Alimente care înrăutățesc eczemele


Bășicile și mâncărimile sunt cel mai rău coșmar al persoanelor care au avut vreodată de-a face cu eczemele. Un vinovat al acestei agravări ar putea fi reprezentat de ceea ce mănânci.
Oamenii de știință continuă să găsească corelații între dietă și dermatita atopică, iar unele alimente ar putea să înrăutățească eczemele. Această boală inflamatorie a pielii afectează adulții, copiii și bebelușii. Erupțiile cutanate pot apărea oriunde pe corp și aparent în orice moment. Dermatologii nu sunt întotdeauna siguri de factorii care cauzează eczemele. Cu toate acestea, dieta, mediul și stresul pot agrava și provoca simptome. 

Ce alimente care înrăutățesc eczemele ar trebui să eviți?


Dermatita atopică și de contact sunt cele mai frecvente tipuri de eczeme. Indiferent de tipul acesteia, alimentele pe care le consumi pot să agraveze simptomele sau să ducă la apariția unor erupții. Cel mai bine este să înveți care sunt factorii declanșatori. Fiecare persoană este diferită, iar unii dintre noi au alergii și intoleranțe care pot provoca erupții.

Ce cauzează erupțiile?


alergiile și intoleranțele alimentare
alergiile sezoniere, la animale și la mediul înconjurător
unele medicamente
stresul - fizic și mental
produsele chimice
unele țesături
laptele matern
cauze necunoscute

După cum spuneam, alimentele pe care le consumi pot cauza erupții sau agravarea simptomelor. Acestea pot înrăutăți și eczema per total. Cu toate acestea, unele persoane cu dermatită atopică și de contact mănâncă aceste alimente fără probleme. Este important să-ți cunoști corpul, să notezi într-un jurnal ce mănânci și lucrurile cu care ai intrat în contact după înrăutățirea simptomelor. Acest proces te va ajuta să elimini alimentele și factorii de mediu care îți pot cauza problemele.
 

Iată ce alimente ar trebui să iei în calcul:


lapte de vacă
produse lactate, inclusiv unt, iaurt, brânză și smântână
ouă
soia
gluten
nuci
pește
fructe de mare
struguri
protocale
roșii
alimente procesate, inclusiv cârnați, șuncă și mezeluri

Cum să tratezi eczemele?


Înainte de a începe să te tratezi la domiciliu, trebuie să identifici și factorii declanșatori.
Alimentația este doar unul dintre aceștia. Stresul, transpirația, expunerea la poluare și alte altergii pot provoca erupții și eczeme. Fă un jurnal al dietei tale și notează și incidența eczemelor. Nu uita să iei în calcul și nivelul de stres, îmbrăcămintea, folosirea unor săpunuri sau parfumuri noi. Aceste informații te pot ajuta să determini cauzele și factorii care agravează problemele.

Ia în calcul și o consultație la un specialist. Poți face teste pentru alergii. Rezultatele pozitive îți permit să afli la ce alimente ești alergic, dar testele nu sunt întotdeauna concludente pentru intoleranțe. Acestea îți pot afecta corpul în diferite moduri. De exemplu, o persoană cu intoleranță la lactoză poate avea simptome digestive prima oară și probleme digestive și eczemă a doua oară. Atunci când este prezentă o erupție activă, simptomele se agravează în momentul în care este consumat un aliment declanșator.

Dieta standard de eliminare


Dietele de eliminare necesită timp și vei restricționa foarte mult alimentele pe care le poți mânca.
Cei mai mulți oameni pot face acest lucru fără o vizită la medic. Dacă bănuiești că ai o alergie alimentară, vei avea nevoie de îndrumarea medicului tău din cauza unui risc crescut de anafilaxie. 

Unele diete elimină alimentele pe rând. Alte diete elimină toate alimentele suspecte timp de aproximativ trei săptămâni, după care se adaugă treptat câte un aliment. Ideea este să lași corpul să se vindece și să își revină pentru o scurtă perioadă de timp. Acest lucru îți permite să evaluezi mai bine simptomele.

Dacă elimini toate alimentele și simptomele nu se ameliorează, s-ar putea ca dieta să nu fie de vină. Cu toate acestea, mai multe studii susțin dietele de eliminare pentru ameliorarea simptomelor. Alte studii au găsit o corelație direct cu intoleranțele și alergiile alimentare.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;