Nu mai am pic de mandrie
-
1 1Nu mai am pic de mandrie. Sunt un pres. Presul lui. Orice cacat mi-ar face, stau cateva zile/luni plangand si fiindu-mi dor de el ingrozitor, un dor carnal ... si apoi il vad, ma saruta si mi se sterge creierul; mi se taie picioarele.
Fugim cand eu, cand el din relatie pentru ca stim ca nu o sa duca nicaieri, constientizam ca e mai bine sa ne lasam liberi ca sa ne descopere cineva mult mai compatibil.
Dar revenim, cand eu, cand el, si mandria mea e acum sub nivelul marii. Alta nu s-ar mai fi uitat in urma de muuuult, inca de la primele magarii.
Sunt o femeie tanara, frumoasa, independenta, ambitioasa, cu pretentii de om matur si inteligent, care nu mai are timp sa persiste in aceleasi greseli strigator la cer de evidente, si care s-a umilit ataaaaat de mult in relatia asta, si care se intoarce de fiecare data sa isi mai ia o portie cu varf de umilinta. El nu este nici macar frumos ... nici macar bogat ... nici macar bun la pat. Si sufar ca un caine si cu el, si fara el. Dar parca atunci cand dorm in bratele lui suferinta e mult mai dulce.
Baga-mi-as picioarele!
La multi ani!
-
Nu sunt masochista. Nu-mi place durerea. Tocmai de aceea cedez de fiecare data, pentru ca lipsa lui doare pana la lesin. Obsesie? Nu stiu, de ce as fi obsedata de el? E poate doar o dependenta de starea de bine cand sunt cu el. Desi constientizez ca e un bine amagitor si ca dragostea ar trebui sa insemne altceva. Dar e o stare pe care n-o simt langa nimeni altcineva.
-
Esti obsedata de el, draga mea. Am trecut si eu prin asa ceva, am suferit f mult, si la un moment dat, am vrut sa-mi iau si viata din cauza lui. (stiu, prostie la maxim) Parca nu mai gandeam logic, tot ce vroiam era sa fiu linga el, indiferent de comportamentul lui fata de mine, de faptele, cuvintele lui, acceptam sa ma umileasca, numai sa ramina cu mine. Dupa ce ne-am despartit, am suferit doi ani de zile, nu ma mai recunoastea lumea. Imi pierise cheful de viata, simteam un gol imens in interior, viata nu mai avea sens, credeam ca innebunesc. Nici nu mai stiu cum am trecut peste aceasta parte intunecata a vietii mele, nu-mi dau seama cand am realizat ca sunt obsedata, nu indragostita. Acum sunt fericita si bucuroasa ca am scapat de toate gandurile alea prostesti, e asa bine sa nu fii dependent de cineva, sa iubesti fara a fi obsedat.
-
LonelyNights said:Nu mai am pic de mandrie. Sunt un pres. Presul lui. Orice cacat mi-ar face, stau cateva zile/luni plangand si fiindu-mi dor de el ingrozitor, un dor carnal ... si apoi il vad, ma saruta si mi se sterge creierul; mi se taie picioarele.
Fugim cand eu, cand el din relatie pentru ca stim ca nu o sa duca nicaieri, constientizam ca e mai bine sa ne lasam liberi ca sa ne descopere cineva mult mai compatibil.
Dar revenim, cand eu, cand el, si mandria mea e acum sub nivelul marii. Alta nu s-ar mai fi uitat in urma de muuuult, inca de la primele magarii.
Sunt o femeie tanara, frumoasa, independenta, ambitioasa, cu pretentii de om matur si inteligent, care nu mai are timp sa persiste in aceleasi greseli strigator la cer de evidente, si care s-a umilit ataaaaat de mult in relatia asta, si care se intoarce de fiecare data sa isi mai ia o portie cu varf de umilinta. El nu este nici macar frumos ... nici macar bogat ... nici macar bun la pat. Si sufar ca un caine si cu el, si fara el. Dar parca atunci cand dorm in bratele lui suferinta e mult mai dulce.
Baga-mi-as picioarele!
La multi ani!
Chiar nu mai ai....poate esti asa pentru ca el ii singurul care totusi mai "insista" dintre toti.....
deja nici iubire nu mai este....
scapa de toata treaba asta ca bine n-ai sa ajungi daca vei mai continua....
tre sa ai incredere mare in tn ca sa poti zice " stop" si atunci "stop" sa fie -
E iubire.
Nu intotdeauna iubirea e roz.
Nu s-ar putea spune ca iubirea nu e "obsesie" in sensul de "dorinta irezistibila de a face un act determinat" sau "imagine sau idee care revine neincetat" (Dex online).
Iubirea e tocmai "obsesie". As vrea sa vad si eu un om care iubeste si e independent de obiectul iubirii ca pasarea cerului, poate sa il paraseasca oricand, poate sa stea fara el si il doare in cot de soarta lui.
Asta ai patit tu dar vei fi mai bogata sufleteste pentru ca vei intelege niste lucruri.
Ia si tu partea pozitiva a povestii.
-
LonelyNights said:Nu mai am pic de mandrie. Sunt un pres. Presul lui. Orice cacat mi-ar face, stau cateva zile/luni plangand si fiindu-mi dor de el ingrozitor, un dor carnal ... si apoi il vad, ma saruta si mi se sterge creierul; mi se taie picioarele.
El nu este nici macar frumos ... nici macar bogat ... nici macar bun la pat.
As zice ca ne intalnim cu acelasi barbat! Pentru ca e fix situatia in care ma zbat de atata amar de vreme. Doar tu iubesti. El doar ia. Atata timp cat el vine, tu il primesti, el te cauta, tu raspunzi nu se va schimba nimic. Si crede-ma, o astfel de iubire te ucide lent. Eu am uitat sa zambesc!
-
Si eu am incasat o astfel de portie de nesimtire. Trebuie sa spui "stop'' chiar daca te vei perpeli ca frigaruia. Garantat TRECE! Timpul vindeca aproape tot. Sigur poti sa o faci, rupe orice legatura cu el, blocheaza-i nr, mailurile, schimba broasca, da de pomana absolut toate obiectele care au legatura cu el, ocoleste-l cand iti iese in cale, nu-i mai privi deloc fata, nu mai rula deloc in minte momentele tandre. O obsesie se STINGE, atunci cand NU mai este alimentata! Peste 2-3 luni vei rade cu c--ul de jegos!
-
Nu este iubire. Este problema de relationare cu sinele. Apar asa anomalii- caci despre anomalie estem vorba- atunci cand ai o parere mica si proasta despre tine insuti, cand ai fost agresat sufleteste indelung, cand cei din jurul tau ti-au tot spus ca nu ai valoare. Fiecare fiinta umana este EXTREM de valoroasa si nu trebuie sa o aflam de la altii. Nimeni nu are voie, dreptul, sa ne fure din valoare, din pret! Trebuie sa intelegem urgent chestiunea asta si sa ne respectam, unii pe altii si fiecare pe el insusi. Nu mai lasati sa treaca timp , oameni buni!
-
Nu cred ca este iubire, acest personaj a fost daruit de tine cu un chip de unic si atotputernic stapan, e un reper afectiv al mintii tale, fara indoiala tesut din amintirile sentimentele si trairile tale trecute. El nu va disparea pana cand tu nu-ti dai seama ca nu ai de ce sa iti fie atat de frica,ca singuratatea e iluzorie precum relatia, caci el nu e oricum acolo unde-l vrei; pana cand nu ii dai drumul sa plece in plata domnului.
Da, chiar nu mai ai timp sa persisti in acest fel de viata, pentru ca trecand timpul iti va fi din ce in ce mai greu sa fii atrasa de alt tip de viata, una echilibrata. Daca te obisnuiesti sa pui semnul egal intre iubire si suferinta caineasca, daca te obisnuiesti sa traiesti dramatic, fatal, “iubiri” pentru personaje pe care TU (doar tu!), le investesti cu putere de viata si de moarte asupra simtirii tale, nu ai sa mai poti, nu ai sa mai stii sa traiesti o relatie in care fiecare cere, da, primeste. Vei privi realitatea intr-o oglinda din ce in ce mai distorsionata.
Si eu te-as trimite la psiholog, iar pana la psiholog, te-as trimite la cate-o cafea sau un film, nimic mai mult, cu prieteni buni sau chiar cu cite un tip plin de calitati reale, care poate te vor ajuta sa o redescoperi pe LonelyNights cea frumoasa, independenta si inteligenta, care stie ce vrea, dar poate cineva candva i-a spus, cu sau fara cuvinte, ca nu are dreptul sa ceara.

-
Si inca o data trebuie sa iti dau dreptate ca e mai sanatos sa plec eu, prima, de tot decat sa plece el, primul, de tot. Regret ca am cedat ultimelor lacrimi si implorari, m-am intors .... doar ca sa ii dau ocazia sa ma alunge din nou. Si ca sa ma reintorc, fara implorari. Ca un caine d-ala ... Poate trebuia sa ma faca Dumnezeu caine, era mai explicabil.