Raspuns la alt topic

  •  
    • 1703 mesaje
    8 Iul 2012, 20:56
    8 1
    Ca sa nu deturnez topicul Narcisei si pentru ca am mai facut cu alte ocazii niste referiri la starea casniciei mele, deschid primul meu topic aici, desi bantui de niste ani buni.

    In cazul meu lucrurile stau in felul urmator: dupa ce am nascut, comportamentul consortului s-a schimbat. Initial a parut doar o lipsa de atractie fizica temporara (din partea lui, ca mie imi tropaiau hormonii ca inainte), dupa care, coroborand si cu alte chestii, am ajuns la concluzia ca nu ma mai iubeste. Pentru ca nu pot schimba sentimentele altcuiva, ci doar ale mele, cu multa autosugestie am ajuns sa nu il mai iubesc nici eu. Evident, am trecut printr-o gama larga de sentimente, dezamagire, furie, regrete etc, pentru ca nu sunt de fier, desi am luat intotdeauna in calcul posibilitatea sa nu traim fericiti pana la adanci batraneti.

    Cu toate acestea, pe termen mediu nu intentionez sa divortez din mai multe motive:
    -avem o relatie civilizata, ne zambim, inca ne sarutam la venire si la plecare, chiar daca este un gest in spatele caruia este doar obisnuinta
    -dupa ce am trecut prin gama de sentimente de care vorbeam mai sus, am ajuns sa imi reconsider asteptarile de la partener, de la relatia noastra
    -am avut o perioada in care a fost ceva tensiune, dar nu ne-am certat niciodata si nu ne-am vorbit niciodata urat
    -partial o fac si pentru copil, pentru ca o iubeste, se joaca cu ea, construiesc diverse, nu o neglijeaza
    -o fac si pentru mine, pentru ca nu mi se pare corect ca in 90% din timp sa ma ocup numai eu de ea, ca doar am "produs-o" amandoi
    -nu fac vreun sacrificiu, nu imi inchid viata etc., pentru ca in momentul acesta cel putin nu imi trebuie o alta relatie
    -daca nu am fi avut un copil, as fi divortat, dar in niciun caz nu m-as fi aruncat intr-o alta relatie prea repede si nici nu mi-ar mai fi trebuit planuri pe termen lung, de felul meu ma implic foarte greu emotional.

    Asa ca sunt de acord cu ce spunea Mikizda. Sunt multe de spus, dar ajunge deocamdata, ca nu mai cititi daca scriu ditamai cearsaful. 
  •  
    • 4419 mesaje
    8 Iul 2012, 21:04
    0 1
    Respectul meu, pt decizile tale. Dar daca nu exista dragoste, tu cum rezisti? Daca el numai te iubeste, cum de nu si-a cautat pe altcineva?
  •  
    • 1703 mesaje
    8 Iul 2012, 21:17
    2 0
    Cred ca dragostea este supraestimata .
    Dupa 13 ani de relatie, in care cea mai grava chestie comisa e ca nu ma mai iubeste, nu este chiar ca un
    strain de pe strada. Spuneam ca mi-am reconsiderat asteptarile, in plus sunt mai cerebrala de felul meu,
    nu subscriu la "daca dragoste nu e, nimic nu e". Daca el are sau a avut pe altcineva, nu stiu si nici nu are
    vreo importanta pentru mine, nu conteaza daca nu ma mai iubeste pur si simplu (pot intelege asta, relatiile
    se schimba in timp, sentimentele dispar sau se transforma) sau i s-au aprins calcaiele dupa alta.
  •  
    • 2554 mesaje
    8 Iul 2012, 21:32
    0 0
    Draga Antibody, depinde doar de voi, cum veti reconsidera relatia voastra...


  •  
    • 1703 mesaje
    8 Iul 2012, 22:08
    0 0
    zzepelina said:Draga Antibody, depinde doar de voi, cum veti reconsidera relatia voastra...


     
    Da, asa e, deocamdata vad ca amandoi suntem multumiti cu starea de lucruri actuala. Daca as fi fost nefericita nu as mai fi stat cu el.

  •  
    • 172 mesaje
    8 Iul 2012, 22:26
    3 0
    antibody said:
    zzepelina said:Draga Antibody, depinde doar de voi, cum veti reconsidera relatia voastra...


     
    Da, asa e, deocamdata vad ca amandoi suntem multumiti cu starea de lucruri actuala. Daca as fi fost nefericita nu as mai fi stat cu el.

     

    Mai,daca voi sunteti multumiti asa,nu zice nimeni ca trebuie sa divortati.Voi stiti ce-i mai bine pentru voi.

    Daca relatia este amiabila si voi nu sunteti doi straini care se privesc cu ura, sa-si raspund in 2 peri, puteti trai linistiti pana la adanci batraneti, deoarece puteti fi "prieteni" ,fara sa fiti sot si sotie.

    Nu e o regula,dar eu stiu multe mamici,care dupa ce au trecut de 40 de ani si copii de 20,au inceput sa realizeze cat de pustie le e viata si s-au trezit singure si nefericite.Cat esti prinsa cu cresterea si educarea copilului...nu prea simti.Durerea incepe cand copilul incepe sa aiba viata lui ,din care tu faci parte din ce in ce mai putin.Caci ajungi sa te simti inutila si parasita si de cel pentru care ai facut si sacrificat totul.

    Dar poate ca nu e si cazul tau.

  •  
    • 9728 mesaje
    8 Iul 2012, 22:48
    4 0
    Nici eu nu sunt pro divort intr-un asemenea caz.

    Insa, viata sexuala mai este? Nu de alta, dar nu cumva - chestiune de timp - sotul sa-si gaseasca pe altcineva in aceasta directie, in timp ce tu totusi te gandesti/planuiesti  la o casnicie-prietenie pe termen lung.




    Acest mesaj a fost editat de către cafe_au_lait: 8 Iul 2012, 22:52
  •  
    • 4419 mesaje
    8 Iul 2012, 23:06
    0 1
    antibody said:
    zzepelina said:Draga Antibody, depinde doar de voi, cum veti reconsidera relatia voastra...


     
    Da, asa e, deocamdata vad ca amandoi suntem multumiti cu starea de lucruri actuala. Daca as fi fost nefericita nu as mai fi stat cu el.

     

    Spui ca esti multumita asa( il exclud pe el din start, pt ca el este cel care a incetat sa te mai iubeasca), dar cred ca esti multumita asa, pt copil, nu pt tine ca femeie. Sau esti multumita asa, pt ca te ignori pe tine ca femeie, ignori, nevoile tale, tu poate il mai iubesti( este tatal copilului tau), dar fiind in prezenta lui sa nu simti nevoia unei imbratisari, unei mangaieri??? Cum reusesti?
  •  
    • 10876 mesaje
    8 Iul 2012, 23:14
    2 0
    Bun, esti trecut de 40, ai un copil minor inca, chiar de 10 ani, casnicia e inca ok, de genul nu jigniri, nu blesteme, intr-devar, dragostea a palit. Ce faci? Iti iei viata in propriile maini si divortezi? Poate voi stiti sau ati trecut prin asa ceva. Conteaza sufletul copilului sau sufletul vostru? Cu un copil dupa tine, putini barbati se baga. Promite cineva ca cu noul va fi mai bine, nu va gelozii copilu, va putea fi un tata bun pt el, avand n vedere ca copilu are totusi un tata? Intr-adevar,stiu cazuri cand al doilea sot al mamei face toti banii. Sa ne spuna cineva din experienta personala, ca cu presupusul toti suntem docenti
  •  
    • 1703 mesaje
    8 Iul 2012, 23:21
    2 0
    mirellutza_1968 said:

     

    Mai,daca voi sunteti multumiti asa,nu zice nimeni ca trebuie sa divortati.Voi stiti ce-i mai bine pentru voi.

    Daca relatia este amiabila si voi nu sunteti doi straini care se privesc cu ura, sa-si raspund in 2 peri, puteti trai linistiti pana la adanci batraneti, deoarece puteti fi "prieteni" ,fara sa fiti sot si sotie.

    Nu e o regula,dar eu stiu multe mamici,care dupa ce au trecut de 40 de ani si copii de 20,au inceput sa realizeze cat de pustie le e viata si s-au trezit singure si nefericite.Cat esti prinsa cu cresterea si educarea copilului...nu prea simti.Durerea incepe cand copilul incepe sa aiba viata lui ,din care tu faci parte din ce in ce mai putin.Caci ajungi sa te simti inutila si parasita si de cel pentru care ai facut si sacrificat totul.

    Dar poate ca nu e si cazul tau.

     Tocmai, ca nu ne privim cu ura, inca radem (e drept ca nu asa mult ca altadata), vorbim despre carti, filme, muzica si altele.
    Nu prea e cazul meu, din mai multe motive. De cresterea copilului si atat m-am ocupat 2 ani, cat am stat in concediul de cresterea copilului. M-am intors pentru scurt timp la serviciu, apoi am luat, de comun acord cu el, decizia de a face ceva pe cont propriu. Era un risc, dar m-a sprijinit, chiar daca asta ne-a afectat in sens negativ veniturile. Abia acum am inceput sa castig si eu mai mult. Apoi, cum spuneam, nu fac vreun sacrificiu alegand sa nu divortez. Nu mai spun ca ma incadrez in alta categorie, am 39 de ani si copilul 4. In afara de copil si consort, am si viata mea separata, putin probabil sa ma simt vreodata inutila si parasita. Nu am fost niciodata genul de femeie care nu poate exista in lipsa unui "el".

  •  
    • 1703 mesaje
    8 Iul 2012, 23:24
    1 0
    cafe_au_lait said:Nici eu nu sunt pro divort intr-un asemenea caz.

    Insa, viata sexuala mai este? Nu de alta, dar nu cumva - chestiune de timp - sotul sa-si gaseasca pe altcineva in aceasta directie, in timp ce tu totusi te gandesti/planuiesti  la o casnicie-prietenie pe termen lung.



     
    Un timp n-a mai fost, de ma urcam pe pereti. Cand am inceput sa imi schimb eu comportamentul, adica sa nu mai fac toate gesturile marunte pe care le faci cand iubesti un om, s-a rezolvat si cu asta.  

  •  
    • 1703 mesaje
    8 Iul 2012, 23:29
    0 0
    Hope93 said:

     

    Spui ca esti multumita asa( il exclud pe el din start, pt ca el este cel care a incetat sa te mai iubeasca), dar cred ca esti multumita asa, pt copil, nu pt tine ca femeie. Sau esti multumita asa, pt ca te ignori pe tine ca femeie, ignori, nevoile tale, tu poate il mai iubesti( este tatal copilului tau), dar fiind in prezenta lui sa nu simti nevoia unei imbratisari, unei mangaieri??? Cum reusesti? 

     
    Sunt multumita de situatia de ansamblu. Cred ca si el la fel, nu da semne ca ar vrea sa schimbe ceva. Nu, nu il mai iubesc, dar nici nu simt nevoia sa iubesc un alt barbat. Daca nu am fi avut un copil, as fi fost singura acum, mi-ar fi trebuit doar un mascul pentru sex (care ar fi trebuit si el sa indeplineasca niste conditii, dar fara legatura cu sentimentele).  

  •  
    • 1703 mesaje
    8 Iul 2012, 23:38
    0 0
    mikizda said:Bun, esti trecut de 40, ai un copil minor inca, chiar de 10 ani, casnicia e inca ok, de genul nu jigniri, nu blesteme, intr-devar, dragostea a palit. Ce faci? Iti iei viata in propriile maini si divortezi? Poate voi stiti sau ati trecut prin asa ceva. Conteaza sufletul copilului sau sufletul vostru? Cu un copil dupa tine, putini barbati se baga. Promite cineva ca cu noul va fi mai bine, nu va gelozii copilu, va putea fi un tata bun pt el, avand n vedere ca copilu are totusi un tata? Intr-adevar,stiu cazuri cand al doilea sot al mamei face toti banii. Sa ne spuna cineva din experienta personala, ca cu presupusul toti suntem docenti 

     
    Daca vom divorta la un moment dat (si probabil se va intampla, dar sper sa fie copilul mai mare), nu am de gand sa ma mai marit. Pot avea o relatie si daca stam fiecare la casa lui, fara sa imi implic si copilul in asta.

    Miki, ma gandesc si la sufletul copilului, si la al meu. Si deocamdata cea mai buna solutie asta mi se pare, din motivele enumerate si multe altele. Daca el ar fi fost un mitocan, nu as fi stat vreo secunda cu el dupa ce s-ar fi manifestat, dar nu este cazul.

    Nu stau cu el din obisnuinta, de dependenta emotionala nici nu poate fi vorba ca nu sunt genul. Mi s-a parut foarte buna sugestia (nu-mi mai aduc aminte a cui si pe ce topic), in cazul unui divort copilul sa stea jumatate din timp cu mama, jumatate cu tatal.  

  •  
    • 1787 mesaje
    9 Iul 2012, 00:10
    2 0
    Citind comparativ cele 2 topicuri, mi-am adus aminte de un banc:
    Un enorias intreaba preotul:
    - Parinte, am voie sa fumez in timp ce ma rog?
    - Nu, doamne fereste, e mare pacat...
    - Parinte, dar am voie sa ma rog in timp ce fumez?
    - Sigur ca da, fiule, te poti ruga oricand vrei tu...

    Aici depinde si de cum e pusa problema: "trebuie sa stam intr-o casnicie fara dragoste de dragul copilului?" vs. "trebuie sa divortez daca nu ne mai iubim, dar ne respectam si suntem civilizati unul cu altul si avem o relatie de prietenie de dragul copilului?"

    E o tema interesanta de gandire... Eu nu am copii, deci nu stiu daca as ramane langa un barbat pe care nu-l mai iubesc doar pentru ca sa aiba copilul meu un tata, dar intotdeauna am spus ca un copil este un liant puternic intre 2 oameni, mai puternic decat orice legamant facut la primarie si/ sau la biserica.
    In schimb, as prefera oricand o relatie de prietenie intre 2 soti care nu se mai iubesc, o relatie civilizata, fara certuri, scandaluri si reprosuri decat o relatie in care cei 2 se iubesc cu nabadai si ies scantei la fiecare cearta.

  •  
    • 1703 mesaje
    9 Iul 2012, 00:23
    0 0
    Midorri, de acord cu ce spui. Un copil schimba datele problemei. Repet, divortam daca se purta urat cu mine sau cu copilul, dar asa... Nu raman cu el numai ca sa aiba copilul tata. E un om educat si nu il vad capabil sa imi vorbeasca urat vreodata. In plus, are multe din calitatile pe care le consider obligatorii la un partener. Cel mai mare defect e ca nu ma mai iubeste , dar nu ii sunt total indiferenta si nici el mie. Am avut de la inceput multe in comun, din unele puncte de vedere suntem complementari. Problema e mai complexa, nu se rezuma totul la iubire.


     
  •  
    • 1787 mesaje
    9 Iul 2012, 00:35
    3 0
    Antibody, mie sincer mi se pare in regula relatia ta, din ce ai povestit pe aici.
    De fapt multumitoare e cuvantul. Inainte mi se parea ciudat cand auzeam pe cineva spunand despre partener "sunt multumit de el/ de ea" si ma gandeam "uite, parca ar vorbi despre o masina: nu consuma mult, nu am avut probleme s-o duc la service, sunt multumit de ea".

    Dar daca reusiti sa aveti relatii cordiale, fara certuri, astfel incat copilul creste intr-un mediu armonios si echilibrat, asta e foarte important. Cea mai impresionanta chestie pentru mine a fost cand cineva mi-a spus "eu nu i-am auzit niciodata pe parintii mei certandu-se". Mi s-a parut o chestie asa faina, dar parca de domeniul SF-ului, incredibila! Sa poti tu ca adult sa spui asta si sa nu porti cu tine povara amintirilor certurilor dintre parinti...

    Dar daca exista respect si prietenie intre voi, amintiri comune si grija fata de celalalt, poate si asta e o forma de iubire. Casnicia ia diverse forme dupa 2, 5 sau 10 ani de convietuire. Poate asta este "as good as it gets".
  •  
    • 1703 mesaje
    9 Iul 2012, 00:45
    0 0
    Cred ca "as good as it gets" defineste cel mai bine relatia noastra. Evident, ca tot omul, mi-as fi dorit sa ne iubim la nemurire, dar am fost din start constienta ca e foarte posibil sa nu se intample asa. 

    Nu ne-am certat niciodata, nici inainte, nici dupa, chiar daca am mai avut divergente de opinii. Eu ma enervez mai repede, dar el e foarte calm, asa ca, si daca as vrea (dar nici nu vreau), nu as avea cu cine sa ma cert.

     
  •  
    • 4419 mesaje
    9 Iul 2012, 01:04
    0 1
    Chiar daca insist, spune-mi ce este in sufletul tau? Traiesti doar prin prisma copilului? Chiar daca esti resemnata in sufletul tau, spui ca nu il mai iubesti, ceva tot ramane (tinand cont ca se poarta frumos, chiar radeti, exista o armonie), ceva care sa te atraga spre el? Poate va veni o zi in care sa va regasiti? --------------- cat de diferita situatia ta, fata de Narcisa, unde sunt certuri si tensiuni. Dumnezeu sa va dea putere la amandoua.
    Acest mesaj a fost editat de către Hope93: 9 Iul 2012, 01:15
  •  
    • 172 mesaje
    9 Iul 2012, 01:12
    2 0
    antibody said:Cred ca "as good as it gets" defineste cel mai bine relatia noastra. Evident, ca tot omul, mi-as fi dorit sa ne iubim la nemurire, dar am fost din start constienta ca e foarte posibil sa nu se intample asa. 

    Nu ne-am certat niciodata, nici inainte, nici dupa, chiar daca am mai avut divergente de opinii. Eu ma enervez mai repede, dar el e foarte calm, asa ca, si daca as vrea (dar nici nu vreau), nu as avea cu cine sa ma cert.

     

     Toate relatiile se transforma in timp,iar dragostea se estompeaza.Sunt persoane care chiar daca iubesc,sunt mai calme,mai rezervate si lasa impresia ca nu mai iubesc.Totusi intre voi au ramas acele sentimente de baza:respectul,intelegerea,comunicarea.El poate considera ca asa e normal,sau asa simte el sa se comporte?Sau poate ca are vreo problema sexuala si nu a indraznit sa-ti spuna si s-a inchis in el si a lasat aceasta situatie sa fie interpretata de tine ca o lipsa de dragoste?Caci daca n-ar mai fi nici un sentiment intre voi...cred eu ca el si-ar fi cautat pe altcineva  si ai fi simtit cu adevarat.Ti-ar fi cauta motive de cearta,ar fi reprosat diferite lucruri,barbatii reactioneaza diferit cand au pe altcineva.

    Faptul ca nu va certati,ca nu sunt scandaluri,reprosuri,injuraturi lasa de inteles ca intre voi ceva inca exista,s-a creat o prietenie,o complicitate care poate dura toata viata.

  •  
    • 53 mesaje
    9 Iul 2012, 01:19
    2 1
    Am sa-ti dau cea mai sincera parere... Incerci sa ne vinzi o istorie care ti-e greu sa o crezi si tu , daca sufletul tau ar fii impacat si total satisfacut cu o astfel de relatie nu ai cauta aprobarea si sfatul nostru, e clar ca ceva nu merge , asta daca nu vorbim de un exces nebun de plictiseala. Apreciez partea in care iti redresezi sentimentele, recalifici valoarea care i-o dadeai inainte partenerului si ajungi la concluzia ca nu merita decat respect, esti o femeie inteligenta , putine ajungem sa dam valoarea pe care o are , fara sa-i punem un pic de roz melancolic. E pacat sa traiesti in mediocritate cand vorbim de sentimente . Cand exista dragoste inauntrul tau , nu face decat sa vrea sa iese afara , de aici presupun ca vine si nesatisfacerea ta