Clasificata ca una dintre cele mai complexe piese ale lui Shakespeare, "Negutatorul din Venetia" a fost ocolita de foarte multi regizori, pentru realizarea de ecranizari. Desi a fost pusa in scena pentru teatru si au existat tentative de film pentru televiziune, productia cinematografica lui Michael Radford reprezinta cea mai importanta varianta a piesei pentru marele ecran din toate timpurile.
Problemele legate de anti-semitism expuse in dialoguri, precum si complexitatea elementelor si a temelor prezente in piesa au fost cele care i-au impiedicat pe regizori sa se "apropie" prea mult de "Negutatorul din Venetia". Asa cum actrita Lynn Collins (Portia) a declarat, regizorilor le-a fost teama sa nu lezeze sentimentele sau sa nu ofenseze persoanele de religie iudaica din intreaga lume si, ca atare, au preferat sa se axeze asupra altor realizari de exceptie ale Bardului.
Insa pelicula lui Radford reuseste sa surprinda cu multa acuratete nu doar esenta piesei lui Shakespeare, ci si stilul de viata al secolului al XVI-lea. Atmosfera venetiana - filmarile au fost realizate in celebrul "oras de sub ape" - sumbra si apasatoare pare sa se muleze perfect pe sentimentele si gandurile personajelor. O imbinare de comedie cu tragism uman, "Negutatorul din Venetia" pune pe tapet o serie de probleme si de teme extrem de sensibile chiar si in ziua de astazi.
Actorul Kris Marshall (personajul secundar Gratiano) rezuma complexitatile piesei: "Este destul de paradoxal. Este o tragedie, dar este si o comedie in acelasi timp. Este o poveste de iubire, dar care vorbeste despre ura. In linii mari, acopera intreaga gama a emotiilor umane: invidie, gelozie, incredere, iubire, bani, rasism si frumusete. Discuta despre atatea lucruri diferite, printre care face slalom fara nici un efort. Iar Antonio, negutatorul din Venetia, este un fel de tema principala care leaga toate aceste povestiri la un loc. Cred ca el este punctul central al piesei."
O astfel de distributie nu putea decat sa evidentieze si sa valorifice genialitatea si universalitatea operei lui Shakespeare. Piesa este la fel de actuala ca si in secolul al XVI-lea. Temele sale, cel putin, se regasesc in zilele noastre, iar spectatorii vor putea descoperi cu usurinta puncte de referinta, la care sa se raporteze.
Mai mult decat atat, desi limba dulce a lui Shakespeare se poate dovedi adesea o piatra de incercare atat pentru actori, cat si pentru cinefilii care urmaresc pelicula, Radford a militat pentru o engleza colocviala, desi intru totul fidela limbajului din acea perioada. Practic, dialogurile nu sunt cu nimic modificate, iar graiul "leganat" poate fi usor urmarit datorita efortului urias al protagonistilor de a-l face sa para cat mai real cu putinta si cat mai natural.
Jeremy Irons a precizat in acest sens: "Ceea ce noi, actorii, incercam sa facem este sa ne straduim ca limba sa sune colocvial. Acest lucru se intampla o data ce iti vei da seama care este sensul exact a ceea ce spui si nu ma refer la cuvintele pe care le rostesti, ci la semnificatia lor efectiva, pe care incerci sa o transmiti. Ceea ce mi s-a parut foarte important la aceasta adaptare a piesei este faptul ca publicul va intelege discursul, chiar daca Michael Radford nu a modificat cu nimic limbajul."
In cateva cuvinte, este una dintre ecranizarile de succes ale operei Bardului, una dintre putinele care s-au mai vazut pe marele ecran de la retragerea din acest domeniu a celui mai de seama reprezentant al cinematografiei moderne, Kenneth Branagh. Desi te vei plange probabil ca este un film prea lung, nu te vei putea impotrivi valului ce te va atrage in povestea trista, plina de patos si tragism, plina de dragoste si ura in acelasi timp, cu accente comice, ce se deruleaza in fata ta. Iti garantez doua ore de splendoare, de imagini uluitoare, de integrare intr-o lume pe care nu ai cunoscut-o niciodata.
Si, chiar daca subiectul piesei iti este cunoscut, iti recomand cu caldura acest film: vei (re)descoperi nuante ale dialogurilor pe care probabil nu le-ai intrezarit pana acum. Si, bineinteles, vei pleca din sala de cinematograf cu imaginea unui Al Pacino credibil si puternic, a unui Jeremy Irons aproape de perfectiune, a unei Lynn Collins (o actrita americanca cvasi-necunoscuta pana in acest moment) care se anunta a fi una dintre reprezentantele de seama ale generatiei sale, si a unui Joseph Fiennes care stie sa isi dozeze cu masura efortul actoricesc.
Doar pentru a-ti reaminti...
Natura duala a piesei - comedie si tragedie - rezulta din intrepatrunderea a doua sfere si a doua tipuri de scene si trairi: scenele calde, de dragoste, alterneaza cu disperarea, ura si vinovatia. Este "semnatura" lui Shakespeare... La fel se intampla si in aceasta piesa, al carei liant il reprezinta Antonio, negutatorul din Venetia secolului al XVI-lea.
Un prolog scris este cel care ne infatiseaza, cu extrema claritate - caracteristica intregului film, conditiile grele in care traiau evreii in acea perioada, in "orasul inundat". Evreii erau obligati sa traiasca intr-un spatiu delimitat, numit ghetou, pe care nu aveau voie sa il paraseasca dupa lasarea intunericului, iar daca ziua erau zariti prin oras, erau nevoiti sa poarte pe cap o palarie rosie, astfel ca lumea sa stie ca sunt evrei si sa ii ocarasca "asa cum meritau". Evreii erau urati de catre crestini pentru ocupatia lor "amorala" - camata, dar necesari orasului si de aceea tolerati - crestinii nu aveau voie sa imprumute bani cu dobanda, lucru fara de care economia orasului nu putea functiona.
Filmul se deschide cu vizualizarea unui eveniment care, in piesa, nu este redat decat in dialog. Negutatorul din Venetia, Antonio (Jeremy Irons) il scuipa pe Shylock (Al Pacino) in obraz, pe Podul Rialto din Venetia, ca semn al dispretului pe care i-l poarta lui, reprezentantul neamului sau.
Insa imprejurarile ciudate ii aduc pe cei doi rivali fata in fata. Antonio se indreapta spre Shylock atunci cand bunul si tanarul sau prieten, nobilul Bassanio (Joseph Fiennes) ii cere 3.000 de ducati pentru a o putea cuceri si cere in casatorie pe frumoasa Portia (Lynn Collins). Durerea pe care Bassanio i-o pricinuieste spunandu-i pentru ce anume are nevoie de acesti bani este evidenta - chipul lui Antonio reprezinta un monument al tristetii traite, iar Jeremy Irons stie, cu siguranta, sa ilustreze acest lucru numai din priviri, mimica si gestica...
Desi relatia lui Antonio cu Bassanio pare a fi ceva mai mult decat prietenie platonica (sarutul pe gura pe care cei doi il impartasesc ne lasa sa credem ca relatia lor insemna ceva mai mult), Antonio isi doreste foarte mult sa isi ajute prietenul indragostit, chiar daca acest lucru insemna, practic, sa isi finanteze esecul in dragoste. Insa, din nefercire, banii sai sunt deja investiti in afaceri, iar navele sale sunt plecate in porturi indepartate. Lui Antonio nu ii mai ramane decat sa apeleze la camatarul evreu Shylock. Poate si pentru ca stie ca nu mai are cum sa spere la dragostea prietenului sau...
Shylock este constient de dispretul cu care il trateaza crestinii, atat pe el, cat si pe ceilalti conationali ai sai. Mai mult decat atat, atitudinea crestinilor i-a impietrit sufletul si l-a inrait peste masura. Cu toate acestea, ceea ce-i propune Antonio este o oportunitate de afaceri. Shylock se lasa convins, dar impune o conditie cruda si ciudata: daca Antonio nu restituie imprumutul in termen de trei luni, Shylock va lua o bucata din carnea acestuia drept plata. Antonio nu se indoieste nici o clipa ca va putea plati banii la timp, asa ca accepta. Mai mult, in semn de amicitie, il invita pe Shylock sa cineze cu el in aceeasi seara. In cele din urma, Shylock accepta, dupa rostirea unei replici impresionante: "Voi face afaceri cu tine, voi sta de vorba cu tine, voi merge alaturi de tine si asa mai departe; dar nu voi lua masa cu tine, nu voi bea cu tine si nu ma voi ruga cu tine."
Dar Shylock nu stie ca fiica sa Jessica (Zuleikha Robinson) s-a indragostit de nobilul crestin Lorenzo (Charlie Cox). In timp ce Shylock este plecat la cina, ascunsi de intuneric si de masti, Lorenzo impreuna cu prietenii sai, Bassanio si Gratiano (Kris Marshall), o rapesc pe Jessica din casa tatalui sau. Jessica fura si o gramada de bani pentru a-si putea face un rost in noua sa viata. Lorenzo si Jessica fug apoi catre Belmont, unde locuieste Portia.
Raposatul sau tata a lasat-o pe Portia, prin testament, un fel de premiu pentru petitori - ea nu se poate casatori decat cu acela care va sti sa rezolve o ghicitoare stranie. Fiecare pretendent trebuie sa isi incerce norocul si sa aleaga din trei cufere - de aur, de argint, de plumb - pe baza unor indicii scrise, pe acela care contine portretul prea frumoasei fete. Doar cel care face alegerea potrivita o va putea lua de sotie. Pana acum, nici unul dintre petitori nu a reusit sa dea raspunsul corect, spre fericirea Portiei, care nu este deloc incantata de pretendentii sai. In acest moment sosesc Bassanio si insotitorii sai. Se indragosteste la prima vedere de el si spera ca-i va fi destinat drept sot. Gratiano o zareste pe camerista Portiei, Nerissa (Heather Goldenhersh), si o alta poveste de dragoste este pe punctul de a se lega.
Bassanio face alegerea corecta, castigand astfel mana fetei. Insa de la Venetia sosesc vesti sumbre: Antonio si-a pierdut toate corabiile si intreaga avere, iar acum incearca sa plateasca imprumutul pentru a scapa cu viata din ghearele lui Shylock. Bassanio se intoarce la Venetia impreuna cu Gratiano, pentru a-si salva prietenul. Portia ii da de doua ori suma pe care o datora, sperand ca astfel Shylock se va lasa induplecat.
In tot acest timp, Shylock si-a pierdut mintile ca urmare a fugii fiicei sale, cu tot cu ducatii. Mai mult, aude tot felul de barfe despre comportamentul fetei si nici macar credinciosul sau Tubal (Allan Corduner) nu-l mai poate calma. Obsedat, Shlyock nu mai vrea nimic decat bucata de carne care-i apartine in urma imprumutului. Isi va capata dreptul, oricat de mult l-ar costa acest lucru.
Pe masura ce procesul lui Antonio avanseaza, se pare ca acesta este condamnat, dar, din fericire, un avocat iscusit soseste pe neasteptate. Surprinzator de tanar, el impreuna cu grefierul sau intorc cazul pe toate partile. La prima vedere, se pare ca-i vor permite lui Shylock sa-si ia dobanda, dar mai apoi lucrurile iau o turnura neasteptata. I se permite sa ia carnea, dar nimic altceva, nici sange, nici piele, nici muschi. Mai mult, trebuie sa ia exact o livra de carne, asa cum a fost stipulat in contract, nimic in plus sau in minus.
Este clar ca Shylock a pierdut si nu numai ca nu-si mai poate recupera imprumutul, dar acum tribunalul cauta la randul sau sa-l pedepseasca pe acest om necrutator fata de dusmanii sai. Shylock este silit sa renunte la jumatate din averea sa, iar restul ii va reveni fiicei sale prin testament; in plus, va trebui sa-si abandoneze religia si sa devina crestin, deci sa treaca in tabara dusmanului...
Insistenta cu care Shylock isi cere "dreptul", livra de carne, il duce mai departe in comportamentul lui nebun si irational, aratand care este motorul care ii guverneaza actiunile. Punctul culminant al piesei si al filmului il reprezinta scena salii de tribunal, care, desi este impanata cu elemente clasice shakespeariene: travesti, impersonare etc., nu mai reprezinta doar o comedie inteligenta si un joc de cuvinte. Este momentul de tensiune maxima, in care Shylock realizeaza ca dorinta sa exasperanta, de a cauta si a obtine o forma ciudata de dreptate, l-a inselat si l-a costat totul in final.
Bassanio nu mai stie cum sa-i multumeasca avocatului pentru pledoaria sa si este dispus sa ii daruiasca orice. Avocatul ii cere inelul pe care i l-a daruit Portia si pe care l-a rugat sa nu-l dea niciodata jos. Se lasa greu induplecat, dar ii este atat de recunoscator avocatului, incat nu-l poate refuza. Grefierul ia inelul lui Gratiano drept plata.
In cele din urma se intorc toti la Belmont, impreuna cu Antonio. Dar atunci cand Bassanio si Gratiano sunt luati la intrebari de catre neveste, ei trebuie sa marturiseasca ca au dat inelele cuiva. Surprinzator, Portia si Nerissa le spun adevarul: s-au deghizat in avocat, respectiv grefier, si l-au salvat pe Antonio de la moarte. Odata lucrurile intrate pe fagasul normal, cuplurile se retrag. Iar Jessica ramane sa se lupte cu sentimentele pentru tatal sau, pe care l-a abandonat.
O data ce vei vedea acest film si intensitatea cu care sunt jucate scenele dintre Shylock si Antonio, monologul lui Shylock sau scena tribunalului, vei avea senzatia ca scenele comice in care ceilalti se bucura de dragoste, regasire si impartasire a sentimentelor, par a fi ramasite ale altor piese. Elementele comice par a nu-si gasi locul intr-o pelicula ce aduce in discutie subiecte mult prea serioase pentru a mai pierde timpul cu "jocul cu inelele", "ghicitori" si "alegerea cufarului corect".
Bucuria si fericirea tuturor nu este nici o clipa umbrita de tristetea uriasa a unui Shylock care, incrancenat in ura sa, a pierdut totul. Compatimirea si atentia ta se vor indrepta nu spre palatele somptuoase in care cuplurile isi traiesc, de acum incolo, fericirea, ci spre batranul evreu, transformat impotriva vointei sale in crestin, ramas singur si la fel de strain printre... straini. In aceasta consta puterea si magia piesei lui Shakespeare, regizata cu maiestrie de Radford: stie sa te poarte printr-un carusel de emotii si sentimente.
Despre productie...
Desi Shylock are un numar de replici mai putin semnificativ chiar si fata de Portia, cu siguranta acesta este personajul ce ramane intiparit in mintea tuturor. Dovada si faptul ca lucrul cel mai important pe care l-au considerat regizorul si producatorii a fost sa gaseasca actorul potrivit pentru acest rol. Si suntem convinsi ca l-au gasit... Interpretarea lui Al Pacino este exceptionala, incandescenta, dand viata unui personaj indoctrinat de ura, incriminat de catre semeni, parasit de propria fiica, dar ale carui motive le putem intelege si tocmai de aceea pana la urma simpatizam cu el. Este un personaj prea greu incercat de viata pentru a suporta si pedeapsa tribunalului, nedreapta pentru el.
Pacino a fost prima alegere a producatorilor. Cay Brokaw a declarat: "Al si cu mine ne-am imprietenit in timp ce lucram la 'Ingeri in America'. Intr-o zi, in timp ce luam pranzul, i-am propus sa joace in 'Negutatorul din Venetia'. Al mi-a spus ca este foarte interesat de proiect si ca tocmai se gandea ca este destul de batran ca sa-l joace pe Shylock. Ca si mine, Al este de parere ca Shylock este unul dintre cele mai importante personaje shakespeariene."
Odata ce Pacino si-a manifestat intentia de a participa la acest proiect, Brokaw a pus la cale o intalnire intre el, Radford si Pacino, la New York. "Al s-a imprietenit de la bun inceput cu Mike si i-a placut foarte mult excelenta adaptare dupa scenariu pe care Mike deja o scrisese", isi aminteste Brokaw.
Pentru a contrabalansa energia lui Shylock, Jeremy Irons a fost distribuit in complexul rol al lui Antonio. Mike Radford spune: "Cred c-as fi fost foarte suparat daca ne-ar fi refuzat, pentru ca este perfect pentru rolul asta. Jeremy nu este doar un exceptional actor shakespearian, ci si un mare actor de cinematograf. Este pur si simplu minunat si bineinteles ca abordeaza lucrurile intr-o maniera total diferita de cea a lui Al. Al este foarte riguros, vede tragedia situatiei, dar la Jeremy totul se rezuma la tehnica pura."
Irons a fost si el foarte multumit de alegerea facuta si si-a dorit foarte mult sa lucreze la acest film: "Am vrut sa fac acest lucru, deoarece Mike si cu mine am discutat in trecut despre multe proiecte si nici unul dintre ele nu s-a concretizat. Il cunosc pe Al, dar n-am lucrat niciodata cu el. Sunt un mare admirator al sau si cred ca este o mare sansa sa apar intr-un film inspirat de opera lui Shakespeare. Este cel mai complex dramaturg. Este un scriitor fantastic, care descrie perfect conditia umana, astfel incat alegerea mea a fost una usoara."
Revelatia filmului si poate si a cinematografiei moderne ramane insa Lynn Collins, care i-a fermecat pe toti cei implicati in procesul de alegere a distributiei. In fapt, actrita a dat proba initial pentru rolul Jessica insa, dupa ce regizorul Michael Radford i-a vazut caseta, a decis ca este mult mai potrivita pentru rolul Portia. "Cred ca Lynn Collins este cea mai buna actrita shakespeariana din generatia ei. Este pur si simplu extraordinara. A dat proba pentru un rol mic, dar am realizat ca are niste capacitati fantastice." Collins si-a inceput cariera dramatica cu rolul Ofeliei, iar sansa de a interpreta una dintre cele mai interesante eroine ale lui Shakespeare, alaturi de unele dintre cele mai mari talente ale industriei de divertisment, a fost o onoare pe deplin meritata.
Actrita a declarat: "Michael Radford a trebuit, la propriu, sa ma ia deoparte si sa imi spuna sa incetez sa ma mai minunez atat. Asa ca a existat o perioada in care a trebuit sa inteleg ca trebuie sa ma adun si sa arat ce pot face pentru acest film. A fost dificil, pentru ca, fiind femeie intr-un grup de barbati, a trebuit sa nu ma bazez pe nimeni si nimic, decat pe inteligenta mea si pe talentul meu. Si asta a fost o adevarata lectie pentru mine, care mi-a schimbat foarte mult viata."
Rolul Bassanio a fost relativ usor de stabilit, deoarece Joseph Fiennes a fost de la bun inceput in mintea producatorilor: "Joe Fiennes a fost prima si singura noastra optiune penrtu rolul lui Bassanio, inca de la inceput. Din prima zi de repetitii, a folosit toate acele inflexiuni pe care ne doream sa le regasim in personaj."
Fiennes a declarat despre actualitatea operei lui Shakespeare: "Sunt piese moderne, care expun probleme si de aceea Shakespeare supravietuieste si astazi, pentru ca se axeaza foarte mult asupra conditiei umane. Cu cat tehnologia avanseaza, credem ca si noi devenim mai sofisticati, insa cred ca oricine va vedea acest film isi va da seama ca aceste personaje sunt la fel de moderne ca si noi. Avem parte de razbunare, de dragoste, de ura, avem parte de aceste emotii simple care ne pun in miscare. Suntem umani si de aceea Shakespeare supravietuieste."
Lucrul cu Al Pacino a fost o sansa unica pentru Fiennes de a invata cat mai multe lucruri de la un mare actor: "Al Pacino este extraordinar. Inainte de a incepe filmarea, repeta replicile. Imi placea la nebunie asta. Trebuie sa abuzezi putin de personaj pentru ca, inainte sa filmezi scenele, sa fii deja intrat in atmosfera. A fost extraordinar, pentru ca i-a implicat si pe ceilalti actori in acest proces, determinandu-i sa isi creeze legaturi si radacini, gasind in acelasi timp o metoda de lucru. Iti ofera inspiratie din plin..."
Irons a marturisit ca, desi il cunoaste pe Al Pacino, nu a avut pana acum ocazia de a juca alaturi de el, fie intr-un film, fie intr-o piesa. Actorul a adaugat: "Inca mai invatam unul de la celalalt tot felul de lucruri, poti invata ceva nou de la orice actor. Am fost norosi cu 'Negutatorul din Venetia', pentru ca am avut la dispozitie o luna de repetitii, inainte de inceperea filmarilor, ceea ce este un lucru rar pentru un film. Am reusit sa discutam lucrurile ca un grup unitar si sa decidem cum personajele vor reusi sa se intrepatrunda si sa isi gaseasca jocul potrivit."
Pacino a fost extrem de incantat de jocul alaturi de Jeremy Irons: "Trebuie sa spun, inca de la inceput, ca il iubesc. Imi place la nebunie faptul ca reprezinta si insumeaza atat de multe lucruri. Este atat de amuzant, extraordinar, pur si simplu imi place la nebunie sa lucrez cu el. Rareori ti se intampla sa iti doresti sa joci din nou cu cineva. Dar as fi cu adevarat fericit daca ne-am mai intersecta drumurile pentru un film. Este cu adevarat un artist si este extrem de mucalit, spiritual. Si un pic nebun, da."
Radford a declarat, la randul sau, despre Pacino: "Cand lucrezi cu un actor exceptional, ai la dispozitia ta o masina superba si puternica. Este ca si cum ai conduce o astfel de masina. Trebuie sa ai curaj sa o conduci." Jocul sau este puternic, impresionant, convingator. Al Pacino este singurul care ne determina, prin jocul sau actoricesc, sa ne apropiem de Shylock, sa ii intelegem suferinta si sa simpatizam cu el.
Intrebat cum s-a pregatit pentru rolul Shylock, Al Pacino a raspuns: "A te pregati pentru acest rol este ca si cum te-ai pregati pentru orice alt rol. Mai ales pentru ca nu prea ai ce pregatiri sa faci - este vorba de un secol si despre o lume despre care nu stii foarte multe lucruri. Asa ca am incercat sa ma documentez cat mai bine posibil. Am avut si mult timp inainte, pentru repetitii. Dar cel mai important lucru este felul in care Michael Radford a trasat evolutia personajului si felul in care acesta se 'misca' in film. Exista foarte multe versiuni de interpretare a rolului. Si simplul fapt ca incerci sa te transpui in lumea de atunci si vrei sa afli cum era sa traiesti in acele vremuri nu reprezinta decat o viziune limitata a imaginii de ansamblu pe care ti-o creezi. Te documentezi foarte mult, ceea ce iti ofera credibilitate si incredere in rolul tau. Insa nu poti juca 'documentarea'. Interpretezi un personaj care are sentimente, atitudini, gandire proprie."
Despre faimosul monolog "Hath not a Jew eyes?" ("Oare Evreul nu are ochi?"), starul a precizat: "Este unul dintre cele mai frumoase discursuri. Ceea ce am simtit ca vrea Michael, prin felul in care a regizat monologul, si lucrul la care m-am raportat eu, este ca discursul este ceva ce se intampla pe strada. Nu mai era un discurs, era un adevarat incident care avea loc. Bineinteles ca este minunat, ai un monolog ca asta si vrei sa dai tot ce ai mai bun, sa faci dreptate, dar Michael ma indeparta de asta si imi spunea: 'asta este ceva ce vine din interiorul lui', 'este strigatul lui disperat'. Este genul de situatie care cred ca i s-a intamplat oricui - ai oportunitatea sa ii spui cuiva: 'Stii ceva? Du-te naibii!'. I s-au intamplat foarte multe lucruri in viata, si-a castigat dreptul de a spune aceste lucruri, intr-un fel. Si face acest lucru intr-o clipa si s-a dus totul. El vorbeste intr-o maniera chiar eleganta, mi-as dori sa pot si eu sa vorbesc astfel despre lucrurile care ma deranjeaza in asa hal. Dar o spune cumva, ca si cum i-ar fi iesit pur si simplu, si s-a terminat. Si pleaca, si lumea ramane cu asta. Imi place felul in care Michael Radford a lasat sa se intample lucrurile. Cred ca am tras vreo sapte duble la monologul asta..."
Filmarile in Venetia au fost si ele destul de dificile, deoarece totul trebuia transportat pe apa. Irons a povestit: "Ceea ce este minunat la Venetia - care este, in acelasi timp, si locatie, si platou de filmare - este ca poti scapa de elementele descriptive. O mare parte din efortul lui Shakespeare de a transpune atmosfera in cuvinte, poate fi indepartat, pentru ca te afli deja in locul respectiv. Bineinteles, este frumos sa filmezi in Venetia, dar locatia a pus o sumedenie de probleme echipei de filmare, deoarece absolut toate echipamentele trebuie sa fie transportate pe apa."
Exista sau nu o relatie homosexuala intre Bassanio si Antonio?...
In ceea ce priveste relatia homosexuala presupusa intre personajul interpretat de Fiennes, Bassanio, si cel al lui Jeremy Irons, Antonio, actorul Joseph Fiennes a precizat: "Este ceva ciudat, pentru ca ne place la nebunie sa catalogam oamenii in functie de sexualitatea lor. Nu stiu daca asta este doar contributia presei sa nu, dar avem o obsesie legata de acest lucru. In perioada elizabetana nu cred ca problema se punea in acest fel. Cred ca filmul este in esenta sa o poveste de dragoste, dar autorul nu ne spune daca este o dragoste homosexuala sau pur si simplu o relatie tata-fiu; publicul crede ce vrea, esti liber sa citesti printre randuri.
Nu as spune chiar relatie homosexuala. As spune ca exista o dragoste absoluta intre un barbat si un altul. As spune ca exista o manipulare, din punctul de vedere al lui Bassanio, un abuz al dragostei pe care i-o poarta Antonio, si este ceva ce Antonio stie si accepta pentru ca probabil ii place. La fel, este acelasi lucru si cu problema anti-semitismului pe care piesa o ridica - cred ca daca te axezi numai asupra acestui aspect, pierzi din vedere toate celelalte elemente umane infatisate in piesa."
Jeremy Irons a adaugat cu privire la acelasi subiect: "Pare o relatie ambigua pentru noi, acum, dar nu si pentru publicul elizabetan, de atunci. Pentru ei, prietenia dintre barbati era privita ca suprema si cea mai puternica forma de dragoste si prietenie, insa era mai mult platonica. Era un lucru normal si traditional pentru un barbat ceva mai in varsta sa aiba grija de un tanar, sa ii ofere un inceput in viata. Astfel incat ne intalnim cu aceasta legatura ciudata, tip tata-fiu, in care un om mai in varsta este prieten cu unul mai tanar, de care se poate chiar indragosti, intr-un fel platonic, poate imprumta bani daca cel tanar are nevoie, il ajuta si intr-un fel se teme de ziua in care tanarul se va indragosti si-si va face propriul drum in viata. Asa se comporta tatii cu fiii lor. Noua ne pare o relatie confuza, pentru ca traim intr-o lume care nu vede lucrurile decat in alb si negru."
Michael Radford a tinut sa precizeze: "Am vorbit mult despre relatia homo-erotica dintre Antonio si Bassanio. Nu stim cu siguranta daca au facut dragoste vreodata, dar este clar ca atunci cand Bassanio vine si spune ca are de gand sa se insoare, este ca si cum ar infige un pumnal in inima lui Antonio. Acesta nu mai are nici un motiv pentru care sa traiasca." Ambiguitatea scrisului lui Shakespeare permite ca aceasta scena sa fie interpretata in mai multe feluri, membrii distributiei avand pareri diferite asupra acestui fapt.
Este o piesa anti-semita sau nu?...
Parerile sunt impartite. Documentarea istorica a lui Radford este incredibil de meticuloasa, iar rezultatul final este unul remarcabil. Regizorul nu s-a temut sa evite aceste accente de anti-semitism ale piesei. In fapt, el nu a facut altceva decat sa respecte litera dialogurilor lui Shakespeare, care nu vorbesc despre o stare de lucruri de acum, ci infatiseaza situatia existenta in Venetia secolului al XVI-lea.
Discursul lui Shakespeare este unul care se ridica impotriva anti-semitismului ce strabate secolele. Memorabilul monolog al lui Shylock, "Hath not a Jew eyes?" ("Oare Evreul nu are si el ochi?") este ilustrativ in acest sens. Practic, Shylock este primul evreu din literatura moderna caruia ii este permis sa isi exprime durerea si sa prezinte toate traumele si chinurile prin care poporul sau a trecut atata timp. Este primul evreu care isi reprezinta cauza si isi sustine punctul de vedere.
Ura, dispretul si incapatanarea de care da dovada, desi poate condamnabile, sunt perfect de inteles daca sunt raportate la toate suferintele indurate de el insusi ani de zile, o viata de chinuri si umilinte. Razbunarea sa nu este motivata de lipsa si pierderea banilor, ci de viata traita ca un intrus printre straini. Shylock vede toate esecurile din viata sa ca o consecinta a acestor lucruri - fuga fiicei sale reprezinta si ea o infrangere in fata celor care l-au blamat, criticat si scuipat atatia ani, deoarece Jessica decide sa isi lege destinul de cel al unui crestin.
Insa viziunea lui Shakespeare despre evrei nu reprezinta un comentariu personal, ci o descriere a felului in care Bardul vedea ca cei din jurul sau ii vedeau pe evrei. Michael Radford nu a ocolit aceste aspecte - trecutul nu trebuie repetat, dar nici ascuns. Experientele trecute au menirea de a ne invata mai multe si aducerea lor in atentie nu are decat acest scop.
Insusi Pacino a fost atentionat asupra uneia dintre principalele probleme legate de aceasta piesa: "Am simtit mereu ca exista un punct slab al acestei piese, si anume anti-semitismul, si cred ca acest lucru se regaseste si in lumea contemporana. Am simtit ca are o amploare foarte mare in aceasta piesa, asa ca n-am stiut daca sa accept rolul, dar in acelasi timp mi-am dat seama ca piesa nu poate fi data deoparte. Apoi, pe masura ce am analizat piesa cu mai multa atentie, am vazut relatia dintre ea si lumea actuala, am realizat ca in centrul ei este acest personaj care a fost persecutat, si care are o reactie exagerata fata de aceasta pesecutie, la care oricine ar fi putut fi supus."
Actorul considera ca mesajul filmului este toleranta: "Ceva se intampla in piesa asta. Exista tot felul de povestioare care incep si se termina si pana la urma filmul este ceea ce a rezultat. Este o piesa dificila, pentru ca iti este greu sa gasesti puncte fata de care sa te raportezi. Exista cu siguranta aspecte la care ma pot raporta. Conditia lui Shylock si dilema sa. Incurcatura sa. Ma pot raporta la asta. Nu pot vorbi decat din punctul de vedere al personajului. Nu pot spune prea multe despre sentimentele mele fata de piesa. Exista unele aspecte pe care, sincer sa fiu, nu le inteleg."
"Aceasta este o piesa despre anti-semitism", afirma Brokaw. "Despre discriminare si despre prejudiciu, dar nu este si anti-semita. Shylock este un personaj cu care simpatizezi imediat. Ii intelegem durerea, simtim discriminarea cu care s-a confruntat de-a lungul intregii sale vieti si ne dam seama de ce se comporta intr-un fel atat de razbunator."
In ceea ce-l priveste pe Michael Radford, el crede ca tot acest conflict a fost iscat de faptul ca Shakespeare face distinctia dintre evrei si crestini, deoarece, in ceea ce-l priveste, piesa nu se reduce la diferente religioase, ci vorbeste despre fiinte tarate. Producatorul Jason Piette vede lucrurile foarte simplu: "Este, in principal, o piesa care vorbeste despre iertare si nu despre faptul ca Shylock este sau nu evreu. Traim intr-o societate macinata de rasism, asa ca este normal ca acest aspect al piesei va fi extrem de comentat, dar, in ceea ce ma priveste, nu la asta se reduce totul. Este clar ca Shakespeare scrie despre rasism, dar el nu este rasist si nici piesa nu se inscrie in acest curent. Este o marturie despre o cultura care trece printr-o perioada specifica."
Actrita Lynn Collins crede ca profunzimea piesei lui Shakespeare nu poate fi trivializata din prisma rasismului. "Vreau ca oamenii sa inteleaga ca este o poveste despre iertare, despre faptul ca ne putem depasi conditia, putem sa trecem dincolo de diferente. Nu sunt crestinii contra evreilor. Este o poveste umana si personala."
Jeremy Irons a participat si el la discutia despre anti-semitismul piesei: "Cred ca iertarea este esentiala. Orice religie se hraneste din iertare. Daca nu ierti, atunci cu siguranta vei avea probleme. Cred ca este o piesa despre anti-semitism, nu o piesa anti-semita. Nu este genul de piesa care sa scoata lumea in strada sau sa ii determine pe oameni sa ii urasca pe evrei. Este extraordinara, pentru ca este relavanta pentru zilele noastre. Ceea ce cred ca ne invata aceasta piesa este ca fundamentalismul de orice tip nu functioneaza. Pentru ca Shylock devine nebun si razbunator, ajunge la un punct in care pana si prietenii nu sunt de acord cu ceea ce face. Trebuie sa fii rezonabil - este singura cale pentru a merge inainte."
Stiai ca?...
Ian McKellen trebuia sa interpreteze rolul Antonio, insa a fost nevoit sa renunte la acest proiect pe ultima suta de metri, din cauza neintelegerilor pe marginea programului.
Cate Blanchett ar fi trebuit sa intre in pielea personajului Portia, dar a renuntat in ultimul moment, in clipa in care a aflat ca este insarcinata.
Dustin Hoffman era interesat de rolul Shylock, insa, cand l-a contactat pe regizorul Michael Radford, pentru a discuta despre acest lucru, a aflat ca Al Pacino fusese deja distribuit in acest rol.
Comentarii (1)
e super fain dar nu ne da filmul sa-l vizionam
Posteaza comentariu