Mă sperie... ce se întâmplă?

•  
  Isabella.b

  

  • 4 mesaje
  3 Apr 2015, 12:48

  Citează

  0 2

  Bună ziua, Evelor!
  
  Cu teama de a părea ciudată/nebună sau mai ştiu eu ce... simt nevoia câtorva sfaturi din partea dumneavoastră în legătură cu relaţia pe care o am, relaţie care mă face să mă simt... confuză. 
  
  Am 21 de ani şi sunt studentă iar, acum o lună am legat o frumoasă relaţie cu un bărbat de 27 de ani. Acum, duma: el, este divorţat şi are o mogâldeaţă foarte simpatică de câteva luni. L-am cunoscut în primul meu an de facultate dar, la vremea respectivă, a decis atunci să-şi îngheţe anul (din cauza sufleţelului care s-a "decis" să vină pe lume). 
  
  Câteva luni mai târziu, prietena mea dragă (care era topită după el în vremea facultăţii), ajutată de facebook, ne-a anunţat că a divorţat în octombrie. A fost un şoc, bineînţeles daaar, şocul şi mai mare a fost când, într-o seară, eram cu ai mei prieteni în club şi... m-a căutat pe platforma de socializare menţionată mai sus. L-am invitat şi a decis să se alăture distracţiei. Şi aşa a început... O noapte întreagă s-a holbat la mine şi, într-un final (după spusele lui), a avut curajul să mă sărute cu... atâââât de mult patos. 
  
  Mesaje după mesaje, nici nu ne despărţisem bine, foarte "disperat" să obţină o primă intâlnire, cu care m-a pus la curent cu motivele divorţului (destul de grave, el a fost cel care a rupt relaţia), mi-a mărturisit cât de mult m-a plăcut în facultate, ş.a.m.d.
  
  În primă instanţă, nu am vrut să am de a face cu el, deşi este un om bun şi un bărbat destul de atrăgător şi foarte bine educat (lucruri la care eu ţin destul de mult) dar, hotărârea şi stabilitatea cuvintelor lui, cum că îşi doreşte să fie cu mine, timp de 10 ani, cât a fost cu femeia respectivă, nu a crezut că într-o relaţie se pot discuta lucruri atât de serioase, conversaţii inteligente, se poate distra atât de bine... Sunt chestii pe care el mi le-a mărturisit mai mereu. "O relaţie cu tine, o femeie atât de inteligentă, zglobie, plină de viaţă, energică, nebună, mă face să mă simt tânăr şi simt că în sfâşit pot să mă bucur de viaţă şi să fiu adevăratul eu, nu cel mohorât care am fost timp de 5 ani" (spuse el).
  
  A fost... superb. Îşi dorea zi de zi să mă vadă, oricât era de obosit, încerca să combine utilul cu plăcutul, nici măcar la semafoare nu scapam nepupată, era atât de dragăstos încât mă simţeam cea mai iubită femeie de pe pământ. Jur, că în viaţa mea nu am trăit aşa ceva atât de frumos.
  Apoi, a venit procesul, care a mers ok..., până când, la sfârşitul primei înfăţisări, după ce a fost pronunţat divorţul, bietul meu iubit, a aflat că fosta lui soţie a intentat un proces care să îl priveze de dreturile lui de tată şi să nu îşi vadă copilul. Ţin să menţionez că această femeie nu l-a lăsat să-şi vadă copilul atâta timp, conversaţiile lor se terminau mereu cu jigniri din partea ei, probabil pentru că ştia că acel mic suflet nevinovat este modul prin care îl poate manipula cu atâta uşurinţă. Şi... după acest eveniment care l-a afectat enorm, s-a schimbat. Nu la modul afectiv, este la fel de dragăstos dar, munca îl acaparează iar, sms-urile sau conversaţiile noastre digitale nu mai "vin" atât de des cum se întampla inainte (vorbeam excesiv de mult).
  
  Ţin foarte mult la comunicare şi i-am mărturisit de atâtea ori frica mea în ceea ce priveşte relaţia noastră şi anume, faptul că el s-ar putea întoarce la fosta lui soţie. A negat vehement, mi-a dat atâtea motive elocvente, argumentate, faptul că nu l-a lasat să îşi viziteze propria mogâldeaţă a fost picatura care a umplut paharul dar, mi-a spus că totuşi, sunt conversaţii cu ea care îl afectează, îl tulbură şi care are nevoie de timp dar niciodată să îmi fac griji. 
  
  Am avut o discuţie serioasă de curând, în care mi-a spus că îl uimesc pe zi ce trece cu atitudinea mea, cu modul în care gestionez situaţiile, dar că, încă nu poate să spună că mă iubeşte şi este dependent de mine după doar o lună. Îmi cerea timp să ajungă să mă iubească pentru că îşi doreşte, după ce eu i-am "adus" în faţă faptul că îl simt departe când nu suntem împreună, că este schimbat şi că încep să mă "plimb" într-o ceaţă londoneză. Încă de la început a fost sincer cu mine despre trecutul lui (destul de tumultos), până în ziua de astăzi. 
  
  Ceea ce afectează relaţia noastră este sexul. Fiind virgină, a hotărât că este dispus să aştepte, nu au fost atingeri fără voia mea, iar asta, m-a făcut să mă îndrăgostesc de el pe... loc.  Ne pretrecem mereu weekend-urile şi dormim împreună, mă strânge atât de tare în braţe şi îl simt că se trezeşze de n ori pe noapte să mă caute, dimineaţa mă sărută în timp ce dorm.. mi se pare ceva... ce sunt norocoasă să trăiesc. 
  
  Sunt o fire drăgăstoasă, nu pot fi cicălitoare, nu vreau să îl sufoc, îl accept aşa cum este, încerc să îl inveselesc cu gingăşia mea, să îi aduc zâmbetul pe faţă, să în încurajez, să îl invăţ să fie optimist, sunt alături de el şi vreau să îl ajut să iasă din acest nor negru dar, mă afectează teribil faptul că nu prea mai ştiu de el în timpul zilei, deşi după ultima noastră discuţie, îmi trimite semne de viaţă o dată, de două pe zi, faptul că, s-a reîmprietenit cu fosta lui soţie pe facebook, mă sperie teribil şi încep să gândesc din ce în ce mai mult şi de aici, apar şi probleme. Mi-aş dori tare mult să aflu şi părerea dumneavoastră şi aş fi tare recunoscătoare. Îmi doresc să ştiu unde se îndreaptă (alte păreri decât ale lui, care îmi spun că mă doreşte, bineînteles). Sunt aproape sigură că pe acest forum sunt multe femei cu experienţă de viaţă. În acest moment sunt destul de confuză şi nu mai pot judeca lucrurile la rece. 
  
  O zi frumoasă şi... mulţumesc!