Iubirea sau orgoliul ne face sa suferim?

  •  
    • 3 mesaje
    24 Mar 2013, 22:07
    0 2
     Buna seara!
    Sunt o femeie in prag de divort.Mai precis, intr-o saptamana voi fi oficial divortata.
    Motivul-infidelitate, batai, injuraturi, clasa sociala josnica, anturaj nepotrivit.
    Si totusi, imi doresc sa ma sune. Cand nu o face ma uit cu jind la telefon.
    Cand se impotriveste divortului, ma bucur. Stiu, suna a sadomasochism, insa acesta este adevarul.
    Nu teama de singuratate, sunt tanara, fara obligatii, fara copii.
    Nici pozitia sociala, ci doar faptul ca nu ma simt eu razbunata.
    As vrea sa merg la psiholog, sa ma vindec de orgoliu, nu de iubire.
    Am fost casatorita cu un om total incompatibil.
    Casatorie din dragoste si pasiune, fara ratiune.
    Cu un barbat prea egoist si prea arogant care sa constientizeze faptul ca o relatie nu inseamna numai docilitate din partea femeii.
    Cu un barbat fara loc de munca, bisnitar de profesie, cu experienta vasta in lucruri negative.
    Eu, omul cuminte, cu servici, inconjurata de oameni ca mine.
    El, cu alte doua neveste la activ, cu 2 copii si un nepot, cu toate ca nu are decat 41 de ani, si nu, nu este tigan
    Am trecut peste toate diferentele sociale, peste parerea parintilor, prietenilor, am crezut doar in ceea ce simteam si ne-am casatorit.
    Nimic roz, scandaluri la bautura in special, soldate cu violenta fizica si verbala, acuzatii nefondate din partea lui, si tacerea mea continua sa nu ne auda vecinii. Crescuta de parinti in spiritul sa nu rada lumea, sa nu ne facem de ras, nu m-am gandit niciodata ca i-ar sta bine cu o farfurie in cap.
    Aveam doar discutii fecvente despre divort, aduse in special de mine, motivul fiind comportamentul lui abuziv.
    El avea o singura problema-faptul ca parintii mei nu sunt de caord cu relatia mea.
    Il mai apucau crizele de gelozie cand eram sunata IN SCOP DE SERVICI de barbati cu care eu aveam tangente in sfera locului de munca.
    Nu se pune problema de a pleca in vreo delegatie sau la vreun curs. Ca atunci, cutremurul din 77 ar fi fost un mic seism.
    Si uite asa, dominata, batuta, injurata, am dus-o vreo cativa ani de zile.
    Pana intr-o zi, cand sotul meu, fara a spune un cuvant, si-a inchis telefoanele si a plecat cu niste plete blonde. Ne-am trezit de dimineata, am baut cafeaua, ne-am pupat, am fost normali. Pana dupa amiaza cand, pur si simplu a plecat.
    A doua zi, cand eu eram la servici a venit si-a luat o parte din haine si dus a fost.
    Am vorbit la telefon pret de 25 de secunde, am stabilit ora la care sa mergem sa intentam divortul si atat.
    Toate bune si frumoase. Socul a trecut cu un pachet de tigari in plus, cu telefoane pe la prietene, cu spovedanii si incurajari. Fara lacrimi, fara bocituri, fara lamentari, fara de ce-uri. Macar demnitate sa mai am si eu.
    Dupa alte cateva zile, dupa ce actele de divort au fost bagate, se intoarce sotul meu. A, nu , nici el cu rugaminti de a se intoarce, ci doar cu dorinta de a se intoarce.
    Din nou respingere, de data asta din partea mea, si iar liniste cateva zile. Apoi, iar intoarcere. Iar discutii. Iar declaratii de dragoste. Acum, mi-a lasat termen de gandire.
    Dar la ce sa te gandesti stiind situatia?
    Iar eu, in momentul de fata imi doresc doar sa sune telefonul.
    Spuneti-mi voi mie, exista vreo stare de normalitate in ceea ce spun eu acum?
    Cred ca nici spitalul 9 nu ma face bine.
    Va multumesc celor care cititi, si astept mustrari strasnice, deoarece cei  apropiati mie se abtin, pentru a ma putea descatusa de ceea ce simt si ceea ce vreau.
    Nu sunt o femeie urata, nu sunt deloc proasta, nu am handicap fizic, sunt un om normal, intr-o stare anormala.  
  •  
    • 7 mesaje
    24 Mar 2013, 22:32
    0 0
    Nu am inteles niciodata cum poate o femeie care este agresata atat fizic cat si verbal sa continue sa-si doreasca langa ea omul respectiv. Mi se pare o dependenta bolnavicioasa, toxica. Fugi, divorteaza si vindeca-te!
  •  
    • 9728 mesaje
    24 Mar 2013, 23:09
    4 0
    daianadaiana said: 
    Nu sunt o femeie urata, nu sunt deloc proasta, nu am handicap fizic, sunt un om normal, intr-o stare anormala.  

     
    Nu vreau sa pun paie pe foc, dar   eu una nu inteleg de ce e folosita in astfel de chestiuni expresia "sunt normala, nu handicapata (fizic)"   .....cum vine asta, oamenii cu handicap fizic nu merita luati in seama, nu merita iubiti de sexul opus, sau cum? Stiu un astfel de forum cu oameni cu handicap fizic casatoriti cu oameni "intregi" si au chiar casnicii fericite, poftim!!
    .
    V-a intrat in asa hal expresia asta in sange incat chiar nu mai ganditi, nu o mai constientizati?  

    Ontopic: si daca in timpul in care erai cu el aveai un accident si ramaneai schioapa, meritai ce e mai urat din partea sotului? Sau a altor pretendenti?  

  •  
    • 3 mesaje
    24 Mar 2013, 23:14
    0 0
    cafe_au_lait said:Eu stiu o persoana, ramasa in scaun cu rotile la 20 de ani, in urma unui accident rutier. La 24 de ani s-a indragostit, cu un barbat perfect si fizic si psihic, au facut nunta mare si 2 copii frumosi. Ea, si in momentul de fata este imobilizata. 
    Ideea era ca , eu nu ma inteleg pe mine insami, mi se pare nejustificat ceea ce simt.
    Nu sunt deloc obiectiva, iar acea descriere nu era un afront .
    Nu sunt o femeie urata, nu sunt deloc proasta, nu am handicap fizic, sunt un om normal, intr-o stare anormala.  

     
    Nu vreau sa pun paie pe foc, dar   eu una nu inteleg de ce e folosita in astfel de chestiuni expresia "sunt normala, nu handicapata (fizic)"   .....cum vine asta, oamenii cu handicap fizic nu merita luati in seama, nu merita iubiti de sexul opus, sau cum? Stiu un astfel de forum cu oameni cu handicap fizic casatoriti cu oameni "intregi" si au chiar casnicii fericite, poftim!!
    .
    V-a intrat in asa hal expresia asta in sange incat chiar nu mai ganditi, nu o mai constientizati?  

    Ontopic: si daca in timpul in care erai cu el aveai un accident si ramaneai schioapa, meritai ce e mai urat din partea sotului? Sau a altor pretendenti?  

     

  •  
    • 9728 mesaje
    24 Mar 2013, 23:51
    5 0
    Ce ai trait tu cu sotul respectiv nu a fost iubire adevarata, ci o mare pasiune plus mult orgoliu, da.
    Ai avut cu el trairi extreme, contradictorii, ceea ce a devenit pentru tine o oarecare obisnuinta, de aceea acum in continuare experimentezi niste trairi contradictorii.

    Cu putina vointa, iti poti impune sa te rupi de el, sa nu cedezi, sa nu il primesti inapoi, ce ai trait si vei trai alaturi de el nu e viata de trait, clar nu va potriviti. Si zi dupa zi...se va scurge timpul, ranile vor incepe sa se vindece, multe din trairi se vor estompa, si in viata ta poate va intra un om cu adevarat bun si potrivit
  •  
    • 10876 mesaje
    24 Mar 2013, 23:58
    6 0
    Cafe, tu ai inteles asa ca ai vrut asa sa intelegi. Eu am inteles prin faptul ca nu e handicapata ca nu e nevoita sa stea cu el. Multi oamnei handicapati fizic indura un regim de cacat din partea partenerului taman de frica de a nu ramne singuri. Eu am trait cu un om handicapat in casa si era in stare sa suporte orice numai sa nu fie parasit. Nu stiu de ce cred eu ca la asta se referea.
  •  
    • 2838 mesaje
    25 Mar 2013, 00:15
    3 0
    Daiana
    deci tu astepti telefonul,da ?Eu cred ca e un amestec de orgoliu cu obisnuinta de al sti "omul tau".acu na pot sa gresesc, insa o intrebare ti-as pune .Tu ca femeie ce ai prefera ?O viata alaturi de un om ce nu ti-a fost fidel,de la care curgeau umilintele cu "sacul "sau o viata linistita ,cu amintirile frumoase (banuiesc ca le-ati avut) ascunse-n fundul sufletului?Va trece,asa cum trec toate , acum e prea "calda situatia" ,te vei obisnui si fara telefoane  si divortata.Nu uita   insa ca  trebuie sa te iubesti mai mult pe tine si sa-ti limpezesti sentimentele...Ceea ce a fost ,a fost ,important e sa fii mandra de tine si de persoana ta ,nu mandra cu statusul de "casatorita" , plina de umilinte si vanatai 
  •  
    • 9728 mesaje
    25 Mar 2013, 00:18
    2 0
    mikizda said:Cafe, tu ai inteles asa ca ai vrut asa sa intelegi.



    Iar eu am scris clar mai sus ca ma refer la "astfel de chestiuni ", nu neaparat la cazul de fata

    Pentru ca observ ca indeosebi femeile  au "o vorba "(pe care eu una o ocolesc de mica, tocmai ca nu mi se pare foarte logica) : " Nu sunt urata, nu sunt proasta, nu sunt ciunga, nu sunt schioapa..." in ideea ca tocmai de aceea s-or gasi si altii/altul care sa o placa, sa o iubeasca...ca daca o fi ciunga, sau schioapa ( deci  cu un handicap fizic) intr-adevar n-ar merita sa o placa, sa o iubeasca vreun barbat .

    Iar realitatea contrazice destul de des "vorba respectiva", de-aia mi se si pare tampita  

    Acest mesaj a fost editat de către cafe_au_lait: 25 Mar 2013, 00:19
  •  
    • 1046 mesaje
    25 Mar 2013, 09:07
    3 0
    Daiana, marea majoritatea a femeilor care n-au fost abuzate nu inteleg ce simti tu acum. Nu zic ca eu inteleg dar stiu ca ce ai tu este o problema pe care psihiatrii o numesc dependenta de agresor.
    Iti recomand, fara mistouri, sa vezi neaparat un psiholog/psihiatru, ce vrei tu.
    Avand in familie un astfel de medic (care mi-a impuiat capul cu discutiile ei ), iti spun la modul foarte serios ca ai o problema.
    Evident ca stii ca divortul e cea mai buna alegere, eu te sfatuiesc sa divortezi si sa mergi la psiholog.
    Crede-ma ca daca reiei cercul vicios cu sotul tau, lucrurile se vor agrava. Dependenta este in ambele sensuri, tu depinzi de el ca agresor, iar el isi va cauta o victima mereu.
    De obicei cea mai buna victima este cea pe care o cunoaste.
    Va impinge mereu limitele ca sa iti testeze gradul de suportabilitate. NU VA FI MAI BINE CU EL, DOAR DIN CE IN CE MAI RAU.
    Fugi din aceasta relatie bolnava inainte sa faci copii si sa ajungi sa implici si suflete nevinovate.


    P.S. Dependenta asta psihica nu are neaparat legatura cu modul cum arata femeia, in marea majoritate a cazurilor sunt femeie frumoase, dar cu stima de sine redusa sau educatie rigida (am remarcat ca ai vb de parinti ca te-au educat sa taci si sa suporti "de gura lumii" ).

    Acest mesaj a fost editat de către cristinica1974: 25 Mar 2013, 09:12
  •  
    • 12625 mesaje
    25 Mar 2013, 09:35
    0 0

    Iubirea , dorinta de a fi cu accea persoana din dragoste si pana la urma si prostia omului faca din tine sa te comporti aiurea
    Genul de iubire dezbraca-te ca te...imbraca-te ca nu te mai....
    Strict pe subiect : baga-ti picioarele in apa rece si gandeste matur . Dupa postare barbatul tau e bun de pus la icoana si uitat acolo tot restul vietii...
    E vorba de viata ta , daca vrei sa traiesti in genunchi e strict alegerea ta..

  •  
    • 334 mesaje
    25 Mar 2013, 10:34
    1 0
       Vezi sa nu te "ïncalece" din nou.Daca vede ca ai slabiciune ptr. el ,nu te va lasa in pace.

      Gandeste-te numai la interesul tau de asta data.Cine are nevoie de cine? Tu de el sau el de tine? .Daca ajungi la concluzia ca o faci ptr. el, ca ti-e mila de el , ca are neaparata nevoie de tine , inseamana ca trebuie sa zici nu.

      Tine-l la distanta , continua ce-ai inceput intr-un moment de luciditate.
      Din zi in zi vei redeveni tot mai puternica si stapana pe tine.
     
      Trebuie sa-l vezi ca pe un dusman - asa cum este in realitate - ptr. ca te face sa suferi,fara sa meriti asta si o face in mod deliberat!.E un manipulator si un santajist emotional.
     
  •  
    • 131 mesaje
    25 Mar 2013, 11:01
    0 0
    Ma indoiesc ca-ti pasa de gura lumii atat de mult pe cat pretinzi. Daca era asa, nu te-ai fi casatorit cu un soi de derbedeu care te pune in situatii imposibile fara nicio apasare.
    Daca esti tentata, in ciuda tuturor umilintelor, sa reiei relatia cu el, poate ca, de fapt, asta meriti, nu?
  •  
    • 630 mesaje
    25 Mar 2013, 11:51
    1 0
    Sindromul Stockholm. Google it.
  •  
    • 7743 mesaje
    25 Mar 2013, 13:44
    0 0
    intr-o relatie sanatoasa nu e necesar sa lupti sau sa te aperi, iubirea nu te face sa suferi. nu se va schimba fundamental,nu sta pe ganduri,divorteaza. eu asta as face.
  •  
    • 3 mesaje
    25 Mar 2013, 15:13
    0 0
    _Eva said:intr-o relatie sanatoasa nu e necesar sa lupti sau sa te aperi, iubirea nu te face sa suferi. nu se va schimba fundamental,nu sta pe ganduri,divorteaza. eu asta as face.

       
    Noi, femeile sunt predispuse la monogamie. Nu am crescut intr-o familie in care mama sa fie subordonata tatalui meu, nici in care tata sa ridice mana sau vocea.
    Parintii mei nu m-au lovit, am fost doar certata si asta doar cand era cazul, la invatatura.
    Fiind o fire rebela in general, nu am fost inchisa intr-o carapace, din care, ajunsa la maturitate, sa nu mai pot iesi.
    Cu toate astea, am acceptat cele mai urate lucruri in relatia conjugala.
    De la violenta fizica, la cea a limbajului.
    Stiu, este o boala a psihicului uman. Si nu faptul ca nu pot sa ma retrag. Nu am vrut asta. Am persistat eu singura in a ramane. Oricat de insistent ar fi fost, oricate flori si soapte de iubire as fi auzit, oricate nopti goale si reci as fi avut de suportat, trebuia sa renunt.
    Poate ca nici nu am stiut cum sa reactionez in fata brutalitatii. Dar nici macar asta nu e o scuza.
    Fara a fi genul care sa isi ridice poalele in cap, dar nici fara a baga toti barbatii in aceeasi oala, incerc sa ma indepartez de dependenta emotionala provocata de acel el.
    Da, compatibilitate in anumite privinte dar mai multa incompatibilitate.
    Refulare din partea lui, complexe si frustrari.
    Si toate intoarse impotriva mea, reproduse in subconstientul lui, niciodata verbal.
    Un mic Maiestatea Sa in mediul lui, crescut de tanar in ideea ca lui i se permite orice si poate face orice.
    Arogant si stapan pe el, adica mai bine zis sigur pe ceea ce poate el face.
    Nu imi place ideea de victima, insa se pare ca asta sunt. O victima a lui si a mea. A starii mele de melancolie, generata de despartire.
    Amintindu-mi doar clipele frumoase.
    Nu ma ajuta nici el. Nu vrea sa renunte la ideea ca nu mai putem functiona ca un cuplu, indiferent ca suntem sau nu mai suntem casatoriti.
    Ii ofer libertatea de care el atat de mult a fugit.
    Imi reproseaza ca nu am luptat pentru a -mi salva casnicia si dragostea. IAdevarul este ca am obosit.
    Sa repar ce? Si pentru ce sa lupt? Pentru promisiuni? Si vorbe in vant.
    Eu am renuntat asa cum mi s-a parut mai demn. Cu dragoste in suflet, dar dandu-mi seama ca este doar iubire neagra, iubire indusa de pasiune si de dominare.
    Asa ca, nu-mi ramane decat sa imi respect sentimentele si sa incerc sa il fac sa inteleaga ca macar dragostea merita respectata, adica acel sentiment, daca omul pe care sustii ca l-ai iubit mai mult decat orice pe lumea asta, nu l-ai putut respecta si tine langa tine.
    Hotararea de a divorta a fost de comun acord. El, prins in niste acorduri muzicale cu ochi verzi, care s-au dovedit a fi doar o aventura, negata de el. Dar care, in principiu a fost, a existat.

     

  •  
    • 5862 mesaje
    25 Mar 2013, 17:42
    0 0
    nu inteleg in raport cu ce e acel orgoliu de care vorbesti tu. mie mi se pare ca esti la polul opus: o puternica autodevalorizare si tendinte autodistructive. stii ca ti-o iei, iar inconstient probabil ti se pare ca o meriti sau crezi ca e vreo forma de afectiune.