Omul din mașină
-
0 0Prima dată nu l-am văzut pe el. Am văzut doar mașina. O Dacie break foarte veche care avusese odată culoarea bleu ciel. Acum rugina rosese toată tabla mașinii, intrând puternic în praguri și în uși, lăsând găuri atât de mari în unele locuri că fusese nevoie să fie astupate cu ce se găsise la îndemână: bucăți de ziare mototolite peste care se spoise cu pământ moale și galben, astfel că pasta care rezultase dintr-o asemenea combinație se întărise și dădea un aspect straniu mașinii parcate lângă plopii din fața singurului bloc turn din cartierul aflat la marginea orașului.
Mergeam acolo, în acel cartier, o dată pe săptămână, în vremea studenției, să meditez pentru școală o fetiță de clasa a patra, achitându-mă astfel de plata unor ore de menaj făcute de mama acesteia, o femeie singură, care să fi avut cam 50 de ani pe atunci și care muncea din greu să-și crească acest al doilea copil făcut la o diferență de aproape de cincisprezece ani de primul, un băiat plecat la muncă în străinătate.
Ori de câte ori treceam pe lângă plopi, priveam mașina cea veche cu o curiozitate alimentată mai mult de suspiciunea că cineva era în acea mașină. La început nu puteam să fiu prea sigură de prezența vreunei persoane în acel hârb și asta datorită geamurilor foarte murdare care nu permiteau nici măcar razelor de soare să pătrundă, cu atât mai mult privirilor curioase ale trecătorilor iar eu, fiind și rușinoasă la acea vreme, mă sfiam să mă apropii prea mult.
Într-o zi am venit mai devreme la ora de meditație. Știam că o să aștept, afară pe o bancă, sosirea fetiței de la școală, dar nu asta era grija mea ci mai degrabă nevoia de a-mi satisface curiozitatea.
Nu a trecut mult timp de când așteptam, prefăcându-mă că citesc o carte, dar cu privirile ațintite pe sub sprâncene către mașina cea veche când, ușa din dreapta volanului s-a deschis cu un scârțâit prelung și dinăuntru a ieșit un om ponosit care și-a întins oasele, apoi și-a netezit un pic hainele peticite de pe el și a închis ușa mașinii proptind-o cu un băț de lemn.
Mărturisesc că tot timpul am crezut, sau am sperat, că sunt doar păreri proprii despre faptul că cineva ar putea locui acolo, însă odată pusă în fața realității, am simțit un fel de milă față de omul nevoit să trăiască astfel, doar că acest sentiment de milă a fost, cumva, anihilat de teama resimțită în fața spectrului sărăciei care se înfățișa în acel moment în fața mea în persoana acestui om al străzii, adus într-o stare de mizerie imposibil de descris.
L-am privit cum s-a spălat cu apa ce curgea, picurat, de la robinetul unei fântânițe amenajată în rondul de flori din fața intrării blocului turn. După ce și-a curățat sumar fața și mâinile, a plecat către Alimentara din capătul străzii de unde s-a întors cu un pachet de mâncare. A descuiat mașina și s-a așezat înăuntru pe scaun și, cu portiera deschisă, a început să mănânce, mușcând cu poftă din bucata de pâine în mijlocul căreia așezase feliile de salam așa cum erau ele tăiate de vânzătoare. La un moment dat, probabil, i s-a făcut sete așa că a ieșit cu o cană din metal la care emailul era ciobit pe margine, și a umplut-o cu apa de la fântâna unde se spălase mai devreme.
În tot acest timp eu l-am privit, uitând să-mi mai disimulez curiozitatea. Mă impresiona faptul că vedeam un om care trăiește într-o mașină și prin minte îmi treceau tot felul de gânduri, întrebându-mă ce l-o fi adus în starea asta, ce ghinion groaznic o fi pățit de suportă frigul și soarele într-un hârb ruginit, singurul acoperiș deasupra capului. Cum o fi să stai chircit tot timpul, să dormi chinuit pe niște scaune mizerabile, să nu ai un veceu unde să-ți faci nevoile, să nu te speli decât la o fântână din stradă, să nu mănânci decât pâine cu salam ieftin, practic să trăiești mai rău decât un animal, sub condiția umană, să suporți frigul, ploaia, vântul, doamne sfinte chiar gerul din nopțile lungi de iarnă.
Gândind la toate astea, fără să vreau, m-am trezit cu lacrimi în ochi și am început, cu un gest mecanic, să mă scotocesc prin buzunare după portofelul cu bani. În acel moment pe alee a apărut fetița pe care o așteptam. S-a apropiat de mine și și-a dat seama ce voiam să fac. M-a tras de mână și a spus să mergem repede în casă, obligându-mă oarecum să nu dau curs gestului de milă ce mă încerca în acel moment.
Am urmat-o până în apartament dar, în timp ce urcam scările, am început să-i țin aproape o prelegere despre cum ar trebui să ne comportăm noi, ceilalți, cei care suntem privilegiați față de cei pe care viața îi încearcă în cele mai cumplite feluri. S-a făcut că nu mă aude și a urcat scările câte două-trei trepte odată vrând, parcă, să ajungă cât mai repede în casă manifestând silă față de omul care trăia într-o mașină și pe care se vedea că dorește să-l evite pe cât de mult ar fi putut.
Am pus acest comportament al fetei pe seama faptului că fiind la o vârstă crudă, i-ar fi imposibil acum, poate și datorită răsfățului mamei, să înțeleagă spectrul acelui om.
Am făcut lecțiile împreună fără să mai discutăm despre acest subiect. La plecare m-a sărutat pe obraz, așa cum făcea de obicei, dar de data asta am simțit o răceală în gestul ei, răceală de care nu o crezusem în stare, ea fiind dealtfel o fată foarte drăguță și sensibilă.
Când am ieșit din bloc, aproape se întunecase iar omul probabil se încuiase în mașină doar că eu nu am îndrăznit să mă duc să-i bat în geam ca să-i ofer cei câțiva bani pe care îi aveam la mine. Tot drumul spre casă am regretat lipsa mea de curaj și am încercat, pe cât am putut, să-mi alung din minte imaginea acelui bărbat ponosit și lipit de sărăcia dusă la extreme.
În săptămâna următoare, când m-am dus iar la meditație, am aflat că fetița ajunsese în dimineața acelei zile la spital datorită unei insuficiențe respiratorii, o boală dobândită la naștere.
Femeia, simțindu-se vinovată de faptul că nu m-a anunțat din timp ca să nu mai bat drumul până acolo, m-a invitat totuși să bem o cafea. Nu am refuzat-o, mai ales că îmi era dragă ca persoană și fiindcă nici nu voiam să creadă că sunt în vreun fel supărată. Mă preocupa starea fetei desigur, dar adevărul este că m-am gândit să profit de absența ei ca să aflu de la mamă de ciudata situație a omului din stradă.
În momentul în care am întrebat-o dacă știe ceva despre el, mâinile femeii au început să tremure foarte tare, încât a trebuit să lase ceașca de cafea pe masă ca să nu și-o verse pe rochie.
A început să mă mire și mai tare acest lucru dar nu am vrut să-i spun că și fiica ei avusese o reacție destul de ciudată atunci când am vrut să vorbesc despre acel om.
Femeia m-a privit lung și, probabil că și ea simțea nevoia în suflet, a început să-mi povestească despre el.
Bărbatul din mașină nu era altul decât fostul ei soț.
Se măritase din dragoste fără să bănuie atunci că plăcerea lui pentru băutură va fi mai mare decât dedicația pentru familia abia închegată.
Primele luni ale căsniciei s-au soldat cu niște scandaluri îngrozitoare. Apoi au început bătăile, mai întâi în stomac unde urmele nu erau vizibile dar, pe măsură ce anii treceau, loviturile peste față erau la ordinea zilei. Având deja primul copil, a tot sperat că lui îi va trece această stare și că, poate, dorința de a avea liniște în familie o să fie mai puternică decât setea de băutură. Dar pe măsură ce creșteau gradele în alcool, tot așa creșteau loviturile în intensitate.
Sigur că a încercat să-l părăsească, ce femeie normală ar fi acceptat să trăiască astfel? Doar că el o găsea de fiecare dată. Îi lua copilul cu forța și o obliga să vină înapoi acasă.
Odată, când a depus plângere la poliție, el s-a jurat în fața polițiștilor că nu o să mai bea, că a fost un idiot dar că el își iubește familia și doar băutura l-a făcut să fie astfel. După ce a plâns în secția de poliție, smulgându-și părul din cap, ea a fost convinsă să renunțe la plângere și s-au întors acasă împreună. În seara aceea a bătut-o cu un lanț pe care-l ținea ascuns în mașină. Apoi a violat-o. Nu mai ține minte cum s-a încheiat noaptea, doar că s-a trezit între cearceafurile murdare de sânge, spermă și vomă.
Atunci, în acel viol, în umilința loviturilor îndurate, a rămas însărcinată. S-ar fi dus să facă avort, s-ar fi dus să-l reclame iar la poliție însă el i-a luat băiatul și l-a dus la tatăl lui cu forța, amenințând-o că îl aruncă în puțul vechi din spatele casei dacă spune oricui ce se întâmplă.
Nici nu mai știe cum a trăit cele nouă luni care au urmat. Între grijile față de fătul care începuse să-i crească în burtă și băiatul dus de acasă, timpul i s-a părut dilatat la maxim și lunile de sarcină i s-au părut ani. Ajunsese să nu-i mai pese de bătăile care le încasa și acum, gravidă fiind.
După ce s-a văzut cu fata, nou născută, în brațe a prins curaj și a povestit totul medicilor. Apoi polițiștilor care au plecat după băiat. Bunicul, la fel de bețiv ca și tatăl, ținea copilul legat în grajd să nu fugă.
A reușit să divorțeze de el, rămânând cu copii și apartamentul din blocul turn. El a rămas cu mașina și cu bătrânul bețiv căruia a trebuit să-i vândă casa ca să poată plăti daunele cauzate în timpul căsniciei și cheltuielile de judecată. Bătrânul, văzându-se fără casă, a murit la câteva zile după ce s-a încheiat procesul, dar bărbatul nu a vrut să plece nicăieri, sperând probabil că ea o să-l ierte vreodată și o să-l reprimească acasă.
Îi priveam expresia feței femeii în timp ce îmi povestea grozăvia vieții ei și abia acum realizam de ce tot timpul mă impresionaseră ochii ei, căprui închis, incredibil de triști.
Sentimentul de groază față de viața ei nenorocită de până atunci m-a făcut să uit de orice milă față de omul din mașină, m-a făcut să uit de faptul că voisem să-i dau bani, să uit de sărăcia lui și de faptul că trăia precum un câine într-un grajd.
Am plecat de la ea nu înainte de a-i promite că nu am să mai deschid vreodată acest subiect. Nu atât în fața ei, cât mai ales în fața fetei care, deși știa cine e omul din mașină, nu putea să simtă doar dezgust față de el dar și dezgust față de faptul că trebuia să treacă zilnic prin fața cotețului în care ajunsese să trăiască, fiind singurul vinovat de acest fapt.
Au trecut anii și femeia a vândut apartamentul din blocul turn, plecând cu fiica ei în Italia, țara în care băiatul cel mare reușise să-și facă o familie. A plecat definitiv, fără regret, fără dorință de întoarcere. Nu ar mai fi avut la cine.
Mi-am amintit de această întâmplare fiindcă zilele acestea am trecut întâmplător prin acel cartier prin care nu mai avusesem motiv să trec. Blocul e tot acolo. Și plopii. Și mașina. Și omul. Un animal bătrân care plătește prin faptul că nu poate să moară. Probabil că tot mai așteaptă ceva. Și probabil că acel ceva nu o să se mai întoarcă niciodată.
-
Impresionant Ponta , dar nu am inteles un lucru , ai povestit in numele femeii , a fetitei , s au ti ai schimbat genul peste noapte , nebunaticule ?"


Revenind la cele intamplate este foarte trist ca femeia nu s a rupt la timp de "iubirea vietii ei ", si ca astfel de " masculi " , vin pe aceasta lume ca sa confirme ca barbatii e porci si cand nu e porci , e magari violenti
-
Povesti clasice de oameni ratati , oameni fara vointa , care ajung la batranete si nu stiu cu ce s-a mancat viata...
Iertare oare pentru asemenea oameni?
App... de povestea asta am avut si noi in bloc o familie idem..el super betivan...ajungand sa o traga si pe fiica-sa in cercul asta vicios ( cerc in care fiica-sa s-a rotit de o casnicie si un copil..apoi divort )
Dupa despartirea in fapt a parintilor el trecea saptamanal si se uita la geamul apartamentului, la inceput nevasta-sa il tot primea mai facea o baie ii mai dadea o mancare
Dupa un timp si-a luat fata si au plecat amandoua din tara ..si el continua sa mai treaca pe acolo sa se uite la geamurile goale...
-
Mara77 said:http://fanteziiobor.wordpress.com/2013/03/21/omul-din-masina/
asta-i sursa, autoarea/autorul chiar solicita ca daca-i furi munca, sa-i dai macar un link cu locul unde ai postat
am dat eu macar sursa
Am plagiat eu altele mai importante " Dar pe Coana mita biciclista
Cred ca realizezi ca vad povestea respectiva intr-un alt loc timp si spatiu ...
Sper ca nu ai avut doar atat de comentat : Daca ai ceva de spus , fa'o tare !!
-
carmen008 said:Povesti clasice de oameni ratati , oameni fara vointa , care ajung la batranete si nu stiu cu ce s-a mancat viata...
Iertare oare pentru asemenea oameni?
App... de povestea asta am avut si noi in bloc o familie idem..el super betivan...ajungand sa o traga si pe fiica-sa in cercul asta vicios ( cerc in care fiica-sa s-a rotit de o casnicie si un copil..apoi divort )
Dupa despartirea in fapt a parintilor el trecea saptamanal si se uita la geamul apartamentului, la inceput nevasta-sa il tot primea mai facea o baie ii mai dadea o mancare
Dupa un timp si-a luat fata si au plecat amandoua din tara ..si el continua sa mai treaca pe acolo sa se uite la geamurile goale...
In povestea pe care'o stiu io , totul se intampla din cauza crizei economice .. Un multiminilionar de carton care a incercat sa salveze firma indatoranduse peste masura .. Vanzandusi inclusiv familia sau amanetandu-le fericirea ..
Daca as fi fost eu .... Nu as fi returnat marfa catre furnizori
mutando in alt loc " pentru a-mi putea plati darile , si salvarea celor dragi .. De raspundere penala oricum nu este salvat ..
Restul este idem ""
Acest mesaj a fost editat de către ponta: -
Milady_me said:
MitzaaBiciclista said:Să înţeleg că ţi-a plăcut povestea scrisă de mine pe blogul personal.
Bravo, Mitzo

Ponta, ce ieftin si amarastean esti
Nici macar niste ghilimele nu te-ai deranjat sa pui.... tristule.
O fi scumpa Coana M . Dar pe blogul ei !
Dar daca tot aparu Mita . Ia pune tu o intrebare desteapta "fericito de atata nefericire "
Sa ma faci trist , poti " Dar sa scri cateva randuri , nu ! Carei tristu(a) -
ponta said: MitzaaBiciclista said:Să înţeleg că ţi-a plăcut povestea scrisă de mine pe blogul personal.
Cum spuneam inclusiv pe blogul tau personal " http://www.guardian.co.uk/tv-and-radio/2012/nov/09/confessions-of-an-internet-troll
Acum esti pe www...... Ce-ti mai place saurma !
Nu prea înţeleg felul ăsta de a socializa, dar mă rog...
Una peste alta, îmi faci reclamă, textele mele sunt la liber tocmai fiindcă scriu de plăcere. Cui îi place să citească din ele deja îmi ştie adresa blogului şi e bine venit.
Dacă erai atent/ă, ai fi observat că nu te-am certat, am făcut doar o constatare, altminteri nu sufăr de orgolii nejustificate.
Dacă pe tine site-ul ăsta te face să te simţi bine sau îţi conferă o anume importanţă, este strict alegerea ta, indiferent ale cui texte foloseşti.
Probabil că ai nevoie de o anume manifestare a interesului celorlalţi faţă de persoana ta şi te foloseşti de orice resursă pentru a capta acest interes. Nu ai fi nici primul/prima şi nici ultimul/ultima care utilizează astfel de mijloace. Important este că te face să te simţi bine.
La mine pe blog ai comentat cu nick de femeie, aici probabil că eşti în ipostaza unui bărbat. Nu am priceput niciodată de ce unii oameni şi-ar pierde vremea cu astfel de chestii, dar poate că timpul meu fiind limitat nu-mi permite astfel de înţelegeri.
Pentru restul vizitatorilor de aici:
Dragii mei,
Dacă v-a plăcut o astfel de povestire, mai am şi altele şi nu numai.
Pe toate le găsiţi pe http://fanteziiobor.wordpress.com
Şi nu în ultimul rând, mulţumesc Marei77 pentru atenţie.
Acest mesaj a fost editat de către MitzaaBiciclista: -
MitzaaBiciclista said:
ponta said: MitzaaBiciclista said:Să înţeleg că ţi-a plăcut povestea scrisă de mine pe blogul personal.
Cum spuneam inclusiv pe blogul tau personal " http://www.guardian.co.uk/tv-and-radio/2012/nov/09/confessions-of-an-internet-troll
Acum esti pe www...... Ce-ti mai place saurma !
Nu prea înţeleg felul ăsta de a socializa, dar mă rog...
Una peste alta, îmi faci reclamă, textele mele sunt la liber tocmai fiindcă scriu de plăcere. Cui îi place să citească din ele deja îmi ştie adresa blogului şi e bine venit.
Dacă erai atent/ă, ai fi observat că nu te-am certat, am făcut doar o constatare, altminteri nu sufăr de orgolii nejustificate.
Dacă pe tine site-ul ăsta te face să te simţi bine sau îţi conferă o anume importanţă, este strict alegerea ta, indiferent ale cui texte foloseşti.
Probabil că ai nevoie de o anume manifestare a interesului celorlalţi faţă de persoana ta şi te foloseşti de orice resursă pentru a capta acest interes. Nu ai fi nici primul/prima şi nici ultimul/ultima care utilizează astfel de mijloace. Important este că te face să te simţi bine.
La mine pe blog ai comentat cu nick de femeie, aici probabil că eşti în ipostaza unui bărbat. Nu am priceput niciodată de ce unii oameni şi-ar pierde vremea cu astfel de chestii, dar poate că timpul meu fiind limitat nu-mi permite astfel de înţelegeri.
Pentru restul vizitatorilor de aici:
Dragii mei,
Dacă v-a plăcut o astfel de povestire, mai am şi altele şi nu numai.
Pe toate le găsiţi pe http://fanteziiobor.wordpress.com
Şi nu în ultimul rând, mulţumesc Marei77 pentru atenţie.Deoarece ne aflam pun forum de discutii si nu
pe blogul d-voastra personal , nu pune-m in discutie modul de socializare !
Tinand cont ca am asezat poveste d-voastra aici , rezulta unele cunostinte
despre o poveste asemanatoare .. Dar eu nu sunt tveau’l sa citez sursa sigura
pentru drepturile de autor , tinand cont de paracioasa Mara77 care va facut un
defavor chemandu-va pe un forum unde clinciurile si bataia de joc sunt la
ordinea zile’I, va spun cu parere de rau ca “daca tacea-ti filozoafa ramanea-ti...Lucrurile ne-impuse sunt cele care vor fi cautate .. Despre
troll’I care suntem toti pe acest forum spre deosebire de dumneavoastra ,
pentru care suntem muza in scriierile dumneavoastra ..Eu nu sunt pe acest forum sa-mi atrag fani “ din acest motiv
eu nu am pe nimeni in lista de prieteni “ si pentru ca findca’ fiecare-si are
pauzele lui , scriem in fuga ce ne trece prin creer in acel moment despre un
anume subiect postat aici ..Haide sa haidem !! Cate comentari ati gasit dumneavoastra la acest subiect in-afara
de cel al “carmen008” direct la subiect ? ..
Acest mesaj a fost editat de către ponta: