Casatoria....
-
0 0Fetelor voi cum ati reusit sa va invingeti frica de a va casatori? Ati stat mult timp in concubinaj? Va fost frica ca depindeti financiar de sot? Casatoria aduce mai multa stabilitate in relatie? Cum concepeti voi casatoria? Astept pareri. Multumesc
-
Mie nu cred ca mi-a fost frica de casatorie, doar ca din partea mea, puteam convietui foarte bine si fara acte. Pana la urma m-a convins, tocmai ce am sarbatorit 7 ani de cand am facut marele pas
.
Financiar, situatia s-a schimbat in bine, am mai multi bani de cheltuiala, nu-mi mai bat capul cu plata facturilor
. -
Frica de casatorie??
Asa ceva nu am mai auzit, probabil tu ai avut vreo trauma cu cine stie cine....dar pentu marea majoritate a oamenilor, casatoria este un eveniment fericit, plin de bucurie, imbratisat cu dragoste...
Acest mesaj a fost editat de către AuntyGreta: -
Oana_Domino said:da andrada, exista! nu ti se pare normal?
Trecand peste faptul ca mi te-ai adresat si nu stiu de ce, ma voi referi strict la "frica".
Stii, ti-am mai zis intr-un post, zilele trecute, la subiectul deschis de tine si intitulat (foarte sugenstiv!) "?", ca ra trebui sa lucrezi la capitolul "frica" si sa incerci sa-l inlocuiesti cel putin cu "incredere", daca nu cu "fericire".
Constat ca pe tine te domina frica de si din orice, in mai toate vezi un potential pericol, un posibil dusman, un obstacol, o greseala. Din cate mi-au fost mie date sa vad, frica, in general, paralizeaza omul, il face sa nu mai poata lua nicio decizie, il incatuseaza, aducandu-l la stadiul de larva. Intr-o masura firesca, e bine sa ai acest sentiment, dar, in momentul cand te copleseste, lucrurile capata o intorsatura nedorita.
Si ca sa raspund la subiect: exceptandu-le pe "tiriste" si, in general, pe "profesionistele sexului", care nu-si fac din mariaj un scop in viata, eu cred ca orice femeie isi doreste, in momentul in care se afla intr-o relatie stabila, testata, fericita, implinita, isi doreste, ziceam, sa ajunga la casatorie. Chiar daca e o institutie perimata, blamata de unii, controverstata de altii, totusi, confera mai multa stabilitate si un statut social mai bine apreciat decat concubinajul sau amantlacul.
-
andrada86 said:
...
Si ca sa raspund la subiect: exceptandu-le pe "tiriste" si, in general, pe "profesionistele sexului", care nu-si fac din mariaj un scop in viata, eu cred ca orice femeie isi doreste, in momentul in care se afla intr-o relatie stabila, testata, fericita, implinita, isi doreste, ziceam, sa ajunga la casatorie. Chiar daca e o institutie perimata, blamata de unii, controverstata de altii, totusi, confera mai multa stabilitate si un statut social mai bine apreciat decat concubinajul sau amantlacul.
Well, nu stiu...
In sensul ca n-as baga mana in foc.
Pana la urma, asa cum spuneai, categoria asta se cheama tot ca sunt femei.
Probabil si ele se jucau in copilarie cu o papusa pe care si-o imaginau in rochie de mireasa, si nu cu un vibrator...
Faptul ca fac sex pe bani e doar un job temporar ( in mintea lor) probabil, nu cred ca ar fi un tel in viata.
O casnicie insa, ar insemna mai multa stabilitate pentru ele
Zic si eu...

-
Mie una mi se pare normal sa ai o mica teama.Intr-un cuplu inevitabil apar certuri,conflicte ori intre cei doi ori din afara(parinti,prieteni,etc),dar daca simti ca poti sa treci peste aceste lucruri atunci iti invingi si teama.La urma urmei suntem oameni avem defecte iar lucrul asta ar trebui sa il analizezi foarte bine daca defctele partenerului nu sunt atat de grave si nu tind pe viitor sa te raneasca.Daca spre exemplu in relatie vorbeste urat cu tine si nu te trateaza frumos e evident ca odata ce te casatoresti obiceiul asta poate avea urmari mult mai grave.Fetelor intr-o relatie trebuie sa fiti foarte sigure pe voi si sa nu ii dati impresia partenerului ca fara el pentru voi nu mai exista viata chiar daca poate asta ganditi.
-
Celor care le este frica sa faca acest pas inseamna ca 1: ori nu are incredere in partener, 2: o fac prea repede si prea pripit, 3: nu sunt sigure(i) pe ele(ei) in ceea ce priveste aceasta responsabilitate. Daca te hotarasti sa te casatoresti o faci dupa o perioada mai mare de timp in care ati stat intr-o relatie si deja va cunoasteti in mare parte atat bunele cat si defectele si stiti la ce sa va asteptati. Nu trebuie sa iti fie frica.
-
Mie mama mi-a spus o vorba si nu am sa o uit toata viata.Citez"Fata mea i-ati un barbat care te iubeste el mai mult ca tine si o sa fi fericita"intrebarea este de ce?Pai va spun eu de ce.Femeile si barbatii sunt construiti diferit.Un barbat in adevaratul sens al cuvantului cand iubeste o femeie o iubeste din tot sufletul si ar fi capabil sa isi dea si viata pentru ea.Oricum e evident ca in orice relatie procentul de sentimente nu poate fi la egalitate.Trebuie sa fie 49% respectiv 51%.Iar daca ai gasit un barbat care te iubeste cu adevarat nu o sa ai probleme cu el.El te vede numai pe tine,va face sacrificii sa iti fie tie prima oara bine.In concluzie te pune pe tine in prim plan si dupa pe el.Sper sa va ajute sfatul mamei mele.Ah si sa nu uit daca va da Dumnezeu astfel de barbat nu va bateti joc ca roata se intoarce.Pupici
Acest mesaj a fost editat de către rubiana: -
andrada86 said:
Si ca sa raspund la subiect: exceptandu-le pe "tiriste" si, in general, pe "profesionistele sexului", care nu-si fac din mariaj un scop in viata, eu cred ca orice femeie isi doreste, in momentul in care se afla intr-o relatie stabila, testata, fericita, implinita, isi doreste, ziceam, sa ajunga la casatorie. Chiar daca e o institutie perimata, blamata de unii, controverstata de altii, totusi, confera mai multa stabilitate si un statut social mai bine apreciat decat concubinajul sau amantlacul.
Mai bine apreciat de catre cine? Eu nu sunt impotriva legalizarii unei relatii, drept dovada si eu am facut-o, dar sa dea naiba daca m-as marita doar ca sa-mi zica lumea doamna, ca altfel nu inteleg la ce statut te refereai...
-
Eu fac parte dintre cei (putini se pare desi eu aveam alta impresia) carora le-a fost frica de casatorie. Exemplele din familie nu mi-au dat aripi sa cred ca in casnicie lucrurile sunt lapte si miere si mai mult cand ma uit in jurul meu (la cunoscuti sau mai putin cunoscuti) casniciile cu adevarat de invidiat le pot numara pe degetele de la maini iar restul e un prapad mai mic sau mai mare. Doi oameni legati de un act care se mint, se injura, se balacaresc, se inseala, nu dau doi bani pe ce simte celaltlt si tot asa. Apoi mai trag si un copil, doi, trei ca sa nu isi nenoroceasca doar lor viata ci sa contribuie si la nenorocirea unor suflete nevinovate. Am impresia tot mai mult ca oamenii se arunca in casatorii fara sa gandeasca prea mult. Si apoi se resemneaza ca asa le-a fost dat de soarta....
Deci da, mi-a fost o frica sa mor ca voi alege cu capul bagat in fund si ca voi ingrosa si eu randurile celor ce isi plang nefericirea si singuratatea in doi.
Ce m-a convins. Simplu: omul de facu cererea. L-am intors pe toate partile si tot perfect pentru mine a iesit din analiza la sange. Si nu mi-am dat seama de asta in ateva zile si intalniri sporadice. Ci am stat impreuna ceva ani in care am avut de trecut prin ceea ce trece orice familie normala. Am avut si bune si greutati si probleme si de toate. Si ce m-a convins cel mai mult (poate pt unii va parea o postie) a fost cumpararea si renovarea unei case. Cine a renovat o casa stie cam cat de stresant este procesul si mai mult noi am fost doar noi amandoi si am facut singuri totul de la pus gresie si faianta, la pus tapet, vopsit, instalat bucatarii si bai, facut tevile si tot asa. Daca in trei luni cat a durat renovarea am reusit sa lucram ca o echipa si sa nu ne dam in cap ca unul vrea camera roz si altul neagra am zis eu ca avem sanse de viitor.
Asta nu inseamna ca visez cai verzi pe pereti si cred ca voi fi fericita langa omul asta pentru toata viata. Acum sunt fericita dar stiu eu ce imi rezerva ziua de maine? Insa chiar si daca iubirea va disparea vreodata am macar increderea in calitatea umana. Si chiar de la inceputul relatiei mereu in capul meu asta a fost intrebarea: daca dau iubirea de o parte si indragosteala cu fluturi imi mai place ce vad? Pt mine asta a fost foarte important.
la chetsia cu dependenta financiara zau de inteleg care e problema. De ce sa fii casatorit inseamna sa fii dependent financiar? -
Oana, m-am mirat, tocmai pt ca tu nu citasesi pe nimeni. Iar numele sau nickurile sunt personale nicidecum "un drac". Daca te-a deranjat ce ti-am scris, voi avea grija ca, pe viitor, sa nu mai fac acest lucru, adica sa nu-ti mai zic nimic. Ca sa nu ne pierdem timpul reciproc.
Rose, evident ca nu ajungi la casatorie decat dupa ce cunosti bine partenerul. Sau, cel putin, ai impresia ca il cunosti (ceea ce am si zis). Iar statutul social pe care l-am invocat nu se referea la a ti se spune "doamna", mai ales ca se foloseste termenul cu prea multa larghete, in ziua de azi. Cand, insa, se prelungeste la infinit o relatie (concubinaj) sau unul dintre parteneri este casatorit si implicat, in acelasi timp, in alta relatie (amantlac), nu cred ca se poate numi chiar fericit modul in care privesc acest lucru cei care cunosc situatia. Poate ca peste niste ani va fi la moda ca fiecare sa traiasca cu oricine, 1 ani, sau 2, iar partenerii sa fie "fara numar", cata frunza si iarba. Dar si pt aceste cazuri exista o denumire si o eticheta, chiar daca purtatoarele sunt afectate sau total indiferente. Sau poate ca se va desfiinta cu totul institutia mariajului (oficial), cine stie...spre satisfactia multora.
Acest mesaj a fost editat de către andrada86: -
Andrada, punctul tau de vedere este cam la extrem. Eu nu vad mariajul ca pe ceva perimat, dar nici nu mi se pare aiurea sa stai cu cineva fara acte. Daca unul din parteneri este implicat si intr-o alta relatie, mariaj sau de alta natura, déjà vb de altceva. In cazul meu, amandoi eram liberi, aveam o casa impreuna, banii la comun, etc, etc, iar actul nu-l vedeam important. Cand ne-am hotarat sa avem un copil, am considerat si eu ca ar fi bine sa facem si acest pas, altfel nu m-ar fi deranjat cu nimic ca nu sunt in acte d-na D, planurile noastre erau intotdeauna pe termen lung, chiar si planul de pensie ni l-am facut impreuna
. -
andrada86 said:Poate ca peste niste ani va fi la moda ca fiecare sa traiasca cu oricine, 1 ani, sau 2, iar partenerii sa fie "fara numar", cata frunza si iarba. Dar si pt aceste cazuri exista o denumire si o eticheta, chiar daca purtatoarele sunt afectate sau total indiferente.
Am o prietena in Irlanda, care mi-a spus cum e pe acolo.
Oamenii se casatoresc mai greu.
"La moda" e ca doi oameni sa inceapa o relatie, in care fiecare ii este destul de dedicat celuilalt, mai fac si copii, toate chestiile impreuna, si tine atata timp cat se inteleg si doresc sa mearga impreuna, 1 an-2 sau 10.
Apoi, daca se despart, fiecare o ia probabil de la capat.
Asta nu inseamna nici "cata frunza si iarba" si nici nu mi se pare ok sa poarte " o denumire si o eticheta"
Oamenii au fost dedicati si sinceri, nu vad unde e problema.
Plus ca am inteles ca chestiunea ca sunt "impreuna "fara acte" ii face sa fie chiar mai fideli, pentru ca pot pierde usor relatia cand calca stramb
Prietena mea mi-a mai zis ca cuplurile, si mai ales barbatii, sunt mult mai seriosi acolo, si mult mai putini "fustangii", chiar se intreba de ce oare barbatii romani sunt in felul in care sunt
Iar treburile astea se intampla si la cuplurile "cu acte", evident. -
schonland said:Eu fac parte dintre cei (putini se pare desi eu aveam alta impresia) carora le-a fost frica de casatorie. Exemplele din familie nu mi-au dat aripi sa cred ca in casnicie lucrurile sunt lapte si miere si mai mult cand ma uit in jurul meu (la cunoscuti sau mai putin cunoscuti) casniciile cu adevarat de invidiat le pot numara pe degetele de la maini iar restul e un prapad mai mic sau mai mare. Doi oameni legati de un act care se mint, se injura, se balacaresc, se inseala, nu dau doi bani pe ce simte celaltlt si tot asa. Apoi mai trag si un copil, doi, trei ca sa nu isi nenoroceasca doar lor viata ci sa contribuie si la nenorocirea unor suflete nevinovate. Am impresia tot mai mult ca oamenii se arunca in casatorii fara sa gandeasca prea mult. Si apoi se resemneaza ca asa le-a fost dat de soarta....
Deci da, mi-a fost o frica sa mor ca voi alege cu capul bagat in fund si ca voi ingrosa si eu randurile celor ce isi plang nefericirea si singuratatea in doi.
Ce m-a convins. Simplu: omul de facu cererea. L-am intors pe toate partile si tot perfect pentru mine a iesit din analiza la sange. Si nu mi-am dat seama de asta in ateva zile si intalniri sporadice. Ci am stat impreuna ceva ani in care am avut de trecut prin ceea ce trece orice familie normala. Am avut si bune si greutati si probleme si de toate. Si ce m-a convins cel mai mult (poate pt unii va parea o postie) a fost cumpararea si renovarea unei case. Cine a renovat o casa stie cam cat de stresant este procesul si mai mult noi am fost doar noi amandoi si am facut singuri totul de la pus gresie si faianta, la pus tapet, vopsit, instalat bucatarii si bai, facut tevile si tot asa. Daca in trei luni cat a durat renovarea am reusit sa lucram ca o echipa si sa nu ne dam in cap ca unul vrea camera roz si altul neagra am zis eu ca avem sanse de viitor.
Asta nu inseamna ca visez cai verzi pe pereti si cred ca voi fi fericita langa omul asta pentru toata viata. Acum sunt fericita dar stiu eu ce imi rezerva ziua de maine? Insa chiar si daca iubirea va disparea vreodata am macar increderea in calitatea umana. Si chiar de la inceputul relatiei mereu in capul meu asta a fost intrebarea: daca dau iubirea de o parte si indragosteala cu fluturi imi mai place ce vad? Pt mine asta a fost foarte important.
la chetsia cu dependenta financiara zau de inteleg care e problema. De ce sa fii casatorit inseamna sa fii dependent financiar?Foarte bine explicat. Eu am deschis topicul sa aflu mai multe pareri de la voi care deja ati trecut printr-o casatorie sau sunteti in una.
De ce frica asta de casatorie. Am avut doua relatii esuate in care totul a fost frumos la inceput si totul s-a destramat nu din cauza banilor ci din cauza nu am reusit sa ajungem pe un drum
comun. Nu am pus niciodata banii la comun chiar daca stateam impreuna. Plus parintii mei au divortat acum 14 ani.
Acum sunt intr-o relatie care dureaza de doi ani. De la inceput am avut banii separat, numai de mancare, intretinere impartim amandoi. Nu am acceptat sa imi pun banii in acelasi cont deoarece muncesc in alta tara si ma gandeam ca daca intr-o zi relatia asta se va destrama nu voi ramane cu nimic ptr ca muncesc f mult . In schimb si eu am familie si vreau sa ii ajut cum pot cu bani.
Prietenul meu la fel are si el acasa niste parinti care sunt f bolnavi si le trimit periodic bani acasa. Relatia noastra nu se rezuma doar la bani..dar e frica ca sa nu pierd tot ce am muncit si pus deoparte in acesti doi ani.
A fost pusa problema casatoriei care mi-e teama de mor. La fel multe exemple proaste in jurul meu...divorturi la greu.
In acesti doi ani am avut cateva probleme unde era sa pun punct si sunt foarte indecisa.
Pot sa zic ca are multe calitati unde le pot accepta dar si cateva defecte care le-am remediat pe parcus.
Eu sunt f dramatica la orice discutie si problema care este in relatie si foarte impulsiva.
Unde gresesc eu este ca sunt f impulsiva si in loc sa stau sa rezolv problema sau sa discut imi iau bagajul si plec.
La inceputul relatiei a fost o perioada de acomodare , el a incercat sa ma domine si nu a reusit. Eu sunt mai din topor cum s-ar zice....nu pot sa mi se impuna ceva. Daca nu imi place un lucru la o persoana ii zic in fata si din cauza asta am avut mult de suferit.
Deja am o varsta si ceasul biologic suna
dar cand sunt constransa de maritis imi vine sa o iau la fuga.....Ma gandesc poate casatorita si incep problemele...ptr mine CASATORIA e f serios.