Cand nu stii daca sa renunti sau nu
-
1 0Dragele mele, a trecut mult timp de cand n-am mai postat pe aici. Sper ca ma puteti ajuta cu cate-o opinie. Am revenit cu o dilema la care poate undeva in sufletul meu stiu raspunsul, insa nu suficient de puternic cat sa iau o decizie odata. Simt nevoia sa ma descarc si sa vad cum arata lucrurile din afara, asa ca voi scrie un lung cearceaf.
Am fost impreuna timp de 1 an si jumatate. A fost de departe cea mai incredibila relatie, cea mai puternica conexiune, cel mai profund sentiment pe care l-am simtit. Am realizat ca tot ce simtisem inainte este incomparabil cu ce simteam cu el si m-am suprins pe mine insami de ce sentimente sunt capabila. A fost un mix perfect de aventura, spontaneitate, stabilitate, siguranta, conexiune intelectuala, emotionala, intima, un salt constant, chimie pura, surpriza, familiaritate, incredere, eram practic ca doi copii fascinati unul de celalalt si de ceea ce ni se intampla, niciunul nu crezusem ca asa ceva este macar posibil. Am trait intens tot ce se putea trai, am calatorit, am experimentat, am explorat, am lenevit, si practic am evoluat amandoi in anul asta cat n-am evoluat in toata viata mea de adult. Pentru prima data am realizat ca vreau copii cu acest om, si el la fel, ne-am desenat viitorul si ne-am imparasit visurile si am realizat ca vrem aceleasi lucuri. Insa..
Problemele au inceput insa atunci cand mi-a marturisit ca de ani de zile planuieste sa vanda tot si sa plece din tara unde ne aflam si sa calatoreasca. Am simtit ca mi-a pus Dumnezeu mana-n cap, eu insami avand exact acelasi vis. In anul in care ne-am cunoscut planuiam sa imi incep calatoria sabatica, dar smulsa din realitatea mea de zi cu zi si aruncata in acest carusel emotional alaturi de el am pus in sertar visul si-am lasat relatia sa curga intai. Era, pana la urma, cel mai frumos lucru care mi se intampla vreodata, iar undeva intr-un coltisor al mintii visam ca poate intr-o zi sa facem asta impreuna.
De-aici insa a inceput un ping pong sentimental care m-a secatuit de putere. Initial a zis ca el visa sa faca asta singur, mi-a dat chiar si deadline cand visa sa plece, si mi-a marturisit cat de greu ii este ca m-a cunoscut pe mine intre timp si ii e atat de greu sa renunte. Mi-a frant inima ca nici nu concepea sa facem asta impreuna. Am acceptat ca n-am de ales si i-am spus ca nu pot trai intr-o relatie cu deadline, numarand 6 luni pana cand va pleca. Cand a realizat ca pun punct s-a sucit, mi-a spus ca nu s-a gandit pana la capat, ca nu vrea sa ma piarda, ca vrea sa facem asta impreuna, ca nu stie inca in ce fel dar vom gasi o cale. M-a facut atat de fericita acest gand!
Urmatorul incident a fost cand mi-a marturisit ca l-a recontactat fosta lui iubita de pe continentul unde urma sa calatoreasca si ca i-a reamintit ce si-au promis unul altuia in studentie acum 7 ani, si anume ca 2016 este anul in care se vor revedea. Mi-a spus ca a ignorat mesajul. Am lasat subiectul asa.
Au urmat cateva luni foarte dificile, in care el era un ghem de stres, isi vindea afacerea, nu-i mergeau negocierile cum se astepta, iar practic visul lui de a se pensiona inainte de 30 de ani si de a pleca in lume cu banii din vanzarea afacerii se periclita cu fiecare negociere esuata. Am incercat sa ii fiu alaturi zi si noapte, sa-l ajut cu tot ce pot. Stateam uneori noptile pana in zori si faceam scheme de negociere, scenarii pentru business planul lui, anticipam reactiile cumparatorului, faceam planuri B, totul. A impartasit cu mine fiecare moment, fiecare nesiguranta, iar eu vedeam tot acest proces chinuitor ca pe o uniune si mai puternica intre noi.
Pana cand am inceput sa aduc vorba de plecare, dorind sa fac planuri concrete si vazand ca avanseaza vazarea, ca sa stabilim cand plecam, unde, eu avand job trebuia sa imi planific demisia etc. Atunci mi-a marturisit inca o data ca el are nevoie sa faca aceasta calatorie singur si ca deja a stabilit si data cand va pleca si destinatia. Mult mai devreme decat discutasem prima data cu cateva luni in urma. Iar destinatia? Tara unde se afla fosta lui iubita. Am crezut ca mi-a picat lumea in cap.
Pentru a doua oara mi-am sfasiat singura sufletul si i-am zis bine, ii inteleg dorinta, este evident liber sa plece oriunde doreste, singur daca asa vrea, insa eu nu pot sa ii mai fiu alaturi atata timp cat refuza sa faca asta cu mine. Ne-am despartit. A durat maxim o saptamana, timp in care am crezut ca o sa fiu la pamant. Insa dupa numai catva zile m-a contactat sa ne revedem si evident ca ne-am impacat, era atat de multa conexiune intre noi iar eu eram atat de ranita incat vazandu-l cat de mult voia sa fie alaturi de mine am reinceput practic o noua tura de honeymoon. De data asta insa, cred ca dintr-o frica profunda de a nu-l pierde din nou, m-am aruncat in aceasta conexiune si practic am inhibat absolut orice discutie despre plecarea lui. Singura intrebare pe care am pus-o a fost daca pleaca sa se revada cu fosta si mi-a promis ca nu, niciodata.
In tot acest timp, in aceste cateva zile, am inceput sa imi fac propriul plan de calatorie. Mi-am cumparat inclusiv biletul de avion.
Au urmat inca cateva luni de agonie si extaz. Pe de-o parte numaram orele ramase cu el si le traiam atat de intens incat simteam ca gata, asta e cea mai profunda conexiune care exista pe planeta, iar pe de alta parte eram constienta ca fac exact ceea ce spusesem prima data ca nu voi face, si anume atarnam intr-o relatie cu deadline clar si asta ma termina psihic. A fost un mix intens de speranta si deznadejde, cumva o tortura la care ma supuneam singura dar nu puteam s-o intrerup, voiam atat de mult sa fim impreuna si el voia acelasi lucru, doar cu deadline. Imi amintesc momente de cosmar in care ne intrebau diferiti oameni pai si voi ce faceti atunci cand el pleaca, iar eu ma trezeam facand slalom dibace prin subiect schimband vorba cu maxima eleganta si apoi explodand in interior de furie ca ajung sa gasesc scuze si sa justific o situatie pe care o detest.
Cand a plecat am facut impreuna bagajul, am facut inventarul lucrurilor de care avea nevoie, am dezbatut ce sa lase acasa, ce sa le dea parintilor, m-am abandonat in aceste detalii incercand cu disperare sa ma agat de ultimele clipe. In dimineata plecarii am inundat amandoi intregul aeroport cu lacrimi. Am ajuns foarte devreme inainte de zbor si am plans fix doua ore in fata portilor de securitate de se uita toata lumea la noi ca la urs. Am decis ca plecarea lui sa fie despartirea noastra definitiva si am impus sa nu ma mai contacteze niciodata. Prima saptamana am fost o fantoma. Nici nu stiu cum ma trezeam dimineata si ajungeam la munca.
Insa dupa numai cateva zile m-a recontactat. Realizase ca a facut cea mai mare greseala din viata lui sa plece de langa mine si brusc voia sa calatorim impreuna. Ca nu intelege de ce nu a vazut asta mai devreme, practic am vorbit vreo 3 zile intregi zi lumina in care mi-a propus orice numai sa fim din nou impreuna. Stia despre planul meu separat de plecare, a propus ori sa se intoarca acum, ori sa vina unde voi merge eu in cateva luni, orice numai sa ne regasim. Asa ca am pus intrebarea hotaratoare: s-a intalnit cu fosta prietena? A raspuns ca da. Ca trebuia sa faca asta sa isi ceara iertare pentru cateva greseli comise in relatia lor de acum 7 ani si ca ii pare rau ca asta ma raneste.
Am crezut ca vad dublu de furie. De atunci, adica de vreo luna, ma suna zilnic si imi propune si luna de pe cer numai sa fim din nou impreuna. Propune intr-una sa isi intrerupa calatoria si sa revina chiar maine, ii tot spun sa n-o faca. Si-a cumparat bilet sa se intoarca aici fix inainte de calatoria mea si un alt bilet in avionul meu practic sa vina si el cu mine in plecarea mea.
Sunt complet extenuata. Pe de-o parte in sfarsit aud tot ce mi-am dorit sa aud de la bun inceput. Ca vrea un viitor cu mine, ca acum odata plecat in sfarsit s-a eliberat de stres si de blocajele pe care le avea si a realizat ca eu sunt tot ce vrea, dar pe de alta parte m-a ranit prea mult, de prea multe ori. Stiu ca logic ar trebui sa imi vad de viata si sa ma rup, insa nu vreau, continuu sa ii raspund la telefon si sa visez. Cum naiba ies din acest chin?
-
Te-am citit de multe ori pe eva, si intotdeauna ai avut un sfat bun si pertinent pt oricine, de aceea imi pare tare rau sa aud ca te confrunti si tu cu o problema la care nu prea poti gasi rezolvarea de una singura...
E drept ca ai fost pusa in fata unor situatii destul de dificile si logica spune ca ar trebui sa renunti la tot si sa mergi mai departe, dar...se vede clar ca ai sentimente foarte puternice pentru omul asta si din cate am citit printre randuri, nici lui nu-i esti indiferenta!
Daca am inteles eu bine, omul are abia 30 de ani sau mai putin? Nu vreau sa vin cu cliseul ca barbatii se maturizeaza mai tarziu, dar este posibil ca el sa fi inteles ceva din " calatoria" asta a lui de unul singur...Poate a inteles ca-i este mai bine alaturi de tine.
Din ceea ce ai scris, faptul ca vorbiti foarte mult la tel, ca vrea sa se intoarca, ca vrea sa plecati impreuna, ca promite una sau alta, eu inteleg destul de clar ca omul asta mai vrea o sansa si nu cred ca doar se joaca, ar putea profita linistit de calatoria lui si sa te sune de sarbatori sau nici macar!
Depinde de tine daca mai ai putina energie si sa mai incerci o data. Ar putea fi sansa vietii tale sau palma dura care ar pune punct relatiei voastre. Oricum ar fi, tu ai avea de castigat, pt ca momentan e clar ca nu poti spune stop.
Sfatul meu e sa uiti ce-a fost si daca il iubesti sincer, sa va mai dati o sansa, dar sa nu porniti la drum cu trecutul. Poate ca pana la urma, de fapt calatoria planuita de tine e cea care trebuia facuta in doi, a lui a fost doar o incercare, un vis mai vechi de-al lui, dinainte sa te cunoasca pe tine si poate de aceea nu ai avut loc.
Bafta multa!
Acest mesaj a fost editat de către roseblue: -
O ipoteza. Dupa ce-l parcurge rapid, smulge sticky note-ul de pe frigider si-l arunca la cos, i-a lasat omleta-n tigaie, sucul de portocale-n compartimentul rece si se scuza ca din cauza sefului, care a chemat-o dis-de-dimineata la sedinta, n-a apucat sa-i decupeze clatitele-n forma de Daffy Duck, asa cum ii plac lui, il asigura c-o sa se revanseze zilele astea, urmeaza un midget smiley si conturul buzelor ei proaspat rujate imprimate pe bucatica de hartie.
Ceva-l sacaie in pijama, e epilat recent si-l mananca; se scarpina vartos prin materialul pantalonului, enervat ca mancarimea se amplifica, ia furculita de pe masa si isi racaie pielea cu capatul ei bont pana simte ca s-a inrosit si-l ustura. Scoate furculita din chiloti si o baga-n gura cu o fasie generoasa din omleta, inghite, ofteaza satisfacut, i-a pus si sunca, n-a mai uitat ca data trecuta, si brusc isi aminteste ca are de dat un telefon pe continentul alaturat la cealalta iubita, ca are doua, asa cum ii sta bine unui vantura-lume.
Ipoteza mea e ca te suna in timp ce iubita-sa e la munca, nu degeaba a vandut tot si s-a dus dupa ea. Nu cred varianta celor sapte ani, probabil ea a trebuit sa plece inainte, el sa-si incheie afacerile si apoi s-o urmeze. Intre timp, cum nu poate sta singur, a intrat intr-o relatie cu tine. Ca alibi, povestea pe care ti-a servit-o chiar de la inceput, ca nu cumva sa-l acuzi de ceva daca te atasezi, draga mea, visul meu este sa-mi inchei toate socotelile aici, gasesc cumparatori, imi iau calabalacu-n spate si plec singur in lume.
Doar o ipoteza. Vantura-lume, incurca-lume.
Acest mesaj a fost editat de către celt: -
-
Cum naiba ies din acest chin?
Nu poti. Singura iti pui saci in caruta emotionala. Deja a plecat nu? Fara tine. S-a intalnit cu ex si a vazut ca nu ii merge.
A vrut sa se intalneaca cu ea, si daca nu i-a mers erai tu acolo sa il astepti.
Inchide toate caile de comunicare si vezi daca intr-adevar vine cu limba scoasa direct la usa. Eu nu cred ca va aparea.
-
-
-
roseblue said:
Rose, merci pentru sfat, asa e, si pe mine ma seduce mult ideea ca pana la urma acceptand aflu daca functioneaza sau nu. Sentimentele sunt intr-adevar acolo dar ma tem uneori sa nu proiectez poate prea mult, sa nu ma iluzionez degeaba. Dac-as putea sa stau senina si sa privesc cu detasare cum se dezvolta lucrurile ar fi mult mai simplu. Insa povestea ma ambaleaza foarte tare, odata ce reluam totul incep aspectele practice. Nu stiu cum sa-mi vad de viata mea sa-mi planuiesc propria calatorie cu el optional, si nici nu vreau. Ori esti in barca 100% ori nu esti. Nevoia mea de certitudine primeaza aici din pacate, si sunt foarte constienta ca e o gluma, nimeni n-are certitudini niciodata ca va functiona. Dar una e sa pleci cu speranta si angajament inainte si alta e sa pleci topaind intr-un picior poate-poate vedem cum iese nici eu nu cred prea mult in asta dar poate apare vreo surpriza divina. Ma gandesc ca o relatie e si asa greu de mentinut cand ambii parteneri sunt angajati in ea, pai daca amandoi nu trag la caruta ce sanse exista sa iasa orice? oricum, merci de sfat, scriu mai mult ca sa imi fac ordine in creier
-
celt said:
Doar o ipoteza. Vantura-lume, incurca-lume.As minti sa spun ca ipoteza suna complet imposibil. Factual sunt sigura ca anumite chestii nu-s exact asa, si anume ca acum 7 ani s-a produs relatia si despartirea si ca nu a stat in tara ei acum la plecare decat primele cateva zile (cand s-au si vazut) insa astea-s detalii regizorale care nu au de-a face cu ipoteza. Esenta ipotezei e ca e fluturas incurca-lume. Si asta e foarte posibil.
-
-
carmen008 said:
Ai dreptate, Carmen, asa am zis si eu cand m-a recontactat. Dar vezi tu consecventa lui in a-mi repeta aceeasi placa cu "da, inteleg, imi asum si-mi pare rau, dar as face orice" aproape ca ma convinge. Pentru ca e ceea ce as vrea sa aud. Ma intreb ce declick ar trebui sa se produca ca nu ma mai afecteze atat de mult promisiunile fierbinti?
-
-
igivansenior said:
cum poti sa spui ca-i cel mai profund sentiment cand el ti-a tinut secret acest gand???
cand iubesti treci munii. dar nu ca sa fugi de ea.
cred ca te-a folosit.
Pai sentimentul meu chiar a fost cel mai profund, comportamentul lui insa reflecta intr-adevar exact ce zici, m-a folosit.
-
Eu dau acelasi sfat, si pe ai mei copii la fel o sa ii invat.
Eu personal am pierdut X ani, intr-o relatie gen roata de moara..mergea, cand spuneam ca e ok se mai oprea vantul, iar certuri, iar, iar.
Ca am stat , vina personala. Cum spune al meu sot actual. Trecut si el printr-o roata din asta. Decat o boala lunga, mai bine o despartire dureroasa.
Si asa te sfatuiesc si eu. Taie..in carne vie si nu te mai imbata cu vise. El te-a invatat. Stie daca din cand in cand te mai suna deja esti high.
Vad ca frumos scrii, desteapta esti. Ce nu vrea unul, te poate iubi altul. Viata trece. Si asa scurta. Maine da masina peste tine si hat. Sa vad eu daca mai visati fluturi cand trebuie sa dai cu subsemnatul la Portile Raiului.
Trezirea....o alta viata in pod nu mai aveti. -
outofhere
ce pacate ai facut de te-a/te-ai chinuit asa?
oare nu ai avut mai multe ganduri si framantari si mai multe lacrimi decat momente de fericire ?
cand iubesti nu ranesti, un om care te iubeste cu adevarat nu te raneste, te ocroteste, te respecta!
nu se puteau desparti la telefon, pe feisbuc daca vroia, ce conturi , bla, bla?
daca ar fi existat dorinta de a fi impreuna cu tine,NU ar fi ales sa plece singur si nu te-ar fi chinuit asa toata perioada asta..te-a tinut calda si cu sufletul la gura, pleaca,nu pleaca..
ma-ntorc la ea daca nu....pai?
iaca,nu i-a iesit pasienta! sanatate buna! -
Iti faci de treaba cu minuta ta, Out . Las-o moarta ca nu merita efortul, cel putin din punctul meu de vedere . Nenea a ales odata, a pus in balanta intre tine si alte "treburele". Deci ... Nu prea avu planuri de viitor cu tine dupa cum ciripeau rindunelele, si cit mai probabil ca lucrurile sa stea astfel, dupa cum amintea Carmen. Nu-i iesi pasenta in "calatorie" si hop, facem cale intoarsa, doar avem lasata o usa deschisa ... O sa treaca iute si fluturasii neostoiati, apoi vom vedea tituatia mmult mai limpede. Timpul vorbeste.
-
Sa mai spuna cineva ca viata e simpla! O fi simpla pentru unii, pentru cei multi dar pentru unii si putini chiar ca e complicata. Habar n-am ce as face in locul tau, out..., am nevoie de timp sa metabolizez toata povestea. E un amestec mult prea complex de viata ca sa scot din palarie solutia. Sa asculti inima? Mintea? Sa te asculti pe tine, pe el? Dar cine sunteti acum dupa ce v-ati a-mes-te -cat? E pentru prima data ca nu am sfaturi ci doar o urare sa-ti gasesti , regasesti inima. Esti o eva frumoasa. -
Te suna, da? Cartelele consumate si apelurile primite iti sunt hrana pentru partea aceea vulnerabila din tine, profita de sentimentul de *cuibar* pe care ti-l da taraitul zilnic al telefonului si uita-te in jur dupa niste barbati adevarati. Daca nu te-ar suna, mintea ti s-ar centra pe ideea despartirii si nu ti-ar mai lasa libertatea flirtului, ai zacea cu hardaul de inghetata in brate si mucii ti-ar inunda vecinii de dedesubt. Foloseste-te de perioada asta-n care el iti susura verzi si uscate-n receptor si schimba ceva in viata ta, pe el. Vezi de spala-ti si vanataile victimei de pe corp, sunt cu carioca desenate si n-ai nevoie de ele, iesi din patternul sedusei si abandonatei.
-
celt said:Te suna, da? Cartelele consumate si apelurile primite iti sunt hrana pentru partea aceea vulnerabila din tine, profita de sentimentul de *cuibar* pe care ti-l da taraitul zilnic al telefonului si uita-te in jur dupa niste barbati adevarati. Daca nu te-ar suna, mintea ti s-ar centra pe ideea despartirii si nu ti-ar mai lasa libertatea flirtului, ai zacea cu hardaul de inghetata in brate si mucii ti-ar inunda vecinii de dedesubt. Foloseste-te de perioada asta-n care el iti susura verzi si uscate-n receptor si schimba ceva in viata ta, pe el. Vezi de spala-ti si vanataile victimei de pe corp, sunt cu carioca desenate si n-ai nevoie de ele, iesi din patternul sedusei si abandonatei.
Problema nu e ca el suna,ci ca ea ridica receptorul, iar in cazul asta, cred eu, ceva mai greu a se detasa de situatie.
Nenea is facura planuri de viitor pentru sine doar, si nu pentru ambii. E anormal intr-o relatie din punctul meu de vedere. "Eu" si nu "noi", deja ridica un maret semn al intrebarii , cred eu. Eu fac, eu dreg, eu plac ... Nasol de nu ne adresam cu "noi".
-
roseblue said:Te-am citit de multe ori pe eva, si intotdeauna ai avut un sfat bun si pertinent pt oricine, de aceea imi pare tare rau sa aud ca te confrunti si tu cu o problema la care nu prea poti gasi rezolvarea de una singura...
E drept ca ai fost pusa in fata unor situatii destul de dificile si logica spune ca ar trebui sa renunti la tot si sa mergi mai departe, dar...se vede clar ca ai sentimente foarte puternice pentru omul asta si din cate am citit printre randuri, nici lui nu-i esti indiferenta!
Daca am inteles eu bine, omul are abia 30 de ani sau mai putin? Nu vreau sa vin cu cliseul ca barbatii se maturizeaza mai tarziu, dar este posibil ca el sa fi inteles ceva din " calatoria" asta a lui de unul singur...Poate a inteles ca-i este mai bine alaturi de tine.
Din ceea ce ai scris, faptul ca vorbiti foarte mult la tel, ca vrea sa se intoarca, ca vrea sa plecati impreuna, ca promite una sau alta, eu inteleg destul de clar ca omul asta mai vrea o sansa si nu cred ca doar se joaca, ar putea profita linistit de calatoria lui si sa te sune de sarbatori sau nici macar!
Depinde de tine daca mai ai putina energie si sa mai incerci o data. Ar putea fi sansa vietii tale sau palma dura care ar pune punct relatiei voastre. Oricum ar fi, tu ai avea de castigat, pt ca momentan e clar ca nu poti spune stop.
Sfatul meu e sa uiti ce-a fost si daca il iubesti sincer, sa va mai dati o sansa, dar sa nu porniti la drum cu trecutul. Poate ca pana la urma, de fapt calatoria planuita de tine e cea care trebuia facuta in doi, a lui a fost doar o incercare, un vis mai vechi de-al lui, dinainte sa te cunoasca pe tine si poate de aceea nu ai avut loc.
Bafta multa!Nu cred sa merite efortul. Nu e situatie imprevizibila in care sa fi luat o decizie gresita. Situatia , planul, e planificat pas cu pas si in mod solo , ea raminind pe dinafara planurilor. De-ar fi vorba de mers la pescuit ... l-as intelege, dar altfel ... neee ... Zise el.