Need to unload
-
1 0
Am comis-o din nou, fucked things up.
Nu stiu daca sunt personaj de telenovela, mai muiere decat credeam, sau chiar merit toate astea.
Au trecut 3 luni de cand m-am despartit de ea, intr-un mod dureros si urat pentru oricine. Ne iubeam ca tembelii si planificasem nunta, aveam si-un copchil pe drum si totul era roz in jur.
Stateam impreuna de un an jumate si cu cateva sughituri totul mergea perfect. Ne completam, aveam aceleasi gusturi si pasiuni, eram impacat. Construiam impreuna si ne ridicam unul pe altul spre mai bine.
Dar sughiurile astea..n-am stiu sa le negociez. Eu am un baiat dintr-o alta casatorie si ea a avut tot timpul o teama (nefondata) ca m-as intoarce acolo. Nu puteam sa ajung la ratiunea ei orice as fi facut in privinta asta. Nu am alocat mai multe resurse acolo decat eram obligat, desi mi-ar fi placut sa raman intr-o relatie de prietenie detasata cu fosta, insa nu reuseam decat s-o ranesc mai tare pe actuala.
Certurile au fost mereu violente si intr-un fel, fara finalitate. Decideam ca ne iubim si trebuie sa rezolvam problema respectiva, dar de fapt ramaneam amandoi la fel de nesatisfacuti. N-am inteles cum poate reactiona atat de brutal (tineau tensiunile si cate o saptamana) de la o simpla intrebare a mea in legatura cu cel mic. Declarativ era gata sa-l adopte ca fiind al nostru, sa-l primeasca in casa si-n toate cele, problema ei fiind doar cu ma-sa. Practic insa incepea sa-mi restrictioneze accesul la el, si am reactionat, nici eu foarte bine.
Usor usor au inceput s-o acapareze temerile astea, iar eu nu i le puteam domoli in nici un chip. Reactiile erau tot mai irationale, imi cerea s-o iubesc mai mult si s-o tin in brate, ca si cum lipsa afectiunii mele ar fi declansat crizele. Niciodata n-am indepartat-o de langa mine, chiar si cand nevoia ei de apropiere era exagerata.
Temerile i s-au mutat catre noi, nu mai avea incredere ca eu chiar imi doresc o familie cu ea. Si eu m-am retras putin, in urma luptelor unde obosisem sa demonstrez aceleasi lucruri, si s-a simtit. Eu nu intelegeam de ce e necajita cand i-am oferit totul, ea nu intelegea cum de ce nu mai sunt entuziast cand vorbim de nunta.
A inceput sa vorbeasca de avort la nici 2 saptamani de cand a ramas, lucru de neinteles cand imi cerea un micut de un de zile. Am crezut ca sunt hormonii sau ce d-zeu se mai intampla cand le-apuca pe gravide. Dintr-un nimic, dintr-o fraza inteleasa gresit, a inceput nebunia.
S-a dus sa-si faca programare la intrerupere de sarcina. Am oprit-o, vroiam sa discut, nu intelegeam cum poate sa renunte la copilul pe care ni l-am dorit atat de mult.
Discutia a degenerat in neinteligibil, ma acuza ca n-o sarut si n-o imbratisez destul, ca nu are incredere ca vreau cu adevarat sa raman cu ea. Am clacat.
Am simtit ca de fapt nu-si doreste acest copil si mi-am asumat decizia intreruperii.
M-a facut sa resimt aproape tot ce simtea ea in acele momente. Privirea ei rugatoare de cand se deschidea usa cabinetului. Bancurile sinistre ale tigancilor ce-si asteptau randul. Descrierea plastica a procedurii. Am mers inainte, anesteziat.
Am adus-o acasa ca pe-o epava, ascultand-o cum ii spune pe nume si ca pentru mine a facut-o. Ca mie mi-a daruit sufletul asta. Ca are incredere in noi ca putem merge mai departe. Ca-si doreste un alt micut cu mine.
Ne-am despartit la nici o saptamana, inca devastati. Am iubit-o pentru promisiunea nespusa a unei familii frumoase, simteam ca mi-a distrus visul nemeritat de brutal. Dar decizia, deciziile, au fost ale mele. Si se pare ca nu pot sa mi le asum.
Altfel nu-mi dau seama de ce sufar ca un retard dupa ea. De ce ma doare atat indiferenta ei de-acum. De ce-mi spune ca vrea sa vorbim despre toate astea, poate ne vom intelege mai bine, pentru ca apoi sa ma ignore zile intregi.
Ma dezintegrez -
Mucinel said:
Am comis-o din nou, fucked things up.
Nu stiu daca sunt personaj de telenovela, mai muiere decat credeam, sau chiar merit toate astea.
Au trecut 3 luni de cand m-am despartit de ea, intr-un mod dureros si urat pentru oricine. Ne iubeam ca tembelii si planificasem nunta, aveam si-un copchil pe drum si totul era roz in jur.
Stateam impreuna de un an jumate si cu cateva sughituri totul mergea perfect. Ne completam, aveam aceleasi gusturi si pasiuni, eram impacat. Construiam impreuna si ne ridicam unul pe altul spre mai bine.
Dar sughiurile astea..n-am stiu sa le negociez. Eu am un baiat dintr-o alta casatorie si ea a avut tot timpul o teama (nefondata) ca m-as intoarce acolo. Nu puteam sa ajung la ratiunea ei orice as fi facut in privinta asta. Nu am alocat mai multe resurse acolo decat eram obligat, desi mi-ar fi placut sa raman intr-o relatie de prietenie detasata cu fosta, insa nu reuseam decat s-o ranesc mai tare pe actuala.
Certurile au fost mereu violente si intr-un fel, fara finalitate. Decideam ca ne iubim si trebuie sa rezolvam problema respectiva, dar de fapt ramaneam amandoi la fel de nesatisfacuti. N-am inteles cum poate reactiona atat de brutal (tineau tensiunile si cate o saptamana) de la o simpla intrebare a mea in legatura cu cel mic. Declarativ era gata sa-l adopte ca fiind al nostru, sa-l primeasca in casa si-n toate cele, problema ei fiind doar cu ma-sa. Practic insa incepea sa-mi restrictioneze accesul la el, si am reactionat, nici eu foarte bine.
Usor usor au inceput s-o acapareze temerile astea, iar eu nu i le puteam domoli in nici un chip. Reactiile erau tot mai irationale, imi cerea s-o iubesc mai mult si s-o tin in brate, ca si cum lipsa afectiunii mele ar fi declansat crizele. Niciodata n-am indepartat-o de langa mine, chiar si cand nevoia ei de apropiere era exagerata.
Temerile i s-au mutat catre noi, nu mai avea incredere ca eu chiar imi doresc o familie cu ea. Si eu m-am retras putin, in urma luptelor unde obosisem sa demonstrez aceleasi lucruri, si s-a simtit. Eu nu intelegeam de ce e necajita cand i-am oferit totul, ea nu intelegea cum de ce nu mai sunt entuziast cand vorbim de nunta.
A inceput sa vorbeasca de avort la nici 2 saptamani de cand a ramas, lucru de neinteles cand imi cerea un micut de un de zile. Am crezut ca sunt hormonii sau ce d-zeu se mai intampla cand le-apuca pe gravide. Dintr-un nimic, dintr-o fraza inteleasa gresit, a inceput nebunia.
S-a dus sa-si faca programare la intrerupere de sarcina. Am oprit-o, vroiam sa discut, nu intelegeam cum poate sa renunte la copilul pe care ni l-am dorit atat de mult.
Discutia a degenerat in neinteligibil, ma acuza ca n-o sarut si n-o imbratisez destul, ca nu are incredere ca vreau cu adevarat sa raman cu ea. Am clacat.
Am simtit ca de fapt nu-si doreste acest copil si mi-am asumat decizia intreruperii.
M-a facut sa resimt aproape tot ce simtea ea in acele momente. Privirea ei rugatoare de cand se deschidea usa cabinetului. Bancurile sinistre ale tigancilor ce-si asteptau randul. Descrierea plastica a procedurii. Am mers inainte, anesteziat.
Am adus-o acasa ca pe-o epava, ascultand-o cum ii spune pe nume si ca pentru mine a facut-o. Ca mie mi-a daruit sufletul asta. Ca are incredere in noi ca putem merge mai departe. Ca-si doreste un alt micut cu mine.
Ne-am despartit la nici o saptamana, inca devastati. Am iubit-o pentru promisiunea nespusa a unei familii frumoase, simteam ca mi-a distrus visul nemeritat de brutal. Dar decizia, deciziile, au fost ale mele. Si se pare ca nu pot sa mi le asum.
Altfel nu-mi dau seama de ce sufar ca un retard dupa ea. De ce ma doare atat indiferenta ei de-acum. De ce-mi spune ca vrea sa vorbim despre toate astea, poate ne vom intelege mai bine, pentru ca apoi sa ma ignore zile intregi.
Ma dezintegrez
unele femei sunt geloase si enervate pe fostele...te agita aiurea.
ea nu avea incredere in tine,
nu avea increderea in ea
fosta era de domeniul trecutului
dar ea si-a complicat viata cu teama ca te vei intoarce sa cresti copilul.
imi pare rau.
te dezintegrezi, te recompui, asta-i viata!
-
Imi pare tare rau
Eu zic ca daca tu simti ca inca va iubiti, sa va dati inca o sansa. Comunicare, comunicare si iar comunicare. Trebuie sa vezi care e sursa temerilor ei, in legatura cu fosta. Adica i-e frica, am inteles, dar de ce? Ce anume in comportamentul tau, o face sa-i fie frica? Si mai ales, ce compromisuri se pot face, ca sa fie bine pentru toti?
Insist, cred ca meritati o noua incercare! Si te stiu baiat destept, cu cuvintele la tine, trebuie sa ai grija cum sa abordezi chestiunea, mai ales ca ea e (cel mai probabil) ravasita, dupa experienta din cabinet.
Nu stiu ce altceva sa zic, incercam sa ma pun in locul ei si cred ca asta mi-as fi dorit, sa mi se dea o noua sansa!
-
Mucinel said:
Am adus-o acasa ca pe-o epava, ascultand-o cum ii spune pe nume si ca pentru mine a facut-o. Ca mie mi-a daruit sufletul asta. Ca are incredere in noi ca putem merge mai departe. Ca-si doreste un alt micut cu mine.
Ne-am despartit la nici o saptamana, inca devastati. Am iubit-o pentru promisiunea nespusa a unei familii frumoase, simteam ca mi-a distrus visul nemeritat de brutal. Dar decizia, deciziile, au fost ale mele. Si se pare ca nu pot sa mi le asum.
Altfel nu-mi dau seama de ce sufar ca un retard dupa ea. De ce ma doare atat indiferenta ei de-acum. De ce-mi spune ca vrea sa vorbim despre toate astea, poate ne vom intelege mai bine, pentru ca apoi sa ma ignore zile intregi.
Ma dezintegrezCand trecutul apartine unei femei, iar prezentul il imparti cu o alta, din urma ramanand c-o mostenire filiala pe care trebuie s-o sustii parinteste (afectiv, financiar, social), cel mai bine este sa-ti construiesti o viata in care sa incapa toti membrii astfel incat sa se cunoasca intre ei, sa invete sa se accepte, sa isi stie atributiile, rolurile, sa faca disjunctia intre ''ce a fost'' si ''ce va fi''.
Nu degeaba-n filmele americane siropoase, regizorul aglomereaza secventele printr-un artificiu psihologic, fiind prezenti in aceeasi curticica, la un gratar, urmatorii:
- catelul din trecut
- dulaul din prezent
- fosta nevasta impreuna cu sotul actual
- cei 3 copii din casnicia anterioara
- sotul actual al nevestei insotit de fosta iubita cu care are 2 gemeni
- fostul sot al fostei neveste alaturi de amanta, cele 3 secretare, sotia momentului si toate ramurile dragastoase aferente
- o colivie, o minge, un chiparos, 2-3 pampersi - strict pentru decor
- cativa domni si doamne care trec prin cadru
- insusi regizorul care intreaba "aveti butelii?"
Totul pare alandala, dar conchiderea este ca niciodata nu trebuie sa tii fosta nevasta departe de actuala iubita deoarece in capul acesteia din urma incep sa colcaie balauri (ai geloziei, ai neimplicarii, ai neiubirii puse-n carca ta, ai lipsei de grija si cine stie ce alte bazdaganii ii mai populeaza mintea).
Imi pare rau, stiind ca-i insarcinata, prilejuirea certurilor nu era propice, un simplu artificiu putand sa-i creeze impresia ca-i importanta-n tabloul de familie de odinioara, sa se simta inclusa-n intimitatea voastra (baietel plus mama) si sa nu mai aiba impresia ca-i ultima-n raport cu toti ceilalti, sa nu se mai devalorizeze pe sine situandu-se pe treapta cea mai de jos in inima ta. S-a simtit neiubita, data la o parte si de aici incolo zmeul geloziei a pus laba pe ea.
-
Mucinel said:N-am fost de acord cu avortul, l-am impus. Ea dadea inapoi in ultimele clipe.
Am crezut ca am de-a face cu o nebuna care nu stie ce vrea, si ca voi avea inca un copil care creste departe de mine.
cum adica l-ai impus?
ea nu mai vroia si tu ai spus te duci si faci avort?
ea astepta atunci sa o opresti
tu, i-ai confirmat banuielile..reale sau nu.. nu vrei copil cu ea, nu vrei nunta cu ea..si ramane singura cu bebe.
daca va impacati, cum ii scoti din cap neincrederea, gelozia?
cum ii arati ca inca o iubesti?
-
si ea a gresit, nu numai el.
pentru ca orice parinte are dreptul sa tina legatura cu copilul. sa participe la viata lui, sa vorbeasca cu fosta, mama copilului.
in limita decentei si bunului simt.
fiecare are un trecut si trebuie sa il respectam.
dar daca el nu i-a dat motive concrete , pana la usa cabinetului?
daca ea isi facea scenarii,ce sa faca,sa nu mai vorbeasca cu copilul?e copilul lui!
ea nu avea incredere in el,de ce,poate mucinel are idee.sau nu
se simtea nesigura, chiar geloasa...asa poate fi geloasa si pe tipa care vinde paine
-
Regina_Neagra said:
se pare ca ea nu si-a pus niciodata ca mine problema asta in teorie inainte sa aiba relatia cu tine si s-a trezit pur si simplu intr-o relatie prea avansata cu toata avalansa asta de sentimente pe care eu sincer i le inteleg 100%.Dar stii ce iti scapa din toata aceasta prevedere? Chiar elementul VIATA. Viata intotdeauna-i masura cu care masori si talgerul cu care cantaresti.
Nu se stie niciodata cum spectatorii ajung pe scena si actorii iau loc in sala, rolurile modificandu-se, scenele derulandu-se, iar ceea ce nu-ti imaginai sa se intample vreodata sa prinda contur.
Nu trebuie sa fie cineva in postura iubitei obligate sa accepte copilul altei femei, e suficient sa o puna viata in pielea acestei femei creandu-i o situatie similara. Oricine poate ajunge mama singura, cu o bucatica de crescut, tatal pruncului devenind un vizitator de duminica, insarcinat c-o joaca pe covorul din sufragerie sau o plimbare prin parc, toate acestea facandu-se dupa programul stabilit la divort.
Teoria e valabila pentru oricare om care uita sa isi scoata pantofii si sa isi introduca talpile goale si-n papucii oamenilor pe care, la un moment dat, ii priveste de pe o pozitie lipsita de transpunere si identificare afectiva.
-
cred ca s-a exprimat gresit. el nu a fost de acord cu avortul. asta reiese din ceea ce spune cu exceptia cuvantului "impus".
nu poti sa o vindeci, nu cred ca mai poti face nimic in ceea ce va priveste. da, te-ai descarcat. nu stiu cat te ajuta. e o poveste trista dar cred ca e mai bine sa nu va mai amagiti. ea nu vrea copilul tau, tu nu ai cum sa renunti la relatia cu el, e un cerc vicios. -
"Ea a avut tot timpul o teama (nefondata) ca m-as intoarce acolo. Nu puteam sa ajung la ratiunea ei orice as fi facut in privinta asta."; "nu are incredere ca vreau cu adevarat sa raman cu ea" ; "uor usor au inceput s-o acapareze temerile astea, iar eu nu i le puteam domoli in nici un chip. Reactiile erau tot mai irationale"... Asta mi se pare foarte nasol, e genul ala de neincredere care nu trece cu nimic si nu se termina niciodata daca e lasata asa, pentru ca vine dinauntru. Nu zic ca ea era personaj negativ, zic doar ca la genul asta de temeri si angoase, poate cel de langa sa fie din lapte si miere, ca tot se vindeca greu si stafiile pandesc la tot pasul..
Poate sa para revoltator ce spun dar e posibil ca o asemenea persoana, care e inca un copil nealinat in felul ei, nici nu este pregatita sa aiba un bebe.. !
Altfel, situatia de fapt este trista. Daca e iubire la mijloc ma gandesc ca este si cale de rezolvare, adica macar de alinare...Da, va trebui sa vorbiti despre toate astea; daca ati putea-o face fara acuze, punandu-va fiecare sufletul pe masa, v-ar putea fi mai bine.. De [re]construit o super relatie, ma indoiesc, daca existau frecusuri si durere si inainte, cand viitorul parea roz.. acum pare mult mai greu. Doar daca aveti puterea sa va luati de mana si va hotarati sa iesiti impreuna din negura asta...