nu, cum sa intervina daca eu ilo rugasem sa nu o faca? Dar mama - ca intotdeauna, ferm convinsa ca proasta de fie-sa n-ar fi facut nimic fara ajutorul ei.
  •  
    • 6 mesaje
    16 Sep 2011, 01:19
    0 0
    Nu stiu daca ati vazut vreodata emisiunea aceea Toddlers&Tiaras, mame obsedate care-si obliga copiii de cateva luni, de un an, doi, varste mici, sa participe la concursuri de frumusete si sa castige premii, altfel e dezastru. Si-i obliga pe bietii copii la tot felul de chestii anormale pentru varsta si dezvoltarea lor.
    In genul ala este si mama mea, dar cu reministente de omenie si bun simt si uneori si de discernamant.Cand vrea ea.
  •  
    • 6386 mesaje
    16 Sep 2011, 01:25
    1 0

    Linisteste-te, Tanya! Asta trebuie sa faci, sa te relaxezi cand te gandesti la mama, sa fii tu ìn continuare asa cum esti, iubitoare si respectuaosa fata de dsa, doar sa fii mai categorica.

     

    Daca nu reusesti sa-i transmiti tot ce crezi, doresti telefonic sau prin viu grai cand va ìntalniti, pune-ti gandurile si "pretentiile" ìntr-o misiva si poate astfel va pricepe ca te face mai mult sa suferi decat te ajuta. Nu uita sa-i spui ce ne-ai spus si noua, faptul c-o iubesti si n-o sa o lasi niciodata la greu, arata-i toata afectiunea cat mai traieste dar spune-i clar ca ai nevoie sa traiesti asa cum simti tu si pct. Si nu-i cazul sa-i dai bani lunar daca are salariu si-i pune la ciorap...

     

    Somn usor!

  •  
    • 24 mesaje
    16 Sep 2011, 02:26
    0 0
    Mama lu alessia16, e problema minora pe linga mama ta...
    cosmaar.Multa putere in continuare!
  •  
    • 3140 mesaje
    16 Sep 2011, 03:49
    0 0

    Aoleuuuu, am recunoscut ''talentele'' mamicutei mele, in mare parte!
    A mea asa a fost toata viata, culmea e ca e sincer convinsa ca nu e vina ei in veci, ea e doar victima oamenilor si a situatiilor, chit ca face niste nefacute de-ti crapa capul. E sanatoasa tun, eu si sor-mea suntem varza, abia ne tirim hoiturile, maman in schimb e infloritoare dar ipohondra, daca avem ghinonul sa vada vreun reportaj medical care descrie simptomatologia unei boli grave obligat recunoaste simptomele si clar are cancer de nu-s ce fel sau cine stie ce alta chestie naspa, clar nu mai are mult de trait, incepe sa se vaite cu saptaminile, o ducem cu forta la medic ca s-o potolim si sa ne lase sa respiram, in final concluzia e ca-i clar ca-s medicii prosti si nu au stiut sa ii descopere boala.
    Are un talent ca sa rastalmaceasca lucrurile in favoarea sa, ceva de-mi crapa capul! Daca incerc sa-i explic logic cum se vede o problema din punctul meu de vedere, nefiind parte dintr-un conflict de-al ei si nu-i cint in struna e clar ca o urasc si vreau s-o enervez sa moara. Mai nou i s-a umplut paharul surorii mele, maman avea cheile de la casa ei inca de acum citiva ani si se ducea aproape zilnic, in lipsa ei, scotocea tot. comenta ca de ce isi chetuie banii pe haine, ca de ce aia si ailalta, ca de ce umbla cu ala care nu-i place ei ca mama, ca pune mese prietenilor si ce atita prietenie, ca una, ca alta, in conditiile in care ea nu are pensie si noi o intretinem si o duce bine, zice ea, nu ca ne laudam noi. Ea nu intelege ca suntem femei in toata firea si,  desi ne-am descurcat singure inca din adolescenta, nu am primit de la parinti case, bani, paminturi, averi, doar trei hante amarite intr-o sacosa,desi am muncit din greu ca sa avem acoperis deasupra capului tot ne crede bune de nimic, suntem vai steau noastra, noi nu stim sa ne gestionam viata si banii! Ea trebuie sa stie tot si sa ne spuna ce si cum sa facem. Am lasat-o ca pe ea, am zis ca buna, rea, e mama, ca e batrina, ca laie, ca balaie, daca a vazut ca induram cu stoicism a plusat cu si mai mult tupeu, finalul glorios a fost cind sora-mea, satula de scotocit si reprosuri i-a cerut, foarte elegant de altfel, cheia, fiindca timp de doua saptamini o ruda apropiata a locuit la ea. Nu ajunsese ruda inapoi la ea acasa si mama suna dupa cheie, sora-mea a dat-o cotita, pina la capat i-a spus ca i-o va inapoia atunci cind va pleca in concediu ca sa vina sa-i ude florile, eiiiiiiiiiiii, ce balamuc a iesit din cauza asta, cite explicatii a pretins mamica, ce crize, tipete si plinsete e scos tinp de vreo trei saptamini cind, desi nu aveam nicio treaba si niciun amestec in povestea asta iar sora-mea ii explicase intre timp ce a determina-o sa procedeze asa si ce a enervat-o in anii astia in care avea supervizor la fundul ei in propria-i casa, tot pritocindu-si ideile crete a ajuns la concluzia ca ea nu a gresit cu nimic si e clar ca EU i-am spalat creierii surorii mele din gelozie ca o iubeste pe ea mai mult. UIte d-aia a ramas fara cheie deci fara acces nelimitat la locuinta fetei sale, in consecinta, la drum de seara, m-am trezit cu ea la usa, timp de citeva ore m-a acuzat, m-a jignit, ma uitam la ea si nu credeam ca e real, am sunat-o pe sor-mea si am facut teleconferinta ca s-o lamurim, degeaba, nu ea e problema, nu actiunile sale au condus la acest deznodamint, noi suntem copii rai, eu mai ales ca-s mai mare si am influenta asupra surorii mele. Mi-a reprosat si ca dintotdeaua sora-mea m-a preferat pe mine, mi s-a destainuit mie nu ei, ca vorbeste cu mine cu orele la telefon nu cu mama de a nascut-o, ca mie imi cere parerea si ajutorul, ca ce, eu sunt ma-sa? Faptul ca am protejat-o cind am fost grav bolnave si nu i-am spus in prima faza, am zis sa nu-si faca griji, sa nu  sufere foarte tare ca doar suntem copiii ei si ne-am sprijinit una pe alta, ca surori, am mers in medici una cu cealalta, la spitale, a fost interpretat ca rautate, lipsa de respect si dorinta sa-i iau locul de mama pentru sora mea. Am indurat citeva ore toate reprosurile pline de venin, strigate cu voce ragusita de ura, bocetele si lamentarile gen ''Nu mai am mult de trait, sunt cea mai nefericita femeie si mama, am niste monstri de copii care ma baga in pamint!'' Simteam ca-s intr-un cosmar, o priveam si nu-mi venea sa cred, am ajuns sa o rog pe sor-mea sa-i dea inapoi nenorocita aia de cheie ca sa inceteze. Asta, ca o paranteza, sor-mea e o tipa de nu face decit cum crede ea, fie vorba intre noi, fericita ca si-a recapatat casa si intimitatea, a zis ''Ntzzzzz, ca mi se trage mie moartea in ritmul asta!"' asa ca m-a lasat sa ma spal cu mamica pe cap dupa ce i-a repetat pentru a enspea oara ca eu m-am niciun amestec in povestea asta si in hotarirea pe care a luat-o. Degeaba, maman o tinea una si buna ,a venit pe la 6 pm si a plecat cu un sfert de ora inainte de miezul noptii si asta pentru ca, nemairezistind atacului ei verbal si simtind ca-mi pierd cumpatul rau de tot si cine stie ce ii mai zic, am invitat-o cu o voce aparent calma sa plece la ea acasa, sta la citeva minute de mine, ca nu mai suport sa ma faca albie de porci la mine in casa. In timp ce se incalta i-am comunicat ca o sa intrerup pe timp nelimitat orice comunicare cu ea si ca o rog sa ma scuteasca de talentele si crizele care o caracterizeaza si sa nu imi vina la usa ca nu ii deschid. A plecat ofensata, vociferind. Sunt doua saptamini de atunci, m-a sunat de doua ori dar nu i-am raspuns, aflu ce face de la sora-mea, tot ea se considera cea buna si nevinovata iar eu sunt scorpia care am dat-o afara si nu vreau sa-i vorbesc, sunt copilul cel mai rau.
    In momentele in care urla ca apucata toate aberatiile i-am cerut calm sa ne respecte, pe noi, copiii ei, ajunsi oameni in toata firea de ceva timp si sa inteleaga ca avem dreptul sa hotarim ce sa facem cu viata, casa si banii nostri atita vreme cit ne ingrijim de ea si nu duce lipsa de nimic.

    Tanya, cred ca trebuie sa incerci sa te detasezi, eu asta incerc, am momente cind ma simt foarte vinovata fiindca sufera dar nu mai rezist, o iau razna de tot in ritmul asta, am nevoie de liniste.


    Acest mesaj a fost editat de către dodonesa: 16 Sep 2011, 04:03
  •  
    • 12625 mesaje
    16 Sep 2011, 08:10
    0 0

    lungaaaa poveste...din care reiese ca tie ti-a ajuns

    nimeni nu contesta ca e mama ta insa cu asa mama as fi murit de mult de nervi.As zice sa faci o sedinta cu toti 4 , adica voi doi si parintii tai sa le spui clar ca aveti viata voastra , ca daca mai vine vreo prietena pe la tine va dormi in strada , si daca nu tace si isi va folosi telefonul de 1000 de ori pe zi iti schimbi numarul.

    De asemeni nu esti proasta nici dobitoaca , iar daca asta e parerea mamei tale da-mi voie sa iti spun ca deja ai acceptat mult prea multe.

    Nu te va mai cauta...??? Crezi ? Eu ma indoiesc ca va fi atat de rece incat sa nu o manance degetele sa te mai sune dupa o luna sa zicem...

    Mama ta crede ca esti vinovata si de moartea bunicii?Pai daca era sa se intample se intampla si cu ea de fata... Eu zic ca prea mult te-a impovarat...mult prea mult.

    Tare as vrea sa stiu cum arati?Slaba?Cearcane..dusa de spate si timida? Nimic nu justifica razboiul asta psihologic....ori te ridici si spui..ori vei sta in banca vesnic

  •  
    • 8901 mesaje
    16 Sep 2011, 08:48
    0 0
    Ei, fetelor, vedeti ca exista si mame de fete posesive, agasante, sacaitoare, manipulatoare?
    Lasand la o parte modul in care se poarta cu tine, cum te coordoneaza, cum te santajeaza, in toate felurile posibile, ma gandesc ce ar face cu baiatul asta, cu care esti tu, daca ar fi sa locuiti impreuna, asa cum isi doreste ea.

    Brrr...ma trece deja un fior rece pe sira spinarii.
    Daca tu nu poti, pentru tine, macar de dragul lui, daca il iubesti, incearca sa faci ceva.
    Altfel viata ta personala nu va exista, va fi doar o copie la indigo a vietii mamei tale, in sensul ca treptat, fara sa-ti dai seama, ii vei prelua toate nemultumirile si frustrarile, vei ajunge sa crezi ca tu esti de vina si pentru bolile ei, si pt felul ei de a se purta, si pt tot.
  •  
    • 7743 mesaje
    16 Sep 2011, 09:04
    0 0
    Doamne Dumnezeule ce citii aici!
    Vreau in primul rand sa-mi cer scuye allesiei 16, am facut-o troll. poate citeste.
    mi-e astea mi se par SF-uri.dar se pare ca nu-s.
    Doamne cum isi bat joc unii parinti de copiii buni!

    fetelor, ganditi-va ca daca nu veti rupe acest cordon ombilical, veti aduna atatea frustrari incat veti face poc! si veti ajunge la psihopupu.
    mie una se pare atat de crud ce fac mamele voastre, sa va manipuleze prin emotii negative..prin sentimentul de vinovatie..of!!
    inteleg ca va e greu dar ganditi-va la voi,la viata voastra, traiti-va viata normal macar de acum inainte.
    si sa stiti ca si mamele isi lasa copiii razgaiati sa planga cand sunt mici. cred ca ati auzit si voi "lasa-l sa planga ca-i trece!" si chiar ii trece
    pot sa vina si cu ideea sinuciderii,cine stie ce mai inventeaza,va fi un razboi psihologic, insa va sfatuiesc,spre binele vostru sa nu cedati.
    incercati sa intelegeti ca nu trebuie sa faceti neaparat ce spune mama voastra, ca nu sunteti responsabile pentru fericirea ei. refuzati in mod politicos chiar daca mama e nemultumita.daca ii raniti sentimentele nu sunteti rele.."nu mama, nu sunt rea, nu inseamna ca nu te iubesc,chiar daca nu fac asta pentru tine" nu le provocati voi nefericirea. asa aleg sa se simta pentru a va controla comportarea si viata. nu mai lasati ca tulburarile lor sa va influenteze viata.
  •  
    • 2323 mesaje
    16 Sep 2011, 09:20
    0 0
    ai ia ia

    intodeauna m-am intrebat, de unde gasesc femeile (mamele!) astea atata energie?
    am o prietena care e fix asa.
    cat e ziua de mare tipa dupa ajutor, ca ea nu mai poate si ca baiatul ei nu intelege ca eu nu mai poate si ca nu o prea ajuta (baiatul, barbat in toata firea, se cearta cu ea ca la usa cortului cand o aude ce-i debiteaza mintea de ajung la reprosuri pentru lucruri intamplate din perioada copilariei lui pana in prezent) dar nu realizeaza ca ea rezolva intr-o zi cat altii intr-o saptamana, ca are o energie de ne culca pe toti, la pamant.

    o fi vorba de vreo afectiune psihica? se spune doar ca nu trebuie sa te pui cu oamenii nebuni ca au "forta" data de nebunie....

    in fine,

    legat strict de subiect, ceea ce ma mira pe mine este nevoia asta de a obtine validarea, recunoasterea mamei, nevoia ca ea sa (va) inteleaga, sa va accepte dorintele sa va inteleaga nevoile.
    de ce?
    ca lucrul asta n-o sa se intample niciodata
    de ce pierdeti timp, rabdare, energie in incercarea de a contracara actiunile mamei. pentru ca oricum se ajunge la cearta si problema de fond tot nerezolvata ramane
    politica asta cu: vreau sa fiu lasata in pace NU da roade!

    si atunci, de ce sa nu cauti sa inversezi rolurile?
    gaseste-i mamei un rol in viata ta, un rol activ si da-i de lucru.
    cat mai mult cu putinta
    de la pus muraturi la cautat sau facut nu stiu ce minune...
    chiar daca nu aveti nevoie, NU conteaza

    eu alta rezolvare nu vad
    pentru ca dependenta, din cate oberv eu, este reciproca...


  •  
    • 8901 mesaje
    16 Sep 2011, 10:39
    0 0
    Am urmarit aseara povestea acestei femei si a fiului ei:
    http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/adevarul_timisoara-Alina_Szollo-Universitatea_de_Vest_din_Timisoara-Alex_Szollo_0_553745109.html

    Concluzia: exista si altfel de mame...
  •  
    • 1703 mesaje
    16 Sep 2011, 12:13
    0 0

    Tania, gandesti complet gresit, din mai multe puncte de vedere.

    In primul rand, singura persoana care trebuie sa fie multumita de realizarile tale profesionale, financiare, sentimentale si de care mai vrei esti TU. Si atat. Daca mai sunt multumiti si partenerul, mama sau vecinul de peste drum conteaza mai putin.

     

    In al doilea rand, parintii ii ajuti atunci cand au nevoie REALA, nu inchipuita. Aveti acelasi salariu si tu ii mai dai bani? Pai tu trebuie sa ai cheltuieli mai mari decat ea. Cat despre problemele cu sanatatea, daca nu vrea sa si le rezolve este fix problema ei, ca e om matur. Indiferent ce se intampla, este rezultatul actiunilor EI, nu ai de ce sa te simti tu vinovata.

     

    In al treilea rand, ai incercat sa ii explici pozitia ta ca unui om normal, numai ca mama ta nu este asa ceva, de aceea nu va intelege in veci. Cred ca Outofhere ti-a dat singura solutie care da rezultate in cazul mamei tale, dar poti consulta tu un psiholog care sa te invete ce ai de facut intr-o astfel de situatie. Iarasi, ce va urma este rezultatul actiunilor EI, asa ca nu ai de ce sa te simti vinovata indiferent de ce se va intampla.

     

    Nu mai gandi ca daca nu-i mai raspunzi la telefon inseamna ca esti o fiica rea. Gandeste asa: daca mamei tale NU II PASA ce simti tu, ce vrei si ce nu vrei tu, de ce ti-ar pasa tie ca simte ea nu stiu ce? Inca o greseala a ta: nu mai fi tu asa sigura de bunele ei intentii, ca ele nu exista. Cel putin asa cred eu, o persoana care duce controlul la extrem nu da doi bani pe ce vrea, ce simte cel controlat, singura chestiune care o intereseaza este SA ISI IMPUNA VOINTA SI ATAT.

     

    Cred ca e cel mai bine sa iti rezolvi problemele singura, nu il implica in discutiile cu mama ta si pe prietenul tau, nu are el vreo vina ca tu nu ai fost capabila pana acum sa trasezi limitele si oricum ai pune paie pe foc daca ati purta discutiile in trei.

     

    Intelege ca viata ta o traiesti asa cum vrei tu, nu cum vrea mama ta. Daca mai continui asa, pot sa pun pariu ca ori dai coltul inaintea ei, ori o iei razna. Pune-ti ordine in viata sau, daca nu esti capabila, nu face copii, nu merita sa traiasca numai in urlete, plansete, tensiune si ce oferi tu acum.