Singur (a) de Sarbatori si nu numai...
-
0 0...fetelor, in seara asta sunt cu moralul la pamant, am nev de ceva vorbe bune, de o speranta ca va fi bine candva...
Va fi prima data cand voi petrece sarbatorile singura; cel mai probabil asa va fi. Dupa 4 ani in care credeam ca sunt fericita si ca sunt cu omul cu care voi imbatrani (ma imaginam cu el ca in scena aia din Titanic cu cei doi mosuleti care se strang in barte in pat inainte sa vina valul peste ei...da, da, stupid me)...ei bine, acum va fi anul in care va trebui sa suport sarbatorile singura. Si e greu...nu zic, stiu ca ar fi de ajuns sa dau un mes individului ca sa se prezinte langa mine (tocmai imi trimisese un mail cu o oferta pt sarbatorirea Craciunului la Viena, dar...ce folos...pt ce sa merg cu el acolo cand relatia noastra e moarta dpmd vedere?)
E ciudat, ar trebui sa ies, sa socializez, dar ma simt moarta pe dinauntru, lipsita de energie, ma trezesc dimineata si abia astept sa vina seara sa ma culc. Momentele alea dinainte a ma ma cuprinde somnul cu totul sunt cele mai frumoase din toata ziua.
Nu vreau sa va sperii, nu ma intorc la individ ca am constientizat ce fel de om este...doar ca mi-e greu sa ma pun pe picioare; imi tot spun: "de maine..." si din pacate nu reusesc sa ma mobilizez. Acum se apropie si sarbatorile astea...nu-i vorba, voi veni acasa, la ai mei, dar nu stiu cum voi suporta zilele astea...adica...nici la filme nu ma pot uita non-stop. Ce-i drept, as avea de lucru, sa citesc diverse articole care mi-ar fi de mare ajutor in munca pe care o desfasor, dar citesc 2-3 fragmente si nu mai am rabdare. Incerc sa ma apuc si de sport, dar si aici intampin ceva probleme (incep palpitatiile dupa 5 min de efort mediu).
Pfff...cred ca vreau sa va intreb de fapt cum ati reusit sa faceti fata despartirilor? Cat timp v-a luat sa va puneti pe picioare? Dupa cat timp l-ati cunoscut pe ala care sa va merite? Cum ati supravietuit sarbatorilor cand ati fost singure? -
Idrys, nu stiu cat de curand va fi bine, dar va fi - si asta conteaza.
Acum, stii cum se spune: norocul ni-l mai facem si noi, cu mana noastra...
Deocamdata, stai si plangi, trebuie sa treaca o perioada, e asa, ca un ..."doliu".
Dupa care, trezeste-te, aranjeaza-te, iesi in lume, intalneste-te cu prieteni, fa-ti noi cunostinte.
Statul in casa, intre 4 pereti, nu te va ajuta prea mult, ca sa nu zic mai deloc.
Pana la sarbatori mai este ceva timp... -
Buna! Nu e nici o tragedie in a iti petrece sarbatorile fara iubit. Le poti petrece cu prietenii / familia, sau daca nu ai chef de socializat, poti sta si sigura. La tine acum e prioada in care trebuie sa te desprinzi de obiceiuri traite in doi... E greu, dar nu imposibil. M-as apuca de citit, ajuta. Iar cand simti nevoia sa vorbesti cu cineva, suna o prietena sau intra pe forumuri.
-
Andrada, multumesc frumos!
Stiu ca e nevoie de o perioada "de doliu". Problema este ca am constientizat ca nu prea am cunostinte, nu am cu cine sa ies, toti sunt casatoriti, ba mai au si copii...eu am 34 de ani si mi se pare ciudat sa ma aranjez si sa ies singura in mall...ca sa ce? sa astept sa fiu agatata? In primul rand, nu ma pricep sa flirtez, nu agat eu, imi place sa fiu "vanata", nu fac primul pas si nici nu mi-ar iesi.... AAA, stiu ca in momentul in care cineva ar apuca sa ma cunoasca, ar fi fascinat
(imi permit aroganta asta) dar la mine e greu pana ma cunoaste omul. Fetelor, va dati seama ca daca am apucat sa ma laud asa, inseamna ca mai am o sansa, nu-s chiar cu lama intre degete 
Bun...in al doilea rand, nu cred ca as avea curaj sa ies cu cineva care m-ar "agata" in mall. Mi s-ar parea ciudat...mai degraba as iesi cu cineva recomandat de o prietena, dar se pare ca toti cei buni sunt "luati"...
Bun, recunosc ca nici nu am intreprins mare lucru pana acum, ca nu am avut energie, dispozitie, ce vreti voi...spre doar sa ma loveasca buna dispozitie intr-o zi, increderea intr-o viata mai buna, chestii din astea... -
Gabi, merci frumos! Asa-i, e perioada in care trebuie sa ma desprind de ceea ce am trait cu el. Imi e greu can ma ganesc ca anii trecuti ne urcam in masina si veneam la ai mei, leneveam impreuna in sufragerie, timp in care tata pregatea masa de sarbatori si ne batea la usa sa ne intrebe ce mai dorim...Mi-e dor de cuplul ala pe care credeam eu ca il am. e greu, stiu ca voi trece peste asta, doar ca mi-as dori confirmari ca voi intalni pe cineva bun, cineva "pe sufletu"l meu...desi stiu ca nimeni nu-mi poate garanta nimic, dar mi-as dori
-
Am trecut si eu prin asta. Departe de familie, de prieteni. Daca nu ma insel si eu ma plangeam anul trecut pe aici, tot cam ca tine. Doar ca omul era plecat si reuseam o singura data pe zi sa vorbim.
Eram obisnuita sa fiu acasa de sarbatori, cu familia,,pf, traditii,una alta. Era groaznic.
Pana la urma am facut imposibilul si m-am dus acasa de sarbatori, ca daca stateam singura.. nu stiu de ce eram in stare
Iti recomand si eu sa fii alaturi de familie, sa nu stai singura. Ce ti-a recomandat Milady e excelent
BInedispune-te cumva singura, cu forta! O sa fie bine pana la urma. Trebuie doar sa reusesti sa treci peste pasul asta, dupa totul va fii bine. Ai incredere in asta. -
idrys said:...fetelor, in seara asta sunt cu moralul la pamant, am nev de ceva vorbe bune, de o speranta ca va fi bine candva...
Va fi prima data cand voi petrece sarbatorile singura; cel mai probabil asa va fi. Dupa 4 ani in care credeam ca sunt fericita si ca sunt cu omul cu care voi imbatrani (ma imaginam cu el ca in scena aia din Titanic cu cei doi mosuleti care se strang in barte in pat inainte sa vina valul peste ei...da, da, stupid me)...ei bine, acum va fi anul in care va trebui sa suport sarbatorile singura. Si e greu...nu zic, stiu ca ar fi de ajuns sa dau un mes individului ca sa se prezinte langa mine (tocmai imi trimisese un mail cu o oferta pt sarbatorirea Craciunului la Viena, dar...ce folos...pt ce sa merg cu el acolo cand relatia noastra e moarta dpmd vedere?)
E ciudat, ar trebui sa ies, sa socializez, dar ma simt moarta pe dinauntru, lipsita de energie, ma trezesc dimineata si abia astept sa vina seara sa ma culc. Momentele alea dinainte a ma ma cuprinde somnul cu totul sunt cele mai frumoase din toata ziua.
Nu vreau sa va sperii, nu ma intorc la individ ca am constientizat ce fel de om este...doar ca mi-e greu sa ma pun pe picioare; imi tot spun: "de maine..." si din pacate nu reusesc sa ma mobilizez. Acum se apropie si sarbatorile astea...nu-i vorba, voi veni acasa, la ai mei, dar nu stiu cum voi suporta zilele astea...adica...nici la filme nu ma pot uita non-stop. Ce-i drept, as avea de lucru, sa citesc diverse articole care mi-ar fi de mare ajutor in munca pe care o desfasor, dar citesc 2-3 fragmente si nu mai am rabdare. Incerc sa ma apuc si de sport, dar si aici intampin ceva probleme (incep palpitatiile dupa 5 min de efort mediu).
Pfff...cred ca vreau sa va intreb de fapt cum ati reusit sa faceti fata despartirilor? Cat timp v-a luat sa va puneti pe picioare? Dupa cat timp l-ati cunoscut pe ala care sa va merite? Cum ati supravietuit sarbatorilor cand ati fost singure?
Fatah !! Io-ti spun ca : ai simtome de re-inpacare .. Poate gresesc , poate ! dar , daca ai fi fost hotarata in ceace priveste despartirea definitiva , nu ai fi avut remuscari ..
In ceace priveste despartirea " depinde ! cum a fost cand a fost ...Sau , ce reprezentai pentru parteneru tau
Daca ai fost carpa iar el te'a scos la lumina atunci va trebui sa inveti sa traiesti pana sa incepi sa fi fericita .. Deci ,, Dracu te'a pus sa te desparti daca nu sti sa traiesti 
-
Milady_me said:Am trecut şi eu prin asta (dar hei, cine n-a trecut? Cred că nicio femeie n-a fost scutită). Ştiu cum e când vrei să te ascunzi într-o gaură de şarpe, numai să nu mai vezi decoraţiunile de Crăciun şi să nu mai auzi colindele.
Ce te sfătuiesc: nu te scălda în depresie. Oricât de greu ţi-ar fi, ieşi.
Cumpără cadouri.
Ia-ţi ceva frumos pentru tine, dar fă-ţi şi mofturi gen "azi am chef de acadele în formă de ciubuc". Găteşte. Cu familia, cu mama ta, cu prietenele. Musai pregăteşte dulciuri, cică desertul ajută la psihic nu numai când e mâncat, ci şi când e preparat.
Uită-te la desene animate ("Aristocats", "Ratatouille", "101 dalmaţieni", orice).
Uită-te la comedii.
Citeşte cărţi uşurele, dar spumoase şi care musai să te facă să râzi (Sophie Kinsella ar fi o idee).
Lasă păcatelor articolele de specialitate, numai aia nu-ţi mai trebuie acuma.
O să fie BINE, Idrys! Să trăim şi să ne regăsim la anul pe vremea asta pe eva, ca să ne povesteşti că eşti bucuroasă.
Hai, fruntea sus! O să treacă şi sărbătorile astea şi, împreună cu ele, un an în care ai făcut curăţenie în viaţa ta.Milady, multumesc mult pt sfaturi! Am constatat ca ma ajuta daca vad filme usurele, comedii...cand vad ceva mai "profund", pic si mai mult in butoiul cu melancolie.
Acum cateva zile imi venise un vecin la cafea...omul dragut, fizic ok, dar cam papagal, asa...dupa conversatia cu el, jur ca imi venea sa-i dau telefon fostului. Dar m-am gandit ca fostul era de fapt tot papagal, doar ca undercover. Asa ca m-am abtinut.
Milady, o sa plec vreo 2 saptamani la prietena mea, sper sa ma mai detasez...Stiu ca totul tine de mine, trebuie eu sa gasesc butonul ala pe care sa apas ca sa reusesc sa ma mobilizez.
Ufff... uneori mi-e si groaza ca aud atatea povesti despre relatii dezastruoase, femei bune cu parteneri magari...mi-e frica sa nu intalnesc ceva mai rau...dar in acelasi timp trebuie sa-mi acord sansa de a gasi ceva mai bun. -
No ma Idrys cum ma faci tu pe mine sa scriu, dupa o vesnicie de tacere pe "eva".
Eu zic sa lasi deoparte gandurile alea cu 34, cu greu de gasit, blabla...Vorba aia cu iepurele rasare de unde (si cand) nu te astepti e valabila 100%
Na, eu la ultima despartire (cine stie cunoaste vorba aia), tot la fel, aveam 33, sanse de a gasit pe altcineva 0, ca-s "antisociabila" rau, sa ma apuc eu de agatat...nu-s facuta pe calapodul asta. Plus ca niciodata n-am fost eu foarte curtata. Asa ca ma pregatisem mental ca o sa raman singura cuc, si imi faceam deja planuri pentru viitor asa, ajunsese sa-mi placa (de fapt asta cred ca m-a si pus pe picioare dupa despartire)...si a rasarit cand si mai ales de unde nu m-am asteptat (pana acu e bine, cine stie ce o sa fie pe viitor).
Eu astept sa vii sa ne spui mai incolo cum aparu domnu' iepure (mie imi plac povestile de cum s-au cunoscut oamenii).
Legat de sarbatori...ultimele sarbatori prinse in singuratate le-am facut cu familia (ca si asa ii vad destul de rar), adica parintii si sora-mea, fara matusi unchi si alte specimene care te bazaie "da tu cand te mariti mamaie". Am umblat de nebune prin orasul adolescentei mele pana n-am mai putut, mi-am amintit tot felul de intamplari din liceu, mi-am vazut vreo doua prietene tot de atunci, am mai depanat amintiri si cu ele...eh, frumos....
-
Draga Idrys, nimeni nu ne poate garanta nimic....din pacate. Nu te axa neaparat pe a cunoaste pe cineva nou, axeaza-te pe a te simti din ce in ce mai bine, in primul rand tu cu tine. A gasi pe cineva pe sufletul tau...e destul greu, e si chestie de noroc. Si ce faci pana atunci ? Traiesti cat de frumos poti.
-
idrys, fa-ti un pustiu de bine si intelege inainte sa intri intr-o alta relatie ca a fi singur nu e rau. te ai pe tine. fericirea e o stare pe care o atingi prin tine insati, nu printr-un partner.
o sa treaca, dar nu-ti faci o favoare daca stai si te gandesti la ce ar fi putut fi. nu a fost si n-o sa fie, ca daca era posibil nu erai in situatia asta.
-
Dupa ce m-am despartit de dragostea vietii mele (care a durat niscaiva ani buni), culmea, eu n-am suferit ca eram solo de sarbatori. Ba dimpotriva
chiar m-am bucurat ca aveam sa am parte de un Craciun tihnit si placut numai cu ai mei din familie
....mai ales ca in ultimii ani masa principala de Craciun o petrecusem cu familia lui, iar la ai mei ajungeam doar putin, ulterior.
Iar Revelionul l-am petrecut in acel an (despartirea avusese loc la sfarsitul verii/inceputul toamnei) solo, dar impreuna cu cativa prieteni/amici apropiati - a fost o petrecere de asemenea destul de tihnita, cu dans din belsug, si voie buna, dar fara nebunii.
In anii care au mai urmat, am mai prins niste Revelioane solo, fara iubit
si m-am grabit sa imi fac un iubit asa, macar pentru Sarbatori - nu pentru Craciun, pentru ca acesta chiar imi place sa-l petrec cu cei foarte apropiati, doar pentru Revelion -
...dar la mine nu a functionat, mai aiurea m-am simtit, asa ca eu am renuntat la idee 
...de trecut durerea despartirii ve trece cate putintel zi dupa zi
uneori poate dura doar cateva luni 
Acest mesaj a fost editat de către cafe_au_lait: -
Ponta, nu!, nu! nu! Nu ma impac nici de-a naibii! Reciteste ce am scris: mi-e dor de idea de cuplu, nu de el! Vreau langa mine pe cineva in care sa am incredere, sa ma pot bizui pe el. Crede-ma, mi-ar fi f usor (tehnic) sa-l apelez, sa-i raspund la mail-uri, mesaje, dar pt ca am constientizat ca nu pot sa merg cu el mai departe fara sa privesc peste umar, fara sa ma gandesc ca individul "cloceste" cine stie ce....nu ma intorc la el, dar na! imi plnag si eu de mila pe aici ca ma ajuta! Cand am deschis prima data topicul, fetele au venit cu parerile lor care s-au dovedit a fi adevarate, chit ca, la momentul respectiv, eu nu credeam si aveam senzatia ca ele vad lucrurile asa pt ca sunt din afara...dar au avut dreptate si mie mi-au fost de ajutor sugestiile, parerile lor...
-
gabi_visatoarea said:Draga Idrys, nimeni nu ne poate garanta nimic....din pacate. Nu te axa neaparat pe a cunoaste pe cineva nou, axeaza-te pe a te simti din ce in ce mai bine, in primul rand tu cu tine. A gasi pe cineva pe sufletul tau...e destul greu, e si chestie de noroc. Si ce faci pana atunci ? Traiesti cat de frumos poti.

Visatoare'o ! Ce-ai cu fata d'o pui in asteptare
? Io's sigur ca fata vorbeste despre seps , nu despre inima zburdanica "moli stomacale "
Io'i raspund asa .. Da draga **** de pomana si la papagali si alte pasari-ici .. Daca te mananca , trebuie sa te scarpini 
-
Minishor, promit solemn sa scriu cand o fi sa apara "iepurele". Stii, e ciudat, dar tocmai vorbisem cu un prieten de-al tatalui meu care mi-a spus ca nu-I nevoie sa" iesi in targ" ca sa-ti apara "sortitul".
Acest mesaj a fost editat de către idrys: