sa-mi vars naduful...
-
4 1
Sa-mi vars naduful… M-a pus dracu’ sa ma duc pe la parintii mei. Acu’ fratele meu e la ei (el locuieste in strainatate) si face ca toti dracii ca l-a parasit gagica-sa. M-au incoltit ai mei ca sa vorbesc cu el, sa-l ajut ca e si pe drumul de a deveni un alcoolic, iar ei nu mai stiu ce sa-i zica. Iar daca nu-l ajut si se intampla ceva, e “vina” mea. Mda, deci orice s-ar intampla, “e vina” mea. M-am saturat la culme sa aud ca e vina mea si sa fiu santajata emotional. El e “sensibil”, eu sunt “a dracu”. Eu “sa las de la mine”.
Pana si cand eram mica, iar el statea singur, eu trebuia sa ma duc la el sa-i fac sa manance, eu sa strang dupa el, sa-i fac curat, ca doar “el e baiat”. Chiar daca dadea in mine, ma jignea, ma umilea, nu aveam voie sa ripostez. Iar daca spuneam ceva, de fiecare data eram “a dracu” si trebuia “sa las de la mine” ca el e “sensibil”. Sa mai spun ca e si cu 9 ani mai mare ca mine? Mereu am fost comparata cu el, mereu mi s-a spus ca trebuia “sa fiu ca el”. Nu pot sa cred ca la 25 de ani inca ma mai dor lucrurile astea, credeam ca am acceptat ca asa va fi mereu, dar tot ma apuca toti dracii.
Iar acum, daca el devine alcoolic, e vina mea. Daca el ramane labil emotional, e vina mea. Daca ai mei fac infarct din cauza lui, e vina mea, iar astea au fost cuvintele mamei mele. Cum pot parintii sa spuna asa ceva? E normal sau sunt eu nebuna?
Si recunosc din start ca intr-adevar nu simt nimic pentru fratele meu, suntem doi straini. Nu am primit niciodata o vorba buna de la el, m-a criticat si m-a jignit, ocazional mi-a dat si-o palma, iar acum n-am nicio tragere de inima sa ajungem best friends. Nu am amintiri frumoase legate de el. Nimic. Ar trebui sa simt ceva? Sunt un monstru? E normal ce-mi spun acum parintii mei si chiar sunt “a dracu”?
-
Mai intai scriu cateva randuri, la prima impresie, pe urma posibil sa revin.
Este foarte nasol ceea ce ti se intampla, si cum reactioneaza familia ta fata de tine
Bineinteles ca NU e vina ta cu absolut nimic. Nu e normal ceea ce se intampla.
Bineinteles ca parintii tai in privinta asta sunt absurzi - insa cred ca ei scapa controlul in privinta fratelui, nu pot sa il influenteze cu nimic, si atunci sunt disperati, apeland la cineva din familie mai puternic ca sa ii ajute cu baiatul - adica tu
- si cumva vor sa faci pe dracu-n patru sa fie bine cu el........ e multa disperare aici, si prost indreptata.
PS. Observ ca face eva.ro figuri naspa cu mesajele, sa nu aiba cumva si alte eve probleme si sa nu poata posta.
Acest mesaj a fost editat de către cafe_au_lait: -
fetelor, va multumesc din start. incep si eu sa cred ca nu sunt chiar nebuna.
si e greu. ma simt vinovata..vinovata ca nu simt ceva pentru el, ca intr-un fel as vrea sa nu stiu nimic. mi-e greu sa-i vad pe ai mei ca sufera. chiar sunt niste parinti buni, intr-un fel ii tradez cu ce scriu aici. imi pare rau pentru ei si mi-e greu sa accept ca au jucat si ei un rol in ce i se intampla lui. -
cafe_au_lait said:Dupa parerea mea este SI vina lor pentru ce se intampla cu fratele tau, si este vina lor pentru sentimentele pe care nu le ai fata de frate....iubirea dintre frate si sora se cultiva cumva, de-a lungul timpului, iar parintii au cel mai mare rol in asta.
cafe, daca incep sa ma gandesc la trecut, simt ca deschid borcanul cu viermi..
ai mei spuneau mereu sa las de la mine, ca nu sunt ca el, sa nu comentez. nu stiu, parca n-am simtit vreodata ca e loc si pentru mine. draci cand am luat primul 9 (el avand mereu 10 pe linie), mi-au spus ca o sa-mi castig existenta din striptis. pana mea, nici nu stiam ce inseamna, dar am aflat dupa cativa ani. inca ma mai minunez.
cred ca il invidiam pentru relatia pe care o avea cu ei. imi doream sa fie si de partea mea. nu inteleg nici acum ce avea el cu mine. e aiurea, parca sunt un copil de 5 ani.. -
Nu , nu e normal ceea ce-ti reproseaza parintii tai si nici sa te faca raspunzatoare de toate esecurile fratelui tau .
De asemeni nu cred nici ca ai fi un monstru , doar ca relatia dintre voi doi este f. rece datorita comportamentului sau fata de tine , alimentat si de parintii vostri .
Dar stii cum este la o adica : "sangele apa nu se face " .
Incearca sa stai de vorba cu el , da-i un sfat in masura posibilitatilor tale de a-l sfatui ... dar nu-ti lua tu in carca toate hotararile lui de viata ( bune sau rele , cum or fi fost , sau vor fi pe viitor ! ) !
Cu atat mai mult , cu cat el este mai mare decat tine cu o groaza de ani si ar trebui , in mod normal , sa-si asume responsabilitatea faptelor sale .
-
enriqua_14 said:Gretchen,incep prin a-ti spune ca te compatimesc sincer,dar cred ca nu de asta ai tu nevoie acum,ci de o vorba inteleapta care sa te linisteasca.Asa cum a mai spus una din eve mai sus,parintii tai l-au scapat de sub control si ultima speranta esti tu.Folosesc aceste vorbe aspre si mult prea dure in ce te priveste,stiind ca vei face orice posibil sa stai de vorba cu el,intrucat ei nu mai au nici o putere asupra lui.
Din pacate,cunosc multe familii unde se procedeaza asa chiar daca nu e corect.Ei stiu asta si totusi lasa in seama ta tot greul familiei.Tu fiind mereu umila si ascultatoare,i-ai ajutat,iar ei o stiu pe asta.Nici nu concep ca ar putea sa se intample si altfel decat asa.Daca ai schimba tactica,ar spune ca nu te mai recunosc ca fiind fiica lor,deci poti sa-ti iei adio de la toata familia.E un cerc inchis din care nu te vad iesind,decat ripostandf puternic si fiind declarata drept "rebela" familiei,chiar daca adevaratul rebel este altul.Pt ei conteaza ca tu sa fii aceeasi care-i scoate din necaz.Tu n-ai voie sa spui "nu",sau "nu pot",sau "nu vreau","e treaba luii ce face"...pt ca ti-ai aprinde paie in cap.
Vad aici doar 2 solutii si anume : 1) ori ramai asa cum ai fost dintotdeauna,ajutandu-i pana la sacrificiu extrem indiferent de situatie fara sa fii apreciata vreodata pt ceea ce faci,ori 2) te razvratesti impotriva tuturor si pierzi "dragostea" definitiva a familiei.
Nu stiu ce sa-ti mai spun.Sper din suflet,ca evele sa-ti ofere idei cat mai multe pt a-ti rezolva problemele,pt ca situatia ta,nu e deloc "roz".As vrea sa te ajut mai mult cu un sfat potrivit,insa nu m-am confruntat cu asa ceva si ca urmare,ma opresc aici.of, mi-au dat lacrimile..
mi-as dori sa pot sa spun nu, ca nu ma bag, ca nu e datoria mea, ca nu ar fi vina mea. si totusi, daca as face-o, as simti ca sunt rea, cruda, ca e o razbunare.
pe de alta parte, sunt parintii mei, le sunt datoare, ii iubesc. m-au crescut cum au stiut mai bine, chiar daca ma dor cuvintele lor. probabil o sa incerc sa fac ce pot. pentru ei, nu pentru el. oricat as incerca, nu pot sa simt nimic pentru el, ci doar vinovatie pentru ca nu simt nimic. -
Regina_Neagra said:parintii tai au gresit f mult si de asta simti ca nu simti nimic pt el
.
in realitate sunt sigura ca simti multe pt el si nu iti dai seama, doar ca e de inteles ca nu ai cum sa manifesti interesul asta dupa niste ani in care ti-au bagat pe gat niste treburi si ti-au creat o stare de teroare, iar pe el l-au transformat in obiectul terorii pt tine. el pt tine este practic o povara.
fratele meu este mai mic si desi nu vb toata ziua la tel, desi ne certam uneori si ne spunem ca nu mai vrem sa vb unul cu altul vreodata in viata asta
mereu ne impacam si stiu ca orice s-ar intampla el ar face orice si oricand pt mine
, iar asta se datoareaza faptului ca parintii ne-au lasat de mici sa ne rezolvam singuri incaierarile si divergentele si nu au incercat niciodata sa il puna pe unul in carca sau in grija celuilalt.mi-as dori tare mult ca intr-o zi sa ajung sa tin la el, sa avem o relatie. ma gandesc ca intr-o zi vom ramane doar noi si ma intreb daca ne-ar mai lega ceva. daca as veadea macar un strop de bunavointa din partea lui, as incerca. pana acum l-am vazut aporpiat de mine numai cand voia ceva de la mine. poate sunt subiectiva, nu stiu..
-
Gretchen said:
cafe_au_lait said:Dupa parerea mea este SI vina lor pentru ce se intampla cu fratele tau, si este vina lor pentru sentimentele pe care nu le ai fata de frate....iubirea dintre frate si sora se cultiva cumva, de-a lungul timpului, iar parintii au cel mai mare rol in asta.
cafe, daca incep sa ma gandesc la trecut, simt ca deschid borcanul cu viermi..
ai mei spuneau mereu sa las de la mine, ca nu sunt ca el, sa nu comentez. nu stiu, parca n-am simtit vreodata ca e loc si pentru mine. draci cand am luat primul 9 (el avand mereu 10 pe linie), mi-au spus ca o sa-mi castig existenta din striptis. pana mea, nici nu stiam ce inseamna, dar am aflat dupa cativa ani. inca ma mai minunez.
cred ca il invidiam pentru relatia pe care o avea cu ei. imi doream sa fie si de partea mea. nu inteleg nici acum ce avea el cu mine. e aiurea, parca sunt un copil de 5 ani..
Vad ca sunt anumite similitudini cu mine si copilaria mea
Pe mine m-a crescut bunica mea, profesoara, am iubit-o sa stii destul de mult, dar extrem de severa cu niste chestii - in generala am luat destul de rar note de 9
- aveam in rest numai 10
si se mai intampla ca pt acel 9, desi imi iesea media 10, sa primesc cate o palma zdravana si ca "o sa ajung femeie de serviciu"
........chestiile astea m-au marcat in anume feluri, nu detaliez aici

Deci s-a nascut sor-mea, e drept - eu copil am dorit-o enorm, am tot pisat-o la cap pe mama cu asta
insa in toamna am mers la scoala, si mi-au schimbat tot programul, m-au dat la bunica, si numai in we veneam acasa, desi stateam in acelasi oras
- puteam sa capat inversunare fata de sor-mea mai mica, nu? plus ca tot timpul eram "aia mare" care trebuie sa am grija de sor-mea, sa nu fac aia sau ailalta, sa -i dau, sa las de la mine, etc etc si mai mancam si cate o papara sau vorbe grele.
Eu i-am zis maica-mii ca a gresit, ca au gresit amandoi, cu noi - noroc ca am avut "stofa" buna amandoua, si totusi ne-am inteles din ce in ce mai bine, astfel ca am ajuns cele mai bune prietene
Insa parintii mei, au gresit cu multe chestii, nu procedau cum trebuie
L.E: Si au gresit si cu alte treburi, din nou, nu detaliez.
Taica-miu insa a murit cand eram adolescenta, iar eu apoi m-am cam razvratit, si am avut certuri cu maica-mea, i-am reprosat multe, am vrut sa se simta vinovata pana in maduva oaselor
..............ce sa zic, in timp, dupa mai multi ani, desi cu greu, am iertat, am trecut peste tot trecutul, l-am acceptat, si am acceptat ca la vremea aceea multi parinti si-au educat astfel copiii
...erau alte vremuri, alte principii, alte norme de educatie
Acest mesaj a fost editat de către cafe_au_lait: -
cafe_au_lait said:
Vad ca sunt anumite similitudini cu mine si copilaria mea

Pe mine m-a crescut bunica mea, profesoara, am iubit-o sa stii destul de mult, dar extrem de severa cu niste chestii - in generala am luat destul de rar note de 9
- aveam in rest numai 10
si se mai intampla ca pt acel 9, desi imi iesea media 10, sa primesc cate o palma zdravana si ca "o sa ajung femeie de serviciu"
........chestiile astea m-au marcat in anume feluri, nu detaliez aici

Deci s-a nascut sor-mea, e drept - eu copil am dorit-o enorm, am tot pisat-o la cap pe mama cu asta
insa in toamna am mers la scoala, si mi-au schimbat tot programul, m-au dat la bunica, si numai in we veneam acasa, desi stateam in acelasi oras
- puteam sa capat inversunare fata de sor-mea mai mica, nu? plus ca tot timpul eram "aia mare" care trebuie sa am grija de sor-mea, sa nu fac aia sau ailalta, sa -i dau, sa las de la mine etc etc si mai mancam si cate o papara sau vorbe grele.
Eu i-am zis maica-mii ca a gresit, ca au gresit amandoi, cu noi - noroc ca am avut "stofa" buna amandoua, si totusi ne-am inteles din ce in ce mai bine, astfel ca am ajuns cele mai bune prietene
Insa parintii mei, au gresit cu multe chestii, nu procedau cum trebuie
mi-ai amintit de o faza, haioasa intr-un mod ciudat. cand eram mica de tot, vreo 3 ani, m-a scos frat'meu seara p-afara. a reusit sa ma piarda. si acum imi spun ai mei ca nu e vina lui ca n-a avut grija de mine, ci e vina mea ca nu am stat locului.
am incercat si eu sa vorbesc cu ai mei, sa le spun ca simt ca nu au fost ok undele lucruri, dar de fiecare data cand am deschis gura m-au respins si mi-au spus ca sunt "a dracu"
Acest mesaj a fost editat de către Gretchen: -
Gretchen said:
am incercat si eu sa vorbesc cu ai mei, sa le spun ca simt ca nu au fost ok undele lucruri, dar de fiecare data cand am deschis gura m-au respins si mi-au spus ca sunt "a dracu"
Eu cand am inceput sa ma cert cu mama, atunci, in adolescenta ( m-as fi certat oricum, si cu tata, daca ar fi trait, nu numai cu mama) nu mi-a pasat cat de "a dracu" am fost
Si am cam fost
am ranit, am spus lucrurilor pe nume, socand, ranind
.........bineinteles, daca as fi avut atunci mintea de acum, as fi rezolvat altfel, as fi facut altfel. Dar si tinusem ani de zile multe lucruri in mine............... -
Si eu una, din afara fiind, si cu maturitatea de acum
percep ca parintii tai sunt pur si simplu disperati in privinta fratelui, pe tine te vad ca pe cea "puternica" si ti-au pasat sarcina sa-l aduci pe drumurile bune orice ar fi.
Si tot cu maturitatea de acum, dar si cu mai mult nerv, iti spun ca in locul tau de as fi, l-as ajuta pe frate cu ce as putea. Dar as pune si piciorul in prag cu multe - de ex, frate, tin la tine, dar sa nu te mai prind cu o vorba grea, suntem oameni maturi, gata, rezolvam altfel treburile.
Oricum, e o situatie dificila.
-
cafe_au_lait said:
Eu cand am inceput sa ma cert cu mama, atunci, in adolescenta ( m-as fi certat oricum, si cu tata, daca ar fi trait, nu numai cu mama) nu mi-a pasat cat de "a dracu" am fost
Si am cam fost
am ranit, am spus lucrurilor pe nume, socand, ranind
.........bineinteles, daca as fi avut atunci mintea de acum, as fi rezolvat altfel, as fi facut altfel. Dar si tinusem ani de zile multe lucruri in mine............... uau, asta da dovada de curaj

uneori imi vine sa deschid iar subiectul, alteori imi spun ca nu are rost, ca i-as rani aiurea. ranile mele par sa se inchida, dar apoi apare o situatie de genul celei d-acum si se redeschid de parca totul s-ar fi intamplat ieri.
rar am vorbit despre lucrurile astea. e ca si cum as trada niste oameni despre care stiu ca ma iubesc si ca pana la urma ar face orice pentru mine. -
Gretchen said:
cafe_au_lait said:
Eu cand am inceput sa ma cert cu mama, atunci, in adolescenta ( m-as fi certat oricum, si cu tata, daca ar fi trait, nu numai cu mama) nu mi-a pasat cat de "a dracu" am fost
Si am cam fost
am ranit, am spus lucrurilor pe nume, socand, ranind
.........bineinteles, daca as fi avut atunci mintea de acum, as fi rezolvat altfel, as fi facut altfel. Dar si tinusem ani de zile multe lucruri in mine............... uau, asta da dovada de curaj

uneori imi vine sa deschid iar subiectul, alteori imi spun ca nu are rost, ca i-as rani aiurea. ranile mele par sa se inchida, dar apoi apare o situatie de genul celei d-acum si se redeschid de parca totul s-ar fi intamplat ieri.
rar am vorbit despre lucrurile astea. e ca si cum as trada niste oameni despre care stiu ca ma iubesc si ca pana la urma ar face orice pentru mine.
Uite, aici e deja o mare diferenta.
Ai mei nu imi spuneau si nici nu se comportau ca si cum m-ar iubi
..........foarte mult timp am crezut ca nu ma iubeau, vorbesc serios
....de aceea am si simtit ulterior nevoia sa o ranesc pe maica-mea, sa o fac constienta de anumite lucruri...........si da, in timp si-a schimbat complet mentalitatea, dar cu mari preturi, serios, si de partea mea, si de partea ei.... repet, acum as proceda altfel.
Iar curajul acela, acum, ca ma uit in urma, mi se pare tare amar......
-
cafe_au_lait said:
Uite, aici e deja o mare diferenta.
Ai mei nu imi spuneau si nici nu se comportau ca si cum m-ar iubi
..........foarte mult timp am crezut ca nu ma iubeau, vorbesc serios
....de aceea am si simtit ulterior nevoia sa o ranesc pe maica-mea, sa o fac constienta de anumite lucruri...........si da, in timp si-a schimbat complet mentalitatea, dar cu mari preturi, serios, si de partea mea, si de partea ei.... repet, acum as proceda altfel.
Iar curajul acela, acum, ca ma uit in urma, mi se pare tare amar......
cred ca asta e cel mai greu, sa nu simti ca ei te iubesc si imi pare rau ca ai trecut prin asta.
nici eu nu am simtit asta mult timp, iar ei nu imi spuneau asa ceva, asa sunt ei. mama mi-a spus ca ma iubeste cand aveam vreo 19 ani, dupa ce i-am zis eu prima. tata nu tin minte sa-mi fi spus vreodata asa ceva, dar, deep inside, stiu ca e adevarat. -
Gretchen said:
mi-as dori tare mult ca intr-o zi sa ajung sa tin la el, sa avem o relatie. ma gandesc ca intr-o zi vom ramane doar noi si ma intreb daca ne-ar mai lega ceva. daca as veadea macar un strop de bunavointa din partea lui, as incerca. pana acum l-am vazut aporpiat de mine numai cand voia ceva de la mine. poate sunt subiectiva, nu stiu..
n-ai vrea sa fii sor-mea?
io mi-as dori o sora ca tine
si eu am probleme dar mi le rezolv prin limite pe care le fac cunoscute.
daca nu reusesc frumos.., o fac dur.
si e genul "take it of leave-it"
si nu-mi e usor cand refuz, dar o fac si ii las sa inteleaga ca o fac tocmai ca nu vreau sa stricam relatiile.
vreau sa ne intalnim si in viitor sa radem, eventual intr-un weekend ..
cand se ajunge insa la interferari cu viata mea sentimentala, cu planurile mele, cu banii mei..., insula mea de liniste, aia e tabu! nu e de negociat nimic, nu e de discutat nimic si devin foarte agresiv cand cineva INDIFERENT cine e, NU IMI RESPECTA limitele, dorintele.
din ceea ce citesc aici.. greseala ta este faptul ca nu poti spune "nu"
"vrei sa mai vin pe la tine?
eu vin pentru tine si sa-l vad si pe el.
nu sunt in masura si NU VREAU sa incerc sa-i rezolv EU problema.
sunt depasita.
se pare ca si tu esti si ai fost daca s-a ajuns aici.
cere tu sau sa ceara el ajutor specializat. eu ii pot face mai mult rau si nu vreau sa imi reporsez asta toata viata.
apoi, sa presupunem ca suntem mari, ar trebui sa fim maturi, responsabili. si eu, si tu, si el.
vin la tine sa te vad pentru ca-mi face placere, daca de fiecare data cand vin ma pui sa bat covoarele...., nu ma simt respectata ca OM. vrei sa devin alcoolica? atunci respecta-ma!"