Il vreau doar pt mine dar ma deranjeaza copilul lui.Sa mai conti
-
149 15Am tot citit pe diverse site-uri si forumuri, postari despre o relatie in care unul dintre parteneri are un copil dintr-o alta relatie. Majoritatea celor care raspund post-urilor blameaza persoana care nu accepta copilul partenerului si in general cei care o fac sunt cei care au copii.
E usor sa emiti judecati fara sa te pui in postura celuilalt. Daca cei care raspund post-urilor n-ar fi avut copii, cu siguranta n-ar mai da acel raspuns in care il judeca pe cel care nu accepta copilul.
Fiecare om are dreptul la fericire. INTR-O RELATIE E VITAL SA TE SIMTI PE DEPLIN IUBIT SI IMPLINIT ALATURI DE PARTENER. Relatia de dragoste dintre doi oameni nu trebuie sa fie umbrita de ABSOLUT NIMENI, nici macar de un copil. La inceputul unei relatii sunt doar ei doi: el si ea. Abia apoi cand relatia evolueaza (in general) pozitiv, apare si un copil. Deci la baza unei relatii sunt doar ei doi si nimeni altcineva.
Atunci cand te indragostesti o faci simplu si firesc, inclusiv chiar si atunci cand esti constient ca cel/cea de care te-ai indragostit nu e tocmai omul pe care ti-l doresti si aici ma refer in speta, la un partener care are un copil dintr-o alta relatie. Multi iar blameaza：“stiai de la inceput ca are copil”. Da, stiai dar nu puteai sa stii dintr-o data relatia lui cu copilul ci lucrul asta il observi in timp, timp in care relatia evolueaza si te poti indragosti si iubi omul de langa tine mai mult.
Intr-o relatie consider ca trecutul trebuie lasat in urma. Copilul dintr-o alta relatie face parte si din trecut (pt faptul ca e facut cu altcineva cu care s-a terminat relatia) dar si din prezent (care nu trebuie absolut deloc sa influenteze noua relatie). Copilul va fi intotdeauna un liant catre trecut (prin faptul ca e facut cu altcineva si are chipul acelei persoane) chiar daca partenerul nu ar mai avea nici un sentiment fata de cel/cea cu care l-a conceput.
Nu mi se pare firesc ca intr-o relatie, copilul dintr-o relatie anterioara sa influenteze relatia de dragoste dintre parteneri. Multi spun ca copilul nu e vinovat de ce s-a intamplat dar daca acesta e motiv de discutii permanente in noua relatie, atunci el este. Copilul nu trebuie sa se creada mai presus decat parintele, acesta din urma avand dreptul sa-si refaca viata. Copii cresc, se duc la casa lor dar parintii vor ramane impreuna si tocmai de aceea nu mai se pare normal ca intr-o relatie copilul sa fie mai presus decat partenerul, caci daca partenerul n-ar fi existat nici copilul nu s-ar fi nascut. Iubirea e egoista, cand te implici total si oferi tot intr-o relatie, tinzi sa ai aceleasi asteptari de la partener.
Ma macin, ma framant, nu am liniste sufleteasca si nu sunt impacata cu mine insami si am nevoie sa caut raspunsuri, solutii la problema care ma apasa. Ma tem ca am deja probleme cu inima si daca in curand nu voi gasi o solutie...nu stiu ce se va intampla cu mine...imi vin tot felul de ganduri negative in minte...simt ca o iau razna!
Va rog, aveti rabdare si cititi pana la sfarsit.
De 1 an si ceva sunt implicata intr-o relatie cu un barbat care are o fata de 18 ani, rezultata dintr-o casnicie care s-a sfarsit acum 10 ani. Locuiesc impreuna cu el, ne iubim si ne intelegem bine doar atunci cand totul se concentreaza asupra relatiei noastre. Cand vine vorba despre fata lui, simt repulsie, o simt ca pe o intrusa in viata noastra, avand teama ca prin prisma ei, el poate afla vesti oricand despre fosta sotie si oricand, in mod imprevizibil ar putea relua relatia cu ea (desi dupa divort, la cativa ani distanta a mai reluat relatia si nu a mers si m-a asigurat ca niciodata nu s-ar mai putea intoarce la ea, in prezent ea avand o relatie de cativa ani). Chiar si un telefon banal intre el si fosta, m-ar deranja chiar daca au un copil impreuna. Nu sunt adepta pastrarii unei relatii civilizate intre fosti, nici macar a unei simple prietenii. Ce-a fost, s-a terminat si nu vad nici un motiv de a pastra legatura pt ca ORICAND, atata timp cat intre cei doi a existat o relatie intima, se pot reaprinde sentimentele...chiar si dupa ani!
Intalnirile cu fata lui sunt sporadice, intalniri la care particip si eu. Ocazional el vorbeste cu fata lui la telefon, fapt care uneori se intampla fara ca eu sa fiu de fata, ceea ce ma deranjeaza enorm cand vad apelurile in telefonul lui. I-am cerut ca la orice conversatie si intalnire cu ea, sa fiu si eu prezenta, numai asa putand avea (oarecum) garantia ca el nu se ascunde de mine. Nu mi se pare normal ca din resursele lui financiare sa profite ea (chiar daca este copilul lui).
El isi doreste enorm sa ne casatorim dar i-am spus ca eu intotdeauna voi face diferenta intre fata lui si copilul/copii nostri, nedorind sa o tratez egal pentru ca nu sunt obligata sa accept greseala trecutului lui. Noua noastra familie inseamna eu, el si copii nostri, NU si copilul lui cu alta femeie.
Multi vor blama ca sunt egoista, insensibila dar am dreptul sa ma simt fericita fara a fi obligata sa accept greseala trecutului lui.
In prezent el are dificultati financiare si traim din veniturile mele. Nu mi se pare normal sa-si iubeasca copilul mai mult decat pe mine si sa-i tina parte, reprosandu-mi ca vreau sa bag raca intre el si fata lui si ca vreau sa-l indepartez de ea (in sufletul meu chiar imi doresc acest lucru si i-am spus si lui).
NU sunt EU vinovata de greselile trecutului lui si NICI obligata SA-I accept copilul. Copilul lui este ca un nod in gat, ca un ghimpe pentru mine, acum si tot timpul cat va dura relatia noastra. Mi-as fi dorit ca acest copil sa nu existe sau macar lui sa nu-i pese, sa nu se implice atat de mult, dar copilul exista si nu am ce schimba, INSA atitudinea lui vis-a-vis de mine se poate schimba. As putea sa-mi gasesc pe cineva fara obligatii dar pe el il iubesc insa nu si pe copilul lui. Un minim de respect fata de ea, si mila din partea mea exista dar nu-mi doresc sa ma imprietenesc cu fata lui, nu vreau sa am nici o relatie cu ea, sa stea cat mai departe de noi e tot ce-mi doresc.
Pentru mine NU E NICI O PLACERE sa stiu ca sunt a doua femeie din viata lui cu care merge la altar si ca copilul nostru va fi al doilea. Nu vreau si nu-mi doresc ca in aceasta relatie sa fiu ca “roata de rezerva”, vreau EXCLUSIVITATE, ceea ce inseamna ca in toate cazurile, tot ce e legat de fata lui, sa-mi spuna, sa-mi ceara sfatul iar atunci cand nu sunt de acord cu ceva, sa vad ca el este de partea mea, nu a ei. (de exp: acum isi doreste un laptop de vreo 30mil iar eu nu sunt de acord sa i-l cumpere). De ce sa-si cheltuie banii pt cineva din trecutul lui, de ce sa accept acest lucru? E ca si cum i-ar face un bine fostei ca are grija de copilul pe care il au impreuna.
El considera ca daca imi spune, stie ca nu sunt de acord ca el sa-i dea ceva sau sa o ajute cu ceva...cand avem discutii aprinse, o suna pe fata lui (o considera ca un refugiu, SI MA DERANJEAZA ENORM ca se destainuie ei si tocmai de aceea nici eu nu am inceredere in el sa-i spun anumite lucruri de teama sa nu-i spuna ei; consider ca in relatia noastra ea nu trebuie implicata in nici un fel) sau isi gaseste refugiul in bautura, ceea ce ma face sa o urasc si sa o dispretuiesc pe fata lui si mai mult (datorita faptului ca discutiile despre ea conduc aici).
N-as fi niciodata de acord ca atunci cand ne vom casatori, fata lui sa vina la nunta noastra (nu vreau ca figura fostei sa fie prezenta la nunta mea, sa-mi umbreasca momentele in care ar trebui sa fiu cea mai fericita femeie). N-as fi niciodata de acord ca noi sa mergem la nunta fiicei lui, ca el in acele momente sa aiba sentimentul de implinire ca alaturi de fosta are o fata reusita si sa o conduca pe un nou inceput de drum, si nici ca el sa mearga singur la nunta ei.
N-as fi niciodata de acord ca fata lui sa tina legatura cu rudele lui sau sa se implice in familia noastra, sa-si vada fratiorii/surioarele (posibili copii care i-am avea impreuna), ca ea sa participe la nunti, botezuri, petreceri care sunt in familia noastra sau ca el sa participe si sa se implice in viata ei sau cand va deveni bunic.
Vreau sa clarific aceste lucruri la inceput, ca sa nu ma trezesc mai tarziu in casnicie ca lucrurile nu evolueaza asa cum imi doresc si totul se duce de rapa. Daca ma casatoresc, nu-mi doresc sa divortez. E un om minunat dar ma deranjeaza copilul lui, nu-mi place sa vad ca se implica si isi face griji pentru ea, chiar daca si eu ma pun in situatia in care nu mi-ar placea sa am un copil si partenerul sa nu se implice in cresterea si educarea lui, sa nu fie responsabil. Dar nu ma intereseaza, in privinta asta sunt egosita, il vreau doar pt mine si atat. Nu ma intereseaza copilul lui, nu vreau sa imparta sau sa-i dea ceva copilului lui, casa, diverse bunuri, etc. atata timp cat traieste si mama copilului.
Mi-e greu sa accept aceasta relatie dar il iubesc enorm si nu vreau sa renunt la el.
Daca ati trecut printr-o situatie asemanatoare sau traiti in prezent ceva asemanator (mai ales cu un copil major) astept parerile si sfaturile dvs.
Multumesc pt rabdarea si timpul pe care le-ati acordat citind aceasta postare.
Acest mesaj a fost editat de către melancolica: -
1.ori esti proasta ori te faci.
2. de minunat ce e, n a fost pastrat de nevasta 'sa.
3. sigur esti de varsta apropiata cu fi'sa... de nu poti sa intelegi si sa concepi unele lucruri.
4. nu ma mai deranjez sa ti scriu..imi dau seama ce minunat si magnific e acest barbat,din moment ce s a putut uita la una ca tine.
5. gandesti mizerabil
apupius
Acest mesaj a fost editat de către creatza23: -
daca nu cunosti motivele pt care a divortat, nu judeca aiurea! iar atunci era destul de tanar...
....de conceput unele lucruri: nu trebuie "sa inghit" ceva ce ma deranjeaza.....indiferent de varsta, iar asta e valabil pt oricine!
Acest mesaj a fost editat de către melancolica: -
-
Copilul lui este o GRESEALA?
Cum te-ai simti tu sa-ti spuna mama vitrega sau tatal vitreg ca TU ESTI O GRESEALA ?
Ca iti doresti o familie cu el e una, dar sa gandesti in modul acesta e vag mizerabil.
Fiecare din noi are un bagaj, un trecut. Indiferent ca acel .."bagaj" se defineste prin relatii anterioare, prin experiente/trairi, sau un copil sau parinti pe care trebuie sa ajuti/sustii.
Cum te-ai simtit tu daca ai avea un copil, ai divorta de tatal lui, copilul si-ar dori enorm sa tina legatura cu tatal (si vice versa) si ar veni o mimoza sa-ti spuna ca sufletul tau, propriul tau copil e o GRESEALA si mai bine ar fi sa nu existe ?
Acest mesaj a fost editat de către bombilina: -
Eu n-am avut rabdare sa citesc tot, am facut-o doar pe diagonala
Ideea insa am prins-o, nu si ce vrei tu, de fapt.
Copilul exista? Exista! Si atunci..?
Vrei pareri? Uite, iti spun ca eu cunosc un caz, relativ asemanator (nah, ca am inceput si eu cu exemple, acu' o sa sara pretenele sa ma critice...), el divorteaza, cand fata era cl a XII-a, se recasatoreste, are un copil cu actuala, e totul ok. Bine, adevarule ca si actuala sotie are o fata, din prima casatorie (aici nu va asemanati! 
).
aaa...si a mers la nunta fiica-si, cu actuala sotie, unde s-au intalnit cu fosta...
Deci, se poate!
-
melancolica said:Am tot citit pe diverse site-uri si forumuri, postari despre o relatie in care unul dintre parteneri are un copil dintr-o alta relatie. Majoritatea celor care raspund post-urilor blameaza persoana care nu accepta copilul partenerului si in general cei care o fac sunt cei care au copii.
E usor sa emiti judecati fara sa te pui in postura celuilalt. Daca cei care raspund post-urilor n-ar fi avut copii, cu siguranta n-ar mai da acel raspuns in care il judeca pe cel care nu accepta copilul.
Fiecare om are dreptul la fericire. INTR-O RELATIE E VITAL SA TE SIMTI PE DEPLIN IUBIT SI IMPLINIT ALATURI DE PARTENER. Relatia de dragoste dintre doi oameni nu trebuie sa fie umbrita de ABSOLUT NIMENI, nici macar de un copil. La inceputul unei relatii sunt doar ei doi: el si ea. Abia apoi cand relatia evolueaza (in general) pozitiv, apare si un copil. Deci la baza unei relatii sunt doar ei doi si nimeni altcineva.
Atunci cand te indragostesti o faci simplu si firesc, inclusiv chiar si atunci cand esti constient ca cel/cea de care te-ai indragostit nu e tocmai omul pe care ti-l doresti si aici ma refer in speta, la un partener care are un copil dintr-o alta relatie. Multi iar blameaza：“stiai de la inceput ca are copil”. Da, stiai dar nu puteai sa stii dintr-o data relatia lui cu copilul ci lucrul asta il observi in timp, timp in care relatia evolueaza si te poti indragosti si iubi omul de langa tine mai mult.
Intr-o relatie consider ca trecutul trebuie lasat in urma. Copilul dintr-o alta relatie face parte si din trecut (pt faptul ca e facut cu altcineva cu care s-a terminat relatia) dar si din prezent (care nu trebuie absolut deloc sa influenteze noua relatie). Copilul va fi intotdeauna un liant catre trecut (prin faptul ca e facut cu altcineva si are chipul acelei persoane) chiar daca partenerul nu ar mai avea nici un sentiment fata de cel/cea cu care l-a conceput.
Nu mi se pare firesc ca intr-o relatie, copilul dintr-o relatie anterioara sa influenteze relatia de dragoste dintre parteneri. Multi spun ca copilul nu e vinovat de ce s-a intamplat dar daca acesta e motiv de discutii permanente in noua relatie, atunci el este. Copilul nu trebuie sa se creada mai presus decat parintele, acesta din urma avand dreptul sa-si refaca viata. Copii cresc, se duc la casa lor dar parintii vor ramane impreuna si tocmai de aceea nu mai se pare normal ca intr-o relatie copilul sa fie mai presus decat partenerul, caci daca partenerul n-ar fi existat nici copilul nu s-ar fi nascut. Iubirea e egoista, cand te implici total si oferi tot intr-o relatie, tinzi sa ai aceleasi asteptari de la partener.
Ma macin, ma framant, nu am liniste sufleteasca si nu sunt impacata cu mine insami si am nevoie sa caut raspunsuri, solutii la problema care ma apasa. Ma tem ca am deja probleme cu inima si daca in curand nu voi gasi o solutie...nu stiu ce se va intampla cu mine...imi vin tot felul de ganduri negative in minte...simt ca o iau razna!
Va rog, aveti rabdare si cititi pana la sfarsit.
De 1 an si ceva sunt implicata intr-o relatie cu un barbat care are o fata de 18 ani, rezultata dintr-o casnicie care s-a sfarsit acum 10 ani. Locuiesc impreuna cu el, ne iubim si ne intelegem bine doar atunci cand totul se concentreaza asupra relatiei noastre. Cand vine vorba despre fata lui, simt repulsie, o simt ca pe o intrusa in viata noastra, avand teama ca prin prisma ei, el poate afla vesti oricand despre fosta sotie si oricand, in mod imprevizibil ar putea relua relatia cu ea (desi dupa divort, la cativa ani distanta a mai reluat relatia si nu a mers si m-a asigurat ca niciodata nu s-ar mai putea intoarce la ea, in prezent ea avand o relatie de cativa ani). Chiar si un telefon banal intre el si fosta, m-ar deranja chiar daca au un copil impreuna. Nu sunt adepta pastrarii unei relatii civilizate intre fosti, nici macar a unei simple prietenii. Ce-a fost, s-a terminat si nu vad nici un motiv de a pastra legatura pt ca ORICAND, atata timp cat intre cei doi a existat o relatie intima, se pot reaprinde sentimentele...chiar si dupa ani!
Intalnirile cu fata lui sunt sporadice, intalniri la care particip si eu. Ocazional el vorbeste cu fata lui la telefon, fapt care uneori se intampla fara ca eu sa fiu de fata, ceea ce ma deranjeaza enorm cand vad apelurile in telefonul lui. I-am cerut ca la orice conversatie si intalnire cu ea, sa fiu si eu prezenta, numai asa putand avea (oarecum) garantia ca el nu se ascunde de mine. Nu mi se pare normal ca din resursele lui financiare sa profite ea (chiar daca este copilul lui).
El isi doreste enorm sa ne casatorim dar i-am spus ca eu intotdeauna voi face diferenta intre fata lui si copilul/copii nostri, nedorind sa o tratez egal pentru ca nu sunt obligata sa accept greseala trecutului lui. Noua noastra familie inseamna eu, el si copii nostri, NU si copilul lui cu alta femeie
Multi vor blama ca sunt egoista, insensibila dar am dreptul sa ma simt fericita fara a fi obligata sa accept greseala trecutului lui.
In prezent el are dificultati financiare si traim din veniturile mele. Nu mi se pare normal sa-si iubeasca copilul mai mult decat pe mine si sa-i tina parte, reprosandu-mi ca vreau sa bag raca intre el si fata lui si ca vreau sa-l indepartez de ea (in sufletul meu chiar imi doresc acest lucru si i-am spus si lui).
NU sunt EU vinovata de greselile trecutului lui si NICI obligata SA-I accept copilul. Copilul lui este ca un nod in gat, ca un ghimpe pentru mine, acum si tot timpul cat va dura relatia noastra. Mi-as fi dorit ca acest copil sa nu existe sau macar lui sa nu-i pese, sa nu se implice atat de mult, dar copilul exista si nu am ce schimba, INSA atitudinea lui vis-a-vis de mine se poate schimba. As putea sa-mi gasesc pe cineva fara obligatii dar pe el il iubesc insa nu si pe copilul lui. Un minim de respect fata de ea, si mila din partea mea exista dar nu-mi doresc sa ma imprietenesc cu fata lui, nu vreau sa am nici o relatie cu ea, sa stea cat mai departe de noi e tot ce-mi doresc.
Pentru mine NU E NICI O PLACERE sa stiu ca sunt a doua femeie din viata lui cu care merge la altar si ca copilul nostru va fi al doilea. Nu vreau si nu-mi doresc ca in aceasta relatie sa fiu ca “roata de rezerva”, vreau EXCLUSIVITATE, ceea ce inseamna ca in toate cazurile, tot ce e legat de fata lui, sa-mi spuna, sa-mi ceara sfatul iar atunci cand nu sunt de acord cu ceva, sa vad ca el este de partea mea, nu a ei. (de exp: acum isi doreste un laptop de vreo 30mil iar eu nu sunt de acord sa i-l cumpere). De ce sa-si cheltuie banii pt cineva din trecutul lui, de ce sa accept acest lucru? E ca si cum i-ar face un bine fostei ca are grija de copilul pe care il au impreuna.
El considera ca daca imi spune, stie ca nu sunt de acord ca el sa-i dea ceva sau sa o ajute cu ceva...cand avem discutii aprinse, o suna pe fata lui (o considera ca un refugiu, SI MA DERANJEAZA ENORM ca se destainuie ei si tocmai de aceea nici eu nu am inceredere in el sa-i spun anumite lucruri de teama sa nu-i spuna ei; consider ca in relatia noastra ea nu trebuie implicata in nici un fel) sau isi gaseste refugiul in bautura, ceea ce ma face sa o urasc si sa o dispretuiesc pe fata lui si mai mult (datorita faptului ca discutiile despre ea conduc aici).
N-as fi niciodata de acord ca atunci cand ne vom casatori, fata lui sa vina la nunta noastra (nu vreau ca figura fostei sa fie prezenta la nunta mea, sa-mi umbreasca momentele in care ar trebui sa fiu cea mai fericita femeie). N-as fi niciodata de acord ca noi sa mergem la nunta fiicei lui, ca el in acele momente sa aiba sentimentul de implinire ca alaturi de fosta are o fata reusita si sa o conduca pe un nou inceput de drum, si nici ca el sa mearga singur la nunta ei.
N-as fi niciodata de acord ca fata lui sa tina legatura cu rudele lui sau sa se implice in familia noastra, sa-si vada fratiorii/surioarele (posibili copii care i-am avea impreuna), ca ea sa participe la nunti, botezuri, petreceri care sunt in familia noastra sau ca el sa participe si sa se implice in viata ei sau cand va deveni bunic.
Vreau sa clarific aceste lucruri la inceput, ca sa nu ma trezesc mai tarziu in casnicie ca lucrurile nu evolueaza asa cum imi doresc si totul se duce de rapa. Daca ma casatoresc, nu-mi doresc sa divortez. E un om minunat dar ma deranjeaza copilul lui, nu-mi place sa vad ca se implica si isi face griji pentru ea, chiar daca si eu ma pun in situatia in care nu mi-ar placea sa am un copil si partenerul sa nu se implice in cresterea si educarea lui, sa nu fie responsabil. Dar nu ma intereseaza, in privinta asta sunt egosita, il vreau doar pt mine si atat. Nu ma intereseaza copilul lui, nu vreau sa imparta sau sa-i dea ceva copilului lui, casa, diverse bunuri, etc. atata timp cat traieste si mama copilului.
Mi-e greu sa accept aceasta relatie dar il iubesc enorm si nu vreau sa renunt la el.
Daca ati trecut printr-o situatie asemanatoare sau traiti in prezent ceva asemanator (mai ales cu un copil major) astept parerile si sfaturile dvs.
Multumesc pt rabdarea si timpul pe care le-ati acordat citind aceasta postare.
e vorba de tata si fiica, tu ce vrei de fapt? sa nu-l mai intereseze ? e sange din sangele lui
auzi, hai ca stiu eu unul care nu se intereseaza neam de fie'sa, nu-l vrei?
ori daca nu vrei ca, copilul tau sa fie al doilea, vorbeste cu doamne doamne si da timpul inapoi .il iei prunc si-l cresti cum vrei
el chiar isi doreste sa se casatoreasca cu una care gandeste asa? sau e doar in mintea ta asta?
nu-i pe craca lui . si nici tu. faceti cum vreti da o sa va dati in cap mai incolo -
-
Ar trebui sa intelegi ca fata lui nu e o gresala, si-a dorit acel copil, cum si tu probabil iti doresti. Crezi ca ai fi mai fericita daca el ar fi indiferent fata se fata lui? S-ar putea sa ajungi si tu intr-o zi in postura de divortata cu un copil si o alta sa nu isi lase sotul sa-si vada copilul. Eu zic ca ura asta a ta o sa iti mannce incet, dar sigur, sufletul. Mai bine lasa omul in boii lui, e plina lumea de barbati singuri. -
Copilul il cresti si pleaca dar omul de langa tine cu care iti imparti viata de zi cu zi, ramane. Copilul poate fi indiferent fata de parinti, poate fi profitor (se poate observa psihologic ca in familiile destramate, copii tind sa isi doreasca de la tata bunuri materiale, bani, etc. tocmai pt a compensa lipsa afectiunii,sentimentele de care a fost privat datorita despartirii parintilor). Acest lucru il observ si in relatia dintre el si fata lui. Cand ii spun ca ea e o profitoare el ma acuza ca nu e adevarat, ca stie el ce copil a crescut. DAR nu e data cand ea sa-l sune si sa nu-i ceara bani sau sa faca aluzii ca are nevoie sa-si cumpere ceva. Nu mi se pare normal ca banii lui sa si-i imparta cu copilul. De ce sa fiu eu si posibili nostri copii nedreptatiti si privati de bucuria de a ne satisface nevoile noastre??? Pt ca are el de crescut copilul unei tarfe?
Apropo, mi-a zis ca nu s-a casatorit din placere, ca nici parintii lor nu au fost de acord si in consecinta nici copilul nu e unul dorit, a fost o simpla intamplare. Mai tarziu, cand fata avea vreo 3 ani, el lipsea noptile de acasa, se ducea la alta, si-a inselat sotia.....Eu ce garantie am ca nu va face acelasi lucru cu mine, in condittile in care el era casatorit si avea si copil? In replica, el se apara ca era prea tanar si ca a gresit...dar mi-e teama ca odata ce-a inselat, poate insela din nou.
In relatia cu el VREAU sa fiu unica in sufletul lui, vreau sa fiu eu prima la care se gandeste si apeleaza. NU fata lui! Mai ales ca fata lui are exact varsta cand a cunoscut-o pe maica-sa si seamana leit cu ea, si cu atat mai mult imi provoaca dispret faptul ca el vorbeste cu ea sau se intalneste, asa cum am mai zis si pe ascuns. Parca prin fi-sa retraieste trecutul.
NU POT SA ACCEPT IDEEA CA EL sa iubeasca la fel ambii copii, adica si pe ai nostri. INTOTDEAUNA pe fata lui o voi considera "copilul tarfei" care i-a distrus viata si prin fata lui parca retraieste trecutul (pt ca ea seamana leit cu mama ei) iar gandul asta ma chinuie, ma omoara....
Daca nu ar fi cunoscut-o pe fosta sotie, nu ar mai fi avut "coada" din trecut...viata lui ar fi fost alta, poate nici nu ne-am fi cunoscut....
Sunt convinsa ca el ma iubeste...i-am facut lucruri inimaginabile si am vorbit cum niciodata nu credeam ca as fi in stare...dar nu a fost violent cu mine si nici nu m-a dat afara din casa (cum probabil ar fi facut altii)....stiu ca l-am ranit si eu destul...de multe ori cuvintele "omoara" sufletul.
Intr-adevar viata e frumoasa cand iubesti, dar fara sa existe altcineva (din trecut)
in suftelul partenerului DECAT TU. Atunci, da, sentimentul e unic!
Acest mesaj a fost editat de către melancolica: -
In viata mea n-am intalnit o persoana mai egoista decat tine!!!...Dumnezeule de unde-atata rautate?
Sau ai impresia ca doar tu meriti atentia omului ala?
Copilul lui = greseala? Cred ca tu esti cea mai mare greseala a vietii lui .
Te-ai gandit vreodata ca ai putea fii tu sau copilul tau in situatia fostei sotii sau a fetei lui?
Nu cred ca omul ala este proprietatea exclusiva a ta...orice om are atata iubire de daruit....si nu o daruieste doar unei singure persoane.
Esti labila psihic daca ti-e frica de fosta lui nevasta, atata timp cat au trecut 10 ani de cand au divortat.
Nu-i tin partea nici "minunatului" tau....dar dac-as fi in locul lui as lua-o la sanatoasa cat as vedea cu ochii!!
-
Eu am parintii despartiti de cand eram mica. De curand mama are pe cineva..este un tip minunat care se vede ca o iubeste..si ma inteleg excelent cu el..nimeni nu imi cere sa il iubesc sau sa ma iubeasca...dar facem caterinca impreuna si atata timp cat mamei ii este bine si impacata cu ambele parti de ce i-as ingreuna eu situatia? Asa e si la tine..doar ca esti de cealalta parte...si tu ar trebui sa ii accepti copilul pt ca atunci cand iei un om..am invatat din experienta proprie care nu e prea mare la 19 ani..faptul ca il iei si cu bune si cu rele(daca asa poti numi un suflet)
-
melancolica said:Copilul il cresti si pleaca dar omul de langa tine cu care iti imparti viata de zi cu zi, ramane. Copilul poate fi indiferent fata de parinti, poate fi profitor (se poate observa psihologic ca in familiile destramate, copii tind sa isi doreasca de la tata bunuri materiale, bani, etc. tocmai pt a compensa lipsa afectiunii,sentimentele de care a fost privat datorita despartirii parintilor). Acest lucru il observ si in relatia dintre el si fata lui. Cand ii spun ca ea e o profitoare el ma acuza ca nu e adevarat, ca stie el ce copil a crescut. DAR nu e data cand ea sa-l sune si sa nu-i ceara bani sau sa faca aluzii ca are nevoie sa-si cumpere ceva. Nu mi se pare normal ca banii lui sa si-i imparta cu copilul. De ce sa fiu eu si posibili nostri copii nedreptatiti si privati de bucuria de a ne satisface nevoile noastre??? Pt ca are el de crescut copilul unei tarfe?
Apropo, mi-a zis ca nu s-a casatorit din placere, ca nici parintii lor nu au fost de acord si in consecinta nici copilul nu e unul dorit, a fost o simpla intamplare. Mai tarziu, cand fata avea vreo 3 ani, el lipsea noptile de acasa, se ducea la alta, si-a inselat sotia.....Eu ce garantie am ca nu va face acelasi lucru cu mine, in condittile in care el era casatorit si avea si copil? In replica, el se apara ca era prea tanar si ca a gresit...dar mi-e teama ca odata ce-a inselat, poate insela din nou.
In relatia cu el VREAU sa fiu unica in sufletul lui, vreau sa fiu eu prima la care se gandeste si apeleaza. NU fata lui! Mai ales ca fata lui are exact varsta cand a cunoscut-o pe maica-sa si seamana leit cu ea, si cu atat mai mult imi provoaca dispret faptul ca el vorbeste cu ea sau se intalneste, asa cum am mai zis si pe ascuns. Parca prin fi-sa retraieste trecutul.
NU POT SA ACCEPT IDEEA CA EL sa iubeasca la fel ambii copii, adica si pe ai nostri. INTOTDEAUNA pe fata lui o voi considera "copilul tarfei" care i-a distrus viata si prin fata lui parca retraieste trecutul (pt ca ea seamana leit cu mama ei) iar gandul asta ma chinuie, ma omoara....
Daca nu ar fi cunoscut-o pe fosta sotie, nu ar mai fi avut "coada" din trecut...viata lui ar fi fost alta, poate nici nu ne-am fi cunoscut....
Sunt convinsa ca el ma iubeste...i-am facut lucruri inimaginabile si am vorbit cum niciodata nu credeam ca as fi in stare...dar nu a fost violent cu mine si nici nu m-a dat afara din casa (cum probabil ar fi facut altii)....stiu ca l-am ranit si eu destul...de multe ori cuvintele "omoara" sufletul.
Intr-adevar viata e frumoasa cand iubesti, dar fara sa existe altcineva (din trecut)
in suftelul partenerului DECAT TU. Atunci, da, sentimentul e unic! terminat.Cred ca ar trebui sa te vada un psiholog/psihiatru, eu sunt sigura ca problemele tale sunt de competenta lui. Nu este egoism ceea ce simti, tine de patologic. Asta este parerea mea.
-
Annastassia said:
" Cred ca ar trebui sa te vada un psiholog/psihiatru, eu sunt sigura ca problemele tale sunt de competenta lui. Nu este egoism ceea ce simti, tine de patologic. Asta este parerea mea."
Faptul ca TU NU TRAIESTI SENTIMENTELE MELE nu-ti da dreptul sa judeci aiurea. Esti in aceeasi situatie ca mine cumva??? Sau voi astea cu copii va credeti mai presus de orisicine doar pt faptul ca sunteti mame??? Nu mai judecati aiurea fara sa traiti aceeasi stare...niciodata nu poti sti ce-ti rezerva viata!
Acest mesaj a fost editat de către melancolica: -
Ai probleme grave.
Tu nu ai ura de fapt pe copilul asta ci pe el. Iti e frica ca o sa se intoarca la ea, ca o sa te insele cu ea sau alta.
Zici tu ca il iubesti, DAR iti e frica sa traiesti o viata langa el pentru ca ti-a "aratat" / povestit de ce e capabil ca om.
Si NU, NU AM COPIL
Acest mesaj a fost editat de către bombilina: -
-
melancolica said:
Faptul ca TU NU TRAIESTI SENTIMENTELE MELE nu-ti da dreptul sa judeci aiurea. Esti in aceeasi situatie ca mine cumva??? Sau voi astea cu copii va credeti mai presus de orisicine doar pt faptul ca sunteti mame??? Nu mai judecati aiurea fara sa traiti aceeasi stare...niciodata nu poti sti ce-ti rezerva viata!
Aici ai spus un mare adevar! Mai citeste o data ce ai scris...inca o data...inca o data...
-
Domnisorica,un copil nu e niciodata o greseala,e un dar dat de Dumnezeu unor oameni care se iubesc si formeaza o familie.Chiar daca s-a despartit de prima sotie,copilul,este al lui,fie ca-ti place sau nu.Esti imatura,egoista si mai devreme sau mai tirziu te va parasi ,dar si meriti.Cu o femeie care gindeste ca tine nu merita sa stai de vorba nici cinci minute.Ce sa intelegem de-aici ,ca cei care au copii rezultati din relatii anterioare sunt condamnati la singuratate,ei nu au dreptul sa-si refaca viata?
-
Rar mi-a fost dat sa citesc asa ceva, sa vad ca sunt oameni care gandesc asa. TRagic, foarte tragic.
Primul impuls a fost sa-ti spun ca esti dusa rau, dar de fapt imi inspiri mila.
Copilul nu e trecutul lui, ci va fi prezent pentru totdeauna. Daca nu-ti convine, lasa-l. De ce te-ai bagat in relatie daca stiai ca are un copil?
Eu in locul lui nu mi-as fi dorit o femeie atat de patetica langa mine.
Nu ai incredere in tine, in el, in asa-zisa voastra dragoste. Pt ca da, este doar asa-zisa.
O casnicie asa lunga cum a avut cu mama fetei, din care a rezultat un copil, nu este o greseala. Nici pe departe.
Dar relatia pe care o are cu tine si mai ales daca se va si casatori cu tine, atunci da, aia va fi greseala vietii lui.
Si eu am zis ca nu as accepta vreodata un barbat cu un copil, tocmai pt ca imi doresc sa fiu eu pe primul plan pt el. Prin urmare atunci cand am cunoscut un astfel de barbat, i-am spus "pas"
Si nu intotdeauna omul cu care traiesti zi de zi ramane langa tine. Prin urmare el a plecat de langa prima nevasta. La fel cum si copilul nu doar il faci si pleaca. Pleaca pe drumul lui, isi face viata lui, dar va fi mereu acolo langa parinti. Cel putin intr-o familie normala...
Si daca profita de tatal ei... care ar fi problema? Desi eu nu cred ca profita, ci doar ii cere ajutorul, asa cum e si firesc.
Tarfa? De ce? Ca a iubit un om, ca s-a casatorit cu el si ca a facut un copil cu el?
In momentul asta spun ca tarfa esti TU
Nu copilul e piedica pt care tu nu esti sau nu vei mai fi unica in viata si sufletul lui, ci tu esti singura piedica, tu si caracterul infect pe care-l ai.
Ai grija, nu o sa te mai accepte prea mult asa. Daca o face, inseamna ca e sarac rau cu duhul.
Atata accentuezi NU VREAU, NU ACCEPT etc... e simplu: desparte-te
. Am fost si eu odata copilul de 18 ani pus in situatia asta. Presupun ca, asa cum zice si creatza23, nici tu nu ai cu mult peste 18 ani.