Povesti de viata...
-
0 0De curand am cunoscut povestile asemanatoare a doua femei, deodata cu mamele noastre, si am zis sa le postez, pt ca imi pare ca au o morala puternica.
Ambele femei au trecut cu vedere anumite "calitati negative" ale sotilor, in speranta, la inceput, ca ei se vor schimba. Apoi din cauza ca dadusera nastere unor copii si erau singure, nu era nimeni sa le ajute (nu aveau rude in aceeasi localitate sau in tara), au continuat sa inghita necazurile si jignirile de care aveau parte de la acestia. Intr-unul din cazuri era vorba de un barbat cu mania jocurile si in celalalt de un barbat avar, care nu dadea un ban in casa. Ambele femei au ajuns acum la varsta mamelor noastre pline de datorii, iar ce le mai ramane in mana nu le ajunge nici sa plateasca intretinere. Amandoua au ajuns sa le fie frica sa ajunga acasa, de situatia de acolo, ca nu mai gasesc de loc mancare in casa sau ca le dispar si ultimii bani din buzunar. Unul dintre copii a plecat de acasa, sa stea pe la prieteni, nemaisuportand jignirile si tipetele tatalui. Un alt copil, baiat, a copiat atitudinea tatalui si se comporta cu mama lui exact la fel. Alta fata a ajuns sa-i fie foarte rau cu sanatatea, sa munceasca la 20 de ani foarte mult, avand mai multe servicii si si-a gasit un prieten care o trateaza la fel cum o trateaza tatal pe mama, pt ca acesta este modelul pe care l-a avut acasa.
Si atunci, va intreb, in aceste cazuri, merita? Marita sa-ti vezi unul dintre copii ca se intoarce impotriva ta, dupa ce ai suportat zeci de ani un calvar doar pt ca nu aveai cum sa-l cresti singura? Sau sa-ti vezi copilul fugind de acasa? Ori sa ti se imbolnaveasca? Si sa ajungi la 50 de ani plina de datorii si cu o viata ratata? -
nu e vorba daca merita. unele dintre aceste femei constientizeaza ca nu sunt multi barbatii educati, normali, ce sunt capabili sa aiba o relatie sanatoasa cu o femeie. sau stiu ca nu au sanse cu ei ( in astfel de relatii ajungi sa ai, de regula, o stima de sine scazuta). sau sunt prea obosite sa o ia de la capat.
si decat sa fie singure....aleg. e ceva de genul:" rau cu rau, dar mai rau fara de rau". -
scanteie said:
nu e vorba daca merita. unele dintre aceste femei constientizeaza ca nu sunt multi barbatii educati, normali, ce sunt capabili sa aiba o relatie sanatoasa cu o femeie. sau stiu ca nu au sanse cu ei ( in astfel de relatii ajungi sa ai, de regula, o stima de sine scazuta). sau sunt prea obosite sa o ia de la capat.
si decat sa fie singure....aleg. e ceva de genul:" rau cu rau, dar mai rau fara de rau".Ambele spun ca nu au luat alta decizie pt ca nu mai era nimeni sa le ajute... Eu zic ca e foarte usor sa te lasi pacalita de un pseudo ajutor, avand doar un fals sentiment ca este cineva langa ele, in timp ce de fapt nu numai ca nu este un ajutor, ci un factor de stres in plus, o gura in plus de hranit, desi e adult si ar trebui sa ajute...
Acest mesaj a fost editat de către evaa2010: -
Ambele spun ca nu au luat alta decizie pt ca nu mai era nimeni sa le ajute... Eu zic ca e foarte usor sa te lasi pacalita de un pseudo ajutor, avand doar un fals sentiment ca este cineva langa ele, in timp ce de fapt nu numai ca nu este un ajutor, ci un factor de stres in plus, o gura in plus de hranit, desi e adult si ar trebui sa ajute...
Conteaza mult un ajutor dinafara. am avut o prietena in aceasta situatie. ani la rand s-a inteles foarte bine cu sotul. pana cand s-au mutat inapoi, alaturi de ai lui. a devenit rapid o femeie ce nu era de nasul lui, doar pentru ca genul modern, cocheta cu putin, desteapta si descurcareata. problema era ca il iubea. a suportat, suportat...a plecat la invitatia unui unchi, in Germania. culmea, acolo acesta a refuzat sa o mai ajute ( nu cunosc detalii si cred ca ele nu au importanta) o familie de francezi insa a ajutat-o....temporar. pana cand s-a pus pe picioare.
in tara, al ei sot si-a gasit rapid o alta.
asta a pus capac la toate. a divortat. actualmente, e castaorita cu un strain. si straluceste. la varsta ei pur si simplu straluceste.
Acest mesaj a fost editat de către scanteie: -
viata grea au asemenea femei...este usor sa spui ca e viata pe care au ales-o;
au imbatranit gandind ca stau intr-o casnicie de cosmar..poate de dragul copiilor, poate de gura lumii, poate de frica...facand compromisuri peste compromisuri, renuntand sa traiasca pentru ele, sa cunoasca implinirea adevarata, respectul, iubirea si implinirea alaturi de un barbat...
ce ma intristeaza e ca aceste femei vad casnicia ca un drum inchis, fara posibilitate de intoarcere...nimic nu mai poate fi facut, nu mai este scapare...
copiii cresc in casa cu un model de victima si cu un model de exploatator si se transforma cu timpul fie in unul fie in celalalt...
casnicia de acest tip ascunde o forma urata de abuz...si asemenea femei au foarte mare nevoie de ajutor...multe reusesc sa-si refaca viata, in cazul in care gasesc curajul sa plece, dar cele mai multe se intorc inapoi...trist...
-
A posteriori suntem cu totii intelepti si stim exact care ar fi fost cea mai buna decizie pe care ar fi trebuit sa o luam la un moment dat. Iar situatia devine clara ca buna ziua atunci cand nu esti tu personajul principal.
Situatia este cu totul alta atunci cand esti tu cel care traieste povestea de cosmar si deciziile sunt din ce in ce mai greu de luat mai ales atunci cand nu ai pe cine te baza sa te ajute. Si daca mai ai si un copil nu mai este deloc usor sa iti iei bocceluta si sa pleci unde vezi cu ochii. Mai trebuie sa ai si bani sa te intretii tu si copilul. Pentru unii asta pare doar o scuza pentru cei in cauza asta este insa realitatea grea pe care trebuie sa o infrunte.
Situatie cunoscuta: o mama cu baiatul ei batuti serios merg la un adapost pentru victimele violentei in familie. Sotul ramane bine merci in casa lor si nevasta e aia nebuna ca a plecat ca el nu i-a facut nimic si de fapt radiografia cu mana rupta este o minciuna.
Adapostul este vis a vis de scoala in care invata copilul. Colegiii vad si incep sa rada. Copilul incepe sa se roage de mama sa nu mai stea acolo. Ea saraca are 7 milioane salariu si numai chiria pentru o garsoniera era 3 milioane deci incepe sa regrete miscarea facuta cand il vede pe copil ca nu mai vrea sa mearga la scoala. Incearca sa vorbeasca cu juristul si psihologul de la centru sa o consilieze in privinta divortului. Raspunsul a fost ca datoria lor este sa ii impace pe soti...nu au voie sa o ajute cu sfaturi de divort...cel mult ii pot recomanda un avocat. Avocat pe care ea nu prea si-l putea permite.
Apoi incepe distractia cu faptul ca politistul la care a mers cu certificatul medico-legal pentru a face plangerea incepe sa ii spuna ca poate a gresit ea cu ceva de a luat bataie si ca sa mearga acasa sa se mai gandeasca daca chiar vrea sa ii faca asa necaz sotului (care era politist la randul lui).
Se adauga apoi presiunea din partea familiei ca ii face de ras cu divortul.
Incepe sa se simta vinovata si in suflet apare intrebarea daca nu cumva cei din jur au dreptate si poate ca a meritat bataia. Daca pana si politistul si cei de la centru ii spun sa se impace si sa ii mai dea o sansa poate ca au ei dreptate. Ce stie ea o femeie simpla....
Deznodamantul evident este ca s-a intors acasa.
O fi de condamnat si de aratat cu degetul femeia asta dar nu stiu cate ar fi reusit sa se descurce altfel.