Dragoste si ADHD. Sfaturi?

  •  
    • 1040 mesaje
    1 Mar 2012, 13:22
    0 0
    Buna evele mele dragi,

    Va scriu pentru ca sunt intr-o situatie in care nu am mai fost si nu prea inteleg ce presupune. Am cunoscut pe cineva, un tip fain cu care ma inteleg foarte bine si imi place mult. Ne-am intalnit de cateva ori, asa ca inca nu ne cunoastem bine. Ieri mi-a spus ca ii e teama sa-mi spuna ceva, dar ca trebuie sa o faca. Mi-a spus ca a fost diagnosticat cu ADHD/ADD acum doi ani si face tratament de atunci. El spunea ca multa lume asociaza boala asta cu violenta si problemele psihice, dar ca nu el nu s-a batut cu nimeni niciodata, se enerveaza greu si isi controleaza viata singur (locuieste singur, are animale de companie, un serviciu in invatamant, etc). Totusi, ii era frica de reactia mea pentru ca femeile s-au indepartat de el cand au aflat pana acum.

    Eu niciodata nu am asociat afectiunea asta cu violenta. Stiam ca este un deficit de atentie, concentrare si ca in general sunt oameni care incearca sa faca multe lucruri in acelasi timp pentru ca se plictisesc repede. Atat. Adevarul e ca nu am nici cea mai vaga idee, boala asta e un mister pentru mine si oricat caut pe google, nu e acelasi lucru. Vreau sa va intreb: ati fost/sunteti intr-o relatie cu o persoana care sufera de ADHD? Cunoasteti pe cineva in situatia asta? Puteti sa imi spuneti mai multe? Mersi frumos.
  •  
    • 7051 mesaje
    1 Mar 2012, 13:49
    0 0
    prietenul de scoala al fiului meu e diagnosticat cu ADHD...intr-o zi, fiul meu a venit cu geaca rupta acasa, caci intr-un moment de joaca mai energica, colegul i-a rupt-o...cu scuzele de rigoare din partea profesorilor si cu un milion de alte scuze din partea parintilor...

    am inteles, a fost un accident, nu m-am suparat...dar incidentul asta ne-a apropiat de parintii copilului si mai ales de copil, pe care feciorasul meu il adora...asa am inceput sa aflu si eu ce inseamna ADHD...credeti-ma, copilul acesta e un copil normal, numai ca-i plin de energie...n-are stare...incepe una, sare la alta...se concentreaza greu...nu-i agresiv, e numai foarte energic; cumva, fiul meu are un efect calmant asupra lui...caci sunt foarte buni prieteni...
    eu nu mi-am pus problema sa-mi indepartez copilul...sunt bucuroasa ca la 5 anisori ai lui are un prieten...daca ar fi violent, n-as ezita...dar nu-i...

    exista tratament, exista terapie...nu stiu ce sfat sa-ti dau, ti-am povestit numai experienta mea...pentru mine nu-i un motiv intemeiat de a indeparta o persoana, care, la urma urmei, are nevoie de mai multa intelegere si suport...
  •  
    • 9728 mesaje
    1 Mar 2012, 15:06
    0 0
    Purple_Rain said:
    Eu niciodata nu am asociat afectiunea asta cu violenta. Stiam ca este un deficit de atentie, concentrare si ca in general sunt oameni care incearca sa faca multe lucruri in acelasi timp pentru ca se plictisesc repede.



    Exact lucrurile acestea le stiu si eu. Nu cunosc pe nimeni, matur, care sa aiba ADHD.
    Fiind oameni energici, care nu prea stau locului, eventual sa le repeti aceeasi chestiune de mai multe ori, mi-e sa nu fie cumva obositori. Sau eventual sa te lase cumva balta. 

    Tu incearca sa te apropii putin de el, daca ti-ai facut o parere ok, si vezi cum este de fapt, si daca esti ok cu el.  Probabil ca ia si tratament, merge la psihoterapie, ceva? 
  •  
    • 1841 mesaje
    1 Mar 2012, 15:22
    0 0
    Fostul meu sef avea ADHD. Eu una nu-l puteam suferi, asta in plan profesional, fiindca era imposibil sa discuti / stabilesti / intelegi ceva cu el.

    Mergeam in meetinguri si se apuca, in timp ce explicai ceva, sa imi remarce culoarea cerceilor si sa ii sara apoi atentia la un colt rupt de masa, pe care il studia cateva minute, de vedeai ca nu te asculta ce spui, apoi sarea la alt proiect.. era o varza totala sa lucrez cu acest om fiindca nu se putea concentra mai mult de 30 de secunde la nimic.

    La inceput ma invinovateam ca poate nu-s eu destul de interesanta sau poate e vina mea ca nu stiu cum sa ii captez atentia, insa in timp am realizat ca asa lucra cu toata lumea si, culmea, mergeau lucrurile fiindca oamenii renuntau in a mai depinde in vreun fel de el, asa ca deveneam cu totii autonomi in munca noastra incercand sa avem cat mai putin de-a face cu el.

    Totusi, erau situatii in care deciziile trebuiau musai aliniate cu el, si atunci pierdeai zile intregi incercand sa ii captezi atentia intr-un moment cheie in care chiar sa te asculte si sa iti dea un input. De groaza mi s-a parut, dar asta doar in plan profesional.

    In plan personal nu l-am cunoscut.
    Acest mesaj a fost editat de către outofhere: 1 Mar 2012, 15:22
  •  
    • 3613 mesaje
    1 Mar 2012, 15:33
    0 0
    Cunosc si eu un baietel ,  care sufera de ADHD . Intr-adevar , sunt momente cand  pare un copil ,   care nu se deosebeste cu nimic fata de altii ... 
    Uneori insa devine prea energic , iar cand se enerveaza nu mai tine cont de nimic ; tranteste , sparge , o loveste pe maica-sa...nu mai poate fi controlat .  
    Am inteles ca ,  printr-un tratament pe care il urmeaza in Italia in ultimul timp , situatia s-a ameliorat mult.
  •  
    • 1040 mesaje
    1 Mar 2012, 15:46
    0 0
    Multumesc mult pentru pareri. El face tratament de 2 ani, spunea ca nu se observa ca are problema asta, dar vroia sa fie sincer. Nu am vazut nimic anormal in comportamentul lui pana acum, dimpotriva, m-a impresionat cultura lui din start. Ma gandesc ca tratamentul il tine sub control si de asta nu se desfasoara asa cum ar face-o fara el. Nu vreau sa-l indepartez pentru ca imi place. Am dat peste tot felul de dubiosi si el e chiar ok. Singurul lucru de care mi-e teama e sa nu ma lase balta, vorba lui cafe... Daca se plictiseste repede, n-as vrea sa ma trezesc atasata de el si cand mi-e lumea mai draga sa dispara.
  •  
    • 1880 mesaje
    1 Mar 2012, 15:48
    3 0
    Purple_Rain said:Multumesc mult pentru pareri. El face tratament de 2 ani, spunea ca nu se observa ca are problema asta, dar vroia sa fie sincer. Nu am vazut nimic anormal in comportamentul lui pana acum, dimpotriva, m-a impresionat cultura lui din start. Ma gandesc ca tratamentul il tine sub control si de asta nu se desfasoara asa cum ar face-o fara el. Nu vreau sa-l indepartez pentru ca imi place. Am dat peste tot felul de dubiosi si el e chiar ok. Singurul lucru de care mi-e teama e sa nu ma lase balta, vorba lui cafe... Daca se plictiseste repede, n-as vrea sa ma trezesc atasata de el si cand mi-e lumea mai draga sa dispara.

     


    Lasa ca nu se plictiseste asa repede daca iti schimbi des tinuta
    Azi asistenta medicala, peste-o luna colonel, stewardesa -- alea,alea --

  •  
    svi
    • 553 mesaje
    1 Mar 2012, 16:14
    3 0


    Acest mesaj a fost editat de către svi: 1 Oct 2012, 16:45
  •  
    svi
    • 553 mesaje
    1 Mar 2012, 16:15
    0 0


    Acest mesaj a fost editat de către svi: 1 Oct 2012, 16:45
  •  
    svi
    • 553 mesaje
    1 Mar 2012, 16:22
    1 0


    Acest mesaj a fost editat de către svi: 1 Oct 2012, 16:45
  •  
    • 1040 mesaje
    1 Mar 2012, 18:41
    1 0
    Multumesc inca o data pentru sfaturi si pareri tuturor. Vedem ce se intampla, deocamdata nu ne cunoastem asa de bine incat sa imi formez o parere rationala. Poate o fi chiar un om fain si n-as vrea sa-l indepartez din cauza unor credinte populare...
    Mersi frumos!
  •  
    • 1040 mesaje
    1 Mar 2012, 18:59
    1 0
    Poate... Dar daca nu-i?
    Acest mesaj a fost editat de către Purple_Rain: 1 Mar 2012, 19:00
  •  
    • 1880 mesaje
    1 Mar 2012, 19:09
    1 0
    Alcides said:Daca nu e,sigur e psihopat!

     



    Te balbai -- Hic !!!!

  •  
    • 761 mesaje
    3 Mar 2012, 09:46
    0 0
    ..........
    Acest mesaj a fost editat de către Authentic: 23 Mar 2019, 07:46
  •  
    • 12819 mesaje
    3 Mar 2012, 09:57
    2 0
    m-as framanta totusi ... de ce ti-a spus, daca e un om normal?

    citind ce scrieti voi aici, cred ca pot si eu sa am boala asta a lu calache.
    atata doar ca atunci cand vreau sa ma concentrez n-am probleme
  •  
    • 2612 mesaje
    3 Mar 2012, 10:40
    1 0
    Eu nu cunosc nici copii, nici adulti diagnosticati cu ADHD, dar citind acum diverse articole pentru a-mi face o idee mai clara despre sindromul asta, vad ca e dificil de depistat asa, de la distanta...

    Deci cu siguranta sunt(em) mai multi susceptibili de a fi atinsi.
    Daca nu de ADHD, macar de ipohondrie

    Ca am cam bifat unele simptome si la mine.    
  •  
    • 2612 mesaje
    3 Mar 2012, 10:42
    0 0
    Ah, si e de preferat abuliei...
  •  
    • 1040 mesaje
    3 Mar 2012, 19:11
    0 0
    Multumesc pentru sfaturi. O sa citesc ce mi-ai lasat, authentic, mersi!

    Tsu: cred ca se gandea ca e ok sa spuna pentru ca oricum as fi aflat la un moment dat, face tratamentul si nah... banuiesc ca asta e motivul.

  •  
    • 1040 mesaje
    6 Apr 2012, 14:35
    0 0
    A trecut mai mult de o luna de cand am scris aici. Nu trebuie sa ma sfatuiti pentru ca nici nu stiu daca puteti... Pur si simplu simt nevoia sa scriu si sa ma descarc pentru ca lui nu ii pot spune toate astea, cel putin nu acum...

    Incepe sa fie foarte greu. Are momente in care pur si simplu se inchide in lumea lui si nu vrea sa vorbeasca. Isi inchide telefonul si dispare cu zilele, motivand mai apoi (dupa ce eu ii las mesaj ca sunt ingrijorata) ca are o perioada in care se simte "antisocial" si ca eu nu trebuie sa ma stresez ca asa e el, dar e acolo, nu dispare.

    La prima faza am asteptat cateva zile sa se linisteasca, apoi i-am spus ca ori apare, ori dispar eu. A aparut la 2 minute dupa ce i-am scris si totul a fost perfect din nou. La a doua faza nu l-am cautat 2 zile si a aparut singur, fara nici o explicatie mai stufoasa decat tipica "sunt putin mai antisocial zielele astea". Acum ne aflam la a 3-a... si aseara am incercat sa-i explic intr-un mesaj ca nu merge asa, iar el mi-a dar aceeasi explicatie: e antisocial si deprimat zilele astea. "Nu sunt un bun interlocutor in momentul asta; dar stai linistita, cand o sa fiu ok, o sa fiu. Nu te stresa ca nu s-a schimbat nimic; ma gandesc doar la tine".

    As vrea sa pot sa-i spun ca daca a decis ca-si doreste o relatie nu mai e singur si nu poate sa fie asa de egoist; si eu am nevoie de sprijin, nu numai el. Si eu am zile bune si zile proaste si simt nevoia sa fiu aproape de el, nu sa ma indeparteze. As vrea sa-i explic ca suntem doi si trebuie sa luam hotarari la comun pentru ca amandoi sa fim fericiti, nu sa le ia el iar eu sa astept cuminte in banca mea sa-i treaca. Isi face planuri de mutat impreuna, dar nici nu stiu daca vreau asta. Cum va fi? In momentele de deprimare va trebui sa dorm pe canapea si sa evit sa ma vada? Va trebui sa fiu acolo neconditionat pentru el iar el nu va fi acolo pentru mine pentru ca nu are dispozitia necesara?

    Vreau sa il ajut, dar nu stiu cum. Vreau sa fiu langa el, dar si eu am nevoie sa fie langa mine. Vreau sa ramanem impreuna pentru ca in afara acestor probleme este cea mai minunata persoana pe care am cunoscut-o. Pur si simplu nu stiu cum sa reactionez pentru ca stiu ca aici este boala, nu e el. Nu stiu cum sa separ aceste doua elemente.

    In momentul asta nici nu se poate vorbi cu el, trebuie sa astept pana ii trece si sa-l iau prin invaluire in asa fel incat sa nu-l ranesc si sa nu inteleaga ca nu-l vreau; ii e frica sa nu il las... Pot sa comunic cu el cand nu are momentele astea ciudate. Dar cand le are mi-e imposibil pentru ca ma indeparteaza. Ma face sa sufar si sa nu ma simt iubita. Ma deprima si pe mine si nu sunt o persoana negativista, dimpotriva. Imi ia energia si apoi mi-o reda... ma simt ca intr-un rollercoaster. Imi cere sa inteleg, dar nu stiu daca o sa pot sa fac asta la nesfarsit.

  •  
    • 7051 mesaje
    6 Apr 2012, 14:59
    1 0
    hmmm, Purple...greu...va trebui sa te gandesti foarte bine daca vrei o viata alaturi de el...
    iar daca vrei, va trebui sa-l accepti cu toate astea...sa-l sprijini...
    cred ca a venit momentul sa iei o hotarare...