Parintii astia..
-
0 0Buna! Nu stiu daca e chiar ok sa postez aici, dar simt nevoia de niste sfaturi venite din alta parte. Ideea e in felul urmator. Am un prieten de 3 ani, ne intelegem foarte bine si ne simtim bine unul in preajma celuilalt. El este mai mare decat mine cu 5 ani, eu avand 18 ani, dar niciodata nu am simtit asa tare aceasta diferenta de varsta. Problema, ca sa-i spun asa, este mama mea. Prietenul meu s-a nascut si a copilarit in satul in care si mama mea s-a nascut si a crescut. Ne-am intalnit intamplator la o nunta, am devenit foarte buni prieteni, iar apoi iubiti. Problema este ca mama nu il poate accepta sub nici o forma pe motivul ca este de la tara si este mai mare decat mine. Tin sa preciez ca prietenul meu este mutat in Bucuresti de aproape 2 ani si jumatate si chiar nu este asa cum il vede ea, adica un taran. Eu vreau sa o fac sa il accepte pentru ca din cauza ei, din cauza ca este atat de inchisa in legatura cu acest subiect, am inceput sa o mint cand ies afara pentru ca indiferent daca o mint sau ii spun adevarul reactioneaza la fel, se supara, ajungem sa ne certam. Am tinut un timp ascunsa relatia fata de ea pentru ca stiam ca imi va ingreuna viata si exact asta s-a intamplat. Am nevoie de sfaturi de cum sa ma comport cu ea atunci cand incepe si imi reproseaza lucruri despre el sau incepe o cearta. Am obosit sa ma cert sau sa stam suparate pentru lucrul asta. Ea nu l-a cunoscut pentru ca nu si-a dorit acest lucru, iar de la acea nunta nu il mai tine minte. Eu consider ca ar trebui sa ii dea macar o sansa, sa ma inteleaga si sa ma asculte si pe mine pentru ca am nevoie de ea. Si i-am spus aceste lucruri, dar nu s-a schimbat nimic. Tatal meu nu stie de relatia mea pentru ca nu sunt foarte apropiata de el si am o oarecare retinere sa-i spun. Eu mai am si un frate de 24 de ani si mama il tot compara pe fratele meu, care nu prea tine la fete si e asa...un petrecaret mereu, cu prietenul meu si nu se aseamana absolut deloc. Va multumesc aticipat si scuze ca am facut un roman
.
Acest mesaj a fost editat de către Ioana124: -
Hei! Eu sunt mai mică decât tine, am 16 ani, îl ştiu pe iubitul meu de 3 ani şi suntem împreună de 2 ani jumate. Eram în aceeaşi situație, eram nevoită să mint. Până la urmă ai mei au înțeles, l-au acceptat, e mai mare decât mine cu 3 ani şi acum se înțeleg perfect! Sfatul meu este ăsta: hotărăşte-te într-o zi să discuți serios cu mama ta despre asta, cu mult calm. Explică-i cât de mult îl iubeşti şi cât de mult te respectă, de ce nu, propune-i să ieşiți într-o zi toți 3 undeva, să îi dea o şansă, discută cu el să facă anumite gesturi frumoase față de mama ta, nu ştiu, să-i ducă flori când are ocazia, să aibă o atitudine aparte în preajma dumneaei! Prezintă-i-l mai întâi tu cu vorbele tale, apoi şi față-n față! Până la urmă e viața ta, roag-o să te înțeleagă! Cu timpul lucrurile se vor rezolva! -
-
-
Ioana124 said:Buna! Nu stiu daca e chiar ok sa postez aici, dar simt nevoia de niste sfaturi venite din alta parte. Ideea e in felul urmator. Am un prieten de 3 ani, ne intelegem foarte bine si ne simtim bine unul in preajma celuilalt. El este mai mare decat mine cu 5 ani, eu avand 18 ani, dar niciodata nu am simtit asa tare aceasta diferenta de varsta. Problema, ca sa-i spun asa, este mama mea. Prietenul meu s-a nascut si a copilarit in satul in care si mama mea s-a nascut si a crescut. Ne-am intalnit intamplator la o nunta, am devenit foarte buni prieteni, iar apoi iubiti. Problema este ca mama nu il poate accepta sub nici o forma pe motivul ca este de la tara si este mai mare decat mine. Tin sa preciez ca prietenul meu este mutat in Bucuresti de aproape 2 ani si jumatate si chiar nu este asa cum il vede ea, adica un taran. Eu vreau sa o fac sa il accepte pentru ca din cauza ei, din cauza ca este atat de inchisa in legatura cu acest subiect, am inceput sa o mint cand ies afara pentru ca indiferent daca o mint sau ii spun adevarul reactioneaza la fel, se supara, ajungem sa ne certam. Am tinut un timp ascunsa relatia fata de ea pentru ca stiam ca imi va ingreuna viata si exact asta s-a intamplat. Am nevoie de sfaturi de cum sa ma comport cu ea atunci cand incepe si imi reproseaza lucruri despre el sau incepe o cearta. Am obosit sa ma cert sau sa stam suparate pentru lucrul asta. Ea nu l-a cunoscut pentru ca nu si-a dorit acest lucru, iar de la acea nunta nu il mai tine minte. Eu consider ca ar trebui sa ii dea macar o sansa, sa ma inteleaga si sa ma asculte si pe mine pentru ca am nevoie de ea. Si i-am spus aceste lucruri, dar nu s-a schimbat nimic. Tatal meu nu stie de relatia mea pentru ca nu sunt foarte apropiata de el si am o oarecare retinere sa-i spun. Eu mai am si un frate de 24 de ani si mama il tot compara pe fratele meu, care nu prea tine la fete si e asa...un petrecaret mereu, cu prietenul meu si nu se aseamana absolut deloc. Va multumesc aticipat si scuze ca am facut un roman
.Destul de grav ! Probabil ca acum sa fi iesit in cistig de cauza .
-
Ioana124 said:Buna! Nu stiu daca e chiar ok sa postez aici, dar simt nevoia de niste sfaturi venite din alta parte. Ideea e in felul urmator. Am un prieten de 3 ani, ne intelegem foarte bine si ne simtim bine unul in preajma celuilalt. El este mai mare decat mine cu 5 ani, eu avand 18 ani, dar niciodata nu am simtit asa tare aceasta diferenta de varsta. Problema, ca sa-i spun asa, este mama mea. Prietenul meu s-a nascut si a copilarit in satul in care si mama mea s-a nascut si a crescut. Ne-am intalnit intamplator la o nunta, am devenit foarte buni prieteni, iar apoi iubiti. Problema este ca mama nu il poate accepta sub nici o forma pe motivul ca este de la tara si este mai mare decat mine. Tin sa preciez ca prietenul meu este mutat in Bucuresti de aproape 2 ani si jumatate si chiar nu este asa cum il vede ea, adica un taran. Eu vreau sa o fac sa il accepte pentru ca din cauza ei, din cauza ca este atat de inchisa in legatura cu acest subiect, am inceput sa o mint cand ies afara pentru ca indiferent daca o mint sau ii spun adevarul reactioneaza la fel, se supara, ajungem sa ne certam. Am tinut un timp ascunsa relatia fata de ea pentru ca stiam ca imi va ingreuna viata si exact asta s-a intamplat. Am nevoie de sfaturi de cum sa ma comport cu ea atunci cand incepe si imi reproseaza lucruri despre el sau incepe o cearta. Am obosit sa ma cert sau sa stam suparate pentru lucrul asta. Ea nu l-a cunoscut pentru ca nu si-a dorit acest lucru, iar de la acea nunta nu il mai tine minte. Eu consider ca ar trebui sa ii dea macar o sansa, sa ma inteleaga si sa ma asculte si pe mine pentru ca am nevoie de ea. Si i-am spus aceste lucruri, dar nu s-a schimbat nimic. Tatal meu nu stie de relatia mea pentru ca nu sunt foarte apropiata de el si am o oarecare retinere sa-i spun. Eu mai am si un frate de 24 de ani si mama il tot compara pe fratele meu, care nu prea tine la fete si e asa...un petrecaret mereu, cu prietenul meu si nu se aseamana absolut deloc. Va multumesc aticipat si scuze ca am facut un roman
.Furtuna intr-un pahar cu apa. Oricum nu vei ramane cu el, nu pricep de ce te certi cu maica-ta pentru flacaul asta. Stii si tu ca e doar o relatie trecatoare, nu?
Spune-I mamei ca te culci cu asta sa vezi apoi ce-l mai iubeste!
Te si marita cu el. -
white_storm2 said:
Ioana124 said:Buna! Nu stiu daca e chiar ok sa postez aici, dar simt nevoia de niste sfaturi venite din alta parte. Ideea e in felul urmator. Am un prieten de 3 ani, ne intelegem foarte bine si ne simtim bine unul in preajma celuilalt. El este mai mare decat mine cu 5 ani, eu avand 18 ani, dar niciodata nu am simtit asa tare aceasta diferenta de varsta. Problema, ca sa-i spun asa, este mama mea. Prietenul meu s-a nascut si a copilarit in satul in care si mama mea s-a nascut si a crescut. Ne-am intalnit intamplator la o nunta, am devenit foarte buni prieteni, iar apoi iubiti. Problema este ca mama nu il poate accepta sub nici o forma pe motivul ca este de la tara si este mai mare decat mine. Tin sa preciez ca prietenul meu este mutat in Bucuresti de aproape 2 ani si jumatate si chiar nu este asa cum il vede ea, adica un taran. Eu vreau sa o fac sa il accepte pentru ca din cauza ei, din cauza ca este atat de inchisa in legatura cu acest subiect, am inceput sa o mint cand ies afara pentru ca indiferent daca o mint sau ii spun adevarul reactioneaza la fel, se supara, ajungem sa ne certam. Am tinut un timp ascunsa relatia fata de ea pentru ca stiam ca imi va ingreuna viata si exact asta s-a intamplat. Am nevoie de sfaturi de cum sa ma comport cu ea atunci cand incepe si imi reproseaza lucruri despre el sau incepe o cearta. Am obosit sa ma cert sau sa stam suparate pentru lucrul asta. Ea nu l-a cunoscut pentru ca nu si-a dorit acest lucru, iar de la acea nunta nu il mai tine minte. Eu consider ca ar trebui sa ii dea macar o sansa, sa ma inteleaga si sa ma asculte si pe mine pentru ca am nevoie de ea. Si i-am spus aceste lucruri, dar nu s-a schimbat nimic. Tatal meu nu stie de relatia mea pentru ca nu sunt foarte apropiata de el si am o oarecare retinere sa-i spun. Eu mai am si un frate de 24 de ani si mama il tot compara pe fratele meu, care nu prea tine la fete si e asa...un petrecaret mereu, cu prietenul meu si nu se aseamana absolut deloc. Va multumesc aticipat si scuze ca am facut un roman
.Furtuna intr-un pahar cu apa. Oricum nu vei ramane cu el, nu pricep de ce te certi cu maica-ta pentru flacaul asta. Stii si tu ca e doar o relatie trecatoare, nu?
Spune-I mamei ca te culci cu asta sa vezi apoi ce-l mai iubeste! Te si marita cu el.Da , poate pofteste si ea!!!
-
AndreeaIss said:Hei! Eu sunt mai mică decât tine, am 16 ani, îl ştiu pe iubitul meu de 3 ani şi suntem împreună de 2 ani jumate. Eram în aceeaşi situație, eram nevoită să mint. Până la urmă ai mei au înțeles, l-au acceptat, e mai mare decât mine cu 3 ani şi acum se înțeleg perfect! Sfatul meu este ăsta: hotărăşte-te într-o zi să discuți serios cu mama ta despre asta, cu mult calm. Explică-i cât de mult îl iubeşti şi cât de mult te respectă, de ce nu, propune-i să ieşiți într-o zi toți 3 undeva, să îi dea o şansă, discută cu el să facă anumite gesturi frumoase față de mama ta, nu ştiu, să-i ducă flori când are ocazia, să aibă o atitudine aparte în preajma dumneaei! Prezintă-i-l mai întâi tu cu vorbele tale, apoi şi față-n față! Până la urmă e viața ta, roag-o să te înțeleagă! Cu timpul lucrurile se vor rezolva!
Era mult mai interesant sa i fi spus despre cum sa va realizati spiritual si profesional , dar vad ca numai la [.....] va sta mintea!!
Tu la 13 ani , ti era dor de cariceala???????????
Acest mesaj a fost editat de către admin.forum: -
-
-
Alexandrinae said:
pitipoanca69 said:Uitam mereu ca ei ne au dat viata si ne au credcut asa cum s au priceput!
In loc sa va vedeti de carte si sa aveti o slujba care sa va fereasca de Sclavie" , voi umlati dupa facalet , dar n aveti malai!!!!
Au timp sa regrete..Da , o sa ne revedem curand cu ele ca au un betiv acasa care le neglijeaza si le mai scapa si cate o scatoalca de incurajare , dar are cine sa le [.....]!!!........................la cap!
Acest mesaj a fost editat de către admin.forum: -
Mai Ioana , nu mama ta trebuie sa il placa , daca tie iti place de el nu inseamna ca toata lumea gandeste ca si tine .Da-ti timp sa il vezi cum este si in situatii dificile , atunci isi arata omul adevaratul caracter , iar daca chiar crezi ca aveti un viitor impreuna uita-te cu atentie la parintii lui , pentru ca pe masura ce va trece timpul vei descoperii in el aceleasi trasaturi de caracter.
-
Eu cred ca voi cele/cei care raspundeti in acel fel urat aveti o problema cu..tot. Vorbiti de parca voi la 14,15 ani nu va uitati dupa baieti si erati doar cu nasul in carti. Nu totul se rezuma la carte in viata asta si la o meserie, se rezuma si la alte lucruri. Ai si meseria, ai si banii, dar degeaba daca nu ai cu cine sa ii imparti. Si in viziunea voastra si la 18, 19 ani daca o fata spune ca are un prieten e ceva gresit pentru ca ii arde de baieti si nu te facultate. Multumesc de raspunsurile ajutatoare, iar legat de celelalte....
-
Dragele mele, să ştiți că nu sunteți în măsură să comentați! Cel mai corect ar fi să vă vedeți de viața voastră! Şcoala e una, relația e alta. Nu cred că eu am judecat pe cineva şi nu cred că ştie nimeni că eu la 13 ani făceam ce a zis una dintre voi. Hai să fim serioşi! Eu ştiu foarte bine ce am de făcut cu viața mea, şcoala nu se amestecă cu relația, fiecare are rolul ei. Dacă am prieten nu înseamnă că abandonez şcoala, nici pomeneală. La mine şcoala merge chiar foarte bine, a mers mereu, ştiu de foarte mult timp ce vreau să fac mai departe, probabil dacă nu mă mai țineam de şcoală părinții mei, pe care îi respect şi îi admir căci datorită lor sunt ceea ce sunt, în primul moment mi-ar fi impus să pun punct! Nu am avut de ce să îi dau vreun sfat din punct de vedere profesional sau spiritual, pt că în primul rând, nu îmi pasă ce face ea în viitoarea carieră şi nici nu sunt în măsură să îi dau sfaturi în aşa ceva, şi în al doilea rând, am încercat să o ajut cu mama ei, am încercat să îi spun ce să facă pt a nu mai avea discuții contradictorii cu dumneai! În fine, nu mă cobor la nivelul anumitor persoane şi nici nu pun la suflet părerile voastre despre mine pt ca nu mă cunoaşteți, nu ştiți cum sunt, cum mă comport. Era mult mai corect să nu începeți să judecați viața altora. Chiar nu înțeleg ce treabă aveați cu mine când nu eu am pus acea întrebare. Eu doar am dat un răspuns! Să fim câtuşi de serioşi, nimeni nu e sfânt şi nici perfect ca să fie în măsură să comenteze sau să judece. Mai învățați să fiți şi oameni buni! Nu înțeleg de ce o judecați! V-a cerut doar un sfat, nu să săriți cu gura pe ea, [....]!
Acest mesaj a fost editat de către admin.forum: -
Nu o luati asa in personal , au fost mii de fetisoare ca si voi care au scris de-a lungul timpului tot felul de istorii de acest tip , nu va judeca nimeni nici pe voi nici relatia voastra , numai ca dupa un timp aceleasi persoane vin cu alte probleme mult mai grave cum a scris destul de plastic PITI , adica si batute sau lasa-te sa isi creasca copii singure sau pur si simplu obligate sa traiasca langa un om violent sau betiv . O sa va povestesc pe scurt o istorie pe care am mai dat-o exemplu pe aici dar nu cred ca fetele respective au avut destula minte sa inteleaga mesajul . Un cuplu tanar amandoi studenti , el la inginerie ea la medicina , fac planuri de casatorie , parintii sunt de acord intr-un final dupa lungi tratative, mama fetei ii tot spunea mie nu mi se pare de incredere mama ; ea nu mama ca il iubesc , ca ne facem o familie , ramane insarcinata fata inainte de nunta programata in octombrie , aveau masina , el bea toata noaptea cu niste prieteni si dimineata pleaca la drum , pe sosea apare de nicaieri un copil , il loveste si il omoara . Pana sa vina politia, el se panicheaza si o ia fe fata gravida mai mult cu forta sa o puna la volan , ea refuza zicand ca nu vrea sa nasca in puscarie si sa isi rateze toata viata . El continuua sa o ameninte sa treaca la volan ca el a baut si asa mai departe . In final el se alege cu 10 ani de puscarie...Iar ea isi creste singura copilul . Ca si o concluzie , fii atenta la iubitul tau cum se comporta si in situatii critice . LA BINE TOATA LUMEA E BUNA , DAR LA RAU CUM ESTE ....????
-
pitipoanca69 said:
Alexandrinae said:
pitipoanca69 said:Uitam mereu ca ei ne au dat viata si ne au credcut asa cum s au priceput!
In loc sa va vedeti de carte si sa aveti o slujba care sa va fereasca de Sclavie" , voi umlati dupa facalet , dar n aveti malai!!!!
Au timp sa regrete..Da , o sa ne revedem curand cu ele ca au un betiv acasa care le neglijeaza si le mai scapa si cate o scatoalca de incurajare , dar are cine sa le [.....]!!!........................la cap!
Mai mult ca sigur Si cică noi suntem rele,sărim cu gura -
Draga Ioana124, Relatiile cu parintii sunt complicate. Da, pentru ca mama uita uneori ca in afara de parinte, trebuie sa mai fie si prietena. La naiba, de cele mai multe ori,chiar cea mai buna prietena. Desi nici tu nu trebuie sa uiti ca mama ta pune fericirea si siguranta ta pe primul loc. Pentru ca o mama isi tine copilul 9 luni in pantec, 2 ani in brate , si toata viata in inima. Acum, daca tipul asta chiar te iubeste, trebuie sa o iubeasca si pe ea. Pentru ca vrea sau nu, veniti la pachet impreuna. Asta, daca are ganduri serioase. Zic si eu. Si atunci, tot ce trebuie sa faca este sa incerce sa o cucereasca pe mama ta ( pe tine a facut-o deja) , sa incerce sa lupte pentru relatia asta, sa ii demonstreze ca se inseala in privinta lui, sa ii arate ca tot ce are legatura cu tine o ia la modul serios. Iar daca nu o face, atunci mama ta, la naiba, are dreptate. Zic si eu. -
Ioana124 said:Eu cred ca voi cele/cei care raspundeti in acel fel urat aveti o problema cu..tot. Vorbiti de parca voi la 14,15 ani nu va uitati dupa baieti si erati doar cu nasul in carti. Nu totul se rezuma la carte in viata asta si la o meserie, se rezuma si la alte lucruri. Ai si meseria, ai si banii, dar degeaba daca nu ai cu cine sa ii imparti. Si in viziunea voastra si la 18, 19 ani daca o fata spune ca are un prieten e ceva gresit pentru ca ii arde de baieti si nu te facultate. Multumesc de raspunsurile ajutatoare, iar legat de celelalte....
Ba ne uitam, dar nu ne f....
Aterizezi pe un forum printre adulti, nu printre copii si te astepti sa primesti alte sfaturi decat cele primite de la propria ta familie? Pai bravo noua, ca si noi avem copii si iti dam sfaturi ca parinti. Puteam sa te incurajam sa faci alte tampenii. -
AndreeaIss said:Dragele mele, să ştiți că nu sunteți în măsură să comentați! Cel mai corect ar fi să vă vedeți de viața voastră! Şcoala e una, relația e alta. Nu cred că eu am judecat pe cineva şi nu cred că ştie nimeni că eu la 13 ani făceam ce a zis una dintre voi. Hai să fim serioşi! Eu ştiu foarte bine ce am de făcut cu viața mea, şcoala nu se amestecă cu relația, fiecare are rolul ei. Dacă am prieten nu înseamnă că abandonez şcoala, nici pomeneală. La mine şcoala merge chiar foarte bine, a mers mereu, ştiu de foarte mult timp ce vreau să fac mai departe, probabil dacă nu mă mai țineam de şcoală părinții mei, pe care îi respect şi îi admir căci datorită lor sunt ceea ce sunt, în primul moment mi-ar fi impus să pun punct! Nu am avut de ce să îi dau vreun sfat din punct de vedere profesional sau spiritual, pt că în primul rând, nu îmi pasă ce face ea în viitoarea carieră şi nici nu sunt în măsură să îi dau sfaturi în aşa ceva, şi în al doilea rând, am încercat să o ajut cu mama ei, am încercat să îi spun ce să facă pt a nu mai avea discuții contradictorii cu dumneai! În fine, nu mă cobor la nivelul anumitor persoane şi nici nu pun la suflet părerile voastre despre mine pt ca nu mă cunoaşteți, nu ştiți cum sunt, cum mă comport. Era mult mai corect să nu începeți să judecați viața altora. Chiar nu înțeleg ce treabă aveați cu mine când nu eu am pus acea întrebare. Eu doar am dat un răspuns! Să fim câtuşi de serioşi, nimeni nu e sfânt şi nici perfect ca să fie în măsură să comenteze sau să judece. Mai învățați să fiți şi oameni buni! Nu înțeleg de ce o judecați! V-a cerut doar un sfat, nu să săriți cu gura pe ea [....]
Bine ca esti tu in masura sa comentezi, mucoaso! Sa ai un prieten inseamna sa te pupi cu el, sa te plimbi de mana cu el, sa mergi la dans cu el, la film, nu sa te [....] cu el, cel putin nu la anii astia. Veniti apoi pe aici si va vaitati ca ati ramas bortoase si ca ala nu-si recunoaste plodul si bine va face!!!
Acest mesaj a fost editat de către white_storm2: -
Ioana124 said:Eu cred ca voi cele/cei care raspundeti in acel fel urat aveti o problema cu..tot. Vorbiti de parca voi la 14,15 ani nu va uitati dupa baieti si erati doar cu nasul in carti. Nu totul se rezuma la carte in viata asta si la o meserie, se rezuma si la alte lucruri. Ai si meseria, ai si banii, dar degeaba daca nu ai cu cine sa ii imparti. Si in viziunea voastra si la 18, 19 ani daca o fata spune ca are un prieten e ceva gresit pentru ca ii arde de baieti si nu te facultate. Multumesc de raspunsurile ajutatoare, iar legat de celelalte....
Nu trebuie sa te agiti doar pentru ca nu iti spunem ce vrei tu sa auzi
