Nu stiu cum sa fac sa fie bine
-
0 0Buna seara,
Este o ora cam tarzie pentru scris pe forum-uri despre probleme in dragoste, insomnie, dar e o cauza nobila. Caut raspuns la niste intrebari, m-am tot invartit si nu reusesc sa ma conving ce e mai bine. Sa incep sa va povestesc:
Acum trei ani am cunoscut un barbat cu 9 ani mai mare ca mine. Ne-am indragostit nebuneste unul de altu si dupa 3 luni m-a cerut in casatorie drept urmare ne-am mutat impreuna. Orice inceput e minunat. La nici 2 luni de cand luasem decizia, a inceput sa fie gelos (vorbeam atat de mult incat stia si cand folosesc wc) , fara motiv, pentru ca stiam ce fac, cand fac, cum fac si cu cine. Deci nu ii intelegeam iesirile de om gelos, pentru ca stiam ca nu are motive. De aici au inceput certurile o data la 2 saptamani pe aceasi tema geniala. La un an de relatie ma tot saturasem sa il aud cum ma acuza pe nedrept si am luat hotararea sa ma despart de el. A venit cu argumente solide ca nu se va mai intampla si ca nu este ok decizia mea si sa ajungem la un compromis. Bun... S-a trecut peste. A fost totul bine si frumos pana cand au inceput problemele cu bani. Nu ne-am cert niciodata ca nu avem bani, ci din contra eram parca mai apropiati unul de altul. Dupa mii si mii de discuatii s-a ajuns la concluzia ca daca se gaseste in orasul natal al lui un loc de munca, trebuie facut pasul "mutarea" din capitala. Ii gasise un amic un loc de munca platit ok pt provincie, dar pe care el nu l-a vrut. A zis ca nu ii place domeniul si ca nu vrea. Atunci am zis eu ca ma duc la interviu ca daca e sa fie sunt niste bani ai nostri pana isi gaseste el ceva. Dar in momentul asta au inceput rudele si prietenii cu influenta asupra mea cu tot felul de idei, pe care nu am putut sa nu le iau in seama pentru ca si eu undeva in sufletul meu credeam la fel sau imi ziceam ca asa este. Am inceput sa-i cer explicatii de ce nu a vrut, ca el are varsta care o are si ca eu poate imi gaseam in alta parte, au inceput certurile, pt ca el o tinea pe-a lui, si ne-am desprtit, oficial pentru ca am continuat sa vb in fiecare zi, sa ne vedem in fiecare zi timp de 6 luni. In acest timp a tot cautat de lucru, iar dupa 4 luni s-a angajat unde lucram eu. Deci a ajuns de unde a fugit, si tot acolo lucreaza si-acum. Eu m-am lasat foarte tare influentata de ai mei si dupa astea 6 luni de la o discutie banala ne-am despartit de finitiv. Pornita pe el, pentru ca nu-l intelegeam cum de nu vede tot ce simt si trebuie sa-i desenez. Pentru ca nu vede ca unele lucruri le vedeam mai bine ca el chiar daca eram mai mica. Pentru ca imi scotea ochii ca as avea o relatie cu altcineva. Pentru ca, consideram ca totul pentru mine s-a sfarsit, si ca pentru noi nu mai exista un alt inceput. Am considerat ca cel mai usor mod de-al uita e sa ies cu altcineva. Zis si facut. Prima luna geniala. Scapasem de gelozia paranoia lui, si eram cu cineva care nu se supara daca ies cu prietenul meu cel mai bun, nu-l deranja ca nu ne vedeam o seara sau ca nu vorbim la telefon de 2343443000 mii de ori pe zi, sau ca nu dau mesaj cand fac ceva. Era o relatie perfecta dupa mine. Dar dupa o luna am realizat ca nu e ceea ce-mi doream, Ca mi-am dorit prea mult libertatea asta, incat Dumnezeu mi-a dat-o in cea mai zdravana forma de libertate, NEPASARE! Si-asa am inceput sa ma gandesc la fostul si la toate lucrurile bune/rele ce-au fost intre noi. Dupa doua luni am realizat ca toate lucrurile urate numai erau, si ca nu vedeam doar lucrurile bune dintre noi. Am realizat ca sunt vinovata de despartirea noastra, iar gelozia lui pe care eu am tradus-o prin paranoia, trebuia tradusa de fapt prin " ii pasa mult prea mult de mine". Din orgoliu, din mandrie, din rusine fata de cei din jurul meu sa recunosc ca am gresit si ca am fost influentata, am acceptat nepasarea tipului cu care inca sunt, si-am refuzat sa caut cale de intoarcere la fostul. Sunt constienta (desi eu zic ca doar eu )cu nu doar eu am fost de vina ca s-a ajuns aici, ci ca amandoi suntem vinovati. El nu m-a cautat niciodata in 4 aproape 5 luni de cand suntem despartiti. Am dormit de 2 ori cu actualul meu prieten si de fiecare data l-am visat pe fostul. Am evitat sa mai dorm la el din motive : sa nu ma apuce vorbitul prin somn sau mai stiu eu ce se mai poate intampla cand sunt sub influenta somnului adanc si-a unui vis puternic. Problema mare e ca l-am vazut de curand si-am stat de vorba, am avut impresia ca inca mai simte ceva pentru mine. Si de atunci nu-mi mai da pace in vise. Nu e vis sa nu fie si el prin el. Nu pot dormi noaptea de cand m-am despartit de el, adorm doar pe la 2-3. Nu mi se pare normal ca patul in care o data dormeam amandoi sa dorm doar eu. Am momente in care ies cu actualul la masa si as vrea sa impart ceea ce mananc cu fostul, si nu mi se taie pofta de mancare cand ma gandesc ca eu mananc si el de ce sa nu manance. Mi-e frica de singuratate!
Ceea ce am scris mai sus e doar povestea pe scurt, scurt, scurt. As vrea raspunsuri sincere scurte si la obiect. Nu vreau sa fiu judecata pentru ceea ce am facut, fac sau sunt. Daca se poate as aprecia mult!
Multumesc!! -
Draga mea,
Eu inca mai sunt pe-aici in noapte, parerea mea suna cam asa
Fostul te atrage dar este un tip posesiv, ii place sa aiba controlul 24 din 24 de ore. Nu il vei putea schimba deci daca ar accepta sa fiti din nou impreuna nu ai ce schimba la el. Il accepti asa cum e dar ai grija in timp poti obosi, daca nu esti genul care sa suporte sau sa-i faca placere vei ceda nervos.
Cu actualul, daca nu ai nimic pentru el nu va mai incurcati unul pe altul. Doar nu stai cu cineva numai singura sa nu fii! Nu se moare din asta!
-
Gelozia este boala grea,te stoarce de vlaga si traiesti de tot rahatul.
Te-a agasat in acest mod destul de mult timp iar subconstientul tau a colegat acest comportament demonstratiilor de dragoste.
Iti faci mustrari de constiinta ca tu ai gresit,ca el de fapt te iubea de se comporta in acel mod,dar te minti singura.
Viata ta ar fi fost un calvar,nu avea incredere in tine si-n sentimentele tale,nu te iubea ci te controla de frica sa nu-ti gasesti pe altcineva mai tanar.Chiar ajunsese sa te acuze de acest lucru.Toata viata ta ar fi fost asa caci tu mereu ai fi fost mai tanara ca el,iar el era foarte nesigur pe el,de aceea se comporta asa cu tine si in timp...problemele ar fi ajuns si mai dramatice.
Problema e ca tu te-ai obisnuit sa fii controlata,sa fii urmarita,sa dai raportul la fiecare pas si la fiecare miscare si-n momentul cand ai o relatie normala ti se pare ca e indiferenta,ca daca nu esti controlata inseamna ca nu esti iubita.Total eronat.
Tipul cu care esti te trateaza ca pe o fiinta normala,are incredere in tine,iti da libertatea de care e nevoie intr-o relatie.
Incearca sa vorbesti cu un psiholog,te v-a ajuta foarte mult.Vei reusi sa vezi ca dragoste nu inseamna dominare,nu inseamna posesie,nu inseamna gelozie purtata la extreme.Astea nu sunt demonstratii de iubire ci semne de nesiguranta si grave probleme de personalitate.
Iubirea iti da aripi,nu iti frange zborul.
Iubeste si lasa-te iubita,nu mai privi inapoi,multumeste-i lui Dumnezeu ca ai gasit puterea sa iesi dintr-o relatie bolnava care poate ca ar fi sfarsit urat pentru tine.