Să mai şi scriem ...povestiri scurte
-
0 2http://www.catchy.ro/salcioara-ionescu-salcioara/99368 -
-
-
-
http://www.catchy.ro/mi-ai-promis-ca-ne-vom-iubi-in-alta-viata/101261
Acest mesaj a fost editat de către gabriela42: -
-
-
-
Mi se pare ca ultimele doua povesti au legatura, in cazul asta chiar nu mi-as mai dori sa-l iubesc intr-o alta viata (daca exista asa ceva) pe ala care m-a parasit cand eu eram in carje, din moment ce se putea bine merci si in viata asta
.
Oricum, daca la un moment dat, chiar si o asemenea chestie, cum ar fi speranta la o dragoste intr-o alta viata, te-ar face sa treci mai usor peste un eveniment mai putin placut, mi se pare foarte ok, mult mai bine decat sa te dai cu capul de pereti si sa suferi cu anii! -
regina_noptii70 si ochi_-albastri1974
Doua nickuri si in spatele lor , fireste, doua fiinte umane. Locul actiunii, in primul act, forumul X.ro casuta de mesaje private.
- Buna! Primul pas il face ochi_- albastri1974.
- Buna.
- Te deranjez cumva?
- Nu, nu, spune...
- Te citesc de ceva vreme si-mi place cum gandesti si cum scrii. Sper ca ai observat si la comentarii ca incerc sa ma bag in seama. (Emoticon cu suras)
- A, da, multumesc, imi place mult sa gandesc si sa scriu sau sa spun ce gandesc, ganditul este pasiunea mea. Tu ce pasiuni ai? Daca nu sunt indiscreta desigur.
- O, nu, dimpotriva, imi place mult sa fiu intrebat despre mine caci sunt o fire deschisa si foarte sociabila mereu in cautare de prieteni. Pasiuni am multe cum ar fi pescuitul, sahul...Stii sa joci sah?
- Stiu si sunt chiar foarte buna. (Emoticon cu suras) Imi plac foarte mult jocurile de gandire , mintea mereu o tin in miscare. Citesc, scriu, dezleg rebusuri , joc sah ...
- Nu te supara ca te intreb, lucrezi?
- Sigur ca lucrez! Tu?
- Si eu, de multe ori intru pe forum de la serviciu...Aproape ca ma tem sa te intreb daca esti cumva maritata...
- Atunci nu ma intreba! ( Emoticon cu gura cu dintii stransi!
- Ok, sper sa mai vorbim aici. Si nu te supara, pur si simplu te citesc si mi-am zis ca...
- De ce sa ma supar? De curiozitate , esti nascut in '74 si ai ochii albastri?
- O, nu , nici una si nici alta, am scris si eu asa...Iar tu? 70?
- 70 este de doua ori 35. (Emoticon cu suras). Seara frumoasa, ne mai auzim, trebuie sa inchid.
- La fel si tie!
Actele 2, 3, 4...n, n+1 se desfasoara in continuare in casuta privata de pe forumul X.ro . Intre timp au aflat surprinzator ca sunt din acelasi oras, Bucuresti. Mai stiu unul despre altul ca sunt casatoriti si ca au un copil, fiecare cate un copil. Si-au facut un obicei sa-si scrie zilnic cate una cate alta despre viata de acasa si de la munca. Coincidenta: amandoi nemultumiti de parteneri si de sef! Dialogul curge zilnic si-i apropie, cum se vad on line incep sa-si scrie. Parca se cunosc de o viata! Sunt pe facebook dar prefera- amandoi- sa nu se expuna. Sotul ei este destul de gelos, ii controleaza profilul fb mereu, ce publica, cine ii este prieten, cine ii da like. Un barbat nesigur si complexat, adauga ea. O, si sotia lui e la fel, nu-i mai suporta deloc gelozia si intrebarile. Unde-ai fost? Ce-ai facut? Cine ti-a trimis sms? Dar asta cine e si de ce ti-a dat like la poza? De ce nu pui si poze cu mine? Etc etc, o tampita. Am noroc cu tine ca ma intelegi . Si eu am noroc cu tine, scrise grabita ea si adauga un emoticon chiar mai multe , suras, inimioara...
Fu din nou ochi_-albastri 1974 cel cu initiativa.
- Pai eu zic sa ne intalnim! Ce zici?
- Eu asteptam propunerea si invitatia ta...stii, eu sunt o femeie de pe alte timpuri, nu fac niciodata primul pas. Astept barbatul sa-l faca!
- Sper ca ai inteles deja cat imi placi si cat tin la tine. (Emoticon cu bujori in obrajori). Inca un pas si ma pot chiar indragosti.( Un alt emoticon, cu inimioara in gura).
- Da, da, am inteles din prima ca intre noi se va infiripa ceva...
- Pai sa nu pierdem timpul. Diseara la Brancoveanu la 7? Eu sunt liber.
- Sa vad cum fac dar da cred ca voi rezolva. La 7 la Brancoveanu.
Dupa parerea voastra cine cu cine s-a intalnit la orele 7 la gura de metrou Brancoveanu? -
-
Bunicule, dar pe Facebook ai căutat?
Alexandru este un tânăr de 30 de ani, are o prietenă, predă istoria şi locuieşte cu bunicul său într-o căsuţă din oraşul S. Zilele astea sigur va vorbi cu bunicul despre prietena lui şi despre planurile lor de viaţă împreună şi are deja emoţii. Cu bunicul nu-i chiar uşor de vorbit despre aşa subiect delicat. Cu bunica s-ar fi deschis altfel, dar ea a murit acum cinci ani. Alexandru a fost crescut de bunici de când era mic. Mama murise la naşterea lui, iar tatăl l-a dus la ei, la părinţii mamei.
Bunica era inima, iar bunicul mintea acestei mici familii. Tatăl îl căuta uneori, apoi din ce în ce mai rar către deloc. Bunicii i-au fost şi părinţi acestui copil cuminte, apoi adolescent studios şi tânăr student la istorie, aşa cum fusese mama lui cândva.
– Bunicule, te învăţ să foloseşti computerul, dacă vrei!
Dar bunicul era din altă vreme, vremea cărţilor de care nu se despărţea niciodată şi a scrisului de mână, scris elegant de om sensibil şi inteligent. Poate de om prea trist, prea tăcut, închis în lumea lui.
– Mulţumesc, Alexandru, dar e o lume care nu-i a mea, ci a voastră, a tinerilor. Ce să caut eu în internet, ceva ce nu pot găsi în cărţi, în biblioteci?
– Poţi relaţiona cu oameni pe care îi cunoşti ori pe care nu-i cunoşti în viaţă reală, oameni din alte ţări, alte continente, poţi vorbi cu ei. Cu un profil pe facebook îţi poţi face prieteni virtuali, publici ceva interesant, citeşti ce scriu alţii, iar alţii te citesc pe tine dai şi primeşti like… Este o lume paralelă cu lumea ta, dar poate mai vastă şi mai plăcută. Poţi căuta pe cineva de care nu mai ştii nimic, un fost coleg, o fostă iubită…
Şi aici Alexandru roşi uşor şi chiar îşi întoarse privirea, poate că nu se cuvenea să spună aşa vorbe ca „fosta iubită”. Dar bunicul l-a surprins.
– Am iubit-o pe bunica ta, dar înaintea ei a fost o altă mare iubire, poate mai mare pentru că a fost prima şi pentru că am pierdut-o nici eu nu ştiu unde. Am plecat în armată şi când m-am întors nu am mai găsit-o. Am întrebat vecinii, au spus că familia s-a întors în Italia. Am citit încă o dată toate scrisorile, nicio vorbă despre plecare, ci doar despre aşteptare şi despre o veste frumoasă şi minunată. Am simţit tot cerul căzut pe mine şi aşa am trăit câţiva ani, aşteptând, aşteptând, aşteptând-o. Apoi am cunoscut-o pe bunica ta şi viaţa şi-a urmat firul, dar de uitat, nu am uitat-o.
– Bunicule, de ce nu o cauţi pe Facebook? Nu se ştie niciodată. Cum se numea?
– Se numea Anna. Anna Maraini. Se numeşte Anna…
Alexandru îşi deschise rapid laptopul şi porni căutarea pe Facebook. Anna Maraini. Sunt câteva profiluri! se bucură el. Ar trebui să fie cineva de vârsta lui această Anna, dar de vârsta lui nu era niciuna. La un moment dat, o fotografie ce părea familiară într-un fel subtil, de nedescris, nişte ochi parcă cunoscuţi de undeva, de la cineva… O Anna Maraini de cam cincizeci de ani, fină, plăcută. A intrat să-i vadă fotografiile, să citească ceva din ce publică. Alexandru era din ce în ce mai surprins şi mai curios. Ea cu mama ei în multe fotografii…
– Bunicule, dacă ai vedea-o acum, ai recunoaşte-o?
Bunicul îşi puse ochelarii cu mâinile tremurânde şi privea acest profil de facebook, această lume şi, în această lume, chipul ei. Chipul lor.
-
Vila Cucoanei
Pe strada Vişinilor la nr 9 era o casă veche de cărămidă roşie fără prea multă strălucire, construită prin anii '40. În 1945 casa a fost cumpărată de fiul unui aristocrat rus ce avea afaceri în Bucureşti pe nume Igor. El urma să se căsătorească cu o tânără d-ra pe nume Liuba, venită în capitală la studii într-o vestită şcoală de fete. Şi ea era fiica a unor prosperi oameni de afaceri ruşi. Igor a investit mulţi bani în decorarea casei cu motive arhitectonice ruseşti, a schimbat tot mobilierul, a utilat bucătăria şi a construit chiar şi o seră încălzită pentru plante de tot felul. În slujba lui era o fată în casă ce era şi camerista, o bucătăreasă şi soţul ei grădinarul şi mai era o tânără secretară pentru afaceri când stăpânul lucra de acasă.
Logodna celor doi strânsese multă lume bună, cei doi tineri îndrăgostiţi treceau pe la fiecare invitat salutând şi mulţumind pentru prezenţa. După logodnă tânăra a rămas la internat până la terminarea şcolii. Luase numeroase lecţii de pian, canto, pictură, bune maniere şi chiar de limbi străine. Avea 18 ani şi era o tânăra foarte bine educată şi de o sensibilitate artistică şi emoţională evidenţă.
Intrarea României în război avea să le schimbe radical traiectoriile vieţii celor doi tineri îndrăgostiţi. Igor având pregătire militară fusese recrutat printre primii. A venit la internat şi şi-a luat rămas bun de la Liuba, care a plâns tot timpul, a rugat-o mult să aibă grijă de casă şi să plătească la timp servitorii căci el se va întoarce şi se vor căsători. Îi crease un cont pe numele ei unde erau bani suficienţi pentru orice cheltuieli .
Liuba s-a mutat în casă, din acel moment casei i s-a spus Vila Cucoanei şi l-a aşteptat. Numai că războiul s-a terminat şi Igor nu a revenit de pe front. L-a căutat mult prin listele de răniţi şi chiar prin cele cu dispăruţi. Apoi a luat la rând toate spitalele unde fuseseră aduşi răniţi din timpul războiului dar nu l-a găsit. Căutarea ei zadarnică a împins-o spre o disperare potolită, când şi când avea episoade în care se îmbracă în rochia de mireasă şi ieşea la poartă să îl aştepte. Nu era lucidă în acele momente şi nu simţea frigul sau ploaia de aceea deseori era răcită şi de la un timp stătea numai în casă. Au trecut peste 40 de ani şi Liuba continuă în mintea ei să îl aştepte pe Igor . Servitorii devotaţi erau acum doar angajaţi plătiţi regulat de avocatul familiei.Tot el avea grijă ca "Cucoana" cum i se zicea în cartier să aibă toate cele necesare şi o asistenţă medicală care venea uneori noapte când Liuba nu îşi găsea liniştea. Avea o pasiune: florile şi de aceea mult timp petrecea în seră, dar cânta des şi la pian. Într-o toamna o fosta colegă de la internat a invitat-o să cânte la un eveniment caritabil pentru construcţia unui monument dedicat eroilor războiului. A acceptat cu plăcere şi a avut un mini concert de pian foarte apreciat de invitaţii la eveniment. Prezenţa presei a făcut că fotografia ei să apară în ziare pe prima pagină împreună cu o scurtă prezentare.
La o săptămână de la eveniment la uşa casei s-a prezentat un bătrân rezervist plin de decoraţii pe piept cu un buchet imens de flori în mâna şi a cerut să o vadă pe d-na casei. Liuba l-a primit în salon şi a comandat ceai şi fursecuri. A rămas împietrită însă când i-a văzut chipul îmbătrânit şi a zis doar atât : Igor ???
Apoi a leşinat, medicul venit în grabă i-a făcut un întăritor şi a ajutat-o să îşi revină. L-au invitat pe Igor să povestească ce i s-a întâmplat şi unde a fost în toţi aceşti ani. El fusese rănit la cap în timpul războiului pe când se dădeau bătălii aprige în munţii Tatra, o schijă i se înfipsese în spatele urechii provocându-i o amnezie foarte lungă. Medicii nu i-au dat speranţe că îşi va reveni vreodată. A locuit acolo la o familie de tăietori de lemne cam 10 ani, apoi a revenit în Bucuresti căci avea la el pe o bucată de hârtie scrisă adresa şcolii unde a învăţat Liuba şi singurele lucruri ce îi rămăseseră după război erau un inel şi acea bucată de hârtie. A rătăcit mult pe străzi şi în final cineva l-a dus la un institut psihiatric. Acolo a stat internat şi apoi văzând că nu are manifestări violente a fost angajat ca şi grădinar.
După ce a găsit din întâmplare pagina de ziar cu fotografia Liubei, totul în a început să curgă că un şuvoi de amintiri, a ştiut îndată cine este şi s-a prezentat la Ministerul Apărării să îşi ceară actele. I-a fost restabilită identitatea şi a fost avansat la grad de colonel în rezervă cu toate onorurile militare.
Şi cu inima plină de bucurie venise să îşi îndeplinească promisiunea făcută cu multe zeci de ani în urmă aceea de a se căsători cu femeia vieţii sale.
Casa se numeşte tot " Vila Cucoanei" , deşi ei doi s-au stins demult .... -
Hoaţa
De mult timp am remuşcări, pentru simplul fapt că sunt un copil crescut la oraş şi acest lucru m-a transformat într-o hoaţă! Pentru că în vacanţa de vară mergeam la bunica la ţară şi acolo aveam o grădina minunată plină de flori şi pomi plini de fructe. Îndestularea aceea cu natură nu o regăseam acasă. Căci în curtea noastră nu creştea decât un nuc. Umbră lui deasă împiedica alte plante sau flori să crească. Încă de atunci incercam să îmi creez o grădină imaginară. Aveam la fereastră câteva ghivece de flori, muşcate mai ales şi o plantă de aloe atât de mare cam cât un copăcel de 1 metru înăţime, era într-un ghiveci uriaş. Aşa că o împodobeam cu flori făcute de mine din hârtie creponată sau desenăm şi apoi colorăm cu acuarele flori şi le aşezăm printre ţepii plantei mele; dar era prea puţin pentru a-mi potoli setea de frumos. Şi aceste muşcate sfârşeau prin a se ofili datorită umbrei date de nucul uriaş.
În clasa a cincea tema cea mai frumoasă la botanică a fost proiectul numit ierbar. Am muncit peste 3 luni să adun cele mai diverse plante , aşa că am avut cel mai complet şi voluminos ierbar din clasa- notat bineînţeles cu notă maximă !
Încă de mică dacă mergeam în vizită la rudele mamei şi acolo se aflau grădini ceream şi eu o floricică să o duc acasă să o pun în apă şi să îmi bucur sufletul cu gingăşia şi parfumul ei chiar numai pentru o zi sau două.
De atunci fur des şi tot ceea ce îmi satisface sufletul şi mi-l umple de frumos: fur zâmbete, fur flori din garduri şi fur imagini cu care îmi îmbrac retina avidă de frumos şi sufletul însetat, fac mii de fotografii încercând să surprind imagini deosebite. Am o arhivă de peste 5000 de fotografii care mă inspiră şi mă satisfac cu culori şi forme deosebite .
Când am descoperit lectura am început să fur cuvinte, descrieri de peisaje, versuri deosebite, metafore sau hiperbole ce mă încântau! Nu mi le-am însuşit pentru a le prezenţa sub numele meu pentru că de scris m-am apucat de puţin timp. Dar îmi place să am grădina sufletului plină de minuni. Citesc încă cât de mult pot, mă bucur când găsesc o tema inedită sau o abordare nouă a unui subiect mai vechi sau cunoscut în alt fel.
Acum în septembrie merg des la plimbare şi îmi culeg frunze frumoase pe care le aşez în vase de ceramica, mai culeg castane sau nuci şi le aşez alături de parfumatele gutui cumpărate de la Obor; asta este omagiul meu adus toamnei! Îmi plac crizantemele şi tot parfumul lor unic că şi paleta lor de culori...
Sper să îmi fie iertate micile păcate căci mă căiesc dar nu am de gând să mă opresc! Iubesc frumosul şi asta nu are lecuire! -
-
-
Să fii femeie până la prăsele
Am plâns mult când a plecat, aproape o luna am plâns în fiecare zi şi în fiecare noapte. Era foarte dureros mai ales că nici nu ne-am certat vreodată. Era dureros pentru că nu îl puteam învinovăţi de nimic decât că nu mă mai iubea , este asta o vină ?? Nu mi-a spus cu cuvinte că nu mă mai iubeşte dar l-a ultima noastră intanlire în discuţie mi-a spus că merit ceva mai bun decât el ...Pe moment am crezut că o spune doar aşa că un fel de glumiţă nevinovată, dar nu am realizat dimensiunea gravă a problemei decât când s-a urcat în autobuz , am vrut să îl sărut cum ne sărutăm deobicei dar a întors puţin faţă şi sărutul a căzut pe obraz.
Apoi când l-am sunat după-amiază mi-a spus că atât cât am avut eu piciorul şi mâna în ghips a cunoscut pe alcineva şi să îi dau timp. Într-un sms mai târziu mi-a spus că : "ne vom iubi în altă viaţă"
Am plâns cu ochii, lacrimă după lacrimă, apoi lacrimi unite un şuvoaie subţirele mi se inodau în barbă, îmi era ruşine de plânsul meu ,mă detestăm că plâng , plânsul meu era urat , îmi schimonosea faţa aşa cum îmi mutila şi inima, eu aş fi vrut să fie curat diafan că la cinema, dar nu mă puteam abţine; plângeam pe ascuns să nu ştie nimeni; plângeam în hohote cu nasul roşu şi curgându-mi, cu ochii injectaţi că ai unui alcoolic.Plânsul meu mă desfigura cumva. Am plâns cu inima căci simţeam că se rup din inima mea bucăţi care încep să curgă la vale că nistre sloiuri fierbinţi ce mă secătuiau de viaţă şi de sânge .
Am plâns cu mintea, am plâns după euforia pe care o simţeam în mine când eram împreună cu el. Am plâns cu spiritul căci rămăsesem fără de mine, mă pierdusem toată în el şi mie nu mi-a mai rămas nimic.
Goală pe dinăuntru ascultăm melodiile de la radio şi parcă toate vorbeau despre despărţirea mea. Am încercat să mă adun, am încercat să citesc din nou dar gândurile toate zburau către el. Am încercat să fac lucrurile care înainte îmi făceau plăcere, nimic nu mergea atunci am început să scriu altor fete care sufereau pe forum din diverse motive, să le încurajez, să le dau sfaturi, să le spun că nu merită nimeni să plângi după el , dar eu continuăm încă să plâng.
Le spuneam lor că: " -uneori plagem cu lacrimi de bucurie, alteori cu lacrimi grele de tristeţe adâncă, uneori inima din piept, se rupe în bucăţi şi se transformă în cristale de durere... Ele se răsfrâng peste oameni şi întristează tot în jurul lor că un şuvoi rece-chiar îngheţat şi învolburat ce mătură totul în cale ... Uneori plângem de durere, alteori de neputinţă, uneori plângem în tăcere, alteori doar din suferinţă. Când ne plângem de milă, însă e cel mai trist, pentru că nu putem acuză pe nimeni de eşecul nostru ca şi oameni, am smulge carnea de pe noi sau am urla precum lupii de atâta durere....
Şi totuşi lacrimile ne şi vindecă , după un plâns sănătos; luăm decizii şi ne transformăm în stanca !
-De azi voi fi un alt om mai puternic şi mai înalt sufleteşte , căci nu mă voi mai lasă călcat în picioare nicicând ! Nu cred să fie om în lumea asta mare şi tare nedreaptă uneori, care să nu fi plâns cu toată fiinţă lui ....!"
Până într-o zi când am deschis ochii larg, am privit apartamentul în care de o luna nu mai făcusem curat, am tras draperiile pline de praf, am tras perdelele şi am deschis toate geamurile. Am pus pe mine un pantalon şi un tricou vechi , mi-am legat părul şi am făcut toată ziua curăţenie, o curăţenie din aia adevărată în care nu ierţi nici un colţişor, nici un geam, nici un păianjen. Am muncit 6 ore fără să simt oboseală deloc. Udă de transpiraţie am intrat în dus mi-am pus ceva să mănac şi după aceea am dormit. Era ora 20 şi am dormit neîntrerupt până a două zi la ora 13, m-am trezit veselă şi cu chef de treaba maxim, am pus aspiratorul peste tot, am dat toate cărţile din biblioteca şi am aspirat şi pe sub pat. Când am obosit le-am lăsat pe toate aşa cum au rămas şi m-am îmbrăcat şi am ieşit afară, am fost până la coafor , era încă deschis şi am rugat-o pe fata care îmi fila uneori părul cel lung, să mă tundă scurt de tot, bob; ea s-a uitat lung la mine
- vreţi să va tundeţi scurt ...???
- Da, cel mai scurt bob pe care ştii tu să îl faci ...
Când a terminat fata m-a privit cu teamă să nu mă fi răzgândit, i-am spus că îmi place de mor cum m-a tuns şi drept răsplată i-am lăsat un bacşiş dublu. În primul magazin mi-am luat o vopsea de par aşa că să schimb tot, dacă tot e să schimb ceva în viaţă mea şi din şaten auriu am ajuns un blond gri platinat , dar îmi plăcea straşnic de mult. Acasă m-am vopsit şi chiar m-am şi machiat după aceea, aşa aranjată am comandat pizza şi m-am uitat la vre-o trei filme unul după altul până pe la două dimineaţă. Am adormit tun şi m-am trezit după 4 ore odihnită şi bine dispusă . Acum mă întrebăm singură ce să fac termin curăţenia sau plec în oraş? Evident am plecat în oraş , gătită, tunsă fresh, machiată cu gust mă priveam în vitrine şi mă întrebăm singură:
- de ce ai plâns fraieră ce eşti ??? Tu chiar nu ştii că meriţi ceva mai bun de atât ???
A mai trecut ceva timp, acum simţeam altfel curgerea timpului şi cel mai rău mă simţeam lunea seară, dar în timp am trecut şi peste asta.
M-AM SIMŢIT CU ADEVĂRAT BINE CÂND AM SCRIS PRIMA POEZIE ...ŞI DE ATUNCI SCRIU.
Gabriela 21 sept 2016 -
O întâmplare stranie
În satul dobrogean Plopeni, trăia un om cu o reputaţie şi cu o poreclă neobişnuită , îl chema Ion dar lumea îi spunea Taurul comunal . Nu e greu de înţeles de unde i se trăgea această poreclă, omului îi plăceau femeile, mult de tot şi toate! Doar cele urâte rău sau schiloade de tot scăpaseră cu virtutea întreagă. Deşi omul începuse să îmbătrânească tot îşi păstra apucăturile. Avea drept duşman pe aproape orice bărbat însurat din sat, căci cu toţii se temeau de el şi de succesul ce îl avea mai ales la femeile măritate . E drept că omul era însurat, avea şi patru copii dar el tot se ţinea de prostii, de aceea când soţia lui s-a prezentat la miliţie şi a zis că bărbatul ei s-a culcat sănătos şi de dimineaţă era rece şi ţeapăn nimeni nu s-a mirat. Unii ziceau că l-au ajuns păcatele, alţii au bănuit o mâna criminală care să îi fi făcut felul, dar medicul chemat din satul vecin să constate decesul a zis că ar fi făcut infarct în somn .
Greu de crezut că doar era un om în putere şi zdravăn, dar s-a făcut înmormântarea , soţia l-a plâns împreună cu cei 4 copii ai lor.
Au trecut vre-o opt ani şi odată cu venirea unui nou preot , (preotul cel bătrân din sat ieşise la pensie) au început şi ceva schimbări în sat. Preotul cel tânăr a început construirea unei biserici mai mari şi chiar cu aprobările de la judeţ a început să mute cimitirul cu toate mormintele într-un alt loc mai spaţios pe un teren dezafectat de primărie. A plătit o echipa de muncitori să scoată toată sicriile îngropate, că să mute osemintele şi crucile în cimitirul cel nou .Pentru acest nemaipomenit transfer s-au ţinut slujbe vre-o trei zile de sărbătoare la rând şi s-au comandat scirie noi de brad căci cele ce erau în pământ putreziseră . Echipa de săpători asistată de preot şi de o mulţime de săteni curioşi , scotea sicriile vechi, cu grijă luau osemintele şi le aşezau în scriile noi. Aceste lucrări au durat mai multe zile, în timp sătenii şi-au văzut de treaba căci nu mai era o noutate. Într-una din zile însă în pauză de prânz s-a întâmplat ceva ce a cutremurat tot satul.
În timp ce echipa de muncitori era la masă de prânz, unul din cranii de la ultimul mormânt ce fusese deschis în ziua aceea a început să tresalte ciudat, înăuntrul lui se zbătea o vietate şi scotea sunete ciudate. Muncitorii toţi s-au speriat şi au fugit de frică . Până la urmă de curiozitate s-au întors să vadă ce e. Unul mai curajos a împins craniul într-o parte, atunci s-a văzut înăuntru o broască prinsă într-un cui ruginit şi destul de lung, broască intrase pe lângă el dar în încercarea de a ieşi practic a fost străpunsă de cuiul aflat acolo.
A fost chemat preotul şi miliţianul satului, s-a cercetat al cui era mormântul şi s-a descoperit că era Ion zis şi Taurul comunal . Au chemat-o pe soţia decedatului şi au interogat-o dacă ştia despre ce se întâmplase cu bărbatul ei. Femeia împietrită a mărturisit că în seara dinaintea morţii, i-a dat mult să bea omului, apoi i-a bătut pur şi simplu cuiul în interiorul urechii cu ciocanul. Miliţianul a întrebat-o
-dar nu a ţipat, nu s-a zbătut ??
-Nu, a zis femeia fără nici o urmă de regret, l-am lovit cu toată puterea mea , pentru toţii anii de ruşine pe care i-am îndurat lângă el !
-Dar nu v-a fost teamă că se va afla într-o zi ...???
-AM FOST CONSVINSA CĂ NUMAI PĂMÂNTUL ŞI DUMNEZEU ÎMI ŞTIE FĂRĂDELEGEA .
A fost condamnată la 20 de ani de temniţă, dar nu a ispăşit decât vre-o 5 , într-o zi s-a spânzurat în baie de gratiile de la geam. Nu a plâns-o nimeni căci băieţii ei se mutaseră care pe unde . A fost înmormântată lângă Ion ce era doar al ei acuma .
(Întâmplarea este reală , mi-a fost povestită de bunica pe când aveam vreo 10 ani ...) -
Ioana şi pruncul
Anii '70, un sat de la Dunăre. Ioana terminase clasa a opta în vara aceea şi împreună cu cei trei fraţi ai săi îşi ajuta părinţii la muncă câmpului. Era o fată frumuşică, înăltuţă cu două cozi groase date pe spate, împlinită bine pentru vârstă ei; atrăgea uneori atenţia băieţilor din sat. Nu era ea prea isteaţă dar citea uneori poveşti cu zâne şi prinţi şi visa că va veni într-o zi un prinţ care o va lua din sat şi cu care va trăi până la adânci bătrâneţi, fericită. Peste drum, vecina lor, tuşa Floarea avea în vizită pentru câteva zile un nepot venit de la oraş, pe Vlad.
El avea 18 ani şi era ultimul an de liceu. După o zi caniculară plictisit s-a dus să se plimbe pe deal, acolo i-a apărut în cale Ioana. Din vorba în vorba a întrebat-o câţi ani are ce ar vrea să facă după aceea şi ea i-a mărturisit că ar vrea să meargă la oraş şi să se mărite acolo. Nu i-a trebuit mult să o convingă că dacă îi arată cât de mult îl iubeşte el o va lua la oraş şi apoi se vor căsători. Naivă fata a fost de acord să meargă cu el în lanul de porumb câteva zile la rând. Vlad a plecat la oraş fără să se mai gândească prea mult la fetişoara propstuta ce îi dăruise inocenţa ei.
A trect vara şi la începutul lui octombrie într-o zi i-a fost cam rău şi nu a putut merge cu ai ei la depănuşat de ştiuleţi. Mama a trimis-o la o femeie din capu' satului ce fusese moaşă să îi dea ceva să nu mai vomite. Femeia a descusut-o ce a făcut şi a aflat tot adevărul. Dacă s-ar fi aflat în sat că este însărcinată, părinţii ar fi alungat-o cu tot cu copil de ruşinea satului. Femeie omenoasă -moaşa a chemat-o la ea câteva zile la rând şi a încercat să o scape de sarcina cu buruieni ştiute din bătrâni.
Numai că nu a reuşit. A învăţat-o atunci cum să facă să ascundă sarcina de toată lumea şi mai ales de părinţii ei. Ia cusut două brâie pe care să le poarte unul peste burtă şi unul mai mic peste piept. Părinţii ei au observat că mânca mai mult şi că se rotunjise şi la faţă şi la mijloc, moaşă o învăţase să spună că îi e foame pentru că stă acasă toată ziua şi deapănă la lână.
A trecut repede iarna, Ioana se împrietenise bine cu moaşa şi o ajuta prin curte cu păsările şi cu treburile casei. Moaşa i-a promis că o ajută şi cu naşterea doar să o asculte mereu. Iată însă că într-o dimineaţă de joi, nici nu răsărise bine soarele faţă a simţit o durere cumplită la mijloc. A tras ceva pe ea şi a pornit spre casa moaşei, dar îi era din ce în ce mai rău şi ajunsă lângă drumul ce ducea la oraş s-a sprijinit de un pom şi a căzut chiar acolo într-o baltă de sânge. O Dacie albă de la oraş cu un om de treabă, a oprit şi a dus-o la primul spital. În sala de naşteri au întrebat-o cum o cheamă, de unde ea, câţi ani are dar ea nu a vorbit deloc, a venit un medic bătrân şi aşa s-a născut copilul ei. Fata tremura în continuu după şocul hemoragic suferit, dar asistentele i-au spus că va fi bine, că o să stea 5 zile în spital şi apoi o vor trimite cu copilul şi o salvare la ea acasă.
Încremenită în sinea ei de frică, terorizată de gândul că o vor trimite acasă cu salvarea, deşi se simţea foarte slăbită s-a furişat pe o uşa uitată deschisă şi a fugit din maternitate, nu avea nici un ban dar ştia că trebuie să ajungă urgent până seară în sat cu orice preţ, a ieşit în drum la o ocazie şi a luat-o un camion hodorogit ce mergea până la marginea sătui ei. A dus-o capul să meargă tot acolo unde mai primise ajutor, la moaşa satului .
I-a povestit ceea ce i se întâmplase şi cum leşinase lângă drum şi cum a născut un copil dar a fugit din maternitate. Moaşa a trimis vorbă la părinţii ei să stea liniştiţi că faţă venise să o ajute pe la treburi şi va stă câteva zile cu ea. Totul ar fi rămas ascuns, cu toate că lumea de la ţară găsea subiect de discuţie din orice e anormal se se mai auzeu , cum "că prea vine Ioana des pe la moaşă", sau că "s-a cam îngrăşat Ioana, nu o fi cu ochi ...?"
La vre-o 5 zile a trecut prin sat un om de la oraş întrebând de o fata ce a născut joi la spitalul din oraş. Nimeni nu a ştiut să îi spună nimic omului. Atunci el s-a dus la spital să întrebe de fata pe care o adusese chiar el la urgenţe şi care trebuia să fi născut. Aşa a aflat că fusese o fata care nu vorbise nici un cuvânt şi care născuse un băieţel, nu îi ştia nimeni numele sau din ce localitate era. Copilaşul se află încă în maternitate abandonat aşa că omul a mers la miliţie să anunţe ce s-a întâmplat.
S-a făcut o anchetă la Căminul Cultural fiind invitat tot satul cu mic cu mare.Toţi locuitorii satului erau curioşi să ştie ce s-a întâmplat de ce îi anchetează miliţia. Când a aflat că este chemat tot satul de miliţie la anchetă Ioana a făcut o criză de epilepsie de frică. Părinţii ei au mers să dea telefon după salvare. A fost internată într-o secţie de psihiatrie la un spital din alt oraş.
Pe copil l-au crescut părinţii ei, după ce l-au adoptat, dar când băiatul a făcut un an; ei s-au mutat cu toată familia într-un sat mai aproape de spitalul unde era închisă Ioana. Ea nu şi-a mai revenit din şocul acela şi a rămas definitiv în secţia de psihiatrie. Era liniştită de fel dar făcea uneori crize de epilepsie şi nu vorbea decât rareori . Multă vreme s-a vorbit în sat de Ioana şi copilul ei, multe fete au fost de atunci instruite de mame să nu se lase păcălite de vre-un băiat căci aşa se ajunge la nebuni şi părinţii de râsul satului !
(după un caz real ) -
O minune
Era vara anului 1974, Marieta absolvise cu brio Liceul de filologie din oraş şi se întorsese în comuna natală numită Cobadin . Părinţii ar fi susţinut-o dacă ea ar fi vrut să studieze mai departe , dar ea voia să fie bibliotecară acolo lângă ei alături de toţi cunoscuţii şi rudele lor .Se simţea bine în satul lor aşezat pe o coamă de deal în podişul dobrogean.
În vara următoare l-a cunoscut pe Radu care era învăţător în satul vecin . Acesta îşi făcea des de lucru la biblioteca datorită profesiei dar şi datorită ochilor verzi ai Marietei . A început să treacă tot mai des şi să stea cu ea de vorba la poartă pe banca de lemn . După câteva luni s-au logodit şi erau un cuplu foarte frumos şi cuminte .
Părinţii nu s-au opus când Radu a venit să o ceară pe fată şi în câteva luni deja au făcut nuntă . S-a mutat şi el la şcoală din sat prin transfer şi pe un teren dat de primărie au început să îşi ridice o casă.Tare liniştiţi şi cuviincioşi îşi trăiau frumoasă poveste de iubire cei doi . Au trecut anii şi Marieta visa să aibă şi ea un copilaş sau mai mulţi . Au fost pe la doctori, pe la controale, au făcut tratamente hormonale ...nimic .
An de an mergeau în vacanţe la Sovata şi Herculane la băi de nămol , ...nimic . După vre-o 15 ani au pierdut orice speranţa de-a mai avea copii . Viaţă lor lină în satul natal se scurgea între cele patru anotimpuri : primăvară cu cultivatul câmpului şi al legumelor , vara cu vacanţă şcolară şi recoltat de grâne şi legume , toamna cu struguri şi fructe multe ...Iarnă la gură sobei împletind cu fir de lînă pulovere şi botoşi de casă cu o cană de vin fiert şi o poveste .
Uneori o apucă tristeţea pe Marieta şi se întreba neputincioasă de ce nu au fost binecuvântaţi şi ei cu copii . Alţii aveau prea mulţi şi ei nici măcar unul .
Preotul din sat i-a sfătuit să încerce şi pe la mănăstiri să se roage şi să dea acatiste , poate Dumnezeu le va asculta şi lor dorinţa. Au mers pe unde s-a putut dar speranţa nu mai aveau . Marieta trecuse de 45 de ani , părul începuse să îi albească şi lui Radu îi apăruse chelie. Erau veseli că sunt împreună, că au gospodărie frumoasă şi tot ceea ce trebuie pe lângă casă omului , dar o umbră de tristeţe îi cuprindea când auzeau glasurile copiilor .
De la un timp Marieta a observat că ceva se schimbă cu ea , şi-a zis ei ...de acum m-a iertat Dumnezeu . Se cam îngrăşase şi avea ceva pofte ciudate , se gândea - e menopauza, multe femei păţeau asta . Numai că burta se tot rotunja , Radu s-a îngrijorat şi i-a zis haide să mergem la doctor, ea însă se tot lua cu treburile şi într-o dimineaţă a simţit aşa ceva uşor în burtă că o zbatere de aripi...S-a speriat şi a fugit la cabinetul medical . Doctorul şi-a dat seama din prima secundă ce se întâmplase dar a lăsat-o să povestească ce o supără . A ascultat-o răbdător , i-a făcut un consult general , i-a ascultat inima plămânii şi a rugat-o să treacă în camera alăturată să facă un eco abdominal . Cu mare atenţie a uns burtică rotundă cu gel şi i-a explicat că este însărcinată .Ea a izbucnit în plâns , nu ştia ce să mai facă, era fericită dar îi era şi teamă . Medicul a sfătuit-o să meargă la oraş la un specialist şi să monitorizeze sarcina căci la cei 47 de ani ai ei puteau apărea şi complicaţii.
A venit acasă plângând şi l-a sunat pe Radu la şcoală să vină direct acasă după ore că are o veste foarte mare să îi spună . Radu a dat drumul copiilor mai devreme şi a fugit şi el să vadă ce s-a întâmplat . În curând a aflat toată lumea , părinţi, bunici, veri , consăteni, cu toţii se bucurau de aşa o minune, chiar şi preotul la slujba de duminică i-a felicitat ! Sarcina nu a fost uşoară pentru ea dar nu s-a plâns niciodată, mergea la două săptămâni la control în oraş. Au pregătit camera bebeluşilor , au luat pătuţuri şi hăinuţe , biberoane şi cărucior cu două locuri .Cei din sat spuneau că nu e bine să le cumpere dinainte ; să aştepte să se nască copiii , dar ei s-au pregătit din timp cu de toate .
Obstreticianul a rugat-o să nu mai facă nici un efort în ultimile două săptămâni de sarcina şi să îl sune dacă apare orice durere sau neplăcere. Programaseră şi operaţia de cezariană penru 31 august la ora 8 era într-o luni în calendar.
Numai că pe la ora 22 duminică seară au început durerile , au chemat ambulanţa şi au plecat degrabă la spital , Radu a sunat doctorul şi la fix ora 24 s-au născut cei doi bebeluşi o fetiţă şi un băiat fiecare de peste 3500grame .
Mare a fost bucuria lor şi a famililor lor . Tot satul era în fierbere şi comenta ce minune li s-a întâmplat . După o luna şi ceva i-au scos la plimbare pe gemeni în căruţul făcut pe comandă şi nimeni nu era mai fericit pe lumea asta decât cei doi "tineri" părinţi !