Sindromul panzei albe
-
1 0Din englezescul "white canavas syndrome" sau "mr average theory". O buna prietena mi-a spus despre asta si voiam sa va aflu parerea. Mai precis se refera la situatia in care te indragostesti iremediabil de un om care, teoretic vorbind, este foarte "average" (nu e nimic flagrant in neregula cu el, dar nici n-are nimic extraordinar) si care nu are nimic de oferit (nu tie, cel putin), pentru ca el este pentru tine ca o panza alba care iti permite sa iti proiectezi absolut toate nevoile afective, fara sa protesteze niciodata la nimic din ceea ce initiezi, insa total pasiv si, in situatii limita, defensiv evitand pasii cu adevarat semnificativi intr-o relatie. Se pare ca eu sufar de un caz de "sindrom al panzei albe" si ma intrebam daca ati trecut vreuna prin asa ceva vreodata si care a fost declicul care v-a ajutat sa iesiti din aceasta situatie si sa gasiti incheierea. -
-
E drept, nu am mai auzit de chestia asta pana acum, dar nu mi se pare chiar un "sindrom".
Mie mi se pare reactia naturala si normala - pasivitatea- a unui om care place o femeie suficient cat sa fie intr-o relatie cu ea, insa nu are sentimente de dragoste fata de ea. Nu o iubeste, nu are sentimente intense in privinta ei. Si zic ca e valabila si in cazul femeilor.
Eu nu inteleg cum te poti indragosti atat de mult, de puternic, de un om care iti arata pasivitate, care nu se implica, care nu iti arata niste sentimente ceva mai puternice la randul sau. Ca doar iti dai seama in primele luni, nu inteleg cum poti sa te adancesti in sentimente cand vezi ca nu iti sunt la fel impartasite.
Pe mine pasivitatea unui iubit m-a alungat, imi disparea orice indragosteala pana la urma.
Acest mesaj a fost editat de către cafe_au_lait: -
cafe_au_lait said:E drept, nu am mai auzit de chestia asta pana acum, dar nu mi se pare chiar un "sindrom".
Mie mi se pare reactia naturala si normala - pasivitatea- a unui om care place o femeie suficient cat sa fie intr-o relatie cu ea, insa nu are sentimente de dragoste fata de ea. Nu o iubeste, nu are sentimente intense in privinta ei. Si zic ca e valabila si in cazul femeilor.
Eu nu inteleg cum te poti indragosti atat de mult, de puternic, de un om care iti arata pasivitate, care nu se implica, care nu iti arata niste sentimente ceva mai puternice la randul sau. Ca doar iti dai seama in primele luni, nu inteleg cum poti sa te adancesti in sentimente cand vezi ca nu iti sunt la fel impartasite.
Pe mine pasivitatea unui iubit m-a alungat, imi disparea orice indragosteala pana la urma.
Nici eu nu inteleg pentru ca oricum sentimentele nu tin de decizii asumate, ci doar comportamentul. Ciudat, pasivitatea lui m-a inflacarat si mai tare in loc sa ma lase rece. Aici nu vorbesc despre pasivitate gen neraspuns la telefon, ci de o atitudine generala cu privire la relatia noastra. Daca era dupa el, ar fi fost cel mai fericit sa stam in proverbialele primele 3-6 luni de miere ani la rand, era foarte fericit asa si nu isi dorea mai mult. N-avea nimic de oferit (ok, in afara de un comportament foarte civilizat si afectuos, dar genul de comportament pe care oamenii buni il au cu toata lumea), iar eu cu atat mai tare voiam mai multe. Intr-un final da, si mie mine m-a indepartat asta si am incheiat relatia, devenind din ce in ce mai constienta ca vreau mult mai mult de la o relatie. Dar sentimentele pentru el nu numai ca nu dispar acum, luni de zile dupa, ci se incapataneaza sa ramana puternice desi rational stiu ca nu imi mai doresc acea relatie si nu fac nimic sa o repun pe picioare oricum. -
I_have_a_dream said:si finalul care ar fi, adica ce urmareste posesoarea sindromului?
eu cred ca e o ramasita a omnipotentei, a fazei in care copilul se crede atotputernic, concretizata in convingerea "sunt atat de extraordinara incat pot sa fac orice soi de dobitoc sa se schimbe".
"a face" ceva e egal cu a face caca si n-are nimic de-a "face" cu cultura, iubirea, fericirea, natura, sau orice alte trebusoare care pot aduce fericire unui om.
deci denota o blocare la 2-3 ani, acest sindrom. doar la aceea varsta copiii se proiecteaza in parinti. de asemenea, parintii care-si vor copiii oglinzi au cam aceeasi varsta.
Finalul dezirabil este moving on. Capacitatea de a merge mai departe si de a nu mai simti ce simt in continuare la fel de puternic. Si cu privire la ce spui tu despre varsta afectiva, cum puii mei ies din asta?
-
as extrapola oleaca si as enunta cu sarg si emfaza, ca aici nu-i vorba de iubire. de dragosteala nici nu mai pomenesc
este un moft al unei domnisoare, asa cum spunea cineva mai suscior, un moment de teribilism, nascut din dorinta de a crea in jurul ei putinteala atentie.
din experienta mea si a celor cativa prieteni, dragostea este o desfasurare de intentii si stari, o bulverseala emotionala si o decadere monumentala a ratiunii.
da' sa vii sa spui ca esti indragostita de un om care nu are nimic iesit din comun, e ca si cum ai spune ca venetia este doar un oras.
-
outofhere said:Din englezescul "white canavas syndrome" sau "mr average theory". O buna prietena mi-a spus despre asta si voiam sa va aflu parerea. Mai precis se refera la situatia in care te indragostesti iremediabil de un om care, teoretic vorbind, este foarte "average" (nu e nimic flagrant in neregula cu el, dar nici n-are nimic extraordinar) si care nu are nimic de oferit (nu tie, cel putin), pentru ca el este pentru tine ca o panza alba care iti permite sa iti proiectezi absolut toate nevoile afective, fara sa protesteze niciodata la nimic din ceea ce initiezi, insa total pasiv si, in situatii limita, defensiv evitand pasii cu adevarat semnificativi intr-o relatie. Se pare ca eu sufar de un caz de "sindrom al panzei albe" si ma intrebam daca ati trecut vreuna prin asa ceva vreodata si care a fost declicul care v-a ajutat sa iesiti din aceasta situatie si sa gasiti incheierea.
Io nu am inteles partea asta subliniata.
Cum adica nu are nimic de oferit, cel putin tie? Este intr-o alta relatie, este insurat? -
Cumva sunt de aceeasi parere cu igivan. Cum te poti indragostii de un om banal care nu are nimic iesit din comun? Ce te-a mai atras atunci la el? De ce esti atat de inebunita dupa el?
Sa fie oare sexul de vina?
Acest mesaj a fost editat de către Greta2012: -
-
Greta2012 said:Cumva sunt de aceeasi parere cu igivan. Cum te poti indragostii de un om banal care nu are nimic iesit din comun? Ce te-a mai atras atunci la el? De ce esti atat de inebunita dupa el?
Sa fie oare sexul de vina?
Imi pare rau, m-am facut extrem de gresit inteleasa din primul mesaj. Asta e teoria, mr average. Pentru mine n-a fost si nici nu este nici acum asa: un mr average. Asta imi spun, in schimb, toti cei apropiati. Care incearca sa ma sprijine acum, explicandu-mi teoria de mai sus. Care mi l-au descris asa, din perspectiva lor, abia dupa ce relatia s-a incheiat, cumva bucurandu-se ca am decis sa o inchei fiindca, spun ei, nu avea nimic special, dar nici nimic in neregula. Pentru mine a fost primul barbat care m-a fascinat total, caruia i-am admirat fiecare latura a personalitatii, pe care cand il priveam, si dupa mai bine de-un an jumate, simteam inexplicabil si imposibil de rationalizat ca il iubesc si cum sentimentul creste pe zi ce trece in loc sa se stabilizeze, si primul (si singurul, iar asta n-am spus nimanui niciodata) cu care as fi visat sa am copii, in lipsa oricarui instinct matern, pur si simplu pentru ca el declansa asta in mine. In mesajul initial nu voiam sa transmit ca eu il consider mr average, ci ca asta a fost teoria prietenelor mele la care am apelat sa ma ajute sa inchei cumva iubirea asta pentru el, stiind bine ca relatia nu merge unde vreau eu. -
Greta2012 said:
outofhere said:Din englezescul "white canavas syndrome" sau "mr average theory". O buna prietena mi-a spus despre asta si voiam sa va aflu parerea. Mai precis se refera la situatia in care te indragostesti iremediabil de un om care, teoretic vorbind, este foarte "average" (nu e nimic flagrant in neregula cu el, dar nici n-are nimic extraordinar) si care nu are nimic de oferit (nu tie, cel putin), pentru ca el este pentru tine ca o panza alba care iti permite sa iti proiectezi absolut toate nevoile afective, fara sa protesteze niciodata la nimic din ceea ce initiezi, insa total pasiv si, in situatii limita, defensiv evitand pasii cu adevarat semnificativi intr-o relatie. Se pare ca eu sufar de un caz de "sindrom al panzei albe" si ma intrebam daca ati trecut vreuna prin asa ceva vreodata si care a fost declicul care v-a ajutat sa iesiti din aceasta situatie si sa gasiti incheierea.
Io nu am inteles partea asta subliniata.
Cum adica nu are nimic de oferit, cel putin tie? Este intr-o alta relatie, este insurat?
Nu avea nimic de oferit in sensul ca.. Eu voiam sa locuim impreuna. Eu imi doream sa plecam in vacante, sa impartasim cat mai mult, sa ne conectam la toate nivelurile posibile. Accepta, cumva tras de mine, dar cu bucurie, tot ce ii ofeream. Insa timp de un an si jumatate nu a avut nici macar o singura initiativa, nici macar o propunere de weekend. Venea bucuros la tot ce organizam eu pentru noi, dar eu doream sa "meet me half way" si sa-l vad si pe el ca face ceva pasi catre mine. Cand am inceput sa concretizez singura pasul mutarii impreuna (adica sa nu mai bat doar apropo-uri ci sa intreb direct daca vrea si el, ca sa ne organizam) a acceptat, insa nicio propunere nu era ok. Nu voia sa stam la mine, dar parca nici la el ca nu ii mai placea apartamentul si nu voia sa prelungeasca contractul, eventual sa cautam alt loc, am zis ok, am inceput sa caut, apoi a gasit problema mobilelor, ca o sa fie complicat sa decidem ce pastram, avand amandoi acelesi mobile.. Etc. Practic simteam mereu ca-s ca-n povestea aia care spune ca atunci cand vrei ceva gasesti mijloace, iar cand nu, gasesti scuze. Era foarte pasiv, iar eu voiam totul. Si i-as fi (si i-am) oferit totul, insa nu cred in dragoste neconditionata si ma ranea faptul ca din partea lui nu venea nicio initiativa. Era (si este) cel mai placut om din lume, participa bucuros la tot ce organizam pentru noi, ma trata cu respect, avea enorm de mult bun simt. Dar daca-l lasam in pace, imi dadea senzatia ca probabil murea relatia complet din lipsa de orice initiativa de conexiune din partea lui. -
Ce imi doresc acum este sa gasesc o metoda sa nu il mai iubesc. Multa vreme a inceput sa imi dea tarcoale gandul ca poate nu ma iubeste, sau poate ca lipsa asta de initiativa, de proactivitate, ascunde o lipsa de interes, insa nu suficienta cat sa renunte el la relatie, acceptand o situatie comoda. Am alungat gandul si nici n-am indraznit sa il materializez concret in minte, de teama ca va deveni realitate. Insa n-am putut sa fac asta multa vreme, fiind atat de indragostita si de pierduta in tot ce insemna el, imi doream sa simta acelasi lucru. Si, cu cat incercam mai tare sa alung gandul, cu atat deveneam mai constienta de lipsa lui de implicare. Am incercat sa-i vb despre asta. Mi-a spus ca ma iubeste si ca ii pare rau ca simt asta, i-am spus ca am nevoie sa il simt si pe el venind catre mine. A schimbat un pic macazul, a inceput sa fie relativ mai deschis si sa aiba cateva initiative, insa ii citeam frustrares si oboseala in atitudine, ma simteam ca si cum face fix ceea ce nu vrea si il enerveaza asta. L-am confruntat si mi-a spus ca nu e stilul lui sa aiba atata initiativa. In momentele alea mi-am zis inclusiv ca ok, poate as putea sa invat sa traiesc cu ideea ca absolut fiecare interactiune dintre noi trebuie initiata de mine, de la intalniri pana la sex si concedii si chiar discutii la masa. Insa n-am putut prea multa vreme, desi daca eu imi inghiteam nevoia de conexiune mutuala ar fi mers lucrurile ca pe roate, el era foarte reactiv sa ne vedem / sa facem / sa mergem / sa vorbim, dar niciodata nu initia. In scurta vreme am inceput sa imi pierd rabdarea si sa ma obsedeze gandul ca suntem total incompatibili si ca in cel mai rau caz nici macar nu ma iubeste. Odata instalat acest gand in mintea mea.. Nu a mai fost drum sa ma intorc la momentele fericite. Am luat taurul de coarne si i-am repetat tot ce imi doresc si cum simt ca nu este dispus sa imi ofere lucrurile astea, dar ca inteleg ca probabil nu e pregatit sau nu sunt eu the one (cum credeam cu mare convingere ca este el pentru mine) si ca daca am dreptate nu avem niciun viitor. Atunci mi-a marturisit ca nu e adevarat, ca ma iubeste foarte mult si vrea sa fie cu mine, mai ales sa avem toate momentele astea in stil honeymoon pe care le tot organizam eu, dar el nu are cum sa le initieze ca nu e stilul lui, atat are el de oferit. Ca intelege daca eu vreau mai mult si ca asta e, accepta ca s-a terminat. Si asta a fost. Iar eu, de-atunci (3-4 luni) nu reusesc sa incetez sa il iubesc. Stiu rational foarte bine ca nu vreau sa continuu relatia, dar sentimentele sunt la de puternice ca oricand si am o speranta idioata pe care n-o pot controla ca de fapt suntem facuti unul pentru altul si eventual a fost doar o chestiune de timing prost si ne vom regasi. Asta vreau sa opresc, aceasta speranta irationala. Stiu foarte bine ca nu e asa.
-
Nu avea nimic de oferit in sensul ca..
Eu voiam sa locuim impreuna.
e normal.
Eu imi doream sa plecam in vacante, sa impartasim cat mai mult, sa ne conectam la toate nivelurile posibile. Accepta, cumva tras de mine, dar cu bucurie, tot ce ii ofeream.
nu stie, din anumite puncte de vedere, sa traiasca pur si simplu o anumita timiditate il retine sa se arunce in viata. e bucuros insa ca il inveti tu.
Insa timp de un an si jumatate nu a avut nici macar o singura initiativa, nici macar o propunere de weekend.
poate ca cineva l-a invatat sistematic sa nu aiba nicio initiativa. o mama "closca", un frate mai mare, un tata autoritar, o bona dusa de acasa....poate niciunul dintre ei, dar cineva strain...genul asta de comportament nu se formeaza peste noapte, din nimic.
Venea bucuros la tot ce organizam eu pentru noi, dar eu doream sa "meet me half way" si sa-l vad si pe el ca face ceva pasi catre mine.
e bucuros pentru ca se descopera in situatiile pe care le creezi, dar obisnuinta e mai puternica decat noile simtaminte. si nu e constient ca si tu ai nevoi....
Cand am inceput sa concretizez singura pasul mutarii impreuna (adica sa nu mai bat doar apropo-uri ci sa intreb direct daca vrea si el, ca sa ne organizam) a acceptat, insa nicio propunere nu era ok. Nu voia sa stam la mine, dar parca nici la el ca nu ii mai placea apartamentul si nu voia sa prelungeasca contractul, eventual sa cautam alt loc, am zis ok, am inceput sa caut, apoi a gasit problema mobilelor, ca o sa fie complicat sa decidem ce pastram, avand amandoi acelesi mobile.. Etc
faptul ca a ales altceva decat locul cu care era obisnuit e un lucru bun. surprinzator de bun. ii este frica insa in continuare. ori s-a "ars" serios in trecutm ori pur si simplu nu crede ca se poate ridica la nivelul tau in asa fel incat sa mentina relatia asta pe termen lung. cum spuneam mai sus, cineva l-a "ajutat" sa nu aiba initiativa si incredere in el.
. Practic simteam mereu ca-s ca-n povestea aia care spune ca atunci cand vrei ceva gasesti mijloace, iar cand nu, gasesti scuze. Era foarte pasiv, iar eu voiam totul. Si i-as fi (si i-am) oferit totul, insa nu cred in dragoste neconditionata si ma ranea faptul ca din partea lui nu venea nicio initiativa. Era (si este) cel mai placut om din lume, participa bucuros la tot ce organizam pentru noi, ma trata cu respect, avea enorm de mult bun simt. Dar daca-l lasam in pace, imi dadea senzatia ca probabil murea relatia complet din lipsa de orice initiativa de conexiune din partea lui.
exista posibilitatea de a fi mers relatia. daca l-ai fi scos din mediul sau,din vechile obiceiuri si ati fi cladit ceva nou amandoi.
dar...ti-ar fi trebuit enorm de multa rabdare. -
Eu cred ca cel putin in cazul de fata teoria aia cu white canvas e bullshit. Cu siguranta ca omul asta , oricat de tern si insipid ar putea parea, te-a "agatat" cu ceva, a avut un carlig puternic care s-a potrivit la fix pe o dorinta sau pe un scenariu de-al tau. Sigur, daca teoria panzei te ajuta cu ceva sa treci peste, o poti crede. Insa cred ca la tine e o faza afectiva de neacceptare a faptului ca nu a mers. E ceva foarte emotional care tine de tine si nu de el (dovada faptul ca, si in lipsa relatiei, continui sa nu ii dai drumul, ca sa zic asa). Nu stiu de ce se intimpla asta, ca nu te cunosc, dar poate dupa n relatii nereusite te ai saturat, ai obosit, ai facut recapitulari, ai luat decizii si de data asta ti-ai zis, ai "decis" gata frate, this is the one si, desi ti se pare ca tu ai parcurs toti pasii corect si bine, cu alte cuvinte ti ai facut temele, nu a iesit cum ai vrut.
S-ar putea de fapt sa fie mult mai greu de acceptat sfarsitul unei relatii bune, dar in care celalalt nu vrea sa mearga mai departe, decat o ruptura cu scandal, inselat, violenta (acolo macar poti sa il demonizezi pe individ si sa-ti zici, porcul, nu mai vreau; aici e doar faptul ca el nu vrea mai mult, lucru pentru care nu poti nici macar sa il invinovatesti). Pe oricine ar "roade" un pic partea aia cu draga, te iubesc, dar atat am eu de oferit, asta e stilul meu, daca tu vrei sa ne despartim, accept Oricat ai zice tu ca ai luat taurul de coarne, intr-un fel controlul asupra situatiei era la el, care practic a zis NU presiunii tale de a trece la alt nivel si care ar fi putut oricand intoarce lucrurile in alta directie, neacceptand ruptura de o fiinta pe care, nu-i asa, o iubeste foarte mult.
Cat despre speranta aia, ce sa zic, poate o solutie ar fi sa nu te mai lupti cu ea, sa o accepti, s-o iei cu tine la drum for the time being, dar sa incerci incet incet sa te mai uiti si in alte directii. El stie ca il iubesti si ca iti doreai mai mult, asa ca daca va fi sa va regasiti, stie unde te gaseste. Pana atunci, enjoy life. -
Probabil l-ai "mirosit" ca sunteti compatibili din punct de vedere genetic, chiar iti doreai copil cu el, se zice ca daca nu te iubeste asa cum vrei tu nu inseamna ca nu te iubeste cat poate el de mult. Se pare ca nu vezi unul mai bun la orizont si esti agatata de el.
Daca o sa citesti despre fericire o sa vezi ca ea nu trebuie sa o astepti de la altii, de obicei nu vine printul pe cal alb sa te faca fericita Fericirea lui nu depindea neaparat de tine dar a ta depindea de cum se comporta el. Daca o sa apara unul a carui fericire o sa depinda de tine nu o sa-ti placa, o sa vrei sa fie fericit cu ce isi ofera singur, dragostea sa fie ca ceva care imbunatateste ceva deja bun.
Acest mesaj a fost editat de către 4red: -