Au disparut toti barbatii?
-
1 0
Am intrat in depresie si cred ca sfaturile voastre ma pot ajuta sa vad lucrurile si din alte unghiuri. Ca orice om, am avut si eu o prima iubire, o relatie de 3 ani care s-a incheiat fix anul trecut de Paste. Acum problema nu e neaparat incarcatura emotionala pe care aceasta zi o are asupra mea, ci mai mult faptul ca eu am iubit ca o disperata in adevaratul sens al cuvantului si m-am implicat atat de tare in relatie, ca nu am reusit sa trec peste asta nici in ziua de astazi. Suna banal si sunt convinsa ca toata lumea a trecut prin asa ceva si mi-as dori foarte tare sa stiu cum se poate depasi o situatie ca asta. Am ajuns sa cred ca "au disparut toti barbatii" sau ca eu am innebunit si ma enerveaza la culme ca totul ma duce cu gandul la ex. Am ajuns sa ma intreb pe bune daca il voi uita vreodata sau daca voi mai putea vreodata sa iubesc, daca voi avea pe cine sa iubesc, etc. Precizez ca eu m-am despartit de el pentru ca era gelos si ma constrangea din cauza asta, am facut multe nebunii pentru el care atunci mi s-au parut lucruri fantastice, iar acum ma uit in urma si zic ca de fapt nu a fost mare lucru si poate le-as face din nou, atat de tampita sunt. Ma apuca parerea de rau cand vad tot ceea ce este in jurul meu, cand vad numai barbati care nu vor mai mult de o tavaleala.
Il iubesc inca pe acest individ care a fost primul pentru mine din toate punctele de vedere si nu stiu ce naiba sa mai fac sa trec peste asta sau nici macar nu stiu daca vreau sa trec peste asta. Se spune ca femeile nu stiu ce vor, pentru mine eu sunt cel mai concludent exemplu de femeie care nu stie ce vrea. Imi e frica, parca am cazut intr-o prapastie din care nu mai pot sa ies si nu stiu ce sa fac. Parca astept un semn divin care nu se mai arata.Cred ca si el inca ma iubeste, desi mai cred si ca are o dorinta apriga de razbunare pentru faptul ca am incheat relatia noastra, iar daca s-ar pune problema unei impacari, m-ar supune la tot felul de teste (tot el ca cica asa sunt barbatii sau asa e el, nici eu nu ma stiu). Si nu stiu daca personalitatea mea puternica ar putea sa accepte pana la sfarsit mai multe incercari pentru ca apoi sufletul sa fie alaturi de sufletul pe care il iubeste. Sau cand iubesti se poate orice?
Si iar nu mai stiu daca o sa ii mai accept gelozile, cum ar fi " ai grija cu ce te imbraci ca se uite barbatii la tine". Asta a fost motivul principal al despartirii, dar se merita sa trec peste asta?
-
se pare ca voi pastrati legatura si va chinuiti continuu. aici nu vad sensul. de ce? pt ce? ati incheiat relatie, asa sa fie. nu sunteti nici amici, nici iubiti, deci ce sens are sa mai stati la povesti?
nu cred ca ti-ar placea sa o luati de la capat si sa te mai tina in crize si mai ales sa nu stii de se razbuna. -
"Am avut si eu un astfel de specimen langa mine, nimic din ce faceam nu era bine, nimic din ce gandeam nu era bine, la el nimic nu era bine. Ma convinsese sa ii spun tot ce fac si ce gandesc pe motiv ca numai asa putem avea incredere unul in celalalt, dar cel intorcea importriva mea tot ceea ce ii spuneam eu.
Plus ca mai era si de o gelozie crunta, fara sa aiba niciun motiv."
Veverita, mi-am permis sa pun aici un alt mesaj de al tau pe care l-ai scris la alt subiect. Sper ca nu te superi (prea tare
) si sper sa functioneze ca un dus rece.
La el nimic din ce faceai nu era bine, gelozie in exces, vroia sa stie tot ce gandesti si ce faci sub pretextul "sa va cunoasteti mai bine", mie imi suna a abuz emotional.
Si eu ar trebui sa stiu caci am fost in situatia ta, 4 ani mi-au trebuit sa ma desprind si sa uit, 4 ani in care rupsesem orice contact dar tot ma gandeam ca si tine, sa ma intoorc la el.
La fel mi se parea si mie ca au disparut toti barbatii, caci il vedeam peste tot pe el, si ma gandeam obsesiv la ce fusese intre noi, fiecare barbat care a urmat l-am ales pentru ca semana oarecum cu el. Asta nu m-a facut decat sa pierd ani buni din viata, sa bat pasul pe loc, si sa intru in niste situatii nefericite pe care le-am platit scump.
Sper sa te ajute si sa fii puternica sa depasesti perioada asta, eu nu am fost si m-am agatat multa vreme de trecut. Drumul tau este inainte, nu te intoarce caci te invarti in cerc si te intorci in acelasi punct. -
nimeni nu merita sa te sacrifici tu pe tine insati. cand totul dispare, ramai doar tu cu tine. ori, daca ai renuntat la parti intregi din tine pentru altii, cu ce ai mai ramas, in afara de o buza umflata si o criza de identitate? trage aer in piept, regaseste-te si ia-o de la capat cu altcineva care sa stie sa te aprecieze fara sa abuzeze emotional de tine, dupa cum bine a precizat dora-minodora.
-
Asa e, aveti dreptate si eu sunt constienta de asta, stiu ca atat timp cat nu ma voi rupe de tot ceea ce inseamna el nu voi putea sa trec peste asta. Uitandu-ma la citatul pe care l-a pus Dora imi aduc aminte de toate relele, dar culmea e ca mi-au ramas in mnte amintirile frumoase si eu la asta ma gandesc...
Descurajator pentru mine este si faptul ca am incercat sa fiu cu altcineva, nu a mers, desi eu am facut tot ce am putut sa mearga (poate ca el era si persoana nepotrivita, genul egoist si plin de el), iar asta m-a dus din nou cu gandul la specimen, ca asa rau cum era tot era mai bun, vorba ceea care nu imi place mie, dar care se pare ca se potriveste, "rau cu rau, dar mai rau fara rau".
De asta am si recunoscut : am o problema, am intrat in depresie si am nevoie de sfaturi si de pareri obiective sa pot trece peste.
Eva, nici eu nu cred ca mi-ar placea sa o luam de la capat, de asta am zis cand am deschis topicul ca..pur si simplu nu stiu ce sa fac.
ma tin inca tare pe pozitie si imi e teama sa ma intreb pentru cat timp.
Eve, si eu sunt sigura ca trebuie sa existe cineva si pentru mine, ma tem doar ca acel cineva sa nu fie el si candva sa apara omul potrivit exact asa cum il simt si cum il doresc. Si daca exista, nu ar face rau sa vina sa ma scoata din depresie
-
Opium, ai dreptate, nu am rupt relatia de bine ce era, am tras de ea pana in ultimul moment, thornbird asa este, nu merita nimeni sa te sacrifici pentru el si imi place la nebunie ideea de "a iubi pe cineva asa cum este, pentru ceea ce este", dar se pare ca omul a vrut sa ma schimbe sa ma iubeasca ma mult chipurile.
Si ma enerveaza la culme gandul ca singura vinovata in toata povestea asta sunt eu, ca eu am fost mica si proasta si naiva si am acceptat sa ma arunce in cap, ba chiar m-am aruncat si eu ca o tampita, ma enerveaza ca nu am fost suficient de smart sa nu ma implic atat de tare pentru ca in eventualitatea unor intanplari sa nu sufar atat de tare. -
cred ca tu nu poti accepta faptul ca vati despartit..de asta ink nu lai uitat...si mai crezi la o sansa...chiar daca nu esti constienta d asta...incearca sa iesi cu prietenii chiar daca nu ai chef si sa dai atentie si la alte lucruri...te vor fc sa il uiti chiar si pt putin timp intro zi,iar asta te va ajuta...
-
@Mikideea, am acceptat deja ca ne-am despartit, problema mea acum este ca ma urmaresc amintirile, ma gandesc la trecut si cireasa de pe tort, am incercat si eu sa gasesc un om ca lumea, asa pentru sufletul meu, nu am reusit, iar gandurile mele inevitabil s-au indreptat tot catre el. Imi aduc aminte de un scenariu dintru-un film "eternal sunshine of the spotless mind", cand cei doi se sterg unul din mintea celulialt si dupa asta trebuie sa invete sa traiasca si sa se obisnuiasca cu procesul pierderii fiecaruia. Cam asa sunt eu acum + depresie.
Intr-un an am incercat de toate : iesit cu prietenii in oras, alta relatie (si ma gandeam la ex in timp ce eram cu altul, sad and embarasing, but true), iesit cu prietenele, vacante (la munte si la mare la noi, dar cel putin nu am stat acasa), muncit 12 ore pe zi (ajungeam acasa franta si inainte de culcare tot la el ma gandeam), acum stau si ma gandesc ca nu e bine sa te predai asa cu totul, atat de complet, stupid me! Nici una nu a functionat.
Pffff...parca am intrat si mai tare in depresie. -
veverito, poate startea asta nu are de-aface cu el. si eu am zile in care imi vine sa urlu si sa iau de par pe cineva sau nu-mi convine nimic si nu ma simt nicicum fericita. dar trece.
la tine e altfel, ca te legi de el, si nu as numi asta iubire ci dor de ceva cunoscut, ceva comod...
este normal sa ne amintim una, alta, dar daca te intorci la ceva ce inainte nu te multumea iti faci rau singura.
aminteste-ti numai binele, pentru a pastra o amintire frumoasa, a ramane impacata cu trecutul tau. dar amintirile nu-s pentru a te intoarce in trecut!
-
Asa e, daca l-as avea inapoi i-as vedea din nou defectele si iar mi-ar veni sa o iau la goana cat mai repede. Mi-as dori ca lucrurile sa fie mai simple acum (desi intotdeauna am ales lucrurile mai grele si mai complicate) si sa pot sa imi revin naibii odata ca am inceput sa ma enervez si pe mine, nu mai spun de cei din jurul meu. Eva, oricat de ciudat ar parea (si sper sa nu para), ma bucur oarecum sa aud ca si tu ai zile mai proaste cateodata, scrii atat de obiectiv incat nu mi-am dat seama pana acum ca ai avea vreo problema sau nu (asta din felul in care scrii, lucrurile nu sunt roz pe nicaieri). Si poate ai dreptate si nu e vorba de el, el e un nemernic si daca era om linistit nu ma desparteam in veci de el (repet faza cu iubirea ca ma streseaza la ora asta si adaug ca sunt genul mai oldie asa, imi place sa am treaba mea si sa imi vad cu sfintenie de ea, cu siguranta si din acest motiv imi este foarte greu acum sa vad lucrurile si in alta culoare decat negru). I-am creat o imagine in mintea mea, nu pentru ceea ce este el ca persoana, ci pentru ceea ce mi-am dorit eu la vremea aceea ca el sa fie. Si acum problema : cum imi scot eu asta din cap?
Ai dreptate, amintirile nu sunt pentru a ne intoarce in trecut, dar cum sa fac sa traiesc cu ele in buna pace, gen "nu ma deranjati, nu va deranjez"? Ca m-am cam saturat sa neg totul asa, cu situatia m-am impacat si tot nu e bine, etc.
Ma streseaza foarte tare situatia asta in care nu stiu ce vreau ( ca cica asa ar fi femeile), in care nu stiu ce sa fac ( mai degraba nu am cu cine ca fat- frumos isi adapa calu'se pare si nu a venit sa ma scoata din depresie), si inca o cireasa pe tort, mai sunt si zodia balanta si imi place mie ideea de echilibru, stare pe care nu o vad in formula asta. MIe imi vine sa ma iau singura de par. -
Ca sa te poti impaca cu amintirile te sfatuiesc sa tii minte, intr-adevar, cum spui ca ai si facut deja, momentele frumoase petrecute impreuna. Ca sa poti trece mai departe, adu-ti aminte motivele despartirii: de fiecare cand redevii nostalgica dupa el, adu-ti aminte la cate a trebuit sa renunti si adu-ti aminte de motivele separarii. Ca sa capeti o stare mai buna de spirit, incearca lucruri noi: un curs de pictura, un gen diferit de carte fata de ceea ce citesti in mod obisnuit, noi zone de iesit in oras, orice. Si , in primul rand, ca sa iti fie mai usor sa gasesti pe cineva care sa te faca sa uiti, invata sa te iubesti pe tine insati. Nimeni nu e atras de o persoana care se lasa pagubasa si care nu are grija de ea. Adopta o atitudine pozitiva referitoare la viitor si o sa vezi ca o sa fie mai bine. Eu sunt intr-o relatie de lunga durata si mi s-a intamplat si mie de curand sa ma intreb daca nu cumva am renuntat la prea multe pentru relatia asta, insa mi-am dat seama ca toate compromisurile efectuate au avut rost. Inca sunt propria mea persoana, chiar daca de-a lungul anilor m-am "modelat" si dupa gustul lui. Dar acelasi lucru l-a facut si el, iar aici e diferenta, zic eu. Ori, daca tu ai fost singura care a facut compromisuri in relatie, eu cred ca gasesti si singura raspunsul la intrebarea ta: cum sa mi-l scot din cap?
-
Melancolia nu e rea, dar amaraste...
hmm.. cat am stat eu pe eva, cata melancolie mi-am tratat aici, cate seri... si tot dupa un dobitoc de-asta suferisem, dupa unul ce mi-a facut nervii tandari.
nu-mi mai povestesc de mult viata privata pe aici, dar de simtit simt ca oricine.
ce as face eu: as intrerupe legatura cu el, sau as rari-o pana la evaporare. si mi-as lasa timp. si de-oi avea chef sa bocesc... nu ma voi intrerupe. dar in acelasi timp m-as bucura de ce exista in jurul meu si de nimicurile care-mi fac bine.
Acest mesaj a fost editat de către me_eva: -
Asa e, gelozia e boala grea, am simtit asta pe pielea mea si oricat am inercat sa il schimb pe individ, nu am reusit. Nici macar nu vroia sa se schimbe deoarece el credea ca "asa e bine".
@thornbird : surprinzator, dar nu eu am fost singura care a facut compromisuri, chiar as putea spune ca am facut amandoi compromisuri in mod egal (am renuntat la aceleasi lucruri si am investit aceleasi lucruri, as putea chiar sa spun ca el a invesitt mai mult bani decta bine si nu neaparat pentru faptul ca e baiat) si sincer nu imi pare rau ca am facut compromisuri (desi imi vine sa ma trag de par), imi pare rau ca nu am reusti sa trec peste situatie si ca am ajuns sa cred acum ca au disparut toti barbatii si inevitabil incep sa il privesc pe el ca ceea ce nu este si nu a fost niciodata.. Eu gandesc asa : sunt gelos daca imi da motive si daca sunt pus intr-o situatie de genul, dar eu nu i-am dat absolut niciodata nicun motiv. Imi pare rau ca i-am creat o imagine atat de frumoasa in mintea mea, incat acum habar nu am cum sa o mai scot de acolo.
@opium, ma gandesc tot mai serios sa discut cu un psiholog, nu as vrea sa ma indop cu pastile, prefer sa fiu constienta.
@Eva, imi rezerv timp pentru bocit si ingrijit de rani, dar cu parere de rau zic ca nu ma mai multumesc nimicurile ca altadata (si nu vreau sa se interpreteze ca as vrea lucruri mari, ci ca am tendinta sa vad totul in negru). Se spune ca timpul le rezolva pe toate (desi nu imi place ideea ca nu am control asupra lucrurilor din viata mea, deocamdata nu am ce face de cat sa las timpul sa le REZOLVE PE TOATE.