copilul ei, problema....mea

  •  
    • 287 mesaje
    25 Iun 2013, 16:25
    1 0
    Buna ziua. sunt convins ca exista in comunitate persoane mai experimentate decat mine, astfel ca vin astazi si va cer un sfat. Acum 10 ani(aveam 20 de ani atunci) am cunoscut o fata. A fost dragoste la prima vedere, acea chimie ce rareori se intampla sa existe. Insa scanteia ce s-a aprins la inceput s-a stins foarte repede. Vina a fost a mea. Nu pentru ca as fi facut vreo nefacuta...insa am esuat in a-i arata adevaratele mele sentimente. Doar ulterior am realizat ca lucrurile s-au stis deoarece eu am refuzat sa recunosc faptul ca o iubeam si m-am ferit sa ii arat acest lucru. Eram inca un copil(din punct de vedere al relatiilor cu sexul opus) si lipsa experientei si-a spus cuvantul. Ea dorea de la mine ceva ce eu nu am putut oferi atunci, nu am stiut cum, am crezut ca daca imi impun sa nu pun suflet va fi mai bine. Aiurea. Abia cand lucrurile au inceput sa se deterioreze si sa realizez ca o pierd m-am trezit din somn insa era prea tarziu. A ales sa se retraga din relatie iar eu, in ideea de a nu o presa nu am facut mari eforturi de a o determina sa se razgandeasca. Am mers pe ideea ca nu am ce face decat sa ii respect decizia. A fost o despartire "curata", ea a incercat sa faca lucrurile cat mai usoare, eu am incercat sa fiu un " gentleman"...ma rog, o despartire reusita
    Am ramas amici in masura in care poti ramane amic cu un fost/fosta. Am crezut ca o sa trec peste moment insa nu s-a intamplat asa ceva. Timp de vreo patru ani am tot sperat intr-o minune. Chiar daca in vietile amandurora au intrat si iesit alte persoane. Odata ne-am intalnit si mi-a spus ca e insarcinata. Ulterior s-a si casatorit cu tatal copilului. Am inteles in sfarsit ca orice minune as fi asteptat ea nu va aparea niciodata. Am invatat sa nu ma mai doara, chiar daca stiu ca va avea un loc in inima mea pana la moarte si dincolo de ea. Intre timp am cunoscut o alta persoana, pe care am iubit-o sincer. Un alt fel de iubire. Dar nu mai putin reala sau sincera. Am fost foarte aproape de a ne casatori. S-a terminat brusc si al naibi de urat...pe motiv de infidelitate...
    Si pentru ca sunt convins ca deja am ajuns sa plictisesc...ideea e ca acum, dupa 10 ani de cand am cunoscut-o pe cea de care vorbeam la inceput, se pare ca minunea pe care o asteptam demult e pe cale sa se intample. Cea care nu mi-a parasit sufletul in ultimii 10 ani divorteaza...si toate semnalele indica faptul ca este loc de a construi ceva nou. Singura problema este copilul care, cel mai probabil va ramane cu ea. Din punctul meu de vedere acesta nu este un obstacol, nu l-am considerat niciodata copilul altui barbat ci doar copilul ei, singurul regret fiind ca nu-i sunt eu tata. Sunt constient ca vine la pachet cu ea si, desi nu mi-e foarte clar in ce m-as baga, sunt dispus sa imi asum riscul.
    Problema apare la familia mea. In special în ceea ce o priveste pe scumpa mea mama hitlerista, obisnuita sa se faca totul dupa vrerea sa , dupa principiul " Ori ca mine, ori aprind satul". Sub nici o forma nu ar fi de acord cu o astfel de relatie. Nu o placea extraordinar pe fata nici pe vremuri, cand era o copila. Nu ca ar fi avut vre-un motiv atunci. Si sunt constient ca as fi pus in situatia de a alege intre parinti si femeia pe care o iubesc, doar pentru ca la mijloc exista un copil. Am incercat sa tatonez terenul si rezultatul m-a convins ca ma paste o renegare, dezmostenire, stergere din documente oficiale, purtat doliu dupa mine etc...ati prins ideea. Ceva sfaturi referitor la cum as putea impaca cele doua alternative?...Multumesc si scuze de postul la fel de interminabil ca " Tânar şi nelinistit"
  •  
    • 5862 mesaje
    25 Iun 2013, 16:29
    0 0
    melancolicaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!
  •  
    • 2313 mesaje
    25 Iun 2013, 16:31
    0 0
    Nu ti-e clar in ce te bagi?
    Pai...incepe prin a clarifica...
  •  
    • 1688 mesaje
    25 Iun 2013, 16:34
    6 0
    Si eu m-am gandit la ea cand am citit titlul
    Dar cred ca el e melancolicul.
    Cam mult telenovelism, asta cu intalnire dupa 10 ani bla bla, eu nu prea cred in asa ceva.

    Dar pana la proba contrarie, sa zicem ca povestea e reala. Parerea mea: alegi femeia. Mama va trebui sa accepte mai devreme sau mai tarziu. Daca ar purta doliu dupa tine in cazul asta, atunci, cu riscul de a-mi sari mamele de masculi in cap, eu consider ca nu te iubeste, ci iubeste sa te tina sub papuc. Un parinte pune mai presus de orice fericirea copiilor, atat timp cat vorbim de lucruri legale, decente etc.
    Acest mesaj a fost editat de către ioncori: 25 Iun 2013, 16:34
  •  
    • 5862 mesaje
    25 Iun 2013, 16:42
    1 0

    hai sa dau si un raspuns relativ serios
    las' ca nu alegi intre ei si ea, ci alegi intre a fi sau a nu fi tu, autentic, cu destul tupeu incat sa spui ce vrei si de ce. 
    mama ta va purta doliu dupa iluziile si fantasmele ei. las' ca o sa-i treaca, o sa-si croseteze altele, poate de tipul :"el nu voia, i-a sucit aia mintile!"  
  •  
    • 287 mesaje
    25 Iun 2013, 16:51
    2 0
    in primul rand....care e faza cu melancolica? cred ca daca incepem cu misto-ul mai bine inchidem topicul si ne vedem de treaba...chiar speram sa gasesc un sfat din "tabara cealalta"...daca se poate...daca nu...asta e
    imi pare rau daca sentimentele unui om sunt "siropoase" si "telenovela"...incep sa cred ca nu degeaba barbatii nesimtiti o duc bine
    asa cum am spus nu este vorba de o reantalnire dupa 10 ani...doar o schimbare de situatie in viata unei persoane cu care am tinut in mod relativ constant legatura...
    cat despre faptul ca am zis ca nu imi este foarte clar in ce ma bag...hm...ma refeream strict "tehnic" si nu la faptul ca nu as sti ce inseamna acest lucru-
  •  
    • 4724 mesaje
    25 Iun 2013, 16:51
    1 0
    darkarian said:Buna ziua. sunt convins ca exista in comunitate persoane mai experimentate decat mine, astfel ca vin astazi si va cer un sfat. Acum 10 ani(aveam 20 de ani atunci) am cunoscut o fata. A fost dragoste la prima vedere, acea chimie ce rareori se intampla sa existe. Insa scanteia ce s-a aprins la inceput s-a stins foarte repede. Vina a fost a mea. Nu pentru ca as fi facut vreo nefacuta...insa am esuat in a-i arata adevaratele mele sentimente. Doar ulterior am realizat ca lucrurile s-au stis deoarece eu am refuzat sa recunosc faptul ca o iubeam si m-am ferit sa ii arat acest lucru. Eram inca un copil(din punct de vedere al relatiilor cu sexul opus) si lipsa experientei si-a spus cuvantul. Ea dorea de la mine ceva ce eu nu am putut oferi atunci, nu am stiut cum, am crezut ca daca imi impun sa nu pun suflet va fi mai bine. Aiurea. Abia cand lucrurile au inceput sa se deterioreze si sa realizez ca o pierd m-am trezit din somn insa era prea tarziu. A ales sa se retraga din relatie iar eu, in ideea de a nu o presa nu am facut mari eforturi de a o determina sa se razgandeasca. Am mers pe ideea ca nu am ce face decat sa ii respect decizia. A fost o despartire "curata", ea a incercat sa faca lucrurile cat mai usoare, eu am incercat sa fiu un " gentleman"...ma rog, o despartire reusita
    Am ramas amici in masura in care poti ramane amic cu un fost/fosta. Am crezut ca o sa trec peste moment insa nu s-a intamplat asa ceva. Timp de vreo patru ani am tot sperat intr-o minune. Chiar daca in vietile amandurora au intrat si iesit alte persoane. Odata ne-am intalnit si mi-a spus ca e insarcinata. Ulterior s-a si casatorit cu tatal copilului. Am inteles in sfarsit ca orice minune as fi asteptat ea nu va aparea niciodata. Am invatat sa nu ma mai doara, chiar daca stiu ca va avea un loc in inima mea pana la moarte si dincolo de ea. Intre timp am cunoscut o alta persoana, pe care am iubit-o sincer. Un alt fel de iubire. Dar nu mai putin reala sau sincera. Am fost foarte aproape de a ne casatori. S-a terminat brusc si al naibi de urat...pe motiv de infidelitate...
    Si pentru ca sunt convins ca deja am ajuns sa plictisesc...ideea e ca acum, dupa 10 ani de cand am cunoscut-o pe cea de care vorbeam la inceput, se pare ca minunea pe care o asteptam demult e pe cale sa se intample. Cea care nu mi-a parasit sufletul in ultimii 10 ani divorteaza...si toate semnalele indica faptul ca este loc de a construi ceva nou. Singura problema este copilul care, cel mai probabil va ramane cu ea. Din punctul meu de vedere acesta nu este un obstacol, nu l-am considerat niciodata copilul altui barbat ci doar copilul ei, singurul regret fiind ca nu-i sunt eu tata. Sunt constient ca vine la pachet cu ea si, desi nu mi-e foarte clar in ce m-as baga, sunt dispus sa imi asum riscul.
    Problema apare la familia mea. In special în ceea ce o priveste pe scumpa mea mama hitlerista, obisnuita sa se faca totul dupa vrerea sa , dupa principiul " Ori ca mine, ori aprind satul". Sub nici o forma nu ar fi de acord cu o astfel de relatie. Nu o placea extraordinar pe fata nici pe vremuri, cand era o copila. Nu ca ar fi avut vre-un motiv atunci. Si sunt constient ca as fi pus in situatia de a alege intre parinti si femeia pe care o iubesc, doar pentru ca la mijloc exista un copil. Am incercat sa tatonez terenul si rezultatul m-a convins ca ma paste o renegare, dezmostenire, stergere din documente oficiale, purtat doliu dupa mine etc...ati prins ideea. Ceva sfaturi referitor la cum as putea impaca cele doua alternative?...Multumesc si scuze de postul la fel de interminabil ca " Tânar şi nelinistit"


    Ba , tu te dai la nevastamea (ex)  


    Tu vrei dezlegare la peste , sau ce ?  Daca un deceniu ai asteptat minunea , o vrei si pe ma-ta la pachet ?

    Ce treaba are sula cu prefectura ... Tie iti este frica de desmostenire ? Daca este so luam asa , tu nu ai facut nimic in asta viatza , tu doar astepti sa-ti pice o pleasca .. Parerea mea ..


         


         

  •  
    • 5862 mesaje
    25 Iun 2013, 16:54
    0 0
    darkarian said:in primul rand....care e faza cu melancolica? 

     http://www.eva.ro/forum/viewtopic.php?topic=113627&forum=8  

    citeste, dar, pls, lasa topicul ingropat  

  •  
    • 287 mesaje
    25 Iun 2013, 16:58
    0 0
    nu, ponta, nu mi-e frica de dezmostenire, chiar daca nu e chiar de lepadat( mostenirea) ....in ceea ce am zis eu era o insiruire de actiuni prin care am incercat sa exprim o idee...nu ma refeream in mod concret la mostenire...
  •  
    • 1688 mesaje
    25 Iun 2013, 17:09
    1 0
    Iti raspund serios, a doua oara.
    Eu nu as vrea sa fiu cu un barbat care se gandeste ce spune si ce parere are mama. As fugi mancand pamantul de un asa om. Pe bune. Ai 30 de ani. Daca iti place o femeie, esti cu ea si gata. Ce atatea dileme ce zice si ce vrea mama? Pe mama doar o instiintezi, nu o intrebi, nu-i ceri parerea. Stiu ca nu ai facut asta, cel putin nu ai scris aici, dar pe bune daca m-as gandi la asta. Traiesti cu femeia, nu cu mama. Mama, cum am spus si in postul anterior, va intelege daca iti vrea binele. Daca nu.... am scris tot acolo.
  •  
    • 4724 mesaje
    25 Iun 2013, 17:19
    1 0
    darkarian said:nu, ponta, nu mi-e frica de dezmostenire, chiar daca nu e chiar de lepadat( mostenirea) ....in ceea ce am zis eu era o insiruire de actiuni prin care am incercat sa exprim o idee...nu ma refeream in mod concret la mostenire...

     


    Vreau sa-mi raspunzi la o intrebare , daca se poate !!...   Este" ca arata bine femeia de care vorbesti si parca te-ai tavali putin cu ea ... Aste'a purisance cu'n copil "trufandale "daca sia'u pastrat si silueta "pfoa!!! ..


    Daca vrei un sfat ! Las'o in pace .. Abia a incheiat un capitol din viata ei " are nevoie de timp 'spatiu ' pentru asi relua locul in viata ei .. Daca ea intradevar se desparte " ai timp berechet sa legati o prietenie trainica .. Parerea mea !!    

  •  
    • 5035 mesaje
    25 Iun 2013, 17:39
    1 0
    Mesaj şters de administrator
  •  
    • 287 mesaje
    25 Iun 2013, 19:01
    0 0
    va multumesc tuturor pentru punctele de vedere exprimate; am insa impresia ca am fost inteles gresit. nu s-a pus niciodata problema de a alege intre una sau alta. ce solicitasem eu erau pareri cu privire la posibilitatea de a impaca cele doua tabere pentru a nu ajunge la o asemenea situatie critica; pot intelege ca din punctul de vedere al femeii este o alegere usoara cand e vorba de SOACRA( soacra universala, nu cineva in mod specific) tind insa sa cred ca nici una dintre voi, doamnelor, nu ar alege atat de usor intre un barbat si, TATA, spre exemplu...
    acestea fiind spuse, orice discutie cu privire la posibilitatea sau oportunitatea unei alegeri este prematura;
    concluzionand, intrebarea era nu Ce sa aleg? ci Cum credeti ca ar trebui procedat pentru a evita situatia de a alege? in definitiv diplomatia este un domeniu din care intotdeauna poti invata din experienta altora
  •  
    • 42 mesaje
    25 Iun 2013, 19:22
    1 0
    Citind cele scrise de tine, parca mă întorc in timp. L-a începutul relatiei cu sotul meu, părinții lui nu au avut nimic de obiectat, dar când s-a pus problema sa ne casatorim.....s-a declanșat furtuna:
    .soacra l-a pus pe fiul ei sa aleagă între ea si mine.......sotul i-a replicat ca nu se poate face o asemenea alegere deoarece pe ea o iubeste ca pe o mama, pe mine ca pe iubita/viitoarea lui soție.
    . a amenințat ca nu vine la nunta, dar tot a venit.
    .a amenințat ca-l dezmosteneste, ca-l reneaga, ca nu mai este fiul lor......nu s-a întâmplat nici asta(e drept ca nu am văzut un leu de la ei, asta in situatia in care au o situație materiale mama-mama). Nu am avut nevoie de nimic de la ei si am preferat sa ne cladim totul singuri. Ca drept dovada, dupa decesul tatălui sau, la succesiune sotului meu i-a revenit o mostenire frumusica tare, dar a renunțat la dreptul lui in favoarea mamei. .a făcut "crize cardiace" cu spitalizare si tot tacamul....teatru pur. .a "băgat" si "baga" frecvent strambe despre mine, dar cui ii pasa de scormonelile dansei? .daca m-as apuca sa scriu câte șicane mi-a făcut "iubita" mea soacra as scrie un roman, dar mă opresc aici.
    Cum am reușit sa trecem peste toate? Cu mult tact! Mi-am respectat mereu socrii, dar mereu i-am ținut la distanță. Nu m-am certat niciodată cu ei, dar nici nu am fost de acord cu multe dintre cele zise de ei. Pe sotul meu, îl "toacă" zilnic la cap, bă cu una, bă cu alta, dar mereu i-a spus mamei lui ca eu sunt femeia pe care o iubeste, alături de care se simte împlinit si se vede pana la adânci batranete. Ca-i respecta opiniile, dar daca vrea sa-l vadă fericit si împlinit , sa-si vadă de "ale ei" ca toate aceste "strambe" nu fac decât sa-l îndepărteaze de ea. Relația mea cu soacra.....o relație icebelica, plină de respect.
    Acest mesaj a fost editat de către Lineea: 25 Iun 2013, 19:41
  •  
    • 10876 mesaje
    25 Iun 2013, 19:29
    2 0
    Eu nu o sa inteleg niciodata mamele posesive care vor ca pruncul lor, ditamai magarul sau magarita, la o varsta respectabila, ca joace dupa cum canta ele. Suntem fratilor in anii 2000, nu in preistoric ca sa faci ce zce familia. Tinere,pur si simplu anuntat-ti parintii ca ati stabelit ziua nuntii( daca o fi ) si ii inviti la dans,masa si fotografii.
  •  
    • 1784 mesaje
    25 Iun 2013, 19:32
    0 0
    Dark...pe care dintre voi doi (tu respectiv mama ta) afecteaza mai mult faptul ca fosta are acum un copil? Daca o afecteaza numai pe ea iar tu nu ai absolut nicio problema atunci nu vad care ar fi impedimentul in a-ti impune punctul de vedere in fata mamei. Este chiar atat de autoritara? Te intretine?
    Daca esti tu personal cel afectat de faptul ca persoana pe care o iubesti iti prezinta rodul iubirii dintre ea si un alt cetatean atunci e un pic nasol...de acceptat este uneori foarte greu iar pentru unii aproape imposibil...
    Ai reluat relatiile cu fosta?
  •  
    • 1234 mesaje
    25 Iun 2013, 19:32
    0 0
    O relatie in care isi mama ar impune alegerile fiului de 30 de ani,  din motive obscure, in caz contrar santajandu-l teatral (doliu, stergere din acte) si amenintand cu renegarea, samd, este o relatie foarte dezechilibrata si anormala. Iar intr-o relatie anormala nu prea poti interveni normal si rational.

    Ai putea incerca sa aduci calm, dar constant si hotarat,  in discutiile cu mama, ideea respectului reciproc elementar pe care oamenii adulti ii datoreaza celorlalti oameni adulti, vietilor lor, intimitatii si deciziilor lor. Afectiunea nu poate fi conditionata. O buna relatie parinti-fiu poate exista indiferent de deciziile acestuia in viata sa personala (in stilul asta gandeste-te ca poate urmatoarea va fi pt ea prea grasa, prea rea, prea saraca, prea intelectuala, prea blonda, samd.. )

    ps- cum zici tu, poate ca nimeni din noi nu ar alege usor, dar ideea e ca nu este firesc sa se puna problema unei alegeri. Tu poti evita situatia de a alege doar amendand sau dezactivand factorii care creeaza o "alegere" : a) santajul mamei; b) reactivitatea ta la spusele mamei (pt tine santajul  mamei pare problematic dar nu inadmisibil - cum multi l-ar considera   )

  •  
    • 1703 mesaje
    25 Iun 2013, 19:48
    0 0
    darkarian said:va multumesc tuturor pentru punctele de vedere exprimate; am insa impresia ca am fost inteles gresit. nu s-a pus niciodata problema de a alege intre una sau alta. ce solicitasem eu erau pareri cu privire la posibilitatea de a impaca cele doua tabere pentru a nu ajunge la o asemenea situatie critica; pot intelege ca din punctul de vedere al femeii este o alegere usoara cand e vorba de SOACRA( soacra universala, nu cineva in mod specific) tind insa sa cred ca nici una dintre voi, doamnelor, nu ar alege atat de usor intre un barbat si, TATA, spre exemplu...
    acestea fiind spuse, orice discutie cu privire la posibilitatea sau oportunitatea unei alegeri este prematura;
    concluzionand, intrebarea era nu Ce sa aleg? ci Cum credeti ca ar trebui procedat pentru a evita situatia de a alege? in definitiv diplomatia este un domeniu din care intotdeauna poti invata din experienta altora

     
    Nu cred ca te-a inteles cineva gresit. In cazul meu, nu s-ar pune vreodata problema sa aleg intre un barbat si tatal meu din simplul motiv ca nu i-as fi permis tatalui meu sa se amestece in relatiile mele. Ca nu a fost cazul e alta poveste, parintii m-au educat sa iau propriile decizii si sa imi asum responsabilitatea pentru ele. Daca totusi ar fi incercat, nu as fi ales intre ei doi, ci intre a fi pe picioarele mele si a ma lasa condusa de parintii mei. Asa este si la tine, ai  sau vei avea de ales intre a fi capabil sa iei decizii fara parinti sau a nu fi capabil de asta. Daca nu esti capabil, lasa femeia in pace, ca o sa o lasi balta cand i-o fi lumea mai draga. In situatii de felul acesta nu vad alta solutie decat a iti informa mama ce vrei tu, civilizat dar hotarat. Nu exista impacat capra si varza. 

  •  
    • 8901 mesaje
    25 Iun 2013, 20:06
    0 0

    darkarian said:va multumesc tuturor pentru punctele de vedere exprimate; am insa impresia ca am fost inteles gresit. nu s-a pus niciodata problema de a alege intre una sau alta. ce solicitasem eu erau pareri cu privire la posibilitatea de a impaca cele doua tabere pentru a nu ajunge la o asemenea situatie critica; pot intelege ca din punctul de vedere al femeii este o alegere usoara cand e vorba de SOACRA( soacra universala, nu cineva in mod specific) tind insa sa cred ca nici una dintre voi, doamnelor, nu ar alege atat de usor intre un barbat si, TATA, spre exemplu...
    acestea fiind spuse, orice discutie cu privire la posibilitatea sau oportunitatea unei alegeri este prematura;

     

     

     Dark, dragule...pai, pe tata (Dumnezeu sa-l odihneasca!) l-a ales mama, cand a fost sa fie...

     

    Si- ca sa ma-ntelegi f bine- io mi-s mama de baiet, bre...dar cum sa-i spun fiului sa aleaga intre mine si/sau iubita?!

  •  
    • 1688 mesaje
    25 Iun 2013, 20:15
    1 0
    mikizda said:Eu nu o sa inteleg niciodata mamele posesive care vor ca pruncul lor, ditamai magarul sau magarita, la o varsta respectabila, ca joace dupa cum canta ele. Suntem fratilor in anii 2000, nu in preistoric ca sa faci ce zce familia. Tinere,pur si simplu anuntat-ti parintii ca ati stabelit ziua nuntii( daca o fi ) si ii inviti la dans,masa si fotografii.

     
    Pai acele mame au trait doar pt altii toata viata lor. Ele au existat si exista doar prin prisma celor din jur, respectiv sotul si copiii. Ele ca si indivizi separat nu exista. Sunt mame care s-au obisnuit doar sa dea ordine, sa joace toti dupa cum canta ele.
    Am avut de-a face cu un astfel de "mama soacra" si pot spune ca a fost cosmarul vietii mele. Si ea si posibila cumnata erau de o rautate si un egoism in ce ma priveste cum rar poti vedea. Baietul a ales-o pe ea, nu a vrut sa plece de acasa pt a locui cu mine. Si acum, dupa 5 ani, el e tot singur, baietul lu' mama. Doar ca maica-sa, Dumnezeu s-o ierte, nu mai e printre noi.