Sa ne iubim cu-adevarat
-
0 0
Nu pot sa inteleg si pace. Ba, chiar mai mult, in ultima vreme a inceput sa ma urmareasca acest aspect, mai rau decat un cosmar.
Sunt romanii mancaciosi, pofticiosi din cale-afara, sau e doar un obicei prost?
Pe unde te duci, toata lumea te indoapa. Acum, ca se apropie sarbatorile, urmeaza un nou calvar.
Mancare, mancare, mancare...
Sute de mici, zeci de fripturi, oale si oloaie cu sarmale, kilometri de carnati...
Fratilor, mancam ca sa traim, si nu invers!
Nu mai exista in traditie acea dulceata si cafea, sau un piscot/fursec, langa o cana cu ceai.
Habar n-am daca la toate popoarele o fi asa, ca la noi.
Am ajuns sa-mi fie groaza a accepta o invitatie la niste prieteni, gandindu-ma ce urmeaza.
Ba, unii se mai si lauda cu asta, de parca ar fi cucerit Everestul, insirand pe masa tone de mancare.
Cantitati pantagruelice, care, de cele mai multe ori, raman neatinse, urmand a-si gasi loc la tomberon.
De ce trebuie sa ne aratam in acest mod bunastarea?
Ne-o fi ramas obiceiul de pe timpul dacilor?!
Daca mai punem la socoteala si zecile de sticle cu bautura, putem avea un tablou complet, de o hidosenie rara.
Ce ar trebui facut si cum s-ar putea schimba mentalitatea asta? Nu de alta, dar tineretul, si-asa, e predispus la obezitate...iar cei de varsta a 2-a si a 3-a se indoapa cu Crestor si Sortis, pt scaderea colesterolului, dar baga-n ei, cu disperare.
Deci, intrebarea la care caut raspuns: ce trebuie facut? Dar sa fie eficient, nu doar teoretic, incat sa ne iubim cu-adevarat trupul si mintea, sa ne fim prieteni, si nu dusmani ai sanatatii noastre! -
cand te duci la prieteni, mananci ce vrei si cat vrei. nu te obliga nimeni sa mananci pana ti se face rau.
mie mi se spune mereu ca mananc putin, dar ce e putin pentru altul, e suficient pentru mine.
cei care mananca excesiv o fac de multe ori pe fond psihic, hrana inlocuid altceva. totodata, e si un ritual al familiei, momentul in care toti se strang si petrec timpul impreuna.
iar societatea nu cred ca o schimbam noi, fiecare familie cu obiceiul ei si cu schimbarea ei daca si-o doreste.
Acest mesaj a fost editat de către Gretchen: -
Am fost invitata saptamana trecuta la o cina la nemti.
La ora 18 ma prezentai, furam toti invitatii serviti cu vin , porma ne asezaram la masa si uite ce incepu:
o bagheta mare taiata in feliute, pe care erau sunca, salam, dar d-astea italienesti, tip prosciuto, pateu, rosii uscate.
Asezonata bagheta aia felii cu o supa de dovleac.
La supüa de dovleac, ziceai ca toti 11 invitati, fara mine, jucau in film porno.Toti gemeau de placere, ca cat de buna e supa aia de dovleac.
Bun, iar pauza de vin, vine cu felul doi,, pe un platou branzeturi dalea de ciorapii mei purtati o saptamina pe fata si pe dos paleau in fata mirosului si struguri.
Si feluöl trei, o placinta de mere, dar cu un aluAT de 2 mm grosime, IN rest mere si un sos si un praf, nu era scortisoara, nu stiu ce mama ma-sii era.
Asta fu la vecini.
Nu mai departe de sambata, petrecere la mine, 20 oamnei, carne pentru 300 mici, 100 fripturi.
Sa continui?
-
Gretchen said:cand te duci la prieteni, mananci ce vrei si cat vrei. nu te obliga nimeni sa mananci pana ti se face rau.
mie mi se spune mereu ca mananc putin, dar ce e putin pentru altul, e suficient pentru mine.
cei care mananca excesiv o fac de multe ori pe fond psihic, hrana inlocuid altceva. totodata, e si un ritual al familiei, momentul in care toti se strang si petrec timpul impreuna.
iar societatea nu cred ca o schimbam noi, fiecare familie cu obiceiul ei si cu schimbarea ei daca si-o doreste.
Discutam despre subiectul asta zilele trecute, cu un tip catre 60...
Si imi spunea ca pe cand era mai tanar, in momentul in care ajungea la o petrecere se orienta in asa fel incat sa nu plece singur acasa.
Nowadays il intereseaza mai mult platourile cu specialitati...
-
Exact, Dancing. Fiind din Dobrogea, eu am mai avut parte, pe langa dulceata de visine, smochine si cirese amare, de serbeturi de toate felurile, servite in pahare cu apa rece.
Offf...ce vremuri....
Saptama trecuta au venit prietenii nostri cei mai buni, sa ma vada. Fiind asa cum eram, am trantit la cuptor o placinta cu branza, cumparata de la Kaufland, care a fost gata in 40 min. Pe langa nelipsita si eterna cafea. Ora 17.00 fiind.
Doamne...si cand ma gandesc la ce ospete dau ei, cand ne ducem in vizita...ne invita pe la 11-12 si plecam ghiftuiti, cel mai devreme la 19-20...
Acum m-am scuzat politicos, invocand incidentul cu piciorul. Dar de sarbatori, nu cred ca vom mai reusi sa ne eschivam. -
Nu cred ca in Ardeal se fac astfel de excese. Ele sunt specifice mai degraba zonelor cu traditie culinara greco-otomana. O explicatie posibila este si traditia ortodoxa, care impunea lungi perioade de post foarte aspru, respectat cu sfintenie de credinciosi. Daca ar fi sa-l credem le Anton Maria del Chiaro, postul sever era printre putinele, daca nu singura forma de manifestare a credintei crestine in Valahia. Festinurile aveau loc numai de sarbatori, de aceea poate si tendinta de a abuza de mancare la anumite prilejuri, pentru a le sublinia caracterul festiv, de "eveniment".
-
Postul ortodox este, dupa cum se stie, mult mai sever decat cel catolic. Am citit de curand undeva ca, in perioadele de post, taranii mancau verdeturi primavara si vara, iar in sezoanele reci mancau mamaliga fripta pe jar, maruntita intr-un vas cu apa sarata.
Va dati seama?
Pe de alta parte, din memoriile lui Radu Rosetti (referitoare la Moldova, dar cred ca e valabil si pentru Valahia), mancarea era relativ ieftina, intrucat nu se putea exporta. Tot ce producea pamantul ramanea in tara, pentru consum intern. Deci, la zile mari, locuitorii isi puteau permite excese alimentare, chiar daca, in general, hrana era lipsita de rafinament si prost gatita. -
Si italienii sunt asa...pana sa inteleg eu una alta despre obiceiurile astea (proaste) am pus ceva kg fiind mai mamaligoasa la suflet, sa nu refuz , sa nu supar etc. E aiurea tare, acum imi dau seama. Dai ce ai. Daca ai doar mancare de dat, aia dai. Mancarea asta in exces - ca o dai, ca o iei, ca o faci, ca o mananci- e semn de lipsuri de fapt.
Bulimia si anorexia sunt boli psihice, nu de nutritie. -
Schon, pai sa pregatesti dar nu in cantitati exagerate, nu exagerat de multe feluri...Si iara, sa nu insisti ca lumea sa manance...Cat poate manca un om? Sunt femei care numa' asta ofera musafirilor, mancare. Poti oferi conversatie, poti oferi afectiune, atentie oho cate nu poti oferi. Gandesc ca cine ofera multa mancare , nu are altceva mai bun de dat. Ori o face ca sa se laude, ceea ce iara e aiurea. Mancarea este buna, importanta dar e un pretext ca oamenii sa se intalneasca la idei, la schimb cultural, intelectual...la prietenie...ori la iubire.
-
In ce ma priveste, nu duc lipsa de amice in stare sa ofere conversatie, dar cele in stare sa prepare (si sa ofere) un festin memorabil sunt tare putine
. Si cu atat mai pretuite
.
Felurile mai numeroase permit fiecaruia sa guste ceea ce-i place sau ceea ce-l face curios. Daca sunt 4 feluri de "sosete purtate pe ambele fetze" cu strugurii aferenti iar convivii nu apreciaza oferta, asta e...ghinion! Nu-ti ramane decat sa mananci soseta, sau sa flamanzesti ciugulind, eventual, strugurii.
Imi amintesc de o relatare a lui Plesu depre o vizita in Japonia, in care era obligat sa manance in pozitie ghemuita niste feluri care pareau toate a fi acelasi lucru: carpa fiarta
. -
migaby1964 said:Schon, pai sa pregatesti dar nu in cantitati exagerate, nu exagerat de multe feluri...Si iara, sa nu insisti ca lumea sa manance...Cat poate manca un om? Sunt femei care numa' asta ofera musafirilor, mancare. Poti oferi conversatie, poti oferi afectiune, atentie oho cate nu poti oferi. Gandesc ca cine ofera multa mancare , nu are altceva mai bun de dat. Ori o face ca sa se laude, ceea ce iara e aiurea. Mancarea este buna, importanta dar e un pretext ca oamenii sa se intalneasca la idei, la schimb cultural, intelectual...la prietenie...ori la iubire.
Inseamna ca eu clar intru in categoria celor care nu au mai mult de dat.
Nu oblig pe nimeni sa manance insa stiu deja ce le place prietenilor mei si de fiecare data cand vin fac ceva ce stiu ca le e pe plac. Si fac de toate pentru toti ceea ce duce intr-un final la cantitati destul de mari de mancare pusa pe masa. Dar vreau ca fiecare sa aibe ceva ce le place.
Nu m am gandit niciodata ca fac asta pentru ca nu sunt in stare sa port o conversatie sau pentru ca nu stiu sa ofer atentie musafirilor. Sau pentru a ma lauda.
-
Atatea bordee atatea obicee.
Daca invit pe careva la masa, apai masa o sa fie plina, sa guste din toate.
Daca invit la cafea si ne intindem prea mult si persoana invitata are timp sa stea, pun masa.
Daca sunt si copii si mai abitir, mereu intreb daca vor sa manince si mereu mi s-a spus: da.
La pretenii mei nemti, fui invitata la bauta, pai bauta ramase tata, daduram pe gat vin la greu, da nema mincare.
A mica a mea mereu le cere de mincare si zau de careva se supara.
Acest mesaj a fost editat de către mizdis: -
Un alt paţit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masă de un profesor din Kyoto , specialist în Zen, a înţeles repede ca are de trecut o probă grea. Trebuia să stea cuminte cu picioarele sub el şi să mănânce din boluri misterioase, oferite de o oficiantă care luneca între comeseni pe genunchi. După scurt timp, filosoful român a simţit că pierde controlul membrelor sale inferioare. Amorţite, străbătute de mii de ace, ele îi confiscau întreaga atenţie şi aşa harţuită de insolitul bucatelor şi de discursul sibilinic al interlocutorului.
Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de cârpe şi se obişnuieşte greu cu ideea că fasolea bătută se poate freca cu zahăr pentru a deveni desert. Trebuia, fireşte, făcut ceva! Trebuia schimbată poziţia, păstrând, totuşi, aceeaşi stilistică, de vreme ce a cere un scaun era exclus. Gabriel s-a hotărât, prin urmare, să-şi adune picioarele în aşa fel, încât să-şi poată sprijini şezutul pe călcâie. După chinuitorul "lotus" dinainte, noua postură părea mântuirea însăşi. Dar numai pentru câteva minute. Calcâiele nu sunt nici ele antrenate să suporte întreaga pagodă a corpului. În plus, o apăsare disproporţionată suprasolicita, în această poziţie, degetele îndoite ale picioarelor. Sufocat de durere şi de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, într-o încercare disperată de a ieşi la liman, o nouă atitudine, de o riscantă radicalitate: s-a aşezat pur şi simplu în genunchi, cu trunchiul drept, dominand - fără autoritate - făpturile gracile ale celorlalţi, pentru care "lotusul" nu părea să creeze dificultăţi. Scena avea, probabil, în ochii celor de faţă, ceva patetic. Liiceanu trebuie să fi arătat ca un ţăran de Octav Băncilă, exploatat, obidit, flămând, căzut în genunchi după o răscoală ratată. Dar cât poţi rezista în genunchi, dacă n-ai practica zilnică a penitenţei? Mai rămăsese o singură variantă. Neortodoxa, greu integrabilă tabietului nipon, dar parcă mai confortabilă: poziţia "Lorelei". Te laşi binişor pe o parte, sprijinit într-un cot, ca fecioara pe pajişte... Japonezii au contemplat cu discreţie tot acest program gimnastic, la capătul căruia victima a ieşit din joc, lichidată. Şi cotul amorţeşte! "Un scaun! Un regat pentru un scaun!" - striga mut fiecare mădular al filosofului. Nu exista altă soluţie decât abandonul. "Vai, ce grădină frumoasă aveţi!" - a gemut Gabriel iluminat şi, ridicându-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, lasându-şi amfitrionii cu lingura la gură, între două îmbucături.
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/experien-a-lui-andrei-ple-u-n-japonia
-
Exact, Ameli. Si - mai ales in ultima vreme - am inceput sa simt tot mai acut oboseala asta. Care nu e fizica, neaparat, cat psihica.
Ma enerveaza cand stiu ca trebuie sa fac si aia, si ailalta, ca hai s-avem, hai ca vin si Popestii, maine vin Ionestii, poimaine mergem noi la Georgesti, ca ne-au invitat, nu?!
Copiii mananca mai mult prin oras, pleaca si ei 2-3 zile, ramanem noi, sa ne luptam cu toate...si sa le mancam. Iar ce nu - la cos, nene!
D-aia ii ziceam omului ca imi doresc sa facem sarbatorile undeva, prin Maramures (asta ma apuca in fiecare an, dar niciodata nu ajungem pe-acol
, sa stiu ca nici nu stau ca Fefeleaga, in picioare, 3 zile, nici nu-mi indeasa nimeni mancarea pe gat.
-
Hai, ma, nici de sarbatori nu ne mai vedem cu rubedeniile+amicii?
Tocmai acuma, cand poti lua atatea chestii de-a gata? Pana si cozonacii.
Acest mesaj a fost editat de către margarethe: