Bariera de comunicare in cuplu?

  •  
    • 34 mesaje
    5 Sep 2013, 16:14
    0 0
    Buna ziua,am o relatie de 2ani cu un baiat mai mare decat mine cu aproape 3 ani.Eu am aproape 17,el are 19 .Pe el l-a parasit mama,plecand in Italia la lucru cand el avea doar 10 ani,si nu s-a mai intors de atunci.A trecut de unul singur prin aceasta trauma,a suferit mult,si astfel s-a inchis foarte mult in el.De 2ani am reusit oarecum sa il fac sa prinda incredere in mne,insa nici acum nu imi spune prea multe despre suferintele sale interioare,si asta ma doare pentru ca imi doresc din suflet sa-l ajut sa depaseasca aceasta trauma.Precizez ca mama lui e suparata pe el datorita faptului ca ma iubeste(are ceva personal cu mine,nu stiu de ce,unul din motivele spune de ea este pt ca nu sunt penticostala,fac parte din familie ortodoxa),fapt care il face sa sufere enorm,pot vedea asta.Nu stiu ce sa fac,pentru ca eu impartasesc toate secretele cu el,sperand ca va prinde si el intr-o zi curaj sa se deschida complet in fata mea.I-am propus un consult psihologic dar a spus ca e sigur ca nu se poate deschide sufleteste la un strain..
    Petrecem foarte mult timp impreuna,de seara de la vreo 7 ne intalnim apoi venim la mine ne uitam la filme,mancam,povestim..nu ne plictisim niciodata,suntem foarte compatibili. Insa peste aceasta problema nu poate sa treaca, desi isi doreste. De multe ori se uita in gol,e ceva cu el, dar spune "nu stiu ce am,nu am nimic" .
    .Ce sfat imi puteti da?Ce ar trebui sa fac?
     

    Acest mesaj a fost editat de către Jo_Ana: 5 Sep 2013, 16:17
  •  
    • 4350 mesaje
    5 Sep 2013, 16:20
    0 0
    Jo_Ana said:Buna ziua,am o relatie de 2ani cu un baiat mai mare decat mine cu aproape 3 ani.Eu am aproape 17,el are 19 .Pe el l-a parasit mama,plecand in Italia la lucru cand el avea doar 10 ani,si nu s-a mai intors de atunci.A trecut de unul singur prin aceasta trauma,a suferit mult,si astfel s-a inchis foarte mult in el.De 2ani am reusit oarecum sa il fac sa prinda incredere in mne,insa nici acum nu imi spune prea multe despre suferintele sale interioare,si asta ma doare pentru ca imi doresc din suflet sa-l ajut sa depaseasca aceasta trauma.Precizez ca mama lui e suparata pe el datorita faptului ca ma iubeste(are ceva personal cu mine,nu stiu de ce,unul din motivele spune de ea este pt ca nu sunt penticostala,fac parte din familie ortodoxa),fapt care il face sa sufere enorm,pot vedea asta.Nu stiu ce sa fac,pentru ca eu impartasesc toate secretele cu el,sperand ca va prinde si el intr-o zi curaj sa se deschida complet in fata mea.I-am propus un consult psihologic dar a spus ca e sigur ca nu se poate deschide sufleteste la un strain..
    Petrecem foarte mult timp impreuna,de seara de la vreo 7 ne intalnim apoi venim la mine ne uitam la filme,mancam,povestim..nu ne plictisim niciodata,suntem foarte compatibili. Insa peste aceasta problema nu poate sa treaca, desi isi doreste. De multe ori se uita in gol,e ceva cu el, dar spune "nu stiu ce am,nu am nimic" .
    .Ce sfat imi puteti da?Ce ar trebui sa fac?
     

     Pai daca mama lui e plecata de 10 ani si nu s-a mai intors, de unde te cunoaste?

  •  
    • 34 mesaje
    5 Sep 2013, 16:24
    0 0
    A fost vara trecuta pentru o luna acasa, in care sincer daca mi-a adresat 3 cuvinte a fost mult...e genul care tot cu "Domnu" e in gura.. am fost si la ei la biserica de cateva ori bune ca sa le fac pe plac,sa ma "primeasca" in inima ei,dar nu,nici vorba..
  •  
    • 4350 mesaje
    5 Sep 2013, 16:28
    0 0
    Pai ori s-a-ntors, ori nu!
    Mie mi se pare ca esti prea tanara, nu stiu la ce te referi cand spui ca ai 2 ani de relatie. Nici nu vreau sa stiu .
    Nu cred ca de la varsta asta ar trebui sa-ti iei o raspundere asa mare pe umerii tai, mai bine te gandesti la scoala decat la problemele altora.
  •  
    • 34 mesaje
    5 Sep 2013, 16:45
    0 0
    Hei roseblue, am spus ca s-a intors pentru o luna, in vara. asta inseamna ca a petrecut o luna concediu in Romania,dupa care s-a reintors la lucru. Da stiu ca am o varsta mai cruda, am doar 17 ani, dar baiatul asta a fost prietenul meu cel mai bun si este mai intai de toate.. nu am o viata chiar usoara si poate am probleme mai multe decat alte persoane de varsta mea si el a fost acolo cu trup si suflet mereu pentru mine,dar nu asta conteaza...Conteaza ca eu am cerut un sfat, si m-as fi bucurat sa-l priemsc. Am grija si de scoala, am premiul 1 si o medie cu care ma mandresc, nu as putea sa las scoala in spate pentru ca ii cunosc importanta... Oricum, iti multumesc!
    Acest mesaj a fost editat de către Jo_Ana: 5 Sep 2013, 16:45
  •  
    • 19 mesaje
    5 Sep 2013, 18:30
    0 0
    Nu mai bine atei, decat sa credeti in fantome si basme? Astfel se rezolva toate problemele .
  •  
    • 34 mesaje
    6 Sep 2013, 03:33
    1 0
    Nu comentez nimic,fiecare crede in ce doreste..
    eu cred in Dumnezeu si am o relatie stransa cu El, insa prefer sa tin asta pentru mine si ajut,vorbesc,ma comport frumos cu orice fel de om, nu doar cei care sunt asa cum vreau eu.De aia nu o inteleg,si ma doare ca iubitul meu sufera din cauza acestui fapt
    De aia am ajuns sa va cer sfatul voua...
  •  
    • 687 mesaje
    6 Sep 2013, 09:02
    0 0
    Am trecut prin faza ca mama unui fost iubit sa nu ma placa. Dar eu cred ca lui ii e greu sa se deschida in fata ta pentru ca totusi e mama lui, e sange din sangele ei si nu e greu sa vorbesti despre toate monetele grele prin care a trecut de cand mama lui a plecat. Probabil ca vrea sa uite de toate astea.
    2 ani, poate lui i se par ca nu sunt suficienti sa se deschida in fata ta, mai asteapta si bucurati-va de viata voastra impreuna si nu mai incerca sa il faci sa iti povesteasca.
    Eu inteleg ca vrei sa il faci sa treaca peste asta, dar evitand acest subiect si bucurandu-va de momentele petrecute impreuna, il faci sa mai uite de viata avuta inainte.
    Poate peste ceva timp, el va veni la tine sa se destainuie.
    Pana atunci parerea mea e sa va bucurati de relatia voastra, iar in ceea ce priveste mama lui, las-o in pace daca ea e acolo si voi aici.
    Daca el te iubeste si tu il iubesti asta e tot ce conteaza, religia e doar un obstacol care il veti rezolva atunci cand va veti decide sa va casatoriti si am impresia ca va mai trece ceva timp. Acum sunteti micuti deocamdata ca sa va ganditi la asta.
    Dar nu ai mentionat de parintii tai? Ei ce cred despre relatia asta?
    Ai discutat cu dansii despre problema asta?
  •  
    • 120 mesaje
    6 Sep 2013, 11:33
    0 0
    Buna,

    Mama lui probabil nu o sa accepte niciodata o fata alaturi de el din cauza circumstantelor. Adica ea a plecat probabil de nevoie si, banuiesc eu, este urmarita si macinata de gandul ca si-a abandonat copilul. Si ca acum el e mai mare si o prezenta feminina ii poate lua locul...in fine, e dureros.
    In legatura cu el, traumele copilariei sale sunt adanci si starile lui de apatie/furie/resentiment vor fi prezente mai mult sau mai putin toata viata. Sunt lucruri foarte sensibile cele legate de familie, ti-l poti imagina chiar si acum, la 19 ani, ca pe copilasul de 10 ani care a ramas fara dragostea de mama. Tu nu cred ca poti face decat ce ai facut pana acum, din cate spui esti credincioasa, asta te va ajuta si mai mult....Tu crezi in "Domnul" tau si lasa-l pe el sa se poarte natural si sa spuna ce are pe suflet doar daca simte nevoia...
  •  
    • 34 mesaje
    7 Sep 2013, 23:41
    0 0
    Poky, in primul rand iti multumesc pt timpul pe care mi l-ai acordat dandu-mi aceste sfaturi

    Parintii mei il plac si il iubesc pe prietenul meu, in special mama.. tata e putin mai rece dar nu exagerat, adica ii inteleg "gelozia" oarecum.
    Am discutat cu mama despre asta, dar nu prea multe... nu vreau sa ma plang mamei, nu as vrea mai apoi sa se urasca intre ele,si-asa nu se plac prea mult. Adica mama lui e cam rece, o singura data a dat fata in fata cu mami si si atunci s-au cam certat. E o poveste mai lunga... e mult de scris
  •  
    • 34 mesaje
    7 Sep 2013, 23:43
    0 0
    Dubito, ai foarte mare dreptate. Am regasit "situatia" asta mult in ceea ce ai scris tu. iti multumesc mult, o sa tin cont de sfatul tau !