femeia si pretentiile la 30 ani...
-
0 0Buna fetelor.am si eu o curiozitate.ma apropi incet dar sigur spre nedorita varsta de 30 ani...:(( si observ pe zi ce trece ca sunt tot mai pretentioasa in ceea ce priveste barbatii.si am auzit de la mai multe "consoarte" ca si ele sunt la fel si ca de vina ar fi varsta care pesemne ne maturizeaza si cam observam toate defectele si nu le mai agreem asa usor.voi sum sunteti?
-
Daca 30 este varsta nedorita, 50 cum e?
Zic ca Opium, daca oferta este inalta...nu vad problema pretentiilor.
Acest mesaj a fost editat de către migaby1964: -
Nu stiu de ce 30 ar fi o varsta nedorita
si cred si eu ca mai degraba e vorba de prioritati modificate, de faptul ca vrei altceva de la viata.
e_rica, ai si tu dreptate, doar ca eu cred ca in vreme ce "pretentiile" pot scadea cand peisajul e rarefiat si n-ai de unde alege, asteptarile intime (in sensul de raportari la un ideal, de cautare a unei povesti) pot sa ramana aceleasi si decalajul asta e treaba dureroasa pt multi.... Totusi, nu cred ca 30 e varsta la care incepe sa ''bata vantul''
-
Nu am crezut niciodata ca viata se poate schimba si dupa 40 de ani, vorbesc din punctul de vedere al femeii single. Pe an ce trece simt ca e mai bine decat in anul precedent dar stiu ca totul are o limita

Au fost ani in care eram tanara si imi iroseam sentimentele pentru niste oameni care nu meritau, acum regret fiecare lacrima varsata, ani in care eram "fixata" doar pe problema de a fi cu cineva, regret ca am pierdut acei ani fara a face ceva pentru mine, fara a investi in mine. Anii nu se mai intorc. La un moment dat parca toate problemele si nemultumirile le vedeai pe chipul meu, sa nu mai vorbesc de kilogramele care se adunau.
Am spus stop. Mi-am schimbat cu adevarat stilul de viata de la alimentatie, miscare, munca echilibrat, petrecere a timpului liber. Am mai mult timp pentru mine, am devenit selectiva. La mine toate au functionat si mi s-a spus de multe ori ca am intinerit. Imi arat varsta pe care o am dar sigur la 35 aratam cu zece ani in plus. Acum viata imi pare frumoasa si fara un barbat alaturi pe cand inainte esenta vietii era doar a fi cu cineva. Marea problema a zilelor noastre e ca au disparut barbatii educati (nu vorbesc de cei tineri pe care nu-i cunosc), parca toti au impresia ca vrei ceva de la ei, ca femeile vor sa profite material (macar de-ar avea de la cine!) , calmi, dezinteresati...
In concluzie, viata poate fi frumoasa si dupa o varsta. Si am in minte doamne care arata superb si la peste 60 chiar daca sotii lor isi traiesc viata linga femei mult mai tinere sau daca le-au iertat greselile din tinerete. Astfel de femei au tot respectul meu.
-
Arpagic said:Raniana, f. bune alegerile tale, mai ales daca ele nu contin resemnare in doze nocive

"au disparut barbatii educati" Care anume, cand au disparut? adica vreau sa stiu care e reperulNu stiu daca ai rabdare sa citesti o mica povestioara.
In primavara primesc un e-mail de la un vechi coleg pecat din tara impreuna cu parintii la sfaristul liceului. Omul asta a aparut intamplator dupa 30 de ani, a fost o mare placere sa-l redescopar, venise in tara pentru un eveniment. Am iesit la un restaurant, am povestit despre noi, despre fosti colegi, am primit si cateva sfaturi el medic fiind, mi-a impartasit cate ceva despre modul lui de viata. Am incheiat seara cu o carafa de vin si am apreciat ca a facut o exceptie. E un om care nu bea dar a spus ca in seara aia merita sa bea un pahar de vin. A achitat (fara situatii stinjenitoare), am plecat, ne-am mai plimbat si ne-am despartit. Inainte de a pleca din tara mi-a trimis un mail in care imi lasa cateva ganduri dar si numarul lui de telefon la care mi-a spus ca pot apela oricand. E genul de barbat bine, nu rapitor de frumos dar care pe mine m-ar cuceri prin naturaletea si bunul simt.
Si la polul opus...ies la o cafea cu un el mai de-al nostru. Ma duce la o cafenea cocheta, lasa si un bacsis asa ca sa impresioneze dupa care finalul e direct "esti singura? pot sa merg la tine acasa?" Cam asta e genul de oameni pe care-i inatlnesc rar in ultima vreme...e drept nici nu prea caut pentru ca e pierdere de vreme.
-
primul fiind plecat de foarte multi ani si-a insusit "normele" de curtoazie de departe
unde totul e foarte politicos si lumea isi spune o gramada de chestii fara neaparat sa le si creada
pare mai frumos decat e
multe lucruri sunt spuse fara nici un fel de acoperire, doar ca asa e politically corect, da bine
cel de-al doilea a fost mai sincer, ce e in gusa si in capusa
)) -
Si eu incep sa ma apropii de 30 (mai am vreo 2 ani) si realizez ca incep sa am asteptari diferite de la barbati, dar ca am si mult mai multe de oferit in aceasi timp. Plus ca desi "pretentiie" cresc, paradoxal imi cresc si empatia si spiritul impaciutor si, cred eu, incep sa judec / respig oamenii mai greu, dupa mai multa chibzuinta.