Nu pot lua decizii!
-
0 0Stiu cat de importante sunt in viata deciziile si teoretic mai stiu ca e bine sa actionezi decat sa nu faci nimic. Am fost unicul copil intr-o familie timp de zece ani, parintii m-au crescut cum au crezut ca e mai bine, nu le-am facut probleme, invatam, eram tenace. Nu mi-au dat independenta si nici incredere in mine, ba m-ai mult apareau chestii de genul "tu nu ai voce, tu nu poti face asta...etc"
Cand am terminat liceul, desi pasiunea mea era una am ascultat sfatul lor si am ales o facultate a carei denumire "suna" mai bine. Nu mi-a placut niciodata, am facut apoi totul pentru ca trebuia, acum dupa atatia ani a ajuns sa ma oboseasca. Am obtinut rezultate in alte domenii (limbi straine), am inceput sa citesc carti (psihologie, dezvoltare personala) dar in domeniul meu am refuzat sa mai avansez "in diplome" vorbind.
A venit vremea sa ma casatoresc, cam fortat, prietenul meu din acea vreme fiind pe placul parintilor. Daca ei au hotarat ca e bun eu ce sa zic? Si asa m-am vazut casatorita si la nici doua luni dupa nunta bebelusul era pe drum. N-a durat nici casnicia mea, sapte ani si am mers pe drumuri diferite.
Am trecut printr-o viata monotona, m-am luptat cu greutatile unei mame singure, parintii mi-au fost alaturi. Rareori am mai fost si fericita, tragand linie am o casa a mea, desi micuta ma simt bine cand ii deschid usa, am reusit cu greu sa-mi aduc copilul pe un drum bun (a mers mai greu cu scoala dar acum termina facultatea), am un serviciu unde sunt pretuita dar financiar e dezastru, am putini prieteni adevarati, am familia foarte aproape, am sanatate si asta e bogatia mea...
Si totusi...nu ma simt implinita, poate nici nu am cum, nici nu sunt. Ma oboseste acest "la fel" din fiecare zi, vreau sa fiu ceea ce nu am fost pina acum. Imi doresc o alta lume in care nu stiu cum e, unii au plecat fara atatea intrebari, impinsi de situatii. Vreau o schimbare, mi-o doresc dar nu pot decide, ar trebui sa fiu soferul vietii mele daca pot spune asa. Dar mie mereu trebuie sa-mi spuna cineva fa asta, fa aia.
Credeti ca mai sunt sanse sa ma schimb? Ce sa fac si cum sa fac?
Of, gandesc dar nu actionez. Iar cei din jurul meu doar zambesc si-mi spun "nu faci tu asta!"
-
Faci parte din vechia "garda"cand unii parinti aveau mai mult decat un cuvant de zis.N-au stiut sa te creasca puternica si increzatoare,te-ai lasat mereu condusa si ai lasat pe altii sa ia decizii in locul tau,dar nu e inca totul pierdut.Probabil ca ar trebui s-o iei cu inceputul sa te intorci la bazele educatie tale cu ajutorul unui psiholog si sa vezi ce si cum poti modifica.
In primul rand ai nevoie sa descoperi ce-ti lipseste in viata,ce te-ar face cu adevarat implinita si fericita,sa-ti recastigi increderea in tine si sa inveti sa decizi tu,sa alegi tu,sa hotarasti tu.
Nu e o cale usoara caci deja acest mod de a fi ,face parte din tine,dar nu este imposibil.Cu ajutor de specialitate poti descoperi cat esti de puternica,caci forta aceea este in tine ,a fost mereu acolo numai ca ai fost educata sa o tii blocata in subconstientul tau.
-
Stii care-i faza, Ilynca? Ca-i mult mai putin dureros si frustrant cand faci greseli in numele tau si altfel sta situatia cand faci greseli in propria viata ce poarta alte nume. Doare si roade mai tare, banuiesc.
Acum, nici nu poti pune nefericirea si neimplinirea propriei vieti, in totalitate, pe umerii celorlalti, pentru ca tu, asa ai considerat, in multe momente din viata, cum ca parintii tai au un cuvant greu de spus in luarea multor decizii...deci, daca ai ajuns in punctul asta, ai ajuns directionata de tine, prin apropiatii tai.
Stii ce-i ciudat? Ca ai constientizat, pe parcursul anilor, ca nu ti-e bine, ai ezitat intre a simti ceva si a face altceva, nu o data, de mai multe ori si totusi ai perseverat in greseala, ma refer la ceea ce considerai tu a fi greseala, dar ai mers impotriva a ceea ce simteai de fiecare data. Cred ca-i crunt si cred ca asa strangi f usor frustrari.Mai este situatia cand una simti, dar alta gandesti si de obicei, fiinte pragmatice si cu instinctul de conservare dezvoltat, facem, de cele mai multe ori ceea ce gandim ca-i bine si nu ceea ce simtim. La tine nici asta nu prea se leaga, pentru ca tu gandeai si simteai la fel si anume ca nu faci bine ce faci, pentru ca nici nu simteai sa faci anumite lucruri, deci, ar fi trebuit sa-ti fie mult mai usor sa schimbi macazul.
Schimba-l acum. Nu te mai opri la ganduri, vorbe...doar actioneaza. Daca atatia ani nu ti-a fost bine, simti ca totul a fost in van, ce-ar fi sa vezi si cum e din partea cealalta? Actioneaza, odata! Asa, macar, ai avea constiinta impacata ca uite, domnule, am gresit, de data asta, pe pielea mea! Asta da victorie!
Acum nici sa nu crezi ca viata tuturor e lapte si miere, dar sunt momente care au amprenta personala si mai tin loc si de amintiri fericite, la tine se pare ca privindu-ti (tu tie) propria viata, vezi totul gri, ceea ce-i dus in extrema, zic eu...
Stii, sunt oameni care se gandesc ca daca ar fi ascultat de anumite sfaturi ajungeau departe si se invinovatesc ca n-au ascultat de parinti sau sunt oameni, vezi cazul tau, care se invinovatesc ca daca ascultau mai putin de parinti si mai mult de vocea interioara le era mai bine. Adevarul e undeva la mijloc.
Traieste acum cum simti si vrei si-ai sa vezi ca-i posibil sa fi fost, pana acum, prea aspra cu tine si cu cei din jurul tau.
Sa fii linistit si impacat cu sine e cheia fericirii, zic eu. Ce te opreste sa ajungi pe calea asta, indiferent de rezultat? Asculta-te, asuma-te si fa ce simti si gandesti!
Acest mesaj a fost editat de către bluehappylica: -
Ilinca draga, nu-i tarziu sa te schimbi si mai ales sa-ti schimbi destinul, sa scapi de monotonia unei vietii plictisitoare, dar pentru asta trebuie sa-ti schimbi un pic prioritatile in viata.
Asa cum ai spus copilul este mare, mai are putin si-si va lua zborul si tu vei ramane singura.
Este taman momentul sa faci ceva pentru tine, sa-ti schimbi viitorul.
Invata sa faci ceea ce nu ai facut pana acum pentru tine, sa te pui prima pe lista!
Scoala-te dimineata, fa-ti dusul si imbraca-te zilnic ca si cum ar fi sarbatoare, fii vesela si bine dispusa si vei vedea cum complimentele vor curge, complimente care indirect iti vor ridica moralul si te vor monta si mobiliza spre ceva nou si mai bun de facut.
Iesi mai des din casa, fa cumpaarturi pentru tine si daca nu-ti permiti macar plimba-te prin magazine si probeaza, este arhicunoscut ca ajuta la psihic...apoi nu refuza nici o inviatie la prieteni.
Viziteaza rudele, prietenii tot ce poti, ma multa miscare, daca este cazul apuca-te de o dieta, schimba-ti stilul de viata....fa cceva pentru tine pentru ca acum este momentul si poti sa o faci.
Decizii...nu poti lua decizii?
Ce spui tu femeie, mai toata viata ai fost singura, decizand pentru copilul tau, pentru viata voastra...si tu nici nu ai realizat asta!
Esti o femeie puternica si plina de viata, daca te-ai trezit la realitate acum si vrei ceva mai bun pentru tine sunt convinsa ca si poti sa obtii, trebuie doar sa fii optimista si increzatoare in propriile puteri.
Hai capul sus, viata este frumoasa si merita traita, dar daca iti plangi de mila singura, in casa...nu o sa-ti vina nimeni in ajutor!
Acest mesaj a fost editat de către Maricon: -
Apreciez raspunsurile voastre pe care le-am citit cu interes. Maricon, multe din lucrurile indicate le fac si acum, nu ma simt singura, imi ocup timpul cu diverse activitati care imi fac bine.
Nu am curajul (inca!) sa rup o stare/situatie si sa fac lucruri pe care unii le obtin fara atata bataie de cap.
Ca si dorinte de viitor as vrea sa pot face cat mai mult pentru mama si fiica mea. Desigur, fiecare lucru are un pret: suntem zi de zi impreuna dar nivelul de viata din ultima perioada nu mai e cum a fost, am putea fi la distanta si poate(?) ar fi mai bine.
Personal imi doresc sa pot munci si sa-mi permit sa calatoresc, alte prioritati nu am.
Un exemplu minor: in urma cu multi ani mi-am luat permisul auto, nici masina nu aveam, ai mei nu m-au incurajat. Dar m-a sprijinit un coleg de serviciu de la acea vreme si am facut scoala impreuna. Am avut apoi masina mea, am condus mult si destul de bine, nu am avut nici un eveniment rutier. Imi dadea o stare de stapina pe mine. Acum nu mai am masina, ar fi un lux intretinerea ei pentru un simplu bugetar.
Si mi s-ar parea extraordinar sa traiesc in alt loc (alta tara) unde sa fiu capabila sa conduc o masina, sa muncesc pentru a-mi ajuta familia si a calatori. Pentru unii lucrurile astea fac parte dintr-o viata obisnuita. Daca nu imi voi asuma riscul de a incerca curand nu se va mai intampla niciodata. Stiu sigur ca merg acum pe un drum care nu duce nicaieri, pentru ca merg pe el de multa vreme, sunt la rascruce si chiar mi-e greu sa iau o decize. Dar trebuie!
-
Ilyinca said:Apreciez. "Stiu sigur ca merg acum pe un drum care nu duce nicaieri, pentru ca merg pe el de multa vreme, sunt la rascruce si chiar mi-e greu sa iau o decize. Dar trebuie!"
Uite ca topicul tau m-a facut sa ma opresc asupra lui si ptr ca ma regasesc, desi cred ca varsta mea este mai mica. Este incredibil cum ne autoprogramam spre esec. Cum nu luam atitudine in aceasta viata si ne lasam influentati de oameni, locuri si indeosebi de bani.
In ultima perioada am invatat ca orice vis este posibil, am invatat ca noi suntem arhitectii propriei noastre vieti. Am invatat ca a nu indrazni sa sper, sa visez la ceva mai mult nu voi avea niciodata. Nu voi avea nici macar satisfactia sau deziluzia ca am incercat si am esuat, dar am facut ceea ce mi-a spus inima.
Viata se traieste, tu incerci ca si mine sa-i supravietuiesti si atata timp cat nu vei face si nu voi face un pas afara din tot ce a fost pana acum ne irosim anii frumosi din viata. Suntem libere sa o luam de la capat, sa ne hranim sufletul sa fim asa cum am dorit, sa facem ce ne-am dorit indiferent de varsta.. Trebuie sa ai pretentii de la tine. De ce trebuie sa te multumesti cu un job de bugetar si sa uiti ca pana acum doar asta ai facut dar ai trait o viata de mana a 2-a si poate nu asta ai visat. Tu, eu alte persoane ca noi meritam mai mult de la viata dar trebuie sa credem asta, sta in atitudinea noastra. Hai sa schimbam tactica!
Hai sa ne miscam, hai sa terminam cu lamentarile caci nimeni nu ne poate da vointa, fericire ori educatie. Daca nu am fost educati sa indraznim, ne autoeducam, o facem ptr binele nostru. Si copii trebuiesc invatati ca orice este posibil, numai sa vrei.
Cum te simti la sfarsitul zilei? Nu-ti dai seama ca a mai trecut o zi si iarasi te-ai mintit? Eu nu cred ca te stimezi ca ai ratat inca o zi din viata ta...Nici eu nu ma stimez ca am ratat o zi, doua, ani din viata mea, dar sunt mandra de mine, am incredere ca tot ceea ce am decis si decid e solutia cea mai buna. Cel putin ptr moment.
Nu am avut timp crede-ma in toti anii acestia sa ma dau cu capul de pereti ca nu am decis bine. Tot ce am facut a fost bine, ca doar eu am decis.
Am invatat chiar si din experiente negative. In ultimul timp s-a intamplat sa ma apese faptul ca am mers impotriva vointelor mele.. si iata ce s-a intamplat:
Uite, eu am o fetita si doar ce am declarat divort sotului meu, poate inca nu realizez "ce mare greseala am facut" insa am decis sa-mi iau viata in maini si sa nu ma mai mint alaturi de un om de care nu ma mai leaga decat lucrurile materiale si cel mai dureros si important copilul. Viata noastra s-a schimbat, noi ne-am schimbat si implicit visele, dorintele amandorora.. Mergeam in directii opuse intalnindu-ne rar pe o poteca atunci cand din prea multa singuratate decideam a ne intersecta si ne prefaceam ca ne-am dorit asta. Am facut intotdeuna bine ptr altii gandindu-ma cel mai putin la mine, dar atunci asta mi-a adus mie multumire cu toate ca fericire sunt luni intregi de cand n-am mai simtit. Cu toate acestea am fost acuzata de egoism.. Atunci vin eu sa intreb: La ce bun? Hai sa nu ne mai plangem, hai sa actionam! Stii ca o vorba spune asa: Nu exista "nu pot" exista " nu vreau".
-
Ilyinca said:Apreciez raspunsurile voastre pe care le-am citit cu interes. Maricon, multe din lucrurile indicate le fac si acum, nu ma simt singura, imi ocup timpul cu diverse activitati care imi fac bine.Nu am curajul (inca!) sa rup o stare/situatie si sa fac lucruri pe care unii le obtin fara atata bataie de cap.Ca si dorinte de viitor as vrea sa pot face cat mai mult pentru mama si fiica mea. Desigur, fiecare lucru are un pret: suntem zi de zi impreuna dar nivelul de viata din ultima perioada nu mai e cum a fost, am putea fi la distanta si poate(?) ar fi mai bine.Personal imi doresc sa pot munci si sa-mi permit sa calatoresc, alte prioritati nu am.Un exemplu minor: in urma cu multi ani mi-am luat permisul auto, nici masina nu aveam, ai mei nu m-au incurajat. Dar m-a sprijinit un coleg de serviciu de la acea vreme si am facut scoala impreuna. Am avut apoi masina mea, am condus mult si destul de bine, nu am avut nici un eveniment rutier. Imi dadea o stare de stapina pe mine. Acum nu mai am masina, ar fi un lux intretinerea ei pentru un simplu bugetar.Si mi s-ar parea extraordinar sa traiesc in alt loc (alta tara) unde sa fiu capabila sa conduc o masina, sa muncesc pentru a-mi ajuta familia si a calatori. Pentru unii lucrurile astea fac parte dintr-o viata obisnuita. Daca nu imi voi asuma riscul de a incerca curand nu se va mai intampla niciodata. Stiu sigur ca merg acum pe un drum care nu duce nicaieri, pentru ca merg pe el de multa vreme, sunt la rascruce si chiar mi-e greu sa iau o decize. Dar trebuie!
Ilinca, nu te culca pe o ureche pe un salariu de bugetar ca o sa mori de foame, esti o femeie puternica si poti sa faci mai mult pentru tine, cautat-ti un job mai bine paltit, chiar de-i privat merita! cel putin nu astepti sa ti se dea juma de salariu...si cand au chef leprele din gurvern sa mai taie din salariu ala deja injumatatit...deci, iti sta in puteri sa schimbi asta, poti si stii asta!
Cauta-ti un loc de munca privat, indiferent cat timp iti ia si pleci doar cand l-ai gasit, stiu ca este riscant in domeniul privat dar te asigur ca este la fel de riscant ca la bugetari, diferenta este ca poti sa traiesti onorabil cu un salariu la privat fata de bugetari.
Hai ca nu-i greu, te sperie nesunoascutul dar iti spun ca-ti da si aripi, trebuie sa vrei ceva mai bun, asa ca, lasa indecizia si hotaraste acum cand este timpul.
Acest mesaj a fost editat de către Maricon: -
Ilyinca said:Stiu cat de importante sunt in viata deciziile si teoretic mai stiu ca e bine sa actionezi decat sa nu faci nimic. Am fost unicul copil intr-o familie timp de zece ani, parintii m-au crescut cum au crezut ca e mai bine, nu le-am facut probleme, invatam, eram tenace. Nu mi-au dat independenta si nici incredere in mine, ba m-ai mult apareau chestii de genul "tu nu ai voce, tu nu poti face asta...etc"
Cand am terminat liceul, desi pasiunea mea era una am ascultat sfatul lor si am ales o facultate a carei denumire "suna" mai bine. Nu mi-a placut niciodata, am facut apoi totul pentru ca trebuia, acum dupa atatia ani a ajuns sa ma oboseasca. Am obtinut rezultate in alte domenii (limbi straine), am inceput sa citesc carti (psihologie, dezvoltare personala) dar in domeniul meu am refuzat sa mai avansez "in diplome" vorbind.
A venit vremea sa ma casatoresc, cam fortat, prietenul meu din acea vreme fiind pe placul parintilor. Daca ei au hotarat ca e bun eu ce sa zic? Si asa m-am vazut casatorita si la nici doua luni dupa nunta bebelusul era pe drum. N-a durat nici casnicia mea, sapte ani si am mers pe drumuri diferite.
Am trecut printr-o viata monotona, m-am luptat cu greutatile unei mame singure, parintii mi-au fost alaturi. Rareori am mai fost si fericita, tragand linie am o casa a mea, desi micuta ma simt bine cand ii deschid usa, am reusit cu greu sa-mi aduc copilul pe un drum bun (a mers mai greu cu scoala dar acum termina facultatea), am un serviciu unde sunt pretuita dar financiar e dezastru, am putini prieteni adevarati, am familia foarte aproape, am sanatate si asta e bogatia mea...
Si totusi...nu ma simt implinita, poate nici nu am cum, nici nu sunt. Ma oboseste acest "la fel" din fiecare zi, vreau sa fiu ceea ce nu am fost pina acum. Imi doresc o alta lume in care nu stiu cum e, unii au plecat fara atatea intrebari, impinsi de situatii. Vreau o schimbare, mi-o doresc dar nu pot decide, ar trebui sa fiu soferul vietii mele daca pot spune asa. Dar mie mereu trebuie sa-mi spuna cineva fa asta, fa aia.
Credeti ca mai sunt sanse sa ma schimb? Ce sa fac si cum sa fac?
Of, gandesc dar nu actionez. Iar cei din jurul meu doar zambesc si-mi spun "nu faci tu asta!"Ilynca, daca tu consideri ca acum este momentul sa zbori, pai zboara, femeie! Nu mai astepta!
daca pasiunile tale sunt din alt domeniu, incepe sa te ocupi de ele cat poti. lasa serviciul acolo momentan, incearca sa faci bani si din ce te pasioneaza, suplimentar. asta pentru ca spui ca financiar, jobul tau e dezastru, dar iti ofera un statut sau esti apreciata, ma rog.
copilul tau e deja mare si e pe drumul lui aproximativ. incepe si ocupa-te de tine,de aspectul fizic, de studii, de ce n-ai facut niciodata pana acum. nu-i tarziu, dar in loc sa stai sa te gandesti, actioneaza. incepe pur si simplu sa faci ceva ce-ti place. iti dau un exepmplu,presupunand ca te pasioneaza pictura, incepe sa pictezi, ia-ti ustensilele necesare, fa-ti in casa ta un spatiu destinat a ceea ce iti place si fa chestia asta. Cand aduni un numar suficient de picturi, daca vrei sa le vinzi, pune-le pe e-bay sau mergi pe la galeriile de arta si intereseaza-te cu cine ar trebui sa vorbesti ca sa le expui, ce costuri implica, ori fa-ti un blog pe care sa-ti expui operele, fa-le cadou prietenilor daca nu vrei sa le vinzi, doneaza-le, fa ceva cu ele, sa fii fericita ca ti-ai pus amprenta in lumea din jurul tau.
nu renunta la vise, ca e trist sa ajungi sa constientizezi ca nu mai speri si nu mai visezi la nimic.
incepe sa iesi in lume, daca n-ai curaj de una singura, cauta un club sau organizeaza chiar tu o chestie pentru oameni singuri, nu neaparat gen speed dating, ceva pentru socializare, si promoveaza-te.
fa ceva sa te simti implinita, ca asta se resimte si in jurul tau.
go 4 it, woman! o viata ai, uzeaz-o la maxim

-
Ilyinca said:Apreciez raspunsurile voastre pe care le-am citit cu interes. Maricon, multe din lucrurile indicate le fac si acum, nu ma simt singura, imi ocup timpul cu diverse activitati care imi fac bine.
Nu am curajul (inca!) sa rup o stare/situatie si sa fac lucruri pe care unii le obtin fara atata bataie de cap.
Ca si dorinte de viitor as vrea sa pot face cat mai mult pentru mama si fiica mea. Desigur, fiecare lucru are un pret: suntem zi de zi impreuna dar nivelul de viata din ultima perioada nu mai e cum a fost, am putea fi la distanta si poate(?) ar fi mai bine.
Personal imi doresc sa pot munci si sa-mi permit sa calatoresc, alte prioritati nu am.
Un exemplu minor: in urma cu multi ani mi-am luat permisul auto, nici masina nu aveam, ai mei nu m-au incurajat. Dar m-a sprijinit un coleg de serviciu de la acea vreme si am facut scoala impreuna. Am avut apoi masina mea, am condus mult si destul de bine, nu am avut nici un eveniment rutier. Imi dadea o stare de stapina pe mine. Acum nu mai am masina, ar fi un lux intretinerea ei pentru un simplu bugetar.
Si mi s-ar parea extraordinar sa traiesc in alt loc (alta tara) unde sa fiu capabila sa conduc o masina, sa muncesc pentru a-mi ajuta familia si a calatori. Pentru unii lucrurile astea fac parte dintr-o viata obisnuita. Daca nu imi voi asuma riscul de a incerca curand nu se va mai intampla niciodata. Stiu sigur ca merg acum pe un drum care nu duce nicaieri, pentru ca merg pe el de multa vreme, sunt la rascruce si chiar mi-e greu sa iau o decize. Dar trebuie!Ar trebui sa te inconjuri de oameni mai "de actiune", cum e colegul care te-a incurajat.Cu oamenii care nu te incurajeaza, nu prea ajungi departe.
Eu am o mama absolut nebuna, de cate ori mi s-a pus mie pata sa fac ceva si eram in cumpana daca sa fac sau nu, ea m-a incurataj de fiecare data, oricat de nebunesc parea ce vroiam sa fac. Si mi-a prins bine. Am vrut sa intru intr-o mesesie in care eu fizic vorbind, nu prea aveam ce cauta - am intrat. Am vrut la 19 ani permis de conducere - tata a zis "nuuuuu, esti nebuna, ce sa cauti tu sa conduci?sa nu indraznesti sa te duci la examen!" Mi-a platit mama scoala de soferi ca eu nu castigam inca bani, mai aveam un an de scoala, mi-am luat permisul desi n-aveam ce conduce ca taica-miu, care invartea cate 3-4 masini, nu s-a milostivit sa-mi dea si mie una. Am stat cu chirie ceva timp, mi s-a pus pata sa imi iau cu credit o camarutza. Taica-miu iau - "ce-ti trebuie tie casa?ca te mariti si o sa aiba baiatul casa, nu tu!" Mi-am luat camarutza aia, practic m-am aruncat cu capul inainte, incurajata de mama, si mi-a prins tare bine, ca ajunsesera ratele mele la banca la jumatate din chiria pe care o plateai pt o astfel de camarutza.
M-am inscris la facultate. Mama mi-a dat o lunga perioada bani pentru taxa, ca nu-mi ajungea salariul pe vremea aia nici sa trec strada. taica-miu: ce-ti trebuie tie facultate? uite, la mine in tot neamul suntem numai oameni destepti si nici unul n-a facut facultate! (LOL)
M-am hotarat sa ma marit, ii sun pe ai mei si le spun. taica-miu iarasi: aaaa, pai pe-asta il iei tu? ca n-are nu stiu ce functie, nu-i plin de bani! uite-te la vara-ta ce prieten smecher are! (vara-mea umbland cu un tigan de doi lei ca si caracter, cu un BMW de cocalar d-ala de 1000 euro din 1900 toamna, dar mare smecheras de cartier pe care eu n-as fi dat nici o ceapa degerata). la nunta mea, taica-miu nici n-a binevoit sa apara. i couldn't care less.
Mi s-a pus apoi pata ca vreau sa-mi schimb locul de munca. L-am sunat pe taica-miu sa-i zic ca am avansat. Raspuns: esti nebuna? ce sa cauti tu acolo? Ba chiar s-a dus la maica-mea sa o bata la cap sa-mi dau demisia. Maica-mea, la fel ca pana acum: go 4 it!
Am zis: ne luam masina! Ne luam apartament nou.
Taica-miu: ati inebunit, ce va trebuie voua apartament? cine conduce masina? cum sa o conduci tu, ca habar n-ai sa conduci etc etc etc.
Deci numai asa o tine omul asta. Pe mine a ajuns sa ma amuze, ca il sun sa-l pun la curent cu noutatile abia dupa ce le realizez, ca altfel m-ar demoraliza.Nu mi-a dat vreodata un leu taica-miu, sa realizez ceva din ce-mi propuneam, a stiut de fiecare data sa comenteze. Ca de ce ne-a trebuit masina noua, ca la banii aia ne luam 2 masini mai vechi. Ca de ce e asa si nu pe dincolo.Nu mai zic de bunica-mea din partea tatalui, alta cobe in familie si cu un tupeu extraordinar. Cand a auzit ca fac si a doua facultate, s-a dus la maica-mea sa-i spuna ca de ce imi trebuie mie atata carte? Vreau sa inebunesc? De ce cheltui banii degeaba, ca nu voi ajunge niciodata unde vreau eu, ca acolo ajung numai cei care dau bani multi, spagi grase etc.
Noroc ca o am pe mama foarte tonica, orice as face, ea ma sustine.
daca maine as zice: "ma arunc in cap de pe o stanca si o sa aterizez in picioare", mama zice "sari cu incredere, ca o sa cazi in picioare".
E foarte bine sa ai pe cineva asa, sa stii ca ai o mana acolo, pe care sa te sprijini.
Acest mesaj a fost editat de către ultimul_mohican: