MAMA
-
4 0A trecut o zi de cand mi-am luat ramas bun de la mama. Pentru ultima oara.
A fost bunatatea intruchipata, a stiut mereu sa ne tina uniti indiferent in ce colt de tara sau lume ne aflam, gasea intotdeauna solutii pentru orice, ne impaca pe toti lasand de la ea, era diplomata, era omul care ma intelegea si iubea neconditionat
Am ramas cu un imens gol in suflet care stiu ca nu se va mai umple vreodata
Viata merge mai departe dar cum faci sa te impaci cu pierderea singurului om care care ierta orice si in care aveai incredere deplina, singurul om pe care ma puteam baza si gaseam sprijin in orice situatie?
Sunt intrebari retorice. Stiu ca nu exista reteta universala, stiu de fapt ca nu exista o reteta.
Stiu ca durerea va persista mereu dar se va atenua cu timpul
Familia mea are nevoie de mine asa puternica cum ma stiu ei, sunt in ultimul an la o facultate de stat, ultima sesiune si examenele de licenta imi bat la usa si eu nu ma pot aduna.
Ma plimb de colo colo fara sa fac nimic constructiv, parca sunt rupta de lumea asta si stiu ca trebuie sa cobor cu picioarele pe pamant dar cum?
Cred ca v-am scris doar sa ma descarc, stiu ca in situatii de genul asta nu sunt multe de spus sau de facut dar va multumesc daca ati avut rabdarea sa cititi.
-
Hm, da, crunt! Ma gandesc cu groaza la clipa asta care va veni intr-o zi. Si ma gandesc c-ar fi printre singurele probleme care m-ar putea da de pamant si s-o iau razna. Dar, in acelasi timp, in acele momente, D-zeu iti da putere de nu te recunosti.
Cred ca ne-ar ajuta sa nu clacam daca ne-am gandi ca moartea face parte din viata. Ciudat, dar asa este. Cum te nasti, asa trebuie sa si mori. E singura certitudine. Doar asa ne putem impaca cu gandul ca se duc de langa noi pentru totdeauna parintii, copiii si un om iubit.
Cred ca te-ar ajuta, cat de cat, sa stai sa vorbesti si cu un duhovnic si sa faci slujbe si sa dai pomana pentru ea, de cate ori poti. Eu asa, cel putin, ma simt f aproape de cei plecati de langa mine pentru totdeauna. Ma linisteste, ma purifica, ma face sa ma simt aproape de ei si nu-mi mai este frica de golul lasat. Atitudinea asta de respect si amintire fata de ai nostri plecati te readuce cu picioarele pe pamant si te apropie de ei si de D-zeu si te linistesti. Oricum ea e cu tine, din tine, prin tine...
Condoleante sincere si calde! -
bluehappylica said:
Cred ca ne-ar ajuta sa nu clacam daca ne-am gandi ca moartea face parte din viata. Ciudat, dar asa este. Cum te nasti, asa trebuie sa si mori. E singura certitudine. Doar asa ne putem impaca cu gandul ca se duc de langa noi pentru totdeauna parintii, copiii si un om iubit.
teoria e buna.
dar cind pierzi pe cineva drag, pe cel de linga tine nu te impaci deloc cu gindul asta.
urli in tine, urasti moartea, urasti suferinta, urasti viata, vrei sa pleci si tu cu el.....nu te impaci cu gindul ca asta e ciclul vietii!
nu vrei cuvinte, vrei doar o imbratisare!
e greu!
floare rara, inca o data, iti doresc sa ai putere sa mergi mai departe. -
bluehappylica, cata dreptate ai!
am avut 3 zile de maraton pt ca sa iasa inmormantarea si toate oranduielile dupa obicei asa cum trebuie, eu fiind paralela cu chestiile astea
au fost 3 zile in care am dormit o ora-doua pe noapte dar a iesit totul asa cum trebuia, am clacat abia cand am ajuns acasa, eu locuind in alt oras
dau de pomana in fiecare zi dar aleg oamenii care vad ca au intradevar nevoie
multumesc -
floare-de-colt said:A trecut o zi de cand mi-am luat ramas bun de la mama. Pentru ultima oara.
A fost bunatatea intruchipata, a stiut mereu sa ne tina uniti indiferent in ce colt de tara sau lume ne aflam, gasea intotdeauna solutii pentru orice, ne impaca pe toti lasand de la ea, era diplomata, era omul care ma intelegea si iubea neconditionat
Am ramas cu un imens gol in suflet care stiu ca nu se va mai umple vreodata
Viata merge mai departe dar cum faci sa te impaci cu pierderea singurului om care care ierta orice si in care aveai incredere deplina, singurul om pe care ma puteam baza si gaseam sprijin in orice situatie?
Sunt intrebari retorice. Stiu ca nu exista reteta universala, stiu de fapt ca nu exista o reteta.
Stiu ca durerea va persista mereu dar se va atenua cu timpul
Familia mea are nevoie de mine asa puternica cum ma stiu ei, sunt in ultimul an la o facultate de stat, ultima sesiune si examenele de licenta imi bat la usa si eu nu ma pot aduna.
Ma plimb de colo colo fara sa fac nimic constructiv, parca sunt rupta de lumea asta si stiu ca trebuie sa cobor cu picioarele pe pamant dar cum?
Cred ca v-am scris doar sa ma descarc, stiu ca in situatii de genul asta nu sunt multe de spus sau de facut dar va multumesc daca ati avut rabdarea sa cititi.offfff, imi pare rau, condoleante! intotdeauna e greu cand ramai fara un parinte. gandeste-te ca totusi n-a plecat de tot, te vegheaza de acolo de sus si e in sufletul tau cat vei trai.
-
ultimul_mohican said:
floare-de-colt said:A trecut o zi de cand mi-am luat ramas bun de la mama. Pentru ultima oara.
A fost bunatatea intruchipata, a stiut mereu sa ne tina uniti indiferent in ce colt de tara sau lume ne aflam, gasea intotdeauna solutii pentru orice, ne impaca pe toti lasand de la ea, era diplomata, era omul care ma intelegea si iubea neconditionat
Am ramas cu un imens gol in suflet care stiu ca nu se va mai umple vreodata
Viata merge mai departe dar cum faci sa te impaci cu pierderea singurului om care care ierta orice si in care aveai incredere deplina, singurul om pe care ma puteam baza si gaseam sprijin in orice situatie?
Sunt intrebari retorice. Stiu ca nu exista reteta universala, stiu de fapt ca nu exista o reteta.
Stiu ca durerea va persista mereu dar se va atenua cu timpul
Familia mea are nevoie de mine asa puternica cum ma stiu ei, sunt in ultimul an la o facultate de stat, ultima sesiune si examenele de licenta imi bat la usa si eu nu ma pot aduna.
Ma plimb de colo colo fara sa fac nimic constructiv, parca sunt rupta de lumea asta si stiu ca trebuie sa cobor cu picioarele pe pamant dar cum?
Cred ca v-am scris doar sa ma descarc, stiu ca in situatii de genul asta nu sunt multe de spus sau de facut dar va multumesc daca ati avut rabdarea sa cititi.offfff, imi pare rau, condoleante! intotdeauna e greu cand ramai fara un parinte. gandeste-te ca totusi n-a plecat de tot, te vegheaza de acolo de sus si e in sufletul tau cat vei trai.
ultimul_mohican, ce stiu precis e ca va fi mereu in sufletul meu, restul sunt lucruri care cred ne place noua sa credem
si eu ziceam la fel, e acolo, ne vegheaza, ne apara, undeva sunt doar ca nu-i vedem insa eu inca n-am auzit pe nimeni care sa traiasca asa ceva, oare chiar sunt undeva?
acu intreb serios, cum stim ca sunt undeva acolo?
cum s-a ajuns la concluzia asta?
-
floare-de-colt said:
ultimul_mohican said:
floare-de-colt said:A trecut o zi de cand mi-am luat ramas bun de la mama. Pentru ultima oara.
A fost bunatatea intruchipata, a stiut mereu sa ne tina uniti indiferent in ce colt de tara sau lume ne aflam, gasea intotdeauna solutii pentru orice, ne impaca pe toti lasand de la ea, era diplomata, era omul care ma intelegea si iubea neconditionat
Am ramas cu un imens gol in suflet care stiu ca nu se va mai umple vreodata
Viata merge mai departe dar cum faci sa te impaci cu pierderea singurului om care care ierta orice si in care aveai incredere deplina, singurul om pe care ma puteam baza si gaseam sprijin in orice situatie?
Sunt intrebari retorice. Stiu ca nu exista reteta universala, stiu de fapt ca nu exista o reteta.
Stiu ca durerea va persista mereu dar se va atenua cu timpul
Familia mea are nevoie de mine asa puternica cum ma stiu ei, sunt in ultimul an la o facultate de stat, ultima sesiune si examenele de licenta imi bat la usa si eu nu ma pot aduna.
Ma plimb de colo colo fara sa fac nimic constructiv, parca sunt rupta de lumea asta si stiu ca trebuie sa cobor cu picioarele pe pamant dar cum?
Cred ca v-am scris doar sa ma descarc, stiu ca in situatii de genul asta nu sunt multe de spus sau de facut dar va multumesc daca ati avut rabdarea sa cititi.offfff, imi pare rau, condoleante! intotdeauna e greu cand ramai fara un parinte. gandeste-te ca totusi n-a plecat de tot, te vegheaza de acolo de sus si e in sufletul tau cat vei trai.
ultimul_mohican, ce stiu precis e ca va fi mereu in sufletul meu, restul sunt lucruri care cred ne place noua sa credem
si eu ziceam la fel, e acolo, ne vegheaza, ne apara, undeva sunt doar ca nu-i vedem insa eu inca n-am auzit pe nimeni care sa traiasca asa ceva, oare chiar sunt undeva?
acu intreb serios, cum stim ca sunt undeva acolo?
cum s-a ajuns la concluzia asta?
Lucrurile astea nu le poti simti concret si nici nu cred ca-i indicat sa le meditezi mai in amanunt.
Iubirea neconditionata, care se sfarseste doar fizic odata cu disparitia persoanei ne ajuta sa invatam dintr-o asemenea umbra, cand ne vom trezi zambind intr-un moment frumos al vietii noastre sau cand ne vom simti imbratisati si protejati intr-un moment de cumpana...vei sti pur si simplu, pentru ca alaturi de zambet sau incurajare subita, iti va aparea imaginea ei. Sunt sigura de acest aspect. -
ellado said:
dar cind pierzi pe cineva drag, pe cel de linga tine nu te impaci deloc cu gindul asta.
urli in tine, urasti moartea, urasti suferinta, urasti viata, vrei sa pleci si tu cu el.....nu te impaci cu gindul ca asta e ciclul vietii!
nu vrei cuvinte, vrei doar o imbratisare!
e greu!
floare rara, inca o data, iti doresc sa ai putere sa mergi mai departe.
ellado, fix asa este
cand bateau cuiele in capacul sicriului parca mi le bateau mie in inima, cand au coborat sicriul in groapa parca a disparut totul pt cateva momente, sunt momente pe care nu doresc nici dusmanilor macar sa treaca
zic si eu asa, nu am dusmani..dar sunt momente grele
de trecut mai departe voi trece pt ca sunt oameni care au nevoie de mine si desi pare egoism, cred ca asta ma va ajuta sa depasesc momentul -
bertha_ said:condoleante, floare de colt!
sunt alaturi de tine cu sufletul si te imbratisez!
odihneasca-se in pace!
bertha_, multumesc mult
ma bucur pt fericirea ta, primesc mereu albumele tale si sa-mi trimiti in continuare ca ma bucur mereu cand le privesc (fotografiile), va potriviti si imi dau o stare de bine -
bluehappylica said:
floare-de-colt said:
ultimul_mohican said:
floare-de-colt said:A trecut o zi de cand mi-am luat ramas bun de la mama. Pentru ultima oara.
A fost bunatatea intruchipata, a stiut mereu sa ne tina uniti indiferent in ce colt de tara sau lume ne aflam, gasea intotdeauna solutii pentru orice, ne impaca pe toti lasand de la ea, era diplomata, era omul care ma intelegea si iubea neconditionat
Am ramas cu un imens gol in suflet care stiu ca nu se va mai umple vreodata
Viata merge mai departe dar cum faci sa te impaci cu pierderea singurului om care care ierta orice si in care aveai incredere deplina, singurul om pe care ma puteam baza si gaseam sprijin in orice situatie?
Sunt intrebari retorice. Stiu ca nu exista reteta universala, stiu de fapt ca nu exista o reteta.
Stiu ca durerea va persista mereu dar se va atenua cu timpul
Familia mea are nevoie de mine asa puternica cum ma stiu ei, sunt in ultimul an la o facultate de stat, ultima sesiune si examenele de licenta imi bat la usa si eu nu ma pot aduna.
Ma plimb de colo colo fara sa fac nimic constructiv, parca sunt rupta de lumea asta si stiu ca trebuie sa cobor cu picioarele pe pamant dar cum?
Cred ca v-am scris doar sa ma descarc, stiu ca in situatii de genul asta nu sunt multe de spus sau de facut dar va multumesc daca ati avut rabdarea sa cititi.offfff, imi pare rau, condoleante! intotdeauna e greu cand ramai fara un parinte. gandeste-te ca totusi n-a plecat de tot, te vegheaza de acolo de sus si e in sufletul tau cat vei trai.
ultimul_mohican, ce stiu precis e ca va fi mereu in sufletul meu, restul sunt lucruri care cred ne place noua sa credem
si eu ziceam la fel, e acolo, ne vegheaza, ne apara, undeva sunt doar ca nu-i vedem insa eu inca n-am auzit pe nimeni care sa traiasca asa ceva, oare chiar sunt undeva?
acu intreb serios, cum stim ca sunt undeva acolo?
cum s-a ajuns la concluzia asta?
Lucrurile astea nu le poti simti concret si nici nu cred ca-i indicat sa le meditezi mai in amanunt.
Iubirea neconditionata, care se sfarseste doar fizic odata cu disparitia persoanei ne ajuta sa invatam dintr-o asemenea umbra, cand ne vom trezi zambind intr-un moment frumos al vietii noastre sau cand ne vom simti imbratisati si protejati intr-un moment de cumpana...vei sti pur si simplu, pentru ca alaturi de zambet sau incurajare subita, iti va aparea imaginea ei. Sunt sigura de acest aspect.ceva este oricum, uneori se intampla lucruri pe care nu le pot explica iar coincidentele sunt prea coincidente, ca sa spun asa
eu sunt genul de om care intru in biserica doar cand simt iar in rest ''povestesc'' cu Dumnezeu in mintea mea oriunde ma gasesc, stiind ca daca exista ma aude in acest fel
in ziua cand a murit, am intrat intr-un magazin si mi-am cumparat o pereche de pantaloni negri doar pt ca ma simteam bine in ei fara nici un alt gand, dupa care am intrat intr-o biserica dupa nu stiu cate luni in care n-am mai facut asta....am stat 5 min in care l-am rugat pe D-zeu sa o faca bine daca se mai poate face ceva sau daca nu, s-o ia la EL cat mai repede, sa o scuteasca de atata durere.
asta se intampla pe la ora 14 iar la 17 dupamasa am primit tel ca mama nu mai e
probabil e mare coincidenta dar s-au mai intamplat lucruri dinastea....nu stiu, e prea ciudat...poate sunt eu acum mai sensibila dar...